Garda de Fier

Magii…

Zările s’au frânt pe creste
Cu un cântec din poveste
Şi-au adus în dar viori
La pitici colindători.

Lerui ler
Pe drum de cer.

Am venit din patru zări
Călători
La cântători
Să v’aducem în cămări
Cântec zăbrelit de ger,
Lerui ler,
Si-am adus în ochi solie
Dinspre zori
Luminători,
Că luceafăr va să vie
Peste țări, pe drum de cer,
Lerui ler.

Lerui ler,
Pe drum de cer
Vin în zori
Colindători
Cu luceferi lumânări.
Sergiu CRISTIAN
Citeşte în continuare →

“Într’o iesle’n Viclein…”

Au venit în bătătură
Pe sub viscol şi ninsoare
Îngerii de peste zare
Şi tot freamătă din gură;

“Colo ‘n staulul sărac
Într’o iesle’n Viclein
S’a născut pruncul divin
Domnul cel de peste veac.

Neamuri glăsuiți în cor
Trâmbițați, sunați din goarne
Că azi s’a întrupat în carne
Regele Veciilor”.

Lerui ler, hai să umblăm
Pe la case de creştin
Să vestim pe cel divin –
Lerui-ler să colindăm.
Petre PAULESCU
Citeşte în continuare →

La naşterea lui Iisus…

Încă odată am auzit colindele şi am fost legănaţi mai mult de amintiri decât de înţelesuri, mai mult de melodii decât de cuvinte, mai mult de vraja nelămurită a sărbătorii copilăriei curate din noi decât de viaţa bătrânelor versuri.
Şi am greşit poate… Dacă nu faţă de noi — căci baia aceasta de lumină bună şi curată ne va fi fost în orice chip de folos — dar faţă de ele, de preţul lor, care merită să fie înţeles altfel.
Căci Colindele nu sunt simple melodii festive. Nici evocări biblice, cum îţi apar mai toate la întâia cercetare.
Ele sunt frânturi păstrate cu pietate din viziunea unei lumi fericite, a noastră, aşa cum am fi vrut noi să fie, aşa cum ne-am vrea noi să ne ducem traiul în ea. In lumina magică a sărbătorii, gândul omului se îndreaptă către înălţimile albe ale lumii dumnezeeşti. E părtaş la fericirea bunătăţii divine. De miracolul Naşterii se bucură firea întreagă, cerul şi pământul cu toate ale lor. E o imensă armonie în bu­curie, pe care nu e iertat să o tulbure nici o nepotrivire. De aceea omul se pregă­teşte dinainte în tot chipul ca să se integreze cât mai nesilit în claritatea ei. Caută să-şi organizeze cât mai amănunţit fericirea efemeră a acestor zile de înălţare. Dinainte, sufletul e purificat prin, rugăciuni, trupului i se pregătesc vestminte cu­rate şi frumoase, mese întinse care să-i înveselească dorinţele sale cele de lut…

Citeşte în continuare →

Citeşte în continuare →

– închinată Studențimii române creştine –

Cândva, un codru secular,
Cu mii de cântece’n frunzar,
De nici o vijelie frânt,
Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…

Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
Potop de păsări cântătoare,
Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
Şi mierle fluerând din nai, –
Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…

Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
Cu negri nori aduşi de vânt, –
O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
Sub care mulți stejari s’au frânt
Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
Citeşte în continuare →

“Mirosind a fân şi a viorele…”

A răsărit dintre holde coapte,
Cu ochi de soare şi cosițe de noapte…

Pe brațele goale, arămii,
Strânge buchete de maci sângerii;

Glasu-i frământă o melodie —
Ritmic sânul saltă sub iie.

Plămădită din humă şi stele,
Mirosind a fân şi a viorele,

Creşte printre ierburi şi flori —
Toate prietene, toate surori.
Citeşte în continuare →

“Soborul sbirilor a hotărît / Ca Făt-Frumos să fie omorît…”

Dintre toate însuşirile care alcătuesc personalitatea, unică în istoria noastră, a Căpitanului, cea mai puternică, armonizându-le pe toate celelalte într’o unitate augustă, este, mi se pare, IUBIREA. Virtute dumnezeiască, cuprinzând într’o largă îmbrățişare dela gândul cel mai umil şi mai gângav până la temutele culmi de eroism, topind în văpăile ei toată zgura păcatelor, nesecat principiu de viață care a dat naştere unui nou tip românesc, ea a înconvoiat toate rezistențele şi, supraviețuind cărnii, duce, prin logica inexorabilă rânduielilor dumnezeeşti, la desăvârşirea biruinții.

De dincolo de moarte îi simțim dogoarea blândă, puternică, nemuritoare, unindu-ne, înfrățindu-ne inimile în cadența aceleiaşi voințe, precum lumina soarelui, adierea vântului şi murmurul apelor ne solidarizează în euritmia fără început şi sfârşit a Vieții.

Ion CHINEZU
Citeşte în continuare →

“Ca totdeauna, glasul nostru, încă exprimat liber în exil, trebuie să se ridice răspicat…”

♦ “CARPAȚII” (revistă de cultură si acțiune românească în Exil) Director: Aron Cotrus. Redactori: Traian Popescu si N. S. Govora. Anul I, Nr. 1, 10 Mai 1954, Madrid. Primul număr apare cu subtitlul de “revistă culturală” si este dedicat Congresului Uniunii Latine care a avut loc la Madrid între 10 si 16 Mai 1954. Semnalăm din cuprins: Vasile Pârvan – “Homenaje al Emperador Trajano”, Aron Cotrus – “Rapsodia Valaca”, Alfred Rimbaud – “Histoire des Roumains de la Dacie Trajane”. “Unul din punctele principale ale programului revistei noastre este acela de a răspândi, printre Românii desțărați, scrieri literare dintre cele mai apropiate de sufletul neamului nostru, care le pot fi spre întărire sufletească, precum si tot ce avem mai deosebit în visteria noastră poporală, cu care avem tot dreptul să ne mândrim. Cu aceste gânduri pornite din adâncul ființei noastre, trimitem din pragul acestui număr, un frățesc salut Românilor de bine, care ne vor primi în casele lor, prin mijlocirea revistei “Carpații” – se scrie în explicația cu titlul “Rostul revistei noastre” aflată pe ultima pagină a publicației. Una dintre cele mai cunoscute reviste de cultură românească din Exil, cu un conținut substanțial, a numărat printre colaboratori de-a lungul timpului, nume dintre cele mai ilustre: Pamfil Seicaru, C. Xeni, Nicolae Novac, Dr. Faust Brădescu (D. Brad), Toader Ioras, St. Georgescu-Olenin, Vasile Posteucă, Sava Gârleanu, I. G. Dimitriu, V. Buescu, Ion Țolescu, Filon Verca, Serafim Bratocea, Dr. Alexandru Suga, Romeo Bran, Dr. Ovidiu Vuia, Nicolae Rosca, Sever Mănuceanu, Dr. Ana Maria-Marin, Ion Jovin, Prof. Univ. Stan M. Popescu, Radu Budisteanu, Prof. Univ. Dumitru Paulescu, Vintilă Horia, Alexandru Moraru, Ovidiu Ionescu, Prințul Mihail Sturdza, Ioan Mirea, Demetrius Leonties, G-ral Platon Chirnoagă, Prof. Univ. Eugen Lozovan, Gabriel Bălănescu si mulți alții. Sunt de menționat articolele comemorative bine documentate închinate personalităților si momentelor de importanță istorică din viața poporului român, cele destinate naționalismului românesc reprezentat de Miscarea Legionară, reportajele comemorative dela Majadahonda, contribuțiile cu versuri ale poetului Aron Cotrus (în special), proza si articolele de istorie politică. Citeşte în continuare →

Coperta revistei

♦ “RÂNDUIALA” (arhivă de gând si faptă românească). Director: Dumitru C. Amzăr. Anul I, Nr. 1, Ianuarie – Martie 1935, Bucuresti. Apariție trimestrială. Această revistă de nou duh românesc a numărat printre redactorii ei nume dintre cele mai cunoscute: Ernest Bernea, Radu Gyr, Ion I. Ionică, Eugen I. Ionică, Ion Samarineanu, Ion Covrig-Nonea, Vasile Băncilă, Haig Acterian, V. P. Gârcineanu, Lucian Blaga, Mihail Polihroniade, Aron Cotrus, Pr. Ion Dumitrescu-Borsa, Iulian Vesper, Dinu Buzdugan, Dimitrie Cuclin, Horia Ursu, Gheorghe Brânzănescu, Nicolae Crisan, s.a. Coperta revistei: Mac Constantinescu. Gravuri si desene: Al. Bassarab, Rudolf Rybiczka. “În planul de lucru al revistei vin întâi cercetările privitoare la problemele cugetului si vieții românesti, de azi si din trecut; urmează apoi înfățisări de oameni si locuri, în care suflul vieții noastre s’a ‘ntrupat în chipuri si icoane de nestearsă recunostință si de nepieritor îndemn pentru vremurile următoare; iar în al treilea rând, cronica îsi propune să judece locurile si întâmplările vieții de azi după nevoile acestei vieți si după măsura în care sforțările ei isbutesc să fie adevărate înfăptuiri românesti” – ne lămureste redacția în rândurile de deschidere cu titlul “O arhivă de gând si faptă românească”. “Gând si Cuvânt” se intitulează cercetarea directorului revistei Dumitru C. Amzăr, “gânduri închinate în dragoste si recunostință profesorului Nae Ionescu din partea fostului elev”, tratând legătura “dintre gând si cuvânt cu specială privire la limba si cugetarea românească”, pornind dela Gheorghe Lazăr ca prim profesor român de filosofie, la semnalele de alarmă pe care le adresa Titu Maiorescu cu privire la tinerii filosofi români si importul de cuvinte străine tot mai pronunțat din lucrările acestora, împrumut sau “rătăciri” deloc benefice “complexului de înțelesuri si de simțiri” (Maiorescu) “după firea cugetului si graiului românesc” – cum remarcă autorul – si până la Nae Ionescu, după care tineretul de azi “trebue să-si creieze singur cadrul de lucru, perspectivele si ‘formulele’ sintetice de care are nevoe pentru a-si putea orienta munca de cercetare”. Citeşte în continuare →

Poetul Dumitru Paulescu

Dincolo de tradiţii, obiceiuri şi simboluri, împletit din raze de speranţă, Mărţişorul a fost şi a rămas întotdeauna un reper spiritual pentru zborul ancestral al aspiraţiilor noastre, o ramură a aceluiaşi copac ce-şi trage existenţa din rădăcina viguroasă a Neamului geto-dac, căruia Providenţa i-a predestinat nu puţine urcuşuri şi clătinări, dar, care s-a menţinut de-a lungul veacurilor graţie iubirii şi sacrificării în numele dăinuirii idealurilor şi fiinţei naţionale. Or, Mărţişorul, aceste două fire ale existenţei – roşu şi alb – ce întruchipează puritatea sufletească, împlinirea, dragostea, fidelitatea şi demnitatea, în pofida tuturor ostilităţilor şi vicisitudinilor timpurilor ce tot mai nesigure se aştern, înnegurând pomul existenţei noastre, ne întăreşte în crez şi aspiraţii, rămânând ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă, un semn divin prin care Arborele Românilor de pretutindeni se înalţă spre soarele Luminii şi Dăinuirii, spre Primăvara Patriei. De altfel, cu un asemenea soare al iubirii în suflet, cu dor de primăvara renaşterii şi reîntregirii Neamului Românesc, a trăit şi patriotul român, poetul, profesorul universitar şi publicistul Dumitru Paulescu, originar din Bucovina „răstignită”, după cum personal scria, din frumosul şi pitorescul leagăn al românităţii – Voloca pe Derelui, judeţul Adâncata (în prezent raionul Hliboca). Citeşte în continuare →