Garda de Fier

Grafica: Al. Bassarab, revista “Rânduiala”

Se apropie Sărbătorile Crăciunului şi, odată cu ele, începe să se audă zumzet de colindă; de sub ferestre se desprinde glas lin şi uşurel de copil, creşte ca o mireasmă şi se înalță pe crestele cerului până la porțile raiului:

Într’o zi de sărbătoare,
Dă, Doamne, Doamne.
Trece-un îngerel călare,
Dă, Doamne, Doamne.

Si-aşa iute ce trecea
Dă, Doamne, Doamne.
Pământul cutremura…

Se întâlni cu Dumnezeu şi Dumnezeu mi-l întrebă: und’te duci tu, îngerel?
Şi, aşa, vorbeşte Dumnezeu cu îngerul şi îngerul din colindă se duce la rai, să adune zece copilaşi, toți cu bicele de tei; troznind şi pocnind se întorc pe pământ, să vestească oamenilor marea zi, în care, în ieslea Vitleemului, un prunc mic se naste, “mititel şi ‘nfăşețel şi la față frumuşel”.
Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de gură fragedă de copil, se înalță în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre.
Şi ciripitul de pasăre se transformă în glas de bucium şi trâmbiță, răsunând pe plaiurile româneşti înoite în credința nouă.
Paul CONSTANTINESCU
Ziarul “Buna Vestire”, Anul I, Nr. 250, 25 Dec. 1937