Garda de Fier

Nu găsesc nimic mai interesant, în ordinea realităţilor umane, decât actul creaţiei. Tot ce se leagă de această creaţie omenească — laboratorul, şantierul, masa de scris, atelierul, obiceiurile sau ritualurile creatorului — mă interesează până la obsesie. Poate răzbate şi aici străvechea curiozitate a cercetătorului pentru taina de nepătruns a Naturii, uimirea fața de nesfârșitele ei forţe de creaţie. Căci, întocmai după cum ne fascinează în Natură misterul acestei zămisliri neodihnite — mă încântă în viața omului, înainte de toate, eforturile sale creatoare: geniul, munca, deznădejdea, drama creaţiei.

Lucian Blaga locuieşte spre marginea oraşului, la pensiunea Bois Fleury, Riedweg 17. Sunt numai copaci bătrâni şi grădini pe aici; iar la câteva zeci de metri în spatele casei, începe pădurea de brazi care acoperă coastele dealului și coboară până jos, pe malul Aarei. Din veranda etajului unde se găsesc cele două camere ale familiei Blaga, se zăreşte, în dimineţile frumoase, Jungfrau. Privirea se aşază peste acoperişurile roşii ale caselor invadate de grădini. Totul se caţără, aici, la Berna: iedera, trandafirii, arbuştii. Şi atunci cînd plantele nu se mai pot înălţa pe ziduri sau pe copaci — bernezii le ridică, în glastre, cat mai sus. Balcoanele şi ferestrele sunt încărcate cu muşcate roşii…

Crucea Eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți la Majadahonda, Spania, la 13 Ianuarie 1937 (imaginea de față este din anul 1950, prima carte poștală de circulație emisă de legionarii din Spania: autorul ei este Traian Popescu – în original alb-negru).

Apăsați pe acest link sau imaginea aferenta totu-imagini-culori

APĂSAȚI PE IMAGINE SAU ACCESAȚI LINKUL AICI PDF

— Frunză galbenă de vrej,
ce viermi te mănâncă? 
— Sus pe măguri, către Dej, 
jalea e adâncă.

— Râule, de ce-ți zbârlești
coama nărăvașă? 
— Numai stârvuri rumânești
Someșu-l îngroașă. 

— Codrule dinspre Abrud, 
de ce plângi sub zloată?
— Parcă iar și iar aud 
oasele pe roată. 

— Vântule de ce tot sui 
lacrimi pe obcine? 
— De oftatul moțului
temnițele-s pline. 

— Veacule de plumb ursuz, 
de ce stai la pândâ? 
— Înc’o cruce ți-am adus, 
pentru grea osândă…

— Neamule, de ce tresari,
grindina când bate?
— Stau gemând pe piscuri tari 
și aștept dreptate.

RADU GYR
„Cetatea Luminii”, Sao Paulo, Brazilia. Anul 1, Nr. 1, August 1954.

“Fapta celor căzuți în lupta contra comunismului, în trecut și acum, este de o nespusă măreție. Rodirea acestei fapte, în care tineretul și-a zidit visurile și bucuria vieții lui clocotitoare, va crește bogată veacuri dearândul.

Amintirea celor jertfiți nu poate fi cinstită altfel decât prețuind drept fapta lor; iar prețuirea dreaptă implică ea însăși un fel de jertfă din partea celor rămaşi. Căci o moștenire strălucită nu însemnează totdeauna risipire de griji; de cele mai multe ori ea reprezintă un început de griji, tot atât de mari pe cât de strălucită este moștenirea.

Primim, prin fapta celor căzuți, o moștenire și o misiune, cari, dacă par a fi pe linia tradiției românești, nu-i mai puțin adevărat că depășesc în proporții experiențele trecute. Problema, pentru noi, nu este numai de a păstra, ci de a corespunde. Trebuie să corespundem înălțimii celor jertfiți, trebuie să corespundem încrederii…, trebuie să corespundem geniului național, înflorit atât de măreț dealungul istoriei noastre. Iată o moștenire grea și glorioasă!

...Să înălțăm sufletele pe culmea acestui moment istoric; să dăm fiecărui român suportul interior al situației lui majore. Să identificăm, pe toată întinderea, conștiința națională cu puterea și misiunea națională! Să creiem o psihologie de cuceritori, cari nu mai sunt îngăduiți, ci îngăduitori. Să dăm sufletului românesc mândria și ambiția puterii creatoare de istorie nouă.

Am închinat (aceste rânduri) «celor căzuți în lupta contra comunismului». Este un modest semn al recunoştinței noastre pentru cei cari ne-au împlinit visuri atât de scumpe, atât de dureros aparate cândva. Ei nu mai simt nevoia unei lămuriri a temeiurilor jertfei făcute. Şi nici n’au simțit-o: ei reprezintă, poate, cea mai pregătită generație pentru jertfă…”

Alexandru Constant
(1941)

     Pentru a intra în Istorie, pentru a face Istorie, un popor nu este de ajuns numai să trăiască. Trăind teluric, un popor este amenințat să dispară de pe înălțimile de viață unde se făuresc și strălucesc valorile culturale, sociale, politice, unde stăruie eternitatea. Numai eroismul deschide porțile istoriei, numai cheltuirea pentru singura realitate fără sfârșit, neamul, dă valoare vieții individuale. Un neam nu trebuie doar să trăiască; el trebuie să se realizeze, să «învie».

    Existăm astăzi, după două milenii, aci la Dunăre și Carpați, mulțumită eroismului câtorva generații trecute. Existăm aci pe temeiul pergamentelor istoriei noastre, însă cu sângele eroismului românesc. Prin întinderea istoriei, prin intensitatea vitalității prezente, măsurăm eroismul trecutului. 

    Prin eroismul generației noastre, eroism al jertfei, al intransigenții, al răbdării, al muncii, se asigură viața. Eroismul românesc este piatra de temelie a existenței și mândriei noastre.

     Voim să construim o epocă mare? Să fim demni de eroismul trecutului istoric…

Alexandru Constant
(1941)

Din frumoasa Bucovină…

Noiembrie 1940: orașul Iași este declarat “Orașul Mișcării Legionare”