Garda de Fier

Nu găsesc nimic mai interesant, în ordinea realităţilor umane, decât actul creaţiei. Tot ce se leagă de această creaţie omenească — laboratorul, şantierul, masa de scris, atelierul, obiceiurile sau ritualurile creatorului — mă interesează până la obsesie. Poate răzbate şi aici străvechea curiozitate a cercetătorului pentru taina de nepătruns a Naturii, uimirea fața de nesfârșitele ei forţe de creaţie. Căci, întocmai după cum ne fascinează în Natură misterul acestei zămisliri neodihnite — mă încântă în viața omului, înainte de toate, eforturile sale creatoare: geniul, munca, deznădejdea, drama creaţiei.

Lucian Blaga locuieşte spre marginea oraşului, la pensiunea Bois Fleury, Riedweg 17. Sunt numai copaci bătrâni şi grădini pe aici; iar la câteva zeci de metri în spatele casei, începe pădurea de brazi care acoperă coastele dealului și coboară până jos, pe malul Aarei. Din veranda etajului unde se găsesc cele două camere ale familiei Blaga, se zăreşte, în dimineţile frumoase, Jungfrau. Privirea se aşază peste acoperişurile roşii ale caselor invadate de grădini. Totul se caţără, aici, la Berna: iedera, trandafirii, arbuştii. Şi atunci cînd plantele nu se mai pot înălţa pe ziduri sau pe copaci — bernezii le ridică, în glastre, cat mai sus. Balcoanele şi ferestrele sunt încărcate cu muşcate roşii…

APĂSAȚI PE IMAGINE SAU ACCESAȚI LINKUL AICI PDF

“Fapta celor căzuți în lupta contra comunismului, în trecut și acum, este de o nespusă măreție. Rodirea acestei fapte, în care tineretul și-a zidit visurile și bucuria vieții lui clocotitoare, va crește bogată veacuri dearândul.

Amintirea celor jertfiți nu poate fi cinstită altfel decât prețuind drept fapta lor; iar prețuirea dreaptă implică ea însăși un fel de jertfă din partea celor rămaşi. Căci o moștenire strălucită nu însemnează totdeauna risipire de griji; de cele mai multe ori ea reprezintă un început de griji, tot atât de mari pe cât de strălucită este moștenirea.

Primim, prin fapta celor căzuți, o moștenire și o misiune, cari, dacă par a fi pe linia tradiției românești, nu-i mai puțin adevărat că depășesc în proporții experiențele trecute. Problema, pentru noi, nu este numai de a păstra, ci de a corespunde. Trebuie să corespundem înălțimii celor jertfiți, trebuie să corespundem încrederii…, trebuie să corespundem geniului național, înflorit atât de măreț dealungul istoriei noastre. Iată o moștenire grea și glorioasă!

...Să înălțăm sufletele pe culmea acestui moment istoric; să dăm fiecărui român suportul interior al situației lui majore. Să identificăm, pe toată întinderea, conștiința națională cu puterea și misiunea națională! Să creiem o psihologie de cuceritori, cari nu mai sunt îngăduiți, ci îngăduitori. Să dăm sufletului românesc mândria și ambiția puterii creatoare de istorie nouă.

Am închinat (aceste rânduri) «celor căzuți în lupta contra comunismului». Este un modest semn al recunoştinței noastre pentru cei cari ne-au împlinit visuri atât de scumpe, atât de dureros aparate cândva. Ei nu mai simt nevoia unei lămuriri a temeiurilor jertfei făcute. Şi nici n’au simțit-o: ei reprezintă, poate, cea mai pregătită generație pentru jertfă…”

Alexandru Constant
(1941)

     Pentru a intra în Istorie, pentru a face Istorie, un popor nu este de ajuns numai să trăiască. Trăind teluric, un popor este amenințat să dispară de pe înălțimile de viață unde se făuresc și strălucesc valorile culturale, sociale, politice, unde stăruie eternitatea. Numai eroismul deschide porțile istoriei, numai cheltuirea pentru singura realitate fără sfârșit, neamul, dă valoare vieții individuale. Un neam nu trebuie doar să trăiască; el trebuie să se realizeze, să «învie».

    Existăm astăzi, după două milenii, aci la Dunăre și Carpați, mulțumită eroismului câtorva generații trecute. Existăm aci pe temeiul pergamentelor istoriei noastre, însă cu sângele eroismului românesc. Prin întinderea istoriei, prin intensitatea vitalității prezente, măsurăm eroismul trecutului. 

    Prin eroismul generației noastre, eroism al jertfei, al intransigenții, al răbdării, al muncii, se asigură viața. Eroismul românesc este piatra de temelie a existenței și mândriei noastre.

     Voim să construim o epocă mare? Să fim demni de eroismul trecutului istoric…

Alexandru Constant
(1941)

Mă înduioșez de câte ori amintesc aceste cuvinte dumnezeiești, rostite în miez de noapte sfântă. 

Astăzi însă, aceste timpuri zbuciumate și tulburi, tainicul lor înțeles, parcă este mai adânc, mai simbolic. 

Lumina învierii, cu aripi dumnezeiești, străbate vămile nepătrunse ale întunericului.

După mii de ani, menirea împovărată de sarcina păcatului original, își găsește limanul mântuirii, în învierea celui crucificat. 

S’a depănat firul veacurilor prin negura păcatului de la cel dintâi Adam până la plinirea vremii când al doilea Adam a șters zapisul greșelilor. 

Crucificarea lui Hristos și învierea Lui, sunt porțile prin care ne-a slobozit de blestemul păcatului. 

Învierea lui Hristos este un popas în miez de noapte, este trecere din moarte la viață și de pre pământ la cer, dar mai este și curmarea durerilor și sângelui de pe calvar.

In prima secvență, de la stânga la dreapta: Nicolae Niță, Valentin Cantor, Alexandru Ronnett, Puiu Teodosiu și Adrian Antonescu; a doua secvență, tot de la stânga: Pr. Harrold Mack, subsemnatul, Radu Budișteanu și Aurel Ionescu (Mittersill, Austria, 1987)

VEZI ŞI: https://www.miscarea.org/a/?p=7206

Pliant despre Corneliu Codreanu

Poate fi descărcat in format PDF de la această adresă:

VEZI ŞI:

“Ctitorii – pagini de luptă politică și spirituală”
Ed. RÂNDUIALA POLITICĂ, 1940

O mișcare de răscruce istorică, așa cum este cea legionară, nu se poate mărgini la o revoluţie a formelor de Stat fiindcă aceasta nu înseamnă revoluţie ci reformă. Legiunea este o grupare revoluționară pentru că merge în inima lucrurilor si preface din temelii. Ea nu schimbă numai formele, numai așezămintele, ci schimbă însăşi firea omului în sensul idealului său.

Legiunea, prin idealul său, prin valorile cari îi conduc destinul încearcă o adâncă prefacere a omului românesc. Ea tinde să împlinească nu numai o evadare a acestui om din biologic in spiritual, dar totodată vrea o depășire istorică, adică această depăşire spirituală să fie o orientare în sensul imperativelor cerute de momentul  istoric prezent. Omul legionar este un altfel de a fi, este o făptură nouă care păstrează în sine toate valorile câştigate ale trecutului românesc si duce totodată mai departe, pe căi abia deschise, gândul si fapta a ceea ce stă în puterea sa, dar nu s’a putut realiza încă.

Prin educația legionară sufletul românesc se adânceşte, se prelucrează în ce are el mai de preț pentru a-și căpăta o expresie superioară și definitivă. Orizontul în care se mişcă acest suflet este de o mare întindere și de-o tainică putere de atracție.