Din alte lumi de mărgărit,
Pe drumuri albe de argint,
Ca razele de lună,
Au coborît spre înnoptat
Trei îngeri, la noi în sat,
S’aducă voie-bună.
Prin ramuri vântul cântă rar,
Tot mai pustiu, tot mai hoinar
Si fulgii cad în zare.
Colindătorii se opresc
La geamuri albe şi vestesc
Că-i sfântă sărbătoare.
Bună dimineaţa la Moş-Ajun!
Ne dați,
Ori nu ne dați?
Bună dimineaţa!
Dați-ne colindeața.
Bună dimineaţa
La Moş-Ajun,
Dați-ne
Un colac bun.
“Lerui lerui, Doamne ler!…”
Peste cline de muscele
de pe-o ramură de cer,
cad petalele din stele…
lerui lerui Doamne ler!
Nici-o frunză nu tresare…
nici un cântec de năier…
Brazii-au amuțit pe zare…
lerui lerui Doamne ler!
Razele din văi se-adună…
Albe mâini de enuper
cresc întinse către lună…
lerui lerui Doamne ler!
Zorile îl vor aduce.
Codru-aşterne lăicer,
Umbra aşteptată la răscruce…
lerui lerui Doamne ler!
Povestesc de El isvoare.
Şoaptele în valuri pier
sub gene de căprioare…
lerui lerui Doamne ler!
Citeşte în continuare →
“Lerui Doamne, Lerui Ler…”
Lerui Doamne, Lerui Ler,
Au venit serafi cu glugă
Şi înalță ‘n tindă rugă
Veste bună către cer.
Steaua fulguie ‘n fereastră:
Lerui Doamne, Lerui Ler;
Moş Crăciun ca un boer
A sosit din zarea-albastră
Plin de bucurii stelare
De noroc şi giuvaer.
Lerui Doamne, Lerui Ler
Azi e sărbătoare mare.
Din Înalturi de mister
Îngeri albi sosiră ‘n tindă
Şi în cer pe Hrist colindă:
Lerui Doamne, Lerui Ler.
Lerui Doamne, Lerui Ler
Pace ‘n cer şi pe pământ
Că s’a născut Domnul Sfânt
Lerui Doamne, Lerui Ler.
Petre PAULESCU
“Falanga”, Anul 4, Nr. 27, 25 Dec. 1940
Ce altă viaţă era odinioară !
Din toamnă, de la mijlocul lui Noembrie, începea postul al patrulea din an, postul Crăciunului, cu îngăduinţa de-a mânca peşte în toate zilele, afară— fireşte — de Miercurea, de Vinerea, şi toate micile sărbători dintre Sfântul Nicolae şi Sfântul Spiridon.1) In timpul acesta jupânesele pregăteau toate bunătăţile care se vor mânca de Crăciun: porci, gâşte, curcani, turte şi celelalte. De ajun veneau colindele — ca azi — căci de la întemeierea ţărilor până în vremurile noastre poporul nu şi-a schimbat deloc obiceiurile, sau aproape deloc.
Apoi, la 25 Decembrie, dimineaţa, mergea toată lumea la biserică şi asculta slujba Naşterei Domnului. De la Vodă şi de la boieri până la prostime, în marea biserică domnească până în cea mai mică bisericuţă de sat, toţi creştinii îngenunchiau în faţa altarului… toţi, afară de doi: Domnul şi Doamna Ţării, cărora le era îngăduit să asculte Sfânta Evanghelie în picioare, căci între ei şi gloată trebuia doar însemnată depărtarea, chiar dinaintea lui Dumnezeu. Citeşte în continuare →
Paraşutări Munţii Banatului FOTO: muzeulrezistentei.ro
În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.
Fenomenul rezistenţei anticomuniste din Banat a început din toamna anului 1944, imediat după ce regiunea şi ţara au fost ocupate de trupele sovietice. În acea perioadă războiul sovieto-german mai continua încă, nu departe de frontierele noastre, astfel încât această mişcare a apărut în strânsă legătură cu contextul extern.
“Germania avea tot interesul să întreţină în spatele frontului sovietic o mişcare de rezistenţă, cu multiple implicaţii în mersul operaţiunilor. De aceea, imediat după 23 august 1944, cetăţenii români aflaţi în Germania, cu precădere legionari refugiaţi acolo după rebeliunea eşuată din ianuarie 1941, au fost folosiţi în acord cu interesele germane din acel moment. Orientarea lor politică îi determina, de asemenea, să acţioneze împotriva dominaţiei sovietice şi a pericolului comunist, care încă de pe atunci ameninţa să cuprindă şi România”, a explicat istoricul Mircea Rusnac. În câteva luni cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puţin patru paraşutări cu scopul menţionat, dintre care trei cuprindeau şi efective umane. Citeşte în continuare →
“De sub streşini şi din tindă…”
De sub streşini şi din tindă
Să pornim acum colindă,
Că e noaptea, noapte albă,
Liliană floare dalbă.
Vine cerbul prin grădină
Şi la uşă se închină:
N’ați văzut o stea? întreabă,
Liliană floare dalbă.
Vine cel Crai-Nou ş’aduce
Daruri şi de aur cruce
Şi la pomi câte o salbă,
Liliană floare dalbă.
Un luceafăr tânăr spune
Dela prag o rugăciune
Şi s’apleacă, trup de nalbă,
Liliană floare dalbă.
Teofil LIANU
“Trece pasul Domnului…”
Trece pasul Domnului
şi ne-aduce’n noaptea mare
peste brazda cerului
Roade nouă, roade rare,
rumenite şi domneşti
plaiurilor româneşti.
Îngeri aspri de pământ
ară’n inimi primăvară
cu paloşul lor cel sfânt
pentru Țara noastră nouă
Țară bună, de dreptate,
slobozită din păcate
închinată lui Hristos
să ne fie de folos.
De pe lanuri cu norod
dintre grâie, romanițe,
Mândru chip de voevod
dintr’un leat cu Miorițe
a aprins întreaga zare
chipu-i mândru ca o floare,
sânziană ca de foc.
Ține-l, Doamne, cu noroc!
C. Moraru-Balş
(variantă inspirată din colindul original de mai jos cu titlul omonim)
Citeşte în continuare →
Grafica: Al. Bassarab, revista “Rânduiala”
Se apropie Sărbătorile Crăciunului şi, odată cu ele, începe să se audă zumzet de colindă; de sub ferestre se desprinde glas lin şi uşurel de copil, creşte ca o mireasmă şi se înalță pe crestele cerului până la porțile raiului:
Într’o zi de sărbătoare,
Dă, Doamne, Doamne.
Trece-un îngerel călare,
Dă, Doamne, Doamne.
Si-aşa iute ce trecea
Dă, Doamne, Doamne.
Pământul cutremura…
Se întâlni cu Dumnezeu şi Dumnezeu mi-l întrebă: und’te duci tu, îngerel?
Şi, aşa, vorbeşte Dumnezeu cu îngerul şi îngerul din colindă se duce la rai, să adune zece copilaşi, toți cu bicele de tei; troznind şi pocnind se întorc pe pământ, să vestească oamenilor marea zi, în care, în ieslea Vitleemului, un prunc mic se naste, “mititel şi ‘nfăşețel şi la față frumuşel”.
Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de gură fragedă de copil, se înalță în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre. Citeşte în continuare →
“Lerului, ler, lerului…”
– pentru Adam, la primul Crăciun –
Stea aprinsă străluceşte
Sus pe ‘naltul cerului,
Dela Viflaim porneşte
Lerului, ler, lerului.
Stea aprinsă apărut-a;
Magi vestesc pământului
Că Maria azi născut-a,
Lerului, ler, lerului.
Şi-a născut din Duhul Sfânt,
Pruncul Betleemului
Intr’un staul, suspinând,
Lerului, ler, lerului.
În locaş necunoscut
De Irodul locului,
Neştiut şi nevăzut,
Lerului, ler, lerului.
Lângă iesle, pe lăicer,
Pruncul încălzit de boi,
Înfăşat pe-un velicer.
Lerului, ler, lerului.
Iar Maria îl desfată;
Cerul Betleemului
Sfântă cale luminată
Lerului, ler, lerului.
Citeşte în continuare →
