Garda de Fier

Avem mari responsabilități în fața istoriei, morților și martirilor care încă nu și-au putut spune ultimul lor cuvânt!

Un fapt care întunecă memoria lor s’a întâmplat în orele acestei dimineți, și ne-a răvășit sufletele. Câtă bucurie tâmpă celor care ne ostracizează de zeci de ani, și celor care ne acuză necontenit de violentări și agresivități pe care din pașnica noastră înțelegere nu reușim să le identificăm. Oare ne-a uitat „supremul judecător”, ocrotitorul nostru sub lamurile căruia ne aliniem?! Hotărât lucru, NU!

Toate caznele și toată jertfelnicia unei întregi generații poate fi oare pusă la pământ, așa cum – fizic – s’a întâmplat cu troița conducătorilor de generații, secerată în bezna nopții de niște „asimilați” ai societății, extremiști de la periferia ei care încearcă prin toate mijloacele să ne suprime orice drept pe care l-am mai avea la ora actuală!? Chiar așa am ajuns în țara în care ni se garantează toate libertățile și unde, de mult timp, Constituția de drept a expirat, asaltată de uniunea europeană? Să fie oare fructul europenizării actuale, paradoxul acesta, care ne alimentează cu decizii și ne sugrumă orice fel de libertate în propria noastră țară unde unii ajung, aproape oficial, să rămână în afara legii și să ne insulte strămoșii, plămada care de-a lungul secolelor nu a ezitat să-și dea viața?! Aceiași care ne dictează cine sunt proscrișii, după ei, și cine ne-au fost eroii care au murit pentru demnitatea Neamului Românesc! Josnicia lor nu are margini de înțeles!…

Da, ne sunt răvășite inimile!  Și plângem… Și cu noi atâtea milioane pe care nu le știți că trăiesc alături de noi durerea care ne îneacă în lacrimi și ne pune să îngenunchiem în fața troițelor și crucilor care, distruse fiind, rămân pentru totdeauna locul nostru de închinăciune!

“Oare, va veni vreodată ziua judecăţii sfinte,
Zi pe care-o cer într’una toţi vitejii din morminte…“?
(Vasile Militaru)

Împărtășim cu durere o veste cutremurătoare: Troița de la Tâncăbești a fost vandalizată, tăiată și pusă la pământ. 

Ne întrebăm cu indignare și căutăm să găsim un răspuns: oare ce nemernici au putut să facă un astfel de sacrilegiu? Ce fel de oameni au putut să comită un asemenea act? Ce fel de brute demente sunt – oare – canaliile care au săvârșit o astfel de ticăloșie odioasă?

Acolo unde împărtășim un gând pios pentru cei căzuți, asasinați cu mișelie într’o noapte de Noiembrie (iată ne despart doar câteva zile de aniversarea dureroasă a morții lor tragice de acum 87 de ani), vărsăm din nou lacrimi, – la fel de multe – în fața unui act atât de infam care depășește orice înțelegere! Cine sunt oare profanatorii sau instigatorii care au îndrăznit iarăși să ne sfarme sfintele troițe unde ne rugăm pentru odihna sufletelor celor care au fost asasinați și au primit moartea cu fruntea senină? Jertfa lor sublimă nu se poate uita! Înconvoiați de durere și de atâtea tragedii care au putut avea loc pe pământul nostru românesc, vom trece desigur și peste acest moment care ne mâhnește sufletele. Ca buni creștini, avem un singur răspuns în fața acestei samavolnicii: răzbunarea noastră este tăcerea, meditația și mai adâncă la jertfa mucenicilor noștri, chiar dacă sufletul ne este încărcat de oprobiu față de actul cutremurator care ne copleșește inimile! 

Vom aduce flori, vom aduce candele și lumânări și ne vom închina și de acum înainte la locul jertfei lor! Și nimeni nu ne poate interzice să ne închinăm în taină, cu gândul la ei, oriunde ne găsim pe acest pământ!

Sub vifor de stepă urlându-și mânia, e luptă grozavă și crâncenă foarte.
E luptă cumplită, pe viață și moarte:
De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii,
De alta, o mână de oaste vitează, – năpraznici Arhangheli ai Crucii.
Din toată cetatea spre care puhoiul orbește-acum vine,
Mai sunt în picioare doar niște ruine:
Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul,
Și’n mijlocul căror își țipă urgia, zăpada și ghiața, și gerul…
Aici își găsi-vor mormântul oștiri înfrățite-a trei nații:
Românii, Germanii, Croații…
Dar, pân’or cădea, – în ruinele-acestea își au adăpost Cruciații…

Sfinte Mihail, principele cetelor nenumărate ale îngerilor, învingător al Satanei, duhul cel rău, iubitor al ordinii stabilite de Creatorul universului şi supus voinţei Celui Preaînalt, te invocăm în lupta împotriva Celui Rău şi a uneltirilor sale.
Înlătură cu braţul tău puternic orice influenţă rea, care ne-ar abate de la planul plin de iubire al lui Dumnezeu, hotărât pentru noi înainte de întemeierea lumii.
Fii alături de noi în clipa morţii, ca să primim cununa biruinţei, după ce vom fi purtat lupta cea bună, întăriţi prin sângele Mielului, şi ajută-ne să facem parte din numărul acelora care vor admira pentru toată veşnicia victoria ta asupra Balaurului.
Prin Cristos Domnul nostru. Amin!

Drum spre Libertate – AICI IN FORMAT PDF

De la București către vest: jurnal de drum

În ziua de 14 August 1980, cu puține provizii de drum puse de-a valma într’o traistă de merinde militară (era la modă în lumea tinerilor), am pornit din București cu scopul clar, dar extrem de riscant: să trec frontiera fraudulos în Iugoslavia, ghidat de o determinare profundă și dorința acerbă de libertate. Ca plan final, de aici urma să mă îndrept către granița Austriei, să găsesc o cale propice de trecere clandestină într’un loc convenabil și astfel să ajung în Occident, părăsind pentru totdeauna lagărul comunist. 

Prima etapă a fost Gara de Nord, locul de unde mi-am “cumpărat” cu 5 lei “biletul” de tren de la Nașu’, cu destinația Ploiești. Nașu’ nu era altul decât controlorul de bilete al trenului, care își mai rotunjea și el puțin veniturile, o practică comună în acel timp.

Oprirea la Ploiești

Ajuns la Ploiești, am coborât din tren și, aproape de Gara de Sud, mi-am întâlnit un prieten. În acea seară, am tras în apropierea gării, încercând să-mi adun gândurile și să mă pregătesc pentru următoarele etape ale călătoriei mele. Dimineața următoare, odată cu răsăritul, am luat un alt tren care avea să mă ducă la Predeal.

Predeal: printre turiști și muzică frenetică

Predealul mi s’a oferit ca o premieră absolută, un loc unde am petrecut o zi amestecându-mă printre turiști și localnici, încercând să nu atrag atenția asupra planurilor mele. În seara acelei zile, mi-am făcut drum către o discotecă din apropierea gării, unde muzica vibra cu intensitate frenetică. Ritmurile și atmosfera păreau să contrasteze puternic cu planurile mele interioare, dar am folosit acel moment pentru a mă integra și a-mi păstra discreția.

Din Predeal spre Brașov

În acea noapte, am pornit spre Brașov. Ajuns în orașul de sub Tâmpa, dimineața următoare m’a găsit pierdut pe străzile pline de istorie și farmec. Brașovul m’a primit cu un aer de mister și mi-a oferit momentul necesar pentru a reflecta asupra drumului parcurs până atunci. Aici, am simțit că mă apropii cu pași mici de următoarea etapă a călătoriei mele...
(vezi continuarea mai sus, în format PDF)

În celulă cu un turnător

În timpul detenției mele la Securitate, după un “supliment de anchetă” (cum i se spunea), la final am fost escortat înapoi la subsol. Spre marea mea surpriză, am descoperit un nou coleg de celulă. Încă de la început, prezența lui mi-a trezit suspiciuni, iar instinctul nu m’a înșelat. Pretindea că se găsea în anchetă de circa un an de zile pentru niște nereguli ce-i erau imputate de nivel economic, era nevinovat, că până acum a stat singur în celulă și se bucură sincer de compania mea. Conversațiile lui trădau o intenție diferită. Punea întrebări ciudate, insistente, majoritatea având un aer dubios. 

Mi-a povestit cum că, el cunoaște bine zona mea natală, descriind detalii care păreau prea precise pentru a fi întâmplătoare. Acest fapt m’a făcut să privesc cu scepticism toate intențiile lui. Deși încerca să mă tragă de limbă, i-am oferit doar lucruri evazive, câteva povești inventate fără nicio legătură cu realitatea. Cu toate acestea, am observat cum asculta cu mare atenție fiecare cuvânt.

Una dintre aceste întrebări și discuții ciudate, cam la câteva zile de la introducerea lui în celulă, după ce am vorbit despre “ce noutăți mai sunt pe-afară“, mi-a “destăinuit” că el înainte să fie arestat, când dorea să afle “știri”, asculta postul de radio “Europa Liberă”, că a vrut chiar să le trimită o scrisoare despre situația din România, dar că nu a știut cum să procedeze și s’a lăsat păgubaș. Că uneori discuta “știrile”, însă doar cu câțiva prieteni de încredere “din grup“. Am agreat că și eu ascultam câteodată muzică de la “Europa Liberă”, un fapt pe care îl declarasem, dar că de scris, n’am făcut-o niciodată. Că ascultam singur, doar când mergeam acasă la țară…

Un episod al opoziției împotriva regimului comunist

Istoric

Perioada colectivizării forțate în România, începută în anii 1949 și continuată până la începutul anilor 1960, a fost marcată de abuzuri masive, arestări și presiuni asupra populației pentru a se conforma sistemului așa zis de proprietate comună. Regimul comunist a avut ca obiectiv eliminarea proprietății private asupra terenurilor agricole și integrarea acestora în gospodării colective. Această transformare forțată a societății rurale a generat o opoziție semnificativă din partea țăranilor, preoților și altor membri ai comunității, care vedeau în colectivizare un atentat la libertatea lor și la tradițiile locale.

În acest context tumultuos, s’a dezvoltat și rezistența anticomunistă din Codrii Vlăsiei devenită la rândul ei sinonimă ca simbol al luptei pentru libertate. Codrii Vlăsiei, regiunea des împădurită din apropierea satului Vadul Anei și comunelor Brănești, Cernica, Fundeni, Tânganul și altele, au oferit un refugiu natural celor care se opuneau politicii nemiloase și represive a regimului.