Garda de Fier

În seară blând, sub cer răsună,
Glas de colind și voie bună:
– Sculați, sculați, voi boieri mari,
Domni luminați și gospodari,
Că v’au venit colindători
De bună-veste purtători,
Din lunci, din văi, din albe creste,
Râd clopoței de stea ‘n ferestre:

Leroi, Ler,
Cobori din cer
La noi, păstori
De vechi comori,
În sate albe,
Florile dalbe!…

de Ion Buzdugan

În noaptea sfântă noi venim,
Pe Dumnezeu să-l preamărim.
Că s’a îndurat măritul Ler,
Ne-a hărăzit stea sfântă ‘n cer
Şi pe-o colibă albă ‘n seară,
Luceafărul s’aprinde ‘n țară.

Leroi, Ler,
Cobori din cer,
Cu sfântul har,
La noi, plugari,
În case albe,
Florile dalbe!…

Sus boieri, nu mai dormiți, 
Hai Leroi, Leroi Doamne! 

Vremea e să vă gătiți, 
Hai Leroi, Leroi Doamne,

Casa să o măturați 
Masa să o încărcați, 
Căci umblăm și colindăm 
Şi pe Domnul îl căutăm: 
Căci s’a născut Domn prea bun 
În lăcașul lui Crăciun. 
S’a născut un Domn frumos 
Numele lui e Christos! 

„Nu dormim de astă seară 
Ci ședem în privegheală.

Din seara Ajunului 
Până ’ntr’a Crăciunului 
S’așteptăm pe Domnul sfânt 
Ca să vie pe pământ, 
Căci e fiul cerului 
Şi Domnul pământului”.

În seara lui Ajun 
Vin copiii lui Crăciun. 
Să cânte, să colindeze, 
Viață lungă să ureze 
Tuturor care’s în casă 
Şi se veselesc la masă. 
Christos să le dea de toate 
Viață bună, sănătate. 

La anul și la mulți ani!

Un profesoraș, Bratic,
Tupeu roșu, bolșevic,
Colindat, i-aș colinda,
Dar mi-i frică de ce’oi da!

Că la casa ta Române
De-l vei prinde, îi vei spune:
– Alelei pui de dihor
Vii la mine în pridvor?

Vii la ușe, pui roșcat,
Ca năpârca, pe’nserat!
Vii să cânți pentru Crăciun
Trup cu suflet de păgân?

Vii în casa mea curată
Cu duhoarea ta spurcată?
Oh! Putoare trădătoare
Cu șopteli și cu dosare,

Socotești pe frații mei
Le legi soarta și îi piei?
Crezi că’n țara asta mare
Nu’s brațe răzbunătoare?
Alelei, măi, alelei !

Alelei ce legi ornate!
Iudele sunt lăudate!?
Dar vin vremurile iară,
Piei satană și dispară!

Că și munții mei, Carpați,
Plâng pleșuvi, parcă mirați…
Iar la poale, sugrumate,
Chiar pâraiele furate…

În suspine și cu jele,
Îmi plâng dorurile mele.
Măi, măi !

Dâmboviță, apă dulce,
Ia scursoarea și o duce
La capul pământului
În pustiul vântului…

Dâmbovița mea adâncă
Ia scursoarea de năpârcă,
Că i-a dat pe-ai noștri frați
Și-acum zac cu toți legați!

Alelei, Români și brazi,
Dragii noștri camarazi!
V’am ura din depărtare
Peste ziduri de ‘nchisoare;

Dar ni-i teamă, ‘n zori de zi
Când mascații vor veni
Și’n cătușe, zale, fiare
Lanțuri grele la picioare
Ne aruncă ‘n închisoare!
Măi, măi,
hăi, hăi, hăi !

Iar acum, că s’a ‘nserat
Ne oprim din colindat…
Facem ultima urare,
De la mic și pân’ la mare:

Institutele de-ocară
Piară toate de prin țară,
Strâns uniți, să ne’nchinăm
Sfântul Prunc să-l lăudăm!

Hai Români, cu mic, cu mare,
Să-i gonim peste hotare,
Să mai vină înapoi,
Doar atunci când i-om vrea noi!
Hăi, hăi, hăi măi !