“Astăzi, Vineri 24 Iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înființeazã: “LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.”
Corneliu Zelea Codreanu
De-aș putea să dau o lege, de-aş avea putere’n stat
I-aș chema la judecată pe acei ce ne-au furat
Pe acei ce ne pun taxe și ne-au jupuit și pielea
Chiar în fața națiunii să-și justifice averea!
Pentru ei aș da o lege ca să stea închiși pe viață,
Fără dreptul la recurs, fără dreptul la speranță!
Să nu-i judece instanța, ci să-i judece poporul
Iar din oase de martiri să le ridicăm Pretoriu!
Ca să-i judece și-aceia ce-au murit s’avem o țară
Precum soarele pe cer într’o zi de primăvară
Aruncați în gropi comune… sorbind cupele durerii
Sǎ ridice Neamul nostru pe Taborul Învierii.
N’am să tac, când vor dușmanii ăstei Țări îngenuncheate,
Chiar de legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte,
Am să strig la toți copiii ăstui neam de daci și Sfinți
Și în ceruri voievozii strigă toți să vă treziți!
N’am să tac, când strigă’n mine toți eroii noștri morți
La Posada și Rovine, Horea, Cloșca trași pe roți.
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii,
Au gustat și ei calvarul, ca Hristos pe drumul Crucii.
Ați plecat pe drumul morții într’o noapte rece,
Paișpe camarazi legați, funii paisprezece…
Căpitane, Căpitane, azi pe jertfa voastră,
Am sădit sămânță nouă, floarea românească.
V-au pus lanțuri la picioare, șerpii de dudău
Lângă fiecare frate, pus-au un călău,
Căpitane, Căpitane, cete îngerești
Străjuiau pe drumul morții de la Tâncăbești.
Christos a înviat, creştini!…
Din morţi, Christos a înviat!…
E zarea plină de lumini
Şi parcă Serafimi de crini
Străbat văzduhu ‘n lung şi’n lat:
Creştini, Christos a înviat!…
In toate, Duhul Lui cel sfânt,
Trimite har de viaţă nouă,
Şi tuturor de pe pământ
Le pune’n inimi câte-un cânt,
Şi râde’n bobu’ cel de rouă,
In care Cerul stă răsfrânt…
Surâsul Lui e-acel pe care
Il cerne salcia pe ape;
El toarce’n fiecare floare
Un fir de aur smuls din soare
Şi’n vadul milei Lui, încape
Chiar viermele, să se adape!…
Strivitul fir de iarbă verde,
Sub mângâierea Lui, re’nvie;
Pe toţi El vine să-i desmierde,
La toţi aduce bucurie;
Credinţa’n El cine nu-şi pierde,
Rămâne viu în vecinicie!…
Si’n timp cel El stă sus, în slavă,
Atâtor neamuri, drept comoară, –
Un singur Neam, – un neam-otravă, –
De l-ar avea iar, om , – să moară, –
Cu ură crâncenă, grozavă,
L’ar răstigni a doua oară!…
Vasile MILITARU
⇒ Ascultă: “Patimile Mântuitoare”. Versuri şi muzică: Pr. Radu Botiş Patimile Mântuitoare – Pr. Radu Botiş
