Garda de Fier

Dr. Teofil Mija, şeful rezistenţei anticomuniste din Codrul Fetea

 Şeful rezistenţei anti-comuniste din Braşov a murit în dimineaţa zilei de 3 august 2010. Un alt simbol al luptei anti-comuniste, dintr-un oraş-martir al României, s-a stins. Potrivit unui comunicat remis redacţiei InfoMondo de Asociaţia foştilor deţinuţi politici Dr. Teofil Mija a încetat din viaţă la vîrsta de 87 de ani. Întreaga viaţă de după 1989 şi-a dedicat-o ajutorării foştilor deţinuţi politici şi bătrînilor cu venituri modeste.

S-a născut la 11 septembrie 1923, la Brătei, judeţul Tîrnava Mare, actual judeţ Sibiu. A absolvit Liceul „Principele Nicolae“ din Sighişoara. În anul 1942 se înscrie la Facultatea de Medicină din Iaşi, dar din cauza războiului, după doi ani, se mută la Facultatea de Medicină de la Cluj.

În anul 1948 fuge în munţi urmărit de Securitate. În 1950 este arestat. La 1 august 1964 este eliberat din penitenciarul Aiud, unde şi-a petrecut zece dintre cei 14 ani de detenţie. Pentru că nu i se permite să termine medicina se înscrie la cursurile fără frecvenţă ale Facultăţii de Biologie.
Citeşte în continuare →

 (21 Iunie 1925 – 29 Iulie 2010)

"Rămân încrezător şi mângâiat, că (tineretul N.N.) va face în aşa fel, ca lupta şi sacrificiile noastre să nu rămână zadarnice".

“Multi dintre românii de azi, se caracterizeaza ca fiind obositi sufleteste, lipsiti de raspundere, preferând compromisul si incorectitudinea.
Frica ne scoate din viata, lasându-ne sa sfârsim macabru. Atâtea fenomene negative din perioada comunista n’au cum sa salveze un popor, caruia i s’a furat revolutia platita cu sangele tineretului dornic de adevarata libertate si demnitate.
Cum sa ne surâda starea de lamentare a unor oameni care nu risca nimic pentru patria lor?…
Raul se manifesta azi, într’un complex unitar, ajungându-se la depasirea limitelor. Primejdia este mortala si istoria în lacrimi!…
Noi nu am avut tinerete dar am înfruntat cu puterile noastre monstrii istoriei, miscându-ne în vremuri de ocupatie si de prigoana, pe traiectoria salvarii valorilor eterne. Am mers pe drumul onoarei dupa exemplul înaintasilor, învatând din sacrificiul elitelor… Lanturile pe care le-am purtat, marturisind un crez, acum s’au facut smarald… Citeşte în continuare →

"Mamã tarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm si sã murim pentru tine. Putini, foarte putini ne vor întelege, ne vor iubi si vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruintã" - Ion Gavrilã Ogoranu

,,Va fi altfel în viitor? Într-un viitor apropiat nici într-un caz. Am povestit despre lupta si jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colt de tarã: Tara Fãgãrasului. Vor fi întelesi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sînt probleme care nu intereseazã. O stiam de mult. Le-au stiut si cei care au murit luptînd. Acei ce au murit cu cei ce mai trãim îngenunchem în fata vesnicei Românii, rugîndu-ne: Mamã tarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm si sã murim pentru tine. Putini, foarte putini ne vor întelege, ne vor iubi si vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruintã”

  Ion Gavrilã Ogoranu

Comemorarea eroilor Rezistentei anticomuniste din Tara Fãgãrasului s-a dessfãsurat în zilele de 24 si 25 iulie 2010 la Mãnãstirea Brânconveanu de la Sâmbãta de Sus. Este al 16-lea an consecutiv în care are loc acest eveniment la Crucea edificatã în memoria luptãtorilor anticomunisti din Tara Fãgãrasului. Citeşte în continuare →

M O N O L O G    S I N I S T R U

"Unde sunteţi acum? Unde v-aţi ascuns? Vă întrebăm noi bandiţii, trădătorii, reacţionarii, contrarevoluţionarii, duşmanii poporului, legionarii, fasciştii, naziştii, antisemiţii, criminalii de război, dezertorii, golanii, huliganii"...

V-aţi trezit într-o zi de toamnă cu ţara vândută şi credeaţi că vi s-a adus libertatea, pacea, fără să bănuiţi că aţi fost demult vânduţi.

Armata Roşie, invadează ţara şi spuneaţi că au venit eliberatorii, prietenii.

Aţi spus că armistiţiul s-a încheiat, dar ofiţerii şi ostaşii români dezarmaţi din ordin (ordinul cui?) erau făcuţi prizonieri deşi nu luptau, şi asemeni unei turme imense 170.000 de oameni erau mânaţi din spate de bâtele mongole crescute în incubator.

Aţi îmbrăcat uniforme străine, împodobiţi cu stele păgâne şi gata îndoctrinaţi v-aţi întors acasă să vă ucideţi fraţii, părinţii şi compatrioţii.  Ati devenit generali, securişti, miliţieni, gardieni caralii şi v-aţi purtat mişeleşte. Citeşte în continuare →

15 Iulie 2010: Cuvântul Doamnei Aspazia OŢEL-PETRESCU la punera în mormânt a trupului camaradei Lucia POPŞOR (SCURTU), un om cu viaţă sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu, un rugător mai mult pentru noi păcătoşii în ceruri, unde şi-a reluat locul în formaţie, în oastea Căpitanului. A trecut la Domnul la 13 Iulie 2010, la o lună după ce a împlinit 90 de ani, ani de suferinţă, de pătimire pentru crezul ortodox şi românesc.

„Am supravieţuit pentru că m-am rugat la Dumnezeu..."

Mereu m-am gândit cu teamă la ziua în care nu vom mai avea eroi. Şi când de fiecare dată câte unul dintre ei apune, România îşi plânge tăcută fiii. Cu lacrimi ascunse şi un plâns mut de durere, ţara rămâne orfană de tot ce a putut să ne dea mai bun. Gheorghe Ionescu s-a dus în Legiunea Cerească, senin, drept şi demn, aşa cum a trăit. Pentru tinerii naţionalişti, casa lui devenise un loc unde găseau mereu răspunsuri şi primeau o ciudată energie moralizatoare. Şi niciodată nu mi-am putut explica cum, după fiecare întâlnire cu „Domnul Ionescu”, plecam încărcat cu noi daruri spirituale.

Pe el soarta l-a înzestrat cu un har deosebit. Reuşea să schimbe oamenii dintr-o privire şi două cuvinte. Despre Căpitan spunea: „Omul acesta a zguduit societatea romanescă din temelii. Era de o forţă spirituală deosebită. Eu n-am mai întâlnit în viaţa mea un om cu atâta forţă. Lângă el te simţeai puternic”. Ei bine, acelaşi lucru l-am simţit şi eu la ultima întâlnire cu domnul Ionescu, de parcă în el încolţise dintr-o sămânţă floarea puterii Căpitanului. Boala îl ţintuise în pat, dar în ochi purta aceiaşi lumină. S-a scuzat că nu poate sta drept în faţa noastră, a celor care îl ascultam uimiţi cum ne vorbea senin despre valorile Mişcării Legionare. Ne-a spus că prin noi continuă lupta sa.  Ne-a mai spus să nu renunţăm şi să purtăm în noi biruinţa legionară. Citeşte în continuare →

«Floarea Basarabiei a fost dusă la pierzanie, Basarabia a fost călcată în picioare şi noi trebuie să ne facem datoria de urmaşi, de buni urmaşi, şi să le recuperăm dreptul la nume şi la pomenire, fără a uita ce a fost şi cum a fost»

Toate Trei la un loc, în aceeaşi localitate, la Sărătenii Vechi (Teleneşti), în curtea aceleiaşi biserici cu Hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, una lângă alta, în bună rânduială creştinească, cu 42 de nume sub ele sau în amintirea lor. Două dintre ele, mai vechi, una — nouă de tot, dezvelită în prezenţa noastră, cu participarea satului, oficialilor locali, a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu şi Primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

De ce Ghimpu şi de ce Chirtoacă? Pentru că manifestarea de la Sărăteni se succede manifestărilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău din 28 iunie, iniţiate de Primarul Chirtoacă.

Luate împreună, însă, acestea se regăsesc în acelaşi Decret Ghimpu, motivat de tragedia şi urmările tragice ale intervenţiei militare sovietice din 28 iunie 1940. Până şi textele de pe Piatra Comemorativă din centrul Chişinăului şi Crucea de la Sărăteni repetă similar ideea Decretului: «…în memoria victimelor ocupaţiei sovietice». Dezvelită, Crucea de la Sărătenii Vechi a scos în faţă, spre amintire şi pomenire, 40 de nume din rândul celor deportaţi sau împuşcaţi de sovietici după ‘40. Trecem cu ochii peste listă… Nazar Zaharia — învăţător, Popovici Sava — primar, Cudriţchi Petru — militar… Citeşte în continuare →

Moţul...

„Şi-a plecat moţul la ţeară
Cu cercuri şi cu ciubeară
Şi cu tocuri de răşină
În ţeară după slănină…
Hai, hai şi iar hai, hai murgule hai…
Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă-n poartă…“ 

CEVA DIN ISTORIA ISTORIEI

Istoria istoriei este starea de subistorie în care a trăit şi s-a dezvoltat România până târziu în prima jumătate a secolului XX, ca în loc de evoluţie era o involuţie.

În anul 1920-1921 aveam şase ani şi îmi amintesc foarte bine viaţa din satul meu, Ceica.

De fapt Ceica era o comună cu o oarecare importanţă, pentru că era centru de plasă, reşedinţă administrativă a aproape şaizeci de sate şi comune mai mici, inclusiv cătunele.

Autorităţile locale, în majoritate, erau conduse de funcţionarii proveniţi de la administraţia maghiară, mare parte necunoscând limba română. Citeşte în continuare →

Fotografia infatiseaza saculetul cu pamant din toate tinuturile romanesti si textul scrisorii directorului penitenciarului Doftana care confirma primirea, spre pastrare, din partea Capitanului, a acestui saculet, in momentul in care era transportat dela Doftana.

  Optzeci si trei de ani in urma, in ziua de Vineri 24 Iunie 1927, ora 10 seara, lua fiinta la Iasi, in casa din str. Florilor, Nr. 28, Legiunea “Arhanghelul Mihail”, sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu.

Ca o nestemata de pret, Miscarea Legionara a rasarit in mijlocul unei societati putrede, in mijlocul politicianismului servil unor interese straine, in plina coruptie, aducand cu sine o noua doctrina, curata, nationalist-romaneasca.

Oratoria ei a fost aceea a faptei, nu a vorbei.

Cuprinzand etapele spinosului drum pe care Legiunea l-a avut de infruntat de-a lungul intregei sale existente, cu numeroasele jertfe, oprelisti, interdictii dictate de partidele aflate la conducerea tarii sau de interesele straine, se poate vedea astazi ca intotdeauna biruinta legionara a stralucit, s’a impus, rupand pentru totdeauna lantul demagogiei oarbe propagata de partidele existente, prin inalta sa scoala spirituala, ideologica si doctrinara.

Dimensiunile jertfelor legionare pornesc dela Nita Constantin (ucis in timp ce lipea afise legionare, la Constanta, in anul 1933), si se continua la valurile intregi de elevi si studenti legionari masacrati in Septembrie 1939 (cateva sute), la jertfa lui Mota si Marin pe frontul din Spania, jertfa Capitanului C. Z. Codreanu, grupului Nicadorilor, Decemvirilor si Razbunatorilor, mortii din batalioanele dela Sãrata si pana la minunatele jertfe ale partizanilor legionari din munti, ca si zecile de mii de jertfe din inchisorile comuniste. Citeşte în continuare →