Garda de Fier

 Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII, (Serie Nouă) Nr. 51, Marţi 3 Decembrie 1940

   …să te gândeşti cu ce ai greşit, a spus Căpitanul.

   A spus-o gandindu-se la toata miselia care ne impresoara, la toata miselia cu care dusmanii nostri vor sa ispiteasca sufletele noastre. Mai cu seama acele suflete care nu-si gasesc reazãmul in ele – ci îl cauta in afara.

   Si intr’un fel si in celalalt, sufletul tau se inmoaie si credinta isi schimba calea ei cea dreapta…

   Azi ne pandesc dusmanii din toate ascunzisurile.

   Ne ies in cale la toate colturile.

   Nu ne pot lovi direct si de aceea incearca sa ne adoarma.

   Si ei stiu bine ca lauda adoarme judecata si intuneca mintea.

   De aceea: atentie, înzecita atentie.

   Sub haina netrebnica a lingusirii, sub ispita laudei, impingandu-ne la pacatul trufiei, cei ce nu mai au alta putere voiesc sa ne nimiceasca. Citeşte în continuare →

Revista legionară “Omul Nou” apărută la Braila.

      • Căpitanul după ce a fost achitat în procesul dela Turnu-Severin se întorcea cu trenul spre Iaşi. In drum, MULŢIMILE au ieşit să întâmpine, trenul în care era Căpitanul.

     “Nu era o primire din acelea oficiale si reci. Nu-i aduseseră pe oameni nici datoria, nici teama, nici interesul. Pe la marginea mulţimii am văzut bătrâni care plângeau. Oare de ce? Ei nu cunoşteau pe nimeni din cei care eram în tren. Pare că cineva necunoscut îi împingea, şoptindu-le tainic: Citeşte în continuare →

Gravură de Simion Lefter, ziarul “Buna Vestire”, Anul IV, Nr. 13, 22 Sept. 1940

Ziarul “Buna Vestire”, 22 Septembrie 1940

22 Septembrie 1939

În Constanța

Preotul Chivu Ion din Vilșoara-Cobadin, a fost împușcat de șeful postului de jandarmi pe șoseaua Constanța – Cobadin. Rănit numai, a încercat să fugă dar plutonierul l-a doborât cu lovituri de pat și apoi cu focuri de revolver. Apoi l-a jefuit de bani și îmbrăcăminte.

Îl plâng soția și doi copii.

Preotul Secăreanu din comuna Dulgheru a fost trecut telefonic pe lista de împușcare. Șeful de post ezitând executarea ordinului, maiorul P.M. a venit personal cu mașina să-l ucidă. Între timp șeful postului se decisese…

Îl plâng soția și copiii.

Preotul Mocanu, tot din județul Constanța a fost ucis în aceleași condiții.

Toți au fost expuși în șosea cu placardele de trădători de neam.

Au fost înmormântați fără popă și fără sicrie.

Tot în Constanța, în suburbana Brătianu a fost omorât în condițiuni necunoscute până astăzi studentul Chiriazi Constantin, secretarul sediului legionar. A fost și el expus în margine de drum. Citeşte în continuare →

Vaslui, Joi 24 Octombrie 1940: Slujbă religioasă în memoria zecilor de legionari ucişi în noaptea de 21-22 Sept. 1939 în lagărul din acest oraş...

„Aceasta este de când lumea soarta ostaticului; el poate fi sacrificat oricând. De aceea, decât ostatic, mai bine luptă şi mori dacă trebuie…”

 

Era ziua de 21 Septembrie. Soarele coborâse aproape de apus, în acea zi frumoasă de toamnă, la Vaslui. Cum priveam pe fereastră spre câmpul care se întindea imediat dincolo de şoseaua Vaslui-Negreşti şi dealurile care, în depărtare, închideau orizontul, observ un mic avion că aterizează la o mică depărtare de noi, după ce făcuse câteva rotiri ca să găsească cel mai potrivit loc pentru aterizare. Vasluiul nu avea nici un fel de aeroport şi nici nu văzusem vreodată să aterizeze vreun avion de când mă aflam în această localitate. Citeşte în continuare →

La schitul Izbuc, legionarii pregătesc pământul pentru cărămidă. (Colecţia Fănică Anastasescu)

Unii-s de dreapta. Alţii, de stînga. Sau centru-stînga. Sau centru-dreapta. Ăştia-s extremişti. De stînga. Sau de dreapta. Ăilalţi – ultranaţionalişti. Ăia – moderaţi. Unii vor să taie. Alţii – să dea. Unii, nenorociţii, vor să pună laba pe sare şi pe poştă. Alţii, cumsecade, au luat, cam pe degeaba, marmura, pădurile, fabricile. Unii vor să ne vîndă ruşilor. Alţii, ne-au vîndut deja americanilor. O gargară nesfîrşită. Ce înţelege mujicul din toate astea? Mai nimic. Se lasă dus de val. Şi de impresii. Şi de ipocrizie. Şi de promisiuni. Dă cu căciula de pămînt, rade un vinars şi înjură. Sau laudă, după cum îi vine.

Uite, de pildă, ce-am învăţat eu la şcoală despre legionari. Că erau răi. Cei mai răi. Că omorau oameni. Şi astăzi, dacă-i spui cuiva că-i legionar, e mai nasol decît dacă l-ai înjura de mamă. Mai degrabă acceptă să-l faci comunist. Copilul care eram o trăgeam de limbă pe buna, să-mi spună cum erau legionarii. Auzisem eu că în Valea Bradului fusese un cuib de d-ăştia. Ei, şi mi-a spus într-o seară: Citeşte în continuare →

Căpitanul Legiunii îngenunchiat în faţa osemintelor eroilor din războiul pentru întregirea neamului. Aceste oseminte au fost adunate de legionari în anul 1937 de pe crestele Carpaţilor unde vreme de 20 de ani stătuseră -fără cruce- în bătaia vântului, ploilor... şi a indiferenţei generale. Aşa îngenunchem şi noi în faţa eroilor bihoreni...

Un cercetator din Oradea a descoperit documente unice despre ultimele cuiburi de rezistenta anticomunista din Bihor, acte ce fusesera, iresponsabil, destinate distrugerii.

Bihorul a fost unul dintre ultimele cuiburi de rezistenta anticomunista din tara. Lucru confirmat de documente dosite, zeci de ani, cu mare grija in arhivele fostei nomeclaturi.

La un deceniu si jumatate dupa caderea regimului care a aruncat Romania in poate cea mai neagra perioada a intregii sale istorii si in care cultul indobitocirii societatii a atins repere inimaginabile, valul tacerii care s-a asternut nemeritat peste aceste adevaruri istorice a fost rupt.

Gratie constinciozitatii unui arhivist, o parte din istoria Bihorului a fost salvata de la distrugere. Citeşte în continuare →

"Cine era sortit să fie dus cu Black Maria trei-patru zile consecutiv în plină vară, era absolut sigur că, dacă va mai trăi, nu o va uita niciodată, niciodată."

 Era a treia oară că mă aflam din nou în Black Maria. Acesta e numele oficial definit în Webster’ Dictionary astfel: un vehicul, de obicei vopsit negru, folosit să ducă persoanele arestate la şi de la puşcărie. Definiţia este atât de nevinovată, plăcută chiar. Chiar şi în realitate, în America şi într-o ţară civilizată o fi şi în fapt tot aşa. Adică nimic neobişnuit. Un vehicol. Dar ce înseamnă el în comunism?În comunism, Black Maria este iadul adevărat. Am fost transportat la distanţe lungi de cel puţin opt ori. Iarna, înainte de a fi conectată la garnitura de tren destinată pentru aceasta, deţinuţii sufereau de frig. Vara însă era mult mai groaznic, pentru că nu exista nici o posibilitate de aerisire şi împrospătare a aerului. Cine era sortit să fie dus cu Black Maria trei-patru zile consecutiv în plină vară, era absolut sigur că, dacă va mai trăi, nu o va uita niciodată, niciodată. Frigul din timpul iernii se termina o dată cu conectarea la garnitura de tren, dar căldura şi năduşeala verii nu se termina pe tot traseul şi tot timpul cât va dura călătoria.

Am spus că Black Maria este o temniţă pe roate, o temniţă mobilă, un vagon împărţit în două părţi principale, una pentru temniceri cu întregul arsenal de arme, lanţuri, cătuşe sau alte instrumente de tortură, folosite în caz de necesitate, plus câteva încăperi mai mici pentru alimente şi apă. Partea a doua este pentru bieţii deţinuţi şi care se compune din două încăperi, foarte reduse în mărime, plus celulele de pedeapsă. Ce paradox şi ce ridicol, parcă îţi mai trebuie altă pedeapsă decât cea de a te afla băgat într-o astfel de închisoare pe roate? Citeşte în continuare →

Mă aflam în biroul domnului Cor­neliu Cornea, secretarul Asociaţiei foştilor Deţinuţi Politici, filiala Arad, cu care discutam despre pă­timirile domniei sale prin închisorile comuniste când uşa de la in­trare se deschide larg şi intră precipitat un domn în vârstă, dar care manifesta destulă vigoare fizică. Îmi este prezentat apoi, Ioan Ţă­rău, şi domnul Cornea mă întrea­bă câţi ani îi dau intempestivului vizitator. Chipul arăta, ce-i drept, un om în vârstă, dar mişcările, vocea puternică şi hotărâtă spuneau altceva, aşa că nu am riscat şi am în­trebat direct: „spuneţi-mi în ce an v-aţi născut şi vă spun vâr­sta”. „În 1917”, veni repede răs­pun­sul. În momentul acela am ră­mas surprins pentru că, să numeri peste 92 de ani şi să fii încă în vi­goare nu le este dat multora. A­tunci am şi ho­tărât să ne întâlnim pentru a afla povestea unui om care a văzut şi trăit multe la viaţa lui. Aşa s-a şi întâmplat în ziua de 30 decembrie 2009 când am stat de vorbă în casa dumnealui din Aradul Nou, ocazie cu care iată ce am aflat:  Citeşte în continuare →

Ziarul Curentul, Joi 12 Septembrie 1940

Citeşte în continuare →