Garda de Fier

În 1970, aveau 16 şi, respectiv, 19 ani. Asea Andruh era elevă în clasa a 10-a la Şcoala nr. 1 din Chişinău, iar Lilia Neagu era studentă în anul doi la Şcoala de Medicină. Pentru că Lilia venise la studii de la Leova, şi-a căutat o gazdă la Chişinău. Aşa a ajuns să închirieze o odaie în casa familiei Andruh, de pe strada Bogdan Hmelniţki, la Schinoasa. Aşa a cunoscut-o pe mezina familiei, Asea.

Acum 40 de ani, în noaptea spre 1 octombrie 1970, în plin regim comunist, Asea şi Lilia au decis să afişeze mai multe adevăruri pe blocurile de locuit, pe instituţiile statului şi pe vitrinele magazinelor de pe străzile centrale ale Chişinăului. Cu vopsea de culoare roşie, fetele au scris 40 de lozinci cu următorul conţinut: «Trăim la ruşi cu pielea şi-n mănuşi; Scoală, Ştefane cel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ţi tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ; Cadre moldoveneşti; Moarte cotropitorilor!; Întoarceţi-ne alfabetul latin!; Întoarceţi-ne litoralul!». Citeşte în continuare →

Gh. Ghimpu: «Mă mândresc cu faptul că n-am minţit nicicând poporul, ci m-am străduit să-i spun întotdeauna adevărul, că n-am dărâmat biserici şi credinţe, că n-am plecat orbeşte capul în faţa greutăţilor, răuvoitorilor sau cotropitorilor, că am muncit viaţa întreagă în sudoarea frunţii, punând umărul acolo unde era necesar pentru Neam şi Ţară»

«Am protestat şi am rostit aceste adevăruri în glas pentru a vesti luminii că există în acest colţ uitat de lume măcar un singur suflet care nu-i de acord cu politica regimului de ocupaţie», afirmă undeva Gheorghe Ghimpu, şi în această afirmaţie se regăseşte pe de-a întregul caracterul acestui bărbat curajos, lucid şi neîncovoiat.

Materialele publicistice adunate sub aceste coperte demonstrează elocvent permanenta lucrare a spiritului autorului lor, Gheorghe Ghimpu, asupra desăvârşirii de sine prin eliberarea de zgură şi de pericolul fobiilor cultivate din afară, servind în egală măsură drept exemplu de urmat pentru cei din jur.

Într-un text difuzat la radio Europa Liberă, în 1984, cu privire la premisele renaşterii spirituale a naţiunii române, un alt disident al regimului comunist, Doina Cornea, definea în felul următor acest proces de purificare necesară: «Numai redând spaţiului nostru interior adevăratele dimensiuni, numai aşa se va schimba ceva în viaţa noastră comună. Numai eliberându-ne în interior, de falsuri, de laşităţi şi de teamă, vom redobândi libertatea după care tânjim» (Doina Cornea, Puterea fragilităţii, 2006. Citat după Manualul de liceu: O istorie a comunismului din România, Ed. Polirom, 2009).

Citeşte în continuare →

Parohia Malovăţ, Loc. Malovăţ-Jud. Mehedinţi, România. Tel.0724.99.80.86 

Ofertă de cărţi                            

                 Cu deosebit respect va facem cunoscut ca parohia noastră a publicat sau a achiziţionat o serie de lucrări, pe care le are disponibile pentru vânzare. Ne-ar face plăcere ca să binevoiţi şi Dvs. să vă număraţi printre cei ce se înfruptă din hrana spirituală ce-o oferă aceste lucrări.

                 De 20 de ani publicăm, – cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie -, la nivelul unui sat uitat de lume, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul ,,cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc. Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor  şi care au răspuns căutărilor  spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii  multora, care au căutat să ne pună piedici. Citeşte în continuare →

Prof. Vasile Christescu

Şaptezeci de ani de la moartea lui Vasile Christescu

Dacă în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 1939 aş fi cumpărat gazetele atunci publicate în Bucureşti, pe prima lor pagină aş fi citit anunţul, scris cu litere mari, că arheologul Vasile Christescu a fost omorât de agenţii poliţiei. Pe 2 ianuarie tocmai împlinise 37 de ani. Dintre toate ziarele, cel mai mult mi-ar fi atras atenţia, de o manieră şocantă, Curentul, deoarece reproducea o fotografie ce reda corpul neînsufleţit al lui Christescu, cu chipul plin de sângele scurs din rănile produse de gloanţele care l-au izbit în faţă. În anii 1930, în interiorul disciplinei arheologice dar nu numai, aderenţa lui Vasile Christescu la Mişcarea Legionară nu reprezenta pentru cineva un secret. Notoriu era şi conflictul dintre Legiune şi regimul regelui Carol al II-lea. Probabil însă, necunoscut pentru cei mai mulţi dintre noi ar fi fost faptul că, în septembrie 1938, în condiţiile în care liderul Mişcării se afla încarcerat pe criterii politice, Vasile Christescu fusese numit şef al Legiunii, care acţiona la acea dată în ilegalitate, opunându-se deschis dictaturii regale recent instaurate. Ce s-a întâmplat cu cadavrul lui Vasile Christescu aş fi aflat abia în 1940, după abdicarea regelui, citind ziarul Buna Vestire din zilele de Duminică, 27 octombrie, şi Miercuri, 30 octombrie. Citeşte în continuare →

 Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII, (Serie Nouă) Nr. 51, Marţi 3 Decembrie 1940

   …să te gândeşti cu ce ai greşit, a spus Căpitanul.

   A spus-o gandindu-se la toata miselia care ne impresoara, la toata miselia cu care dusmanii nostri vor sa ispiteasca sufletele noastre. Mai cu seama acele suflete care nu-si gasesc reazãmul in ele – ci îl cauta in afara.

   Si intr’un fel si in celalalt, sufletul tau se inmoaie si credinta isi schimba calea ei cea dreapta…

   Azi ne pandesc dusmanii din toate ascunzisurile.

   Ne ies in cale la toate colturile.

   Nu ne pot lovi direct si de aceea incearca sa ne adoarma.

   Si ei stiu bine ca lauda adoarme judecata si intuneca mintea.

   De aceea: atentie, înzecita atentie.

   Sub haina netrebnica a lingusirii, sub ispita laudei, impingandu-ne la pacatul trufiei, cei ce nu mai au alta putere voiesc sa ne nimiceasca. Citeşte în continuare →

Revista legionară “Omul Nou” apărută la Braila.

      • Căpitanul după ce a fost achitat în procesul dela Turnu-Severin se întorcea cu trenul spre Iaşi. In drum, MULŢIMILE au ieşit să întâmpine, trenul în care era Căpitanul.

     “Nu era o primire din acelea oficiale si reci. Nu-i aduseseră pe oameni nici datoria, nici teama, nici interesul. Pe la marginea mulţimii am văzut bătrâni care plângeau. Oare de ce? Ei nu cunoşteau pe nimeni din cei care eram în tren. Pare că cineva necunoscut îi împingea, şoptindu-le tainic: Citeşte în continuare →

Gravură de Simion Lefter, ziarul “Buna Vestire”, Anul IV, Nr. 13, 22 Sept. 1940

Ziarul “Buna Vestire”, 22 Septembrie 1940

22 Septembrie 1939

În Constanța

Preotul Chivu Ion din Vilșoara-Cobadin, a fost împușcat de șeful postului de jandarmi pe șoseaua Constanța – Cobadin. Rănit numai, a încercat să fugă dar plutonierul l-a doborât cu lovituri de pat și apoi cu focuri de revolver. Apoi l-a jefuit de bani și îmbrăcăminte.

Îl plâng soția și doi copii.

Preotul Secăreanu din comuna Dulgheru a fost trecut telefonic pe lista de împușcare. Șeful de post ezitând executarea ordinului, maiorul P.M. a venit personal cu mașina să-l ucidă. Între timp șeful postului se decisese…

Îl plâng soția și copiii.

Preotul Mocanu, tot din județul Constanța a fost ucis în aceleași condiții.

Toți au fost expuși în șosea cu placardele de trădători de neam.

Au fost înmormântați fără popă și fără sicrie.

Tot în Constanța, în suburbana Brătianu a fost omorât în condițiuni necunoscute până astăzi studentul Chiriazi Constantin, secretarul sediului legionar. A fost și el expus în margine de drum. Citeşte în continuare →

Vaslui, Joi 24 Octombrie 1940: Slujbă religioasă în memoria zecilor de legionari ucişi în noaptea de 21-22 Sept. 1939 în lagărul din acest oraş...

„Aceasta este de când lumea soarta ostaticului; el poate fi sacrificat oricând. De aceea, decât ostatic, mai bine luptă şi mori dacă trebuie…”

 

Era ziua de 21 Septembrie. Soarele coborâse aproape de apus, în acea zi frumoasă de toamnă, la Vaslui. Cum priveam pe fereastră spre câmpul care se întindea imediat dincolo de şoseaua Vaslui-Negreşti şi dealurile care, în depărtare, închideau orizontul, observ un mic avion că aterizează la o mică depărtare de noi, după ce făcuse câteva rotiri ca să găsească cel mai potrivit loc pentru aterizare. Vasluiul nu avea nici un fel de aeroport şi nici nu văzusem vreodată să aterizeze vreun avion de când mă aflam în această localitate. Citeşte în continuare →