Garda de Fier

Ion Siugariu

Revarsarea bogata de suflet si de eroism stravechi, marsul apasat în istorie al neamului românesc, nu-si puteau gasi parca un poet mai potrivit pentru a le cânta în versuri, decât d. Aron Cotrus. Atât caracterul deosebit al talentului sau, realizat într-o expresie pietroasa si dura, cât si opera sa trecuta, sunt singurele care garantau, în toata literatura noastra de astazi, poemul cel mare, cântecul majestos si puternic al acestor evenimente. Poeme mai vechi ca Rapsodie valaha si Peste prapastii de potrivnicie, a caror idee dominanta este misiunea neamului românesc în aceasta parte a Europei, misiune de lupta împotriva întunericului si de reînviere a gloriei latine, ar fi ramas neîmplinite fara aceasta urmare (Rapsodia valaha si Peste prapastii de potrivnicie au fost traduse si în limba spaniola, tiparindu-se la Madrid în anul 1941, prima – Rapsodia valaha – în colectia Santoy Sena, iar cea de a doua – Atravès de abismos de adversidad – în colectia Escorial. Amândoua poemele au fost obiectul unor entuziaste recenzii, facute de cei mai de seama scriitori spanioli. Astfel: ziarul El Alcazar din Madrid publica în numarul sau din 22 iunie 1942 un articol intitulat Inspiratia antibolsevica a unui mare poet român. Sub semnatura d-lui Alonso Martin, apare în revista Legione y Falanges (Madrid, an. II, Nr. XX, p. 35, iulie 1942), articolul Un gran poeta de la latinidad. Citeşte în continuare →

Troita

          CÂNTECE LEGIONARE – NOI COMPLETĂRI

Melodia ca şi Bucovina

Se cutremură Troiţa
Lui Mihai lângă Sibiu
S’aud strigăte de luptă
Din trecutul cenuşiu

Se trezesc măreţe umbre
Pe-al Şelimbergului plai,
Sunt eroi uitaţi, e oastea
Voevodului Mihai.

Din Carpaţi răsună goarna
Cu un lung ecou din cer,
Vin ca să se prindă ‘n luptă
Oştile “Gărzii de Fier”.
Citeşte în continuare →

  Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care mi-eşti leagăn, cămin şi mormânt,
Ridică spre focul aceleaşi stele
Credinţele tale, credinţele mele.

Evlavie ţie, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun
Păstrând, pietre scumpe din vremile-acele,
Comorile tale, comorile mele.

Când gemi sub copite de cal frământat,
De graniţi duşmane adânc sfâşiat,
Se zbat în furtuna mâniilor grele
Durerile tale, durerile mele.
Citeşte în continuare →

  E P I G R A M E    (CINCINAT PAVELESCU ŞI ALŢII) 

Operei nevândute a unui rival obscur  

Un epitaf e în zadar
Și o cruzime să-ţi fac ţie;
Căci viaţa ta e-o vijelie,
Care te-a smuls dela tipar,
Ca să te’ngroape’n librărie! Citeşte în continuare →

Mâine anul se’nnoieşte,
Dă-i Domnului, Doamne,
Pluguşorul se porneşte,
Dă-i Domnului, Doamne.
Şi’ncepem a colinda,
Pe la case a ura:
Câte flori sunt în livadă
Zile bune să vă vadă!
Câţi carbuni sunt în cuptor
Tot atâţia ani cu spor!
Şi să fie cu belşug
Pentru brazda de sub plug!
La mulţi ani cu sănătate
Şi s’aveţi noroc la toate!

  Aho! Aho! Copii si frati,
Stati putin si nu manati!
Dati toti mana, mic cu mare
Ca sa spunem o urare.

Bucuros si’nzapezit
Anul Nou a si venit!
Acum, iata-l pe carari,
Cu urari si cu cantari.
Ia mai manati, mai!
Hai! Hai!

Am zarit printr’o fereastra
Un copil de seama noastra,
Care tot spunea:
Sorcova, vesela, micule, piticule,
Sa trăiesti si să cresti
Şi ca merii să’nfloresti. Citeşte în continuare →

Colind de fată mare
               cules de I. G. Dimitriu
 La tulpina, la doi meri,
     Leroi, Doamne, mărului,
Sunt doi meri mari, minunaţi,
De tulpină depărtaţi
Şi de vârfuri aplecaţi.
La tulpina merilor
Este-un pat mare ‘ncheiat,
Cu scândurele de brad,
Cu picioarele de fag;
Iar pe pat ce-i aşternut
Prohat¹⁾  verde mohorît,
Iar la capul patului
Pernişoară gălbioară;
Iar pe pat cine-mi şedea?
Şade Ana, doi ochi negri;
Şi nu şade cum se şade
Şi coase şi chindiseşte²⁾
De-un guler şi de-o batistă. Citeşte în continuare →

 Nu mă întrebaţi cine mi-a spus
C’a intrat azi noapte în Cetate Isus!
I-am văzut steaua pe cer şi-am pornit
Să-l găsesc în mine pe cel prorocit!…

Ingerii îi auzeam cum cântă:
-Leroi-Ler, e Noaptea Luminată, Noaptea Sfântă!
“Noaptea întruparii în Duh şi’ Adevăr,
Albe şi iar dalbe flori de măr!…”

Am simţit în mine lumina cum coboară,
Cum mă pătrunde, mă doare, mă înfioară.
Mi-a fost frică de moarte, frică de viaţă
Şi-am vrut să mă întorc lângă tăcerile-mi de ghiaţă. Citeşte în continuare →

  De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun,
Şi’n cartea ta m’ai sterş dintre copii?
Opreşte săniuţa! Hai, fii bun!
Te-aştept măcar odată să mai vii!

       Azi nu râvnesc la sacul tău din spate
       Şi nici la dulciuri sau la jucării.
       Mi-e dor de tine, mit de bunatate,
       De nerăbdarea de copil, că o să vii.

Mi-e dor de-a ta mustaţă de fuior,
De albul bărbii lungi de vată,
Lipită’n grabă, strâmbă uneori;
De vorba ta blajină, tremurată,

      De duioşia ta când ascultai
      Prinosul meu de poezii, şoptite,
      Atunci când pentru mine coborai
      Pe pârtii cu steluţe troienite. Citeşte în continuare →