STRĂBUNII MEI de Leg. Viorica Lăzărescu
CÂNTECE LEGIONARE – NOI COMPLETĂRI
Străbunii mei au fost haiduci cu flinta ‘n spate,
Cari împărţeau săracilor dreptate.
In codrii mari, prin munţi înalţi de piatră,
Cu-amar şi ‘ntemeiară-o nouă vatră.
Si-acolo strânşi la sfat în nopţi cu lună,
Cu sufletul şi inima furtună.
Işi apărau credinţele şi glia
De toţi acei ce le râvneau moşia.
Străbunii mei au fost plugari în timp de pace
Trăind cinstit în casele sărace.
Ei n’au ştiut ce-i ura, ci ‘n iubire
Işi căutau a vieţii mântuire
Tăind în două brazdele, cu plugul,
Strângeau la sânul lor, cu drag, belşugul,
Care rodea în holda aurie,
Pe culmi de deal şi larguri de câmpie.
Străbunii mei, în vremi de răsmeriţă,
Ingenuncheau în cete sub troiţă
Si-apoi, porneau în zări, o vijelie,
Să scape de-a străinilor robie
Pământul sfânt, cu murmur de izvoare,
Scăldat în rouă, alintat în soare.
Pământu ‘n care le dormeau părinţii,
Ursit să fie leagăn biruinţii.
Străbunii mei, pe vârfuri mari de munte,
Au fost păstori cu turmele cărunte,
Cântând din fluier doina la izvoare,
Ca ‘n zile de divină sărbătoare…
Si ‘n înserări de toamnă fumurie,
Mânaţi de dorul vechi de haiducie,
Străbunii mei erau stăpânii zării,
Veghind cu drag la marginile Tării.
Viorica Lăzărescu
Vezi şi:
• Se cutremură Troiţa
• Marşul legionarilor din Cahul
• La luptă
• Chemare
