Garda de Fier

Vigneta: ziarul "Buna Vestire"

— CONFERINŢĂ ŢINUTĂ LA UNIVERSITĂŢILE DIN VIENA, BRESLAU ŞI BERLIN —

Spiritul german, spre deosebire de cel englez sau de cel francez, se caracteri­ zează printr’o curiozitate veşnic proaspătă de-a asculta şi de-a cunoaşte pe oricare dintre celelalte nemuri ale pământului. In Europa nu există un alt spirit mai descins şi mai dispus în acest sens. Cultura germană e cea mai bogată în studii de tot felul asupra celorlalte popoare şi rase ; iar traducerile germane din toate literaturile lumii constituie o dovadă strălucită a acestei curiozităţi veşnic vii. Mulţumită acestui spirit universalmente curios, popoarele caxe nu comunică direct între ele se pot totuş cunoaşte prin ajutorul limbii şi al ştiinţei germane, care e într’adevăr oglinda obiectivă a universului omenesc. Citeşte în continuare →

"VOI MERGE PÂNĂ LA CAPĂT" - Teodor Mărieș

APEL  UMANITAR
Către   CAMERELE LEGISLATIVE, PREȘEDINȚIA REPUBLICII ȘI GUVERNUL ROMÂNIEI
SALVAȚI  INIMILE  REVOLUȚIONARILOR!
În atenția   MANIFESTANȚILOR DIN PIEȚELE PUBLICE ALE ORAȘELOR ȚĂRII :
CEREȚI DREPTATE PENTRU EROII NEAMULUI!

 In ziua când manevratorul care „a mințit poporul cu televizorul”, (din poziția lui de director al televi-ziunii, numit peste noapte de Ion Iliescu), istoricul Răzvan Teodorescu, mare membru al pcr, îl felicita public pe cel mai comunist scriitor, după Eugen Barbu, îmbuibatul Dinu Săraru la împlinirea vârstei de 86 ani, -ambii astăzi cu pensii nesimțite și câștiguri fabuloase,- la postul de televiziune național 24 plus au fost aduși revoluționarii inginer Teodor Mărieș, în calitatea sa de președinte al asociației 21 decembrie și artistul plastic Vlad Ciobanu, în calitatea sa de vicepreședinte al aceleiași asociații, DOUĂ EPAVE UMANE aflate unul în a 72-a zi iar celălalt în a 46-a zi de grevă a foamei. Citeşte în continuare →

Horia Sima: Ordin către toţi Legionarii (23 Ianuarie 1941)

28 Ianuarie 1941. Memoriul Sefului Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt 1), adresat Biroului de intermediere pentru etnicii germani de la Berlin.

Reichssicherheitshauptamt RSHA
Anexã la 42/41/secret IV/2 SECRET
28 Ianuarie 1941 Nr. 1. 781/41 Schm/Le.

Către Biroul de intermediere pentru etnicii germani.
Berlin

Încă înainte de Crăciun se putea observa că, in România, situatia devenise treptat critică. Am spus aceasta de mai multe ori in timpul unor discutii particulare si l-am exprimat in rapoartele noastre scrise, in special in cele privind arianizarea si relatiile germanilor din provincia Banat si Legiune, care au fost rezolvate de mine, personal, printr-o convorbire purtatã cu Sima si Antonescu. Dupã sosirea mea de la Berlin, in ianuarie, m-am dus de îndatã la trimisul extraordinar al Germaniei, Fabricius, apoi la Antonescu si la Sima. Fabricius si Antonescu tocmai se întorseserã dintr-o vizitã fãcutã Fuhrerului. Din convorbirea purtatã cu Fabricius rezultã faptul cã Antonescu, singurul lider politic recunoscut al României, a fost confirmat de cãtre Fuhrer (*). Citeşte în continuare →

"PACIFICATORII"

Memoria nu are dreptul să obosească. Cu atât mai mult – să cedeze…
Drumul spre casa părintească duce pe lângă Vadul lui Vodă, Pârâta, Coşniţa, Pohrebea, Dubăsari şi aşa mai departe până la Butuceni. Şi de fiecare dată, încolo şi încoace, îndur umilinţa stopărilor, verificărilor, controalelor, percheziţiilor, înregistrărilor etc. la fiecare dintre cele 5-6-7 (cine este sigur că mâine nu mai apare vreunul?) posturi, vămi, pichete, puncte de migraţie etc. Apropiindu-mă de acestea, mă simt încordat; aici mişună numeroşi grăniceri, miliţieni, vameşi, pacificatori – toţi dotaţi cu arme de foc, având pe deasupra şi un comportament brutal. Din experienţa de ofiţer ştiu că omul înarmat dintotdeauna este unul periculos. Şi acest pericol potenţial, mai devreme sau mai târziu, poate să degenereze într-o tragedie… Citeşte în continuare →

...la locul jertfei eroilor...

Niciodată n’am putut sa înteleg mai bine ca acum jertfa marilor nostri eroi, intrati în istoria universală prin supremul lor sacrificiu.
Când au plecat de-acasă în toamna anului 1936, am crezut ca-i un act de prezentă în lupta anticomunistă: mai mult, un fel de protest si pildă biciuitoare pentru ceilalti, care atunci când pregătirile erau în toi, rămaneau indiferenti sau nedumeriti.
Astăzi însă jertfa se profilează pe cerul imens al istoriei si e reprezentată prin crucile însângerate ale eroilor români. Un simbol. Prezenta unei echipe însufletite, în frunte cu Ion Mota, a făcut profundă impresie, cât o divizie de ostasi care ar fi mers din ordin. Mota era chinuit, cum o si spune, “se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos”, si el, crescut în umbra pridvoarelor bisericesti, cu chipul lui Christos încrustat în inimă, nu putea rămâne insensibil. Biruinta spirituală a Legiunii si contopirea lui în Christos, jertfindu-se pentru El, au fost dintru început premisele logicei lui superioare si intractabile. Citeşte în continuare →

Nicolae Grigorescu - Portret de ţărăncuţă

Opera lui Nicolae Grigorescu înseamnã o rãscruce în istoria culturii românesti. Desi în ultimele sapte decenii i s’au consacrat vreo 15 monografii, totusi fenomenul Grigorescu n’a fost încã studiat si adâncit în functie de cerintele istorice ale epocii sale, de perspectivele pe care le-a descris evolutiei întregii culturi românesti si de dimensiunile universale ale esteticii sale.
Nicolae Grigorescu a apãrut în arta româneascã în momentul în care se impunea o consolidare moralã a noului Stat national înfãptuit prin Unirea Principatelor. Actul politic al Unirii, care însemnase o realizare pe linie nationalã a idealurilor revolutiei burghezo-democrate de la 1848, nu adusese si o fuziune sufleteascã deplinã între Munteni si Moldoveni. Unele tendinte separatiste au stãruit în Moldova pânã la cucerirea independentei de stat, la 1878. Pentru a combate aceste tendinte separatiste, se cerea crearea unor valori morale care sã constituie patrimoniul cultural comun al întregii tãri si sã întãreascã astfel constiinta unitãtii nationale.
Citeşte în continuare →

"Sub ochii egumenului Paisie a înflorit minunata pictură care îmbracă de amândouă părţile pereţii bisericii..."

OAMENI  DE  ALTĂDATĂ

Egumenul Paisie a cârmuit mãnãstirea Homor de la noua ei înfiintare, în anul 1530, pânã la începutul domniei a doua a lui Petru Rares.
Sub ochii sãi a crescut, lângã locul unde se nãruia sub povara bãtrânetii mãnãstirea ziditã înainte de 1415 (1), ctitoria logofãtului Toader Boboiug: bisericã de mãrimi obisnuite, în formã de cruce ca toate celelalte, dar deosebitã de ele prin pridvorul sãu deschis si printr’o scundã cãmãrutã sau tainitã, adãpostind mormintele (2). Sub ochii egumenului Paisie a înflorit minunata picturã care îmbracã de amândouã pãrtile peretii bisericii: scene liturgice si rânduri de sfinti, pe dinãuntru; rãdãcina lui Ieseu, Imnul Acatist cu asediul Constantinopolului (atât de des si atât de simbolic in bisericile din vremea lui Petru Rares !), viziuni apocaliptice si alte icoane, pe dinafarã (3). Citeşte în continuare →

Petru Rareş

CÃRTI DE ALTÃDATÃ

Cãderea lui Petru Rares din prima domnie a dat în mâinile Turcilor o parte din Moldova de rãsãrit. Dupã ce, pânã la 1538, Turcii nu stãpâneau din pãmântul tãrii decat fortãretele cucerite de la Stefan cel Mare, Chilia si Cetatea Albã (1484), «portile Moldovei», acum ei îsi aseazã garnizoana la Tighina si tin sub legea lor tot tinutul de la sud de apa Bâcului.
E adevãrat cã la întoarcerea sa în a doua domnie, Rares se mândrea cu promisiunea Sultanului cã-i va da «înapoi tara noastrã Moldova, întocmai cum am stãpânit-o si mai nainte» (1). Ceva mai mult, solul sãu comunica regelui Poloniei cã «Sultanul i-a întors [lui Rares] tara ce i-o luase, si Tighina, numai cât are sã plãteascã pentru zidirea cetãtii Tighina 10.000 de zloti» (2). In realitate însã, Turcii n’au lãsat sã le scape din mânã bastionul atât de important dela întretãierea drumurilor spre Tãtari si spre Poloni, si au continuat sã tinã cetatea cu tot cuprinsul din zarea ei pânã la Prut. Citeşte în continuare →