75 DE ANI DELA JERTFA EROILOR LEGIONARI ION MOŢA ŞI VASILE MARIN
13 Ianuarie 1937 - 13 Ianuarie 2012
Gânduri despre Moţa şi Marin la vreme potrivită de I. G. Dimitriu
...la locul jertfei eroilor...
Niciodată n’am putut sa înteleg mai bine ca acum jertfa marilor nostri eroi, intrati în istoria universală prin supremul lor sacrificiu.
Când au plecat de-acasă în toamna anului 1936, am crezut ca-i un act de prezentă în lupta anticomunistă: mai mult, un fel de protest si pildă biciuitoare pentru ceilalti, care atunci când pregătirile erau în toi, rămaneau indiferenti sau nedumeriti.
Astăzi însă jertfa se profilează pe cerul imens al istoriei si e reprezentată prin crucile însângerate ale eroilor români. Un simbol. Prezenta unei echipe însufletite, în frunte cu Ion Mota, a făcut profundă impresie, cât o divizie de ostasi care ar fi mers din ordin. Mota era chinuit, cum o si spune, “se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos”, si el, crescut în umbra pridvoarelor bisericesti, cu chipul lui Christos încrustat în inimă, nu putea rămâne insensibil. Biruinta spirituală a Legiunii si contopirea lui în Christos, jertfindu-se pentru El, au fost dintru început premisele logicei lui superioare si intractabile. Citeşte în continuare →
Nicolae Grigorescu în istoria culturii româneşti
Nicolae Grigorescu - Portret de ţărăncuţă
Opera lui Nicolae Grigorescu înseamnã o rãscruce în istoria culturii românesti. Desi în ultimele sapte decenii i s’au consacrat vreo 15 monografii, totusi fenomenul Grigorescu n’a fost încã studiat si adâncit în functie de cerintele istorice ale epocii sale, de perspectivele pe care le-a descris evolutiei întregii culturi românesti si de dimensiunile universale ale esteticii sale.
Nicolae Grigorescu a apãrut în arta româneascã în momentul în care se impunea o consolidare moralã a noului Stat national înfãptuit prin Unirea Principatelor. Actul politic al Unirii, care însemnase o realizare pe linie nationalã a idealurilor revolutiei burghezo-democrate de la 1848, nu adusese si o fuziune sufleteascã deplinã între Munteni si Moldoveni. Unele tendinte separatiste au stãruit în Moldova pânã la cucerirea independentei de stat, la 1878. Pentru a combate aceste tendinte separatiste, se cerea crearea unor valori morale care sã constituie patrimoniul cultural comun al întregii tãri si sã întãreascã astfel constiinta unitãtii nationale.
Citeşte în continuare →
Egumenul Paisie de la Homor şi Voevodul Ştefan «cel Mic şi Rău»
"Sub ochii egumenului Paisie a înflorit minunata pictură care îmbracă de amândouă părţile pereţii bisericii..."
OAMENI DE ALTĂDATĂ
Egumenul Paisie a cârmuit mãnãstirea Homor de la noua ei înfiintare, în anul 1530, pânã la începutul domniei a doua a lui Petru Rares.
Sub ochii sãi a crescut, lângã locul unde se nãruia sub povara bãtrânetii mãnãstirea ziditã înainte de 1415 (1), ctitoria logofãtului Toader Boboiug: bisericã de mãrimi obisnuite, în formã de cruce ca toate celelalte, dar deosebitã de ele prin pridvorul sãu deschis si printr’o scundã cãmãrutã sau tainitã, adãpostind mormintele (2). Sub ochii egumenului Paisie a înflorit minunata picturã care îmbracã de amândouã pãrtile peretii bisericii: scene liturgice si rânduri de sfinti, pe dinãuntru; rãdãcina lui Ieseu, Imnul Acatist cu asediul Constantinopolului (atât de des si atât de simbolic in bisericile din vremea lui Petru Rares !), viziuni apocaliptice si alte icoane, pe dinafarã (3). Citeşte în continuare →
Tetraevanghelul dăruit de Petru Rareş Mânăstirii Căpriana din Moldova de Răsărit (Bibliotecă necunoscută, Rusia)
Petru Rareş
CÃRTI DE ALTÃDATÃ
Cãderea lui Petru Rares din prima domnie a dat în mâinile Turcilor o parte din Moldova de rãsãrit. Dupã ce, pânã la 1538, Turcii nu stãpâneau din pãmântul tãrii decat fortãretele cucerite de la Stefan cel Mare, Chilia si Cetatea Albã (1484), «portile Moldovei», acum ei îsi aseazã garnizoana la Tighina si tin sub legea lor tot tinutul de la sud de apa Bâcului.
E adevãrat cã la întoarcerea sa în a doua domnie, Rares se mândrea cu promisiunea Sultanului cã-i va da «înapoi tara noastrã Moldova, întocmai cum am stãpânit-o si mai nainte» (1). Ceva mai mult, solul sãu comunica regelui Poloniei cã «Sultanul i-a întors [lui Rares] tara ce i-o luase, si Tighina, numai cât are sã plãteascã pentru zidirea cetãtii Tighina 10.000 de zloti» (2). In realitate însã, Turcii n’au lãsat sã le scape din mânã bastionul atât de important dela întretãierea drumurilor spre Tãtari si spre Poloni, si au continuat sã tinã cetatea cu tot cuprinsul din zarea ei pânã la Prut. Citeşte în continuare →
La trecerea în Noul An 2012…
Păşim în Noul An
Anul care a trecut, a fost un an cu semnificaţii profunde.
Pe plan intern, s’a adâncit prăpastia dintre guvernanţi şi popor, un factor important avându-l marele decalaj de nedreptate şi hoţie (nu trebuie ghicit, hoţia a fost “chiriaşa” guvernului actual şi a celor care s’au plimbat pe la cârma ţării de peste 20 de ani – vai, ticăloase guvernări am avut!), iar lumea constrânsă să trăiască tot mai auster, în ciuda sclipirilor promovate cu emfază pe ici şi pe colo. Am mai tras câteva sudalme, am strâns încă puţin din cureaua “bunăstării” şi ne-am consolat cu bunăvoinţă în faţa viitorului…
Noi, ca popor, păşim în Noul An cu speranţe, cu nou avânt şi am dori, pe linia însufleţitoare a destinului neamului românesc. Ca popor, avem tot dreptul să privim înainte cu ambiţia hărniciei şi muncii noastre, aşa cum am făcut-o de milenii pe aceste meleaguri. Păşim cu emoţii şi vibraţii, dar şi cu încredere şi optimism, aceiaşi încredere şi acelaşi optimism care ne-a menţinut şi conciliat ca popor de-a lungul vremurilor şi ne-a “stratificat”¹) în pământurile noastre dela miazăzi la miazănoapte. Păşim în “tradiţie”, chiar în vremurile grele de azi… Citeşte în continuare →
Urări de An Nou
Sorcova
S O R C O V A
Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-înfloriţi
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
In mijlocul verii,
Ca viţa de vie
La Sfânta Marie.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oţelul.
Citeşte în continuare →
Anul Nou, urături: Jocul Caprei
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa...
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
Căpriţă din marginea
Ţa, ţa, ţa, pe munte’n sus,
Că de-acolo te-am adus
Ciucuri şi cu mărgele,
C ‘aşa-i place mândrei mele.
Foaie verde de arţari
La mulţi ani la gospodari
Si iar, foaie verde bine
La mulţi ani la gospodine…
Foaie verde lemn uscat,
Să vă spun unde-am bărat
Le-am bărat în munte ‘nalt
Cu coliba sub un brad
Citeşte în continuare →
De Anul Nou – La Mulţi Ani Tuturor Românilor!
Anul Nou - Adaptare grafică de Mac Constantinescu după un manuscris din veacul al XVII-lea (ziarul "Cuvântul" - Număr special de Anul Nou, Anul XVIII, Serie Nouă, Nr. 78, Miercuri 1 Ianuarie 1941)
Cuvântarea rostită la Radio în noaptea de Anul Nou 1941 de către d. Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi Comandant al Mişcării Legionare
LEGIONARI,
Un an nou se deschide la orizont.
Il întâmpinăm cu aceiaşi încredere nestrămutată în viitorul patriei noastre şi cu aceiaşi voinţă neînduplecată de a sfărâma toate împotrivirile.
Anul care s’a încheiat ne-a adus biruinţa legionară. In ceasul din urmă, când toate nădejdile păreau spulberate, neamul românesc a fost mântuit dela prăbuşire şi distrugere prin jertfa de sânge a luptătorilor dela 3 Septembrie şi prin intervenţia hotărîtoare a generalului Antonescu, într’un moment crucial al istoriei noastre.
O lume veche, clădită pe nedreptate a dispărut sub apăsarea păcatelor ei, iar forţele din adânc ale poporului nostru au putut sa isbucnească la lumină.
Cuvântul Căpitanului s’a împlinit: cei ce au căzut dintre voi vor avea nume şi morminte de eroi, iar cei ce ne-au ucis vor purta nume de trădatori din veac în veac. Citeşte în continuare →
Anul Nou: Urări în pocnitori de bici
La Anul Nou...
P L U G U Ş O R
Grăbiţi-vă băieţilor
Să urăm boierilor
Celor mari şi celor mici
Să le fie anul cu spor
Şi pe câmp şi pe ogor
In casa domnilor
Şi’n bordeiul tuturor.
Ia mai mânaţi mă flăcăi,
Hăi, hăi şi iar hăi…
Aho, aho, copii şi fraţi
Stati putin şi nu mânaţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi
Citeşte în continuare →
