Garda de Fier

Copiii Legiunii în tabăra dela Carmen Sylva…

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940

Răul din lume trebuia să fie biruit. O promisese Tatăl în clipa primei victorii a Răului, în momentul păcătuirii lui Adam. Cum avea să fie învins ? Prin venirea şi jertfirea Fiului. Prin moartea şi învierea Lui, boldul mortii s’a nimicit, puterea iadului a încetat. Aşa învată, aşa cîntă Biserica si aşa este. Ce însemnează aceasta ? Că omul a devenit beneficiarul gratuit al jertfei şi expierii Fiului ? Că nu mai există Răul ? Nicidecum. Dacă Răul nu ar mai fi trebuit să existe, nu i s’ar fi dat dela început posibilitatea de existentă. Citeşte în continuare →

Carte poştală – Ada-Kaleh

“O, Ada-Kaleh! Insula cu nume ciudat şi încântător, cine m’a pus să te vizitez! Iată-mă mai săracă în iluzii! Din frumoasa Orşova, un antedeluvian vapor cu palete mă poartă pe apele Istrului bătrân. Excursionistii fotografiază, fotografiază… Inofensiv viţiu izvorît din vechea iluzie umană. Dar între douăzeci-treizeci de poze am ajuns. Vaporul face un ocol, o ia cu botul, iar la deal pe lângă ruini rosii de primitive fortificaţii, năpădite de buruieni, şi ancorează la un ponton şi mai primitiv încă.

Desculta seminţie a lazaronilor turci, cu aspect de ţigănuşi, ne şi ia în primire, să ne piloteze pe unica stradă a faimoasei insule. Citeşte în continuare →

Căpitanul – Desen în creion de Ely, 1974 Citeşte în continuare →

Alexandru Bassarab

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 7, 1 Decemvrie 1940

In armata de luptători şi factori de creaţie, Legiunea numără şi un important mănunchiu de arhitecţi, sculptori şi pictori, crescuţi în spiritul de ecumenicitate al trăirii legionare. Şi această echipă în paşii biruitori ai Legiunii, îşi are un trecut legat de momenteie ce i-au fost hărăzite, în a le împodobi răscrucile istorice. Acest mănunchiu şi-a avut dela început viaţa lui, viaţa de cuib. Creaţiunile sale sunt normal creaţiunile la care poate ajunge un organism desvoltat organic. Intre ei s’a ajuns la acea noţiune care e firesc deosebită; una e a fi artist plastic şi alta e a fi artist plastic legionar. Noţiunea de artist plastic legionar vrea să fie satisfăcută pe lîngă tot ce-i cere unei consfinţiri şi acea transformare totală într’un om nou, într’un artist plastic nou. Un artist plastic legionar trebue ca se dăruiască în totul Legiunii. El nu mai cunoaşte în creatia sa, decît Legiunea şi Neamul. El îşi construeşte măreţele înfăptuiri pe piatra de unghiu a jertfei legionare şi’ntocmai Mesterului din legendă, meşterului Manole, el se smulge din dragostea omenească şi pentru Invierea neamului său, în orice clipă stă gata de moarte. Citeşte în continuare →

Aspazia Oţel Petrescu în anii studenţiei…

Emoţionantul mesaj al doamnei Aspazia OŢEL PETRESCU (Roman, jud. Neamţ) la hramul Paraclisului ridicat pe locul fostei Mânăstiri Mislea  ajunsă cumplită închisoare de femei în care şi-au aflat loc de pătimire atâtea suflete alese ale lui Hristos – pilde de eroism feminin până la mucenicie:

Cinstiţi Sfinţiţi Părinţi, binecredincioasă asistenţă, dragi fraţi şi iubite surori,

Iată-ne din nou pe ogorul parfumat cu miresmele duhovniceşti ale vechii mânăstiri mislene reînviată smerit prin Paraclisul nostru care ne adună an de an sub sfântul omofor al Maicii Domnului ca să ne închinăm Sfintei Sale Naşteri.

Vă primim cu foarte modestele noastre mijloace dar cu inimile pline de fericire că aţi părăsit pentru o zi Babilonul biciuit de faptele urii şi ale apostaziei şi aţi venit să ne bucurăm împreună de sărbătoarea organizată pentru dumneavoastră în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al binecuvântatei Sale Mame. Vă iubim nespus că aţi binevoit să vă uniţi cu noi în rugăciune şi să ne înveşmântăm împreună sufletele atât de mult obidite, în haina de sărbătoare a acestei zile plină de farmecul şi misterul ce îndumnezeieşte minunata Naştere care a reînviat SPERANŢA. Citeşte în continuare →

” — Şi m’au bătut, frate… m’au bătut în piaţă…”

Revista “Gândirea”, Anul XIX, Nr. 10, Decembrie 1940

Poate cântecul clavirului era de vină, dar poate şi mintea lui. Jocul i se părea prea tare, prea hăcuit: trilurile băteau ca nişte ciocănele de lemn, arpegiile şi gamele se rostogoleau uscat, iar acordurile mânii stângi prindeau parcă să smulgă carne din piano…

Profitând de o scurtă pauză, el dete să-şi controleze judecata, când prin fereas­tra deschisă izbucniră strigătele Ţigănuşilor cu ziare.

— Ediţie specială… Ediţie specială… Groaznicul măcel din Huedin…

Imediat cântecul îşi reluă jocul lui aprig. Acordurile se urmăreau cu ambele mâni, când bubuind pe întreaga claviatură, când alternând în rostogoliri de puhoaie. Şi numai acorduri după acorduri. Nici vorbă de o piesă muzicală, nici vorbă măcar de un studiu anumit, ci — se vedea cât de colo — o improvizare de ocazie, fără şir, fără noimă, un fel de material muzical trântit la întâmplare, care se tot aduna, se tot prăvălea…

Apoi încetul cu încetul furtuna se potoli; acordurile deveniră mai distante, arpegiile mai iluminate; încetul cu încetul atmosfera; se însenina. Binişor, sufletul în­cerca să-şi ridice pleoapa… când din nou, ca un făcut, blestematul de strigăt:

— Marele măcel din Cluj şi Huedin…

Imediat tăcerea se nărui ca un zid trăsnit. Praf şi cioburi săreau din claviatura pianului. Acum, bărbatul înţelese jocul: muzica dinăuntru trebuia să înnăbuşe stri­gătul de afară. Citeşte în continuare →

Ing. Eugen Ionică

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940

I

Un trecut recent de îngenunchiere, de silnicie şi de crimă s’a închis pentru totdeauna în paginile înroşite de sînge ale istoriei contemporane şi un elan de viaţă nouă pentru o nouă rodire sufletească a prins să pulseze cu putere în piepturi tinereşti. Peste mormintele uitate – lipsite de cruci, lipsite de flori, lipsite pînă şi de nume – cîntări de pioasă amintire au psalmodiat nestinsa durere a color rămaşi în urmă. Bat năvalnic aducerile aminte la porţile conştiinţei pînă mai eri încătuşate. Marii dispăruţi, răpuşi mişeleşte în urgia ultimilor doi ani, – urgie unică prin întinderea şi cruzimea ei în istoria poporului romîn – se ridică din adîncimi de suflet şi se întruchipează aevea înaintea ochilor minţii. Din lumea umbrelor, în care au
 coborît înainte de vreme, fără prihană, se înalţă în toată frumuseţea făpturii lor de odinioară. Îi simţim printre noi. Îi vedem. Le putem vorbi. Ne putem însfîrşit aduce aminte de ei. Citeşte în continuare →

Straje neclintită…

Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui
Legea este sfântă, grija orişicui,
Nu mai este vreme, nu vrem împrumut
Apărăm  cu cinste tot ce am avut.

Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar
Stropii cu otravă întind în pahar,
Copii îi adună de pe străzi, din case
Mame privesc jalea, plâng neputincioase.

Soarele nu-i soare, raze pârjolesc
S’a întins prea mult pustiul grotesc,
Bucăţi din ţarină s’au vândut bizar
Lacrimi, umilinţă, secetă, amar.

Până când se strânge lanţul umilinţei
Până când se întinde timpul neputinţei,
Până când cu toţii în genunchi vom sta
Până când, o Doamne, mai putem răbda?
Citeşte în continuare →

Concepţia legionară pune accentul pe neam, pe naţiune, ca forme organice şi integrale de viaţă” – Traian Herseni

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940
Istoria doctrinelor sociale ne înfăţişeazã numeroase concepţii care s’au însumat în chip arbitrar sub aceeaşi denumire cu toate cã purced din principii cu totul deosebite şi practic duc la o completã desbinare. Este şi soarta naţionalismului. Sub termenul acesta se înţeleg azi concepţii de viaţă cu totul diferite, care stîrnesc adeseori nedumerirea celor neobişnuiţi cu mînuirea nuanţelor.
Cîţi oameni de treabă nu dădeau pînă eri sfatul că toti naţionaliştii trebue să se strîngă şi să lucreze laolaltă pentru propăsirea ţării. Si cîţi nu se declarã singuri naţionalişti, fără să priceapă de ce nu sunt consideraţi ca atare şi nu sunt lăsaţi să intre în rînduri.
S’ar putea ca unii sã fie de rea credinţă, dar cei mai mulţi sunt naivi şi străini de realitate.
De fapt există mai multe feluri de concepţii naţionaliste. Cele răspîndite pînă la revoluţiile totalitare din Germania şi Italia erau concepţiile naţionaliste reacţionare, care se opuneau cu înverşunare transformãrilor ivite în structura socială a lumii moderne, naţionalismul conservator, adică al marilor proprietari, al moştenitorilor de titluri şi privilegii nobilitare, – apoi concepţiile naţionaliste de clasã, mai cu seamã concepţiile liberale şi ţărăniste, care tindeau să valorifice în noua rînduială europeană fortele clasei burgheze sau ale clasei ţărăneşti. Citeşte în continuare →

“Problema fundamentală, în schimbarea generaţiilor, este de a asigura buna funcţionare a societăţii în slujba naţiunii” (Tr. Brăileanu)

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940
I

Viata poate fi asemuită unui teatru unde fiecare om îsi joacă rolul său, bine sau rãu, cum îl ajută talentul si pregătirea. Dar viata nu este simplu joc, pentru distractia sau instruirea unor spectatori, ci este luptă aprigă, iar actorul care nu-si joacă bine rolul e scos de pe scenã sau strivit în învălmăseala încăerării.
Trebue însă deosebită si lămurit viata în ordinea biologică de viata în ordinea socialã. Cele mai multe si, uneori, foarte grele conflicte, se ivesc din neluarea în seamă a acestei deosebiri. Intrarea pe scena vietii biologice nu coincide cu intrarea pe scena vietii sociale, care, aceasta din urmă, cuprinde numai o fază, faza de mijloc a celei dintîiu.
Copilul intră, ce-i drept, chiar la nasterea sa biologică în contact cu viata socială si e influentat în desvoltarea sa de ea. Citeşte în continuare →