Garda de Fier

În toţi munţii României, în păduri, în sate şi în oraşe, în vreme de două decenii, 1944-1962, au acţionat grupuri de rezistenţă armată. Într-un raport din 1959, Securitatea dădea un număr de 1.196 de grupuri şi organizaţii pe care le-a distrus. Securitatea le numea ,,bande subversive”. Aceste grupuri au adunat laolaltă zeci de mii de oameni.

Lucia Baki – “Brazii mor în picioare”

Citeşte în continuare →

*) Pentru aceastã fabulã şi cea următoare, autorul a avut să ‘ndure mult între anii 1933-1940.

“Dar, la nunta lor, sub soare,
N’au fost cerbi, nici căprioare”

Vulpea, la o sindrofie, pe covorul verde-al ierbii,
Cunoscând un cerb ferice, – Impărat peste toţi cerbii, –
L’a privit, ca o vicleană,
Cu-atât foc şi-atâta dor, –
Incât, cerbul din poiană
S’a’ndrăgit nebun de vulpe şi-a fost zis: – Poate să mor,
Adorata mea aleasă,
Ca să nu fii, lângă mine, peste cerbi Impărăteasă!…

Vulpea i-a răspuns în lacrămi, prin suspine’ntretăiate:
– Adorate Impărate,
Inima-mi, de tine plină, numai pentru tine bate!…
Du-mă’n brazii tăi, la munte,
Cerb frumos cu stea pe frunte,
Şi-ai să vezi că tot poporul cerbilor ce ţi-se’nchină
In a munţilor grădină,
Fericit peste măsură, va veni, săltând, să pună
Pe-a mea frunte nepătată cea mai fără preţ cunună,
Citeşte în continuare →

“Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru?”

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940

Altfel îşi trăiră bătrînii de azi tinereţea lor. Chiar cînd erau săraci, ei găseau totuşi un codru de pîine pentru a-şi astîmpăra foamea, un ciot de fag pentru a-şi încălzi odăiţa. Si mai ales erau siguri că după lipsurile îndurate în tinereţe vor găsi o ocupaţie şi vor putea întemeia o familie.
După războiul cel de patru ani se abătu marea urgie asupra copiilor noştri. Mulţi tineri n’aveau nici casă nici masă, iar viitorul se înfăţişa ca o întrebare chinuitoare. Tara invadatã de jidani, cari propăvăduiau revoluţie şi distrugere; politicienii semănau corupţie, jaf, demagogie deşănţată; porţile ţării erau larg deschise tuturor uneltirilor finanţei internaţionale, jidoveşti şi masonice. In faţa primejdiei de moarte pentru Neam şi Tară a tresărit tineretul nostru, s’a strîns tot mai mult în jurul conducătorului lor, al Căpitanului.
De atunci încoace ne-a fost dat să vedem tinereţe fără odihnă, tinereţe dăruită primejdiei, luptei, renunţării la plăceri. I-am văzut pe legionari muncind în tabere, alergînd zi şi noapte, prin ploaie şi soare, viscol şi furtună, urcînd munţi, străbătînd codri, pentru a trezi satele la luptă de desrobire şi înălţare a Neamului.
Tinereţe fără odihnă: din leagăn pînă ‘n mormînt; din sînul cald al casei părinteşti, în lanţuri şi închisori; din verdeaţa codrilor şi lumina soarelui în şuerul gloanţelor şi bezna morţii.
Cînd te vei sătura, pămîntule, de sîngele şi carnea tineretului nostru? Cînd îi vei lăsa pe copiii noştri să se bucure de tinereţea lor, să guste fericirea odihnei întăritoare ?
T. B. (Tudor Băileanu?!)
Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 2, 15 Septemvrie 1940

“Ne aşteaptă Dumnezeu pe toţi” – Ion Ilioiu

Ion Ilioiu, născut în 24 Noiembrie 1929, la Sâmbăta de Sus, a fost recrutat în grupul de luptători al lui Ion Gavrilă Ogoranu, în 1948, pe când era elev la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş. Ca foarte mulţi făgărăşeni din generaţia sa, era membru în Frăţia de Cruce, organizaţie de educaţie pentru tineret a Mişcării Legionare. În 1954, a căzut rănit într-un schimb de focuri cu Securitatea, în pădurea de la Avrig. După cum avea să afle mai târziu, securiştii l-au confundat cu Ion Gavrilă şi de aceea doar l-au rănit, pentru că aveau ordin să-l prindă viu pe capul “bandiţilor”. L-au lovit cu picioarele, l-au aruncat într-un camion şi l-au dus la Făgăraş.

“M-au anchetat aşa, împuşcat, nu m-au lăsat să mă vindec. Când, într-un târziu, m-au operat, m-au lăsat mult timp deschis ca să arate la toţi că sunt bandit…” – a povestit, peste ani, Ion Ilioiu. În vreme ce el era anchetat, Securitatea a pus în circulaţie, în toată zona Făgăraşului, o fotografie trucată cu Ilioiu la morgă, pentru a-i înspăimânta pe localnicii care îi ajutau pe partizani.
www.brasov.net

1950: Piaţa Catedralei din Florenţa, Italia – reîntâlnirea fraţilor Ion şi Traian Golea

Între faptele cele mai măreţe de ispăşire pentru Neamul Românesc ale fiilor pământului nostru, se numără şi aceea a sacrificiului incomensurabil al celor intraţi de-acum cu adevărat în frumoasa legendă românească: “Paraşutiştii”, sau mai bine zis, “Cei Treisprezece”! Sacrificiul, eroismul şi jertfa de care au dat dovadă, ca un scump talisman lăsat Neamului pe care l-au iubit şi pentru care au mers la moarte cu sufletul senin şi curat, sunt adevărate semne de atotputernicie ancestrală românească. Intraţi de timpuriu în şcoala marilor caractere, aceşti eroi nu au dezminţit prin faptele lor decât pecetea nemărginitei lor iubiri pentru oamenii şi pământul sacru al vetrei din care s’au născut şi crescut. Citeşte în continuare →

Glorie eternă tuturor Martirilor Neamului Românesc!

Sâmbătă 27.10.2012, începând cu orele 12,oo, sub egida Fundației Ion Gavrilă Ogoranu va avea loc o vizită organizată a Fortului 13 Jilava în prezența scriitorului Marcel Petrișor, fost deținut politic și presedinte al Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști.
Manifestarea va fi urmată în Valea Piersicilor de o ceremonie în memoria legionarilor parașutați de aviația militară SUA între 1951-1953, executați de Securitatea comunistă la 31 oct. 1953 în acest loc, împreună cu susținătorii lor locali.
Pentru deplasare, un autocar va pleca la orele 10,45 de pe str. Schitul Magureanu.
Pentru participare este necesară contactarea organizatorilor în vederea rezervării, având în vedere regimul special al zonei de protecție a penitenciarului Jilava.
Persoane de contact: responsabili proiect – Florin Dobrescu 0722749249, Alexandru Onofrei 0732153917, e-mail: ogoranu@gmail.com.

Bucuresti, 21 Octombrie 2012

Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul

“O naţiune este naţiune numai fiind o comunitate morală…” (Traian Brăileanu)

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 4, 1 Octomvrie 1940

I. Introducere. II. „Puterile” la Aristotel, Locke şi Montesquieu. III. Cele şase puteri sociale. IV. Conflictul şi împăcarea puterilor sociale. V. Mecanism social şi comunitate. VI. Constituţia „ideală” a naţiunii.

I

Teoreticienii cari vreau să ne descrie care ar fi constitutia ideală, cea mai perfectă, a Statului nu pot face altceva decît să ne arate că ea ar trebui să fie asemănătoare celei a familiei unitate perfectă, dragoste şi simpatie între cetăteni şi conducere parintească. Aşa imaginea familiei patriarhale din antichitate i-a făcut pe Platon şi Aristotel să considere monarhia ca cea mai bună formă de guvernămînt, ca cea mai bună constituţie, croită după imaginea familiei patriarhale perfecte…
Dar aşa cum familiile concrete nu sînt perfecte, fie din cauza împrejurărilor sau a imperfectiunii naturii umane, aşa nici Statele concrete nu vor fi perfecte. Ceea ce vede bine Aristotel. Oamenii năzuesc spre perfecţiune, spre înfăptuirea idealului, dar operele lor rămîn totdeauna – omeneşti.
Aşa în viata familiilor, aşa şi’n cea a Statelor. Din năzuinta spre perfectiunea constituţiei Statului s’a născut doctrina “separatiunii puterilor”, care a avut un răsunet atît de mare în secolele 17, 18 şi 19. Formularea în care ea a  pătruns în constitutiile scrise ale Statelor civilizate este cea dată de John Locke si de Montesquieu, mai ales. Citeşte în continuare →