N’AM SĂ TAC! de Eliana Popa
N’am să tac, când vor dușmanii ăstei Țări îngenuncheate,
Chiar de legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte,
Am să strig la toți copiii ăstui neam de daci și Sfinți
Și în ceruri voievozii strigă toți să vă treziți!
N’am să tac, când strigă’n mine toți eroii noștri morți
La Posada și Rovine, Horea, Cloșca trași pe roți.
Ei au fost zdrobiți cu roata și uciși pe Dealul Furcii,
Au gustat și ei calvarul, ca Hristos pe drumul Crucii.
Strigă Iancu de la Țebea, strigă Ștefan de la Putna,
Basarabii, Brâncovenii ce-au luptat cu semiluna.
Glasul lor ne mustră aspru c’am pierdut a lor lumină,
Ne-am vândut ușor și ieftin la o liotă străină.
Strigă iar Mihai Viteazul prin a vremilor genune:
,,–Ai o viață și o cinste! Hai, deșteaptă-te române!
Ai o Lege și-o Credință, ai un neam de Mucenici,
Ce-au luptat cu Crucea’n mână, în sumane și opinci!
N’am să tac, chiar dacă vouă, iudelor, nu vă convine!
Nu mai vrem în Țara asta un politic de rușine,
Vrem să vă opriți odată din furat și din trădare,
Vrem respect și demnitate! Vrem o Românie Mare!
Nu mai vrem la cârma Țării saduchei și lifte rele
Vrem un Ștefan să ne poarte spre izbândă și Înviere,
Vrem un Țepeș să ne facă din lemn, troițe la porți
Și vreo câteva țepușe pentru trădători și hoți!
Vrem un vrednic Brâncoveanu ținând straja la hotare,
Să ne mâne și la luptă, să ne poarte la altare
Să ne-arate cum noi, astăzi, rău ne-am pervertit ființa,
Cum scuipăm pe jertfa lor și cum ne-am pierdut credința.
Azi ne mustră Constantin, fiii lui pe fiii noștri,
Strigă’n ceruri din soboare: ,,–Sunt nevrednici fiii voștri!”
Mateiaș, în rând cu frații, parcă și-astăzi ne șoptește
Cu glăsciorul de copil: ,,–Vreau să mor creștin! Lovește!”
Ne vreți stinsă’n noi lumina, ne vreți oase sub pământ,
Dar vom străluci mai tare, luminând din cerul sfânt!
Și cuvântul cel lăsăm, noi, creștinii și poeții,
E sămânța ce rodește peste vremuri spicul vieții!
NE PIERE NEAMUL!
Ne piere neamul și identitatea
În tăvălugul fiarei globaliste,
Treptat ni se’ngrădește libertatea,
De DICTATURA LEGILOR marxiste.
Ne piere NEAMUL, noi vânăm iluzii,
Ieșim în stradă și scandăm lozinci;
Ținem discursuri emițând concluzii,
Apoi tăcem și iar cădem sub bici.
Ne piere NEAMUL , cine să mai vadă
Căci cei ce strigă-s socotiți nebuni?
Românul azi se vinde să nu piardă,
Un loc călduț și coaja unei pâini.
Ne piere NEAMUL risipit pe-afară,
La poarta unor neamuri fără cruce
Vom fi curând poporul fără țară,
Dacă nu-i nimeni frâiele s’apuce.
Ne piere NEAMUL precum piere pleava,
Nu mai avem adâncă rădăcina,
În seva noastră au picurat otrava
Și’n loc de grâu au semănat neghina!
