August 17, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI
Autoarea serialului Memorialul Durerii de pe TVR, „singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România.” (TVR plus), a anunțat că va face „plângere penală iniţiatorilor legii pentru ca acest document să fie retras şi reformulat în termeni europeni.” (Cotidianul)
Tot mai mulți intelectuali iau atitudine împotriva legii antilegionare care, prin abuzurile pe care le permite, ne va întoarce în perioada neagră a bolșevismului dacă nu va fi stopată din fașă iar inițiatorii ei trași la răspundere.
Ceea ce nu înțeleg creaturile care în acest moment se bucură că au un instrument prin care pot încerca să ne șteargă istoria, să cenzureze cărți și biografii, să murdărească eroismul luptătorilor anti-comuniști, este faptul că tupeul cu care un Alexandru Florian (fiul unui ideolog bolșevic), directorul Institutului Elie Wiesel, sau alții ca el, cer interzicerea unor mari personalități românești nu va face decât să stârnească atât opoziția și solidarizarea unui mare număr de români cât și interesul românilor față de părinții bolșevici ai acestora, față de istoria nespusă a crimelor bolșevicilor împotriva României și a românilor. În realitate, scandalul provocat de această lege se va întoarce împotriva lor și un număr cel puțin triplu de români, față de cei care știu în acest moment, vor afla adevărata poveste a comunismului în România, cu tot cu componenta etnică a celor care ne-au adus ciuma roșie pe cap. Citeşte în continuare →
Nu sunt comentarii →
August 17, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI, VERSURI
Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi străin,
Din larg de mare până ‘n codru e numai jaf, pârjol şi chin.
În locul holdelor de aur cresc mărăcini şi bălării
Moşiile ne sunt vândute, cătunele-au rămas pustii.
Păgâni cu ochi scăldați în sânge ne pradă şi ne otrăvesc,
Ne leagă ‘n lanțuri veneticii şi negre ghiare ne pândesc.
Străinii ne jupoaie pielea. Suntem calici, orfani şi goi,
În țara lui Românul geme răpus de griji şi de nevoi…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .II
Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi barbar,
Din larg de mare până ‘n codru e numai fum, pârjol şi jar.
Străinii dornici după aur în ura lor au triumfat,
Îți surpă slabele hotare şi nu au teamă de păcat.
Din larg de mare până ‘n codru lăcustele aleargă ‘n zbor,
Ni-e păngărită legea sfântă şi steagul nostru tricolor.
Citeşte în continuare →
Nu sunt comentarii →
July 26, 2015
De: Garda
Categoria: PRESA LEGIONARĂ
– un succint index alfabetic al ziarelor si revistelor legionare apărute în Exil si în Țară de-a lungul timpului –
Acest index al publicațiilor legionare sau de factură legionară, fără pretenția de a fi un studiu complet, exhaustiv, prezintă în cadru orientativ doar o parte din marele număr de ziare si reviste care au apărut de-a lungul anilor, atât în țară cât şi în exil. Aria largă unde aceste publicații au văzut lumina tiparului (în exil incluzând țări de pe mai multe continente), cum şi inaccesibilitatea de a putea fi studiate în totalitate în arhivele românesti pentru o lungă perioadă de timp, nu ne-au permis o fundamentare ştiințifică. El este un studiu general de prezentare, cu scopul de a aduce în lumină celor interesați un aspect specific de care Mişcarea Legionară a făcut uz pentru a se face cunoscută, sau prin care intelectualii au încercat să exprime în scrisul lor ideile acesteia.
Cele mai multe dintre publicațiile prezente, nu au fost organe oficiale ale Miscării Legionare, cu toate acestea, în ele au fost expuse principiile morale de conduită, de trăire spirituală şi de afirmare legionară. Într’un climat de cenzură continuă, un mare număr au fost interzise cu desăvârşire, altele, în schimb, au reuşit să supraviețuiască în limitele impuse de această cenzură, suportând masacrarea articolelor referente la Mişcarea Legionară sau la naționalismul românesc. Citeşte în continuare →
Nu sunt comentarii →
July 24, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI

+ + + +
În prim-planul măsurilor de eradicare a naționalismului în România şi fără absolut nici o justificare, am ajuns pe nesimțite cu funia de gât care ne prăvăleşte în neantul desființării şi al interzicerii totale. Am ajuns cu toții, vrând-nevrând, sub ghilotina care împarte nedreptatea strigătoare la cer a oricărei opinii şi conştiințe libere, sfidând orice bună cuviință şi adevăr, am ajuns, iată, într’un raport de natură machiavelică, față în față cu călăul pus să îndeplinească injustiția, macabrul omor politic. Am sperat şi crezut că gâdele de care vorbim are, în fond, alte gânduri de restituție morală datorate suferinzilor din închisori, luptătorilor anticomunişti din munți şi tuturor năpăstuiților care s’au scăldat în binefacerea suferinței de-a lungul a zeci de ani de domnie şi teroare a leviatanului comunist. Am sperat! Am sperat şi ne-am înşelat, căci frânghia s’a lipit tot mai mult de gâtul nostru spre sufocare, iar acum, iată, s’a strâns de tot! Visăm, ori suntem martorii unui caraghioslâc, a unei farse de prost gust ce dorim să se sfârşească cât mai grabnic?! Cărui drept datorăm această nelegiuire, poleită în interpretări discordante, false şi consfințită de un decret promulgat de însăşi preşedintele țării? Citeşte în continuare →
Nu sunt comentarii →
July 22, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI

K. Iohannis
Președintele Iohannis a promulgat astăzi modificările la OG 31/2002 prin care apologia Miscarii Legionare si negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Textul integral al modificărilor este pe pagina Camerei Deputaților.
Iată câteva dintre noile prevederi legislative:
„prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”. Citeşte în continuare →
Nu sunt comentarii →
July 22, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Miercuri, 22 Iulie a.c., printre alte decrete, și pe cel referitor la interzicerea Mișcării Legionare, interzicerea promovării personalităţilor legionare și simbolurilor legionare. Redăm mai jos doar anunţul ce reflectă ipso facto interzicerea Legiunii, încadrată ilegal ca fiind de sorginte… fascistă (!):
• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Departamentul de Comunicare Publică
Nu sunt comentarii →
July 14, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI, Românii înstrăinaţi

Un veteran de 91 de ani care a mers 20 de km pe jos alături de tinerii basarabeni… Foto: Irindea Mirela Daniela
Marșul tinerilor basarabeni porniți dela Chișinău, cerând realipirea necondiționată cu România, ar trebui amintit cu mândrie și bucurie înălțătoare de întreaga mass medie românească. Sunt tineri care privesc viitorul în față, consternați la gândul că frații lor i-au dat “aldămaș” unor administrații puțin sau deloc interesate unei alipiri naturale la sânul Tării Mame, porniți “cu jalba” spre București, pe jos, ca să “înmoaie” și să trezească (de-o fi!) și conștiința mai marilor dela Cotroceni care veghează rosturile țării.
Un marș de sute de km în arșița verii, sub intemperiile vremii care nu i-a cruțat, dar care nu i-a întors din drumul lor pe acești tineri curajoși. Cei mai mulți studenți și elevi săraci, porniți cu singura lor pereche de încălțăminte, în marele marș al deșteptării naționale, înseninați la gândul că hotarele strămoșești trebuie să cuprindă întreaga suflare a românilor și că abandonul în care au fost lăsați, va lua (cu mila și voia lui Dumnezeu!), sfârșit. Nimic nu i-a oprit din calea lor: nici încălțămintea teșită și găurită de asfaltul dogoritor, nici rănile vii și picurânde din picioare, nici foamea și nici setea chinuitoare care i-a însoțit în drumul lor. Nimic din acestea! Dragostea și mândria lor de Români le-a întărit și le-a luminat calea, visul realipirii i-a îmbrăcat în armura invincibilă a credinței nestrămutate și au pășit cu toții, aspri și hotărîți, înainte…
Priviți-i cu drag și mândrie, primiți-i în casele voastre ca adevărați frați de sânge, ajutați-i și bucurați-vă de curajul și încrederea lor de Români. Prin ei, vom fi iarăși împreună… Citeşte în continuare →
Comentează (1)
July 03, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI

Când îl privim cu ‘nfiorare, / El nu e ‘nşelător miraj, / E steagul nostru, steagul care / A fluturat în vânt la Blaj. (Radu Gyr, Falanga (IV, Nr. 23, Nov. 1940)
Nu sunt comentarii →
July 03, 2015
De: Garda
Categoria: LA ORDINEA ZILEI

“Creştine, nalță-ți Smirna rugăciunii / Că trec în marş, martirii Legiunii.”
… şi reinstaurarea în forță a practicilor comuniste în România, sunt realități ale unei tragedii nesfârşite pe care poporul nostru este silit s’o îndure dela oligarhia noilor vătafi roşii ai secerei şi ciocanului. Suferință şi martiriu – iată binele pe care ni-l oferă această castă opresivă şi ticăloasă, o clică de arivişti, pungaşi şi parazitari irecuperabili, recidivişti ai necinstei şi corupției. Ne confruntăm cu aceleaşi figuri înscăunate, jalnice, hâde şi imbecile, în lehamite şi întristare profundă că ni se prelungeşte sfârşitul la infinit, şi al nostru, şi al neamului căzut în agonie. E bine să se ştie: Mişcarea Legionară nu are nevoie de certificate morale dela cei ce-au fost de-a lungul anilor acționari ai unei injustiții crase şi repugnante civilizației; dela institutorii ororilor sadice şi a crimei organizate împotriva poporului român. Mişcarea Legionară a corespuns şi corespunde valorilor morale şi spirituale ale tradiției creştine, s’a jertfit pentru aceste valori sacre şi va rămâne pe mai departe portavocea şi apărătoarea acestora. Ea nu a cerut şi nu cere dreptul sau girul nimănui, punându-se în slujba unui sacrificiu cu valoare şi durată permanentă: în solda Neamului. Citeşte în continuare →
Comments Off on PRIGOANELE CE NU SE MAI SFÂRŞESC…
July 03, 2015
De: Garda
Categoria: Restituiri - Imagini

TABERELE LEGIONARE…
Nu sunt comentarii →