ÎNTRE LAȘITATE ȘI OPORTUNISM
Revista “Carpații”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984
Trăim o epocă de profundă depresiune morală în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depășite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerei interioare.
Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abiecte şi defetiste, forme ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.
Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât în ţară cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într’o ființă fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru, în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefăcuţi și de lipsiţi de caracter. În marea lor majoritate, acești privilegiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lașitate şi oportunism.
Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe!
Însușirile solare care odinioară, dela vlădică până la opincă, stăteau de pază în furtuna evenimentelor, azi au devenit trăsături de iniţiaţi, de schimnici. Din ce în ce mai mult fac figură de intruși, de turburători ai unei ordini diferite, pe de-a’ntregul acceptată în toată urîciunea ei. Curajul, demniatatea, onoarea, patriotismul sunt dezavuate sau direct respinse. Te îngrozești în faţa acestei inconsistenţe de substanţă interioră!
Să ne fie iertată îndrăzneala! Dar, în special cei noi veniţi, adică cei care ar trebui să respire și să transmită un suflu nou de patriotism, curaj și demnitate naţională, lasă cel mai mult de dorit. Printre ei se văd deficienţele cele mai crunte şi mai întristătoare. Nu sunt singurii, bine’nţeles, dar comportamentul lor apare ca o mărturie vie a descompunerei morale ce şi-a început opera odată cu înstăpânirea marxistă a sufletului românesc.
Ideile şi lozincile care domină în clipa de faţă majoritatea celor refugiaţi sunt de-o cumplită materialitate, dorință de parvenire şi desprindere de etosul national.
Exilul actual —pentrucă el constitue o virtualitate pentru salvarea neamului – este dominat de formule decadente, oportuniste și înjositoare pentru demnitatea oricărui Român mândru de acest nume. Suntem copleșiți de noua mentalitate ce domină diaspora românească, tocmai în momentele cele mai critice pentru neam și viitorul lui. Convorbirile şi atitudinile acestor refugiați reflectează înfiorătoarea situaţie:
—Să nu spui că ești Român. La nevoie schimbă şi numele.
—Să nu ai mândria luptei pentru neamul tău, că te pândesc fel şi chip de necazuri.
—Să nu răspunzi celor ce te atacă sau vorbesc rău de România. Poţi şti cu cine ai de-aface…
—Să nu te ridici contra regimului bestial dela Bucureşti, că de!, mai ai rude în ţară. lar când nu le ai, să le inventezi.
—Să te închizi în cochilia ta și să aştepţi ca alţii să ducă greul.
—Să te dai cu cei mari şi tari. Să te ploconeşti şi să săruţi mâinile celor puternici, oricare ar fi ei.
—Să nu mărturisești ce crezi, simţi sau gândeşti.
—Să nu ridici proteste și să nu te manifeşti major pentru drepturile și justiţia neamului tău.
—Ai scăpat din ghiarele “Securității”, profită din plin şi nu te mai gândi la cei care suferă mereu acolo.
Și-aceste gânduri, duc majoritatea exilului la inacţiune și indiferență; poate, la satisfacerea ambițiilor, dar cu siguranță la pierderea sufletului românesc.
Patriotismul acestora se limitează la “mămăliguță cu brânză”, “țuiculiță”, “sarmale” şi “poale’n brâu”. Din când în când, o foarte discretă apariţie la biserică, simplu impuls al vreunei reminscențe atavice… Si din nefericire, nu sunt cu zecile, cu su- tele… Sunt cu miile! Oportuniști sau laşi sau amândouă în acelaș timp… Biet exil românesc încărcat de gloata acestor epave cu diplome, pretenţii şi lipsă de caracter!
Să ne mai mirăm că suntem desconsideraţi, ţinuţi la index, terfeliți de politicienii şi istoricii occidentali!…
Să ne mai plângem că apar pe ecranul exilului fel de fel de personagii dubioase care pretind să ne conducă!…
Înţelegem că nefericiţii noștri fraţi din țară — condiţionaţi sub semnul fricei — să şoptească că “Românul este laș” sau “Românul este oportunist”. Înţelegem că cei câtiva care ajung să aibă viză de plimbare în străinătate să repete, în șoaptă, aceste formule umilitoare şi degradante. În gura lor, chiar dacă e o blasfemie, o defăimare a caracterului naţional, apare aproape ca o scuză. Iar nesăbuita lor formulare nu-i decât consecința fatală a unei condiţionări care zdrobește voință și mândrie, curaj şi speranţă…
Dar să constați această deviere mentală, dusă până la obsesie şi pusă în aplicare în modul de a se comporta al celor stabiliți în străinătate, cazul este mai mult decât îngrijorător. Depăşeşte slăbiciunea câtorva indivizi incapabili să se determine în neam şi’n măreţia valorilor sale specifice ce trbuesc salvate. Actul lor, multiplicat cu miile, devine PATA DE RUȘINE PERMANENTĂ şi cale sigură de descompunere morală.
Aşa se pierde identitatea naţională. Și tota așa se capătă epitelul de “bastarzi” danubieni…
Rămâi îngrozit de numărul celor ce-și schimbă numele pentru a nu se mai ști de unde vin și din ce stirpe se trag. Sau, o treaptă mai jos, de cantitatea numelor pur românești ce umplu cataloagele de telefoane. Indivizi care nu fac parte din nicio comunitate românească, din nicio organizaţie culturală sau politică, care nu iau parte la nicio manifestaţie proromânească și nu-i întâlneşti la nicio serbare națională… Cuibăriţi prin vreo funcţie publică, societate comercială sau industrială, institut ştiinţific sau de cercetări, stau neclintiţi pe pozițiile dobândite, muţi și indiferenți la frământările exilului, nepăsători la tragedia neamului.
Zvâcnirile lor patriotice nu apar decât atunci când o rudă apropiată din țară nu capătă paşaport pentru a veni în vizită sau pentru reîntregirea familiei. În acel moment reapar pe ecran. În acel moment, românimea exilului trebue să înţeleagă și să intervină.
Aceasta este drama exilului nostru! LAȘITATEA și OPORTUNISMUL au devenit temelia unui mod de existenţă, de gândire şi comportament, care pune întreg exilul -și prin extindere întregul neam într’o ipostază înspăimântătoare. Aceea de a fi considerați – mai curând sau mai târziu – o naţiune de paiaţe, de oameni de nimic, nedemni de a constitui o naţiune de sine stătătoare.
AVEM PREA MULȚI LAȘI ȘI PREA MULȚI OPORTUNIȘTI!
Nici unii, nici alţii nu vor fi niciodată în stare să facă faţă cu mândrie şi patriotism problemelor grave ce pasc națiunea română la cotitura istorică a acestui sfârşit de secol.
Neamul are nevoie pentru a trăi şi a se impune în lume, de o elită spirituală de oameni devotați patriei în primejdie, de EROI. Ei singuri pot răsturna tendința nefastă și degradantă ce apasă pe umerii exilului actual. Dela oameni fără conștiință şi fără curaj nu se poate aştepta NIMIC!
Fi-vor oare capabili cei tineri, cei noi scăpați din Gulagul românesc, să înfrângă şi teama și atracția compromisului, pentru a deveni Falanga eroică a vremurilor aspre ce ne așteaptă? Fi-vor oare conștienți de marea răspundere și onoare ce le revine, pentru a şterge rușinea atâtor lașităţi și oportunisme ce întunecă astăzi orizontul acestui exil atât de încercat?!
Un întreg destin stă aninat în cumpăna acestei vreri.
Faust BRĂDESCU
