Garda de Fier

Director: Radu Dragnea

♦ “ÎNĂLȚAREA” Gazetă apărută la Sibiu. Anul I, Nr. 1, 1 Ianuarie 1941. Director: Radu Dragnea. Redactor responsabil: C. Angelescu. Colaborări: Traian Brăileanu, Aron Cotrus, Ion Barbu, Emil Cioran, Ion Costea (pres. Sindicatului Presei Române din Ardeal si Banat), Pr. Liviu Stan, Nicolae Petra, Emil Bulbuc, Constantin Stoicănescu, Bucur Țincu, Pr. Ilie Imbrescu, Coriolan Gheție, Gh. Vornica, Pr. M. Constantinescu, s.a. Din “Primul cuvânt” al publicației adresat cititorilor, reținem: “Ziarul nostru apare sub privegherea Statului național Legionar. Acest nou Stat este ultima cucerire a poporului român după celelalte etape ale realizării ființei lui politice autonome”, exprimându-si speranța că faza “plinirii unității teritoriale” care “ne-a dobândit libertatea pe tot cuprinsul dacic, svârlind lanțurile stăpânirilor străine”, va scutura din nou “vremelnica apăsare a străinilor”, recte ocupația forțată maghiară a Ardealului străvechi românesc. Tot în cuprinsul acestui prim număr distingem – alături de durerea în inimi si suferința sufletească – strigătul de alarmă cu titlul “Ungurii au deslănțuit de Crăciun, în Ardealul ocupat, o adevărată teroare”, subtitlul acestuia înfățisându-ne – în toată tragedia ei – drama românilor persecutați din teritoriul cedat: “De Crăciun n’au fost îngăduite practicile tradițiilor noastre. Bisericile au fost închise, iar colindătorii bătuți si acuzați că fac propagandă legionară. Frații nostrii s’au rugat închisi în casă, pentru triumful dreptății”, tablou rezumativ si sumbru al terorii si practicilor barbare maghiare în zona de ocupație. Mai reținem, tot din acest număr: “Credinciosia Ardeleanului” de Pr. Ilie I. Imbrescu; “Legiunea, nădejdea noastră” de Prof. Traian Brăileanu; “Ardealul – Prusia României” de Emil Cioran; “Umanismul cel nou” de Ion Barbu (reprodus din ziarul “Axa”, ediția de Crăciun); “Cu gândul la părintele Moța” de Ion Costea; “Registrul anului 1940” de Axente Sever Popovici (vezi si “Legionarii si tema morții”). Citeşte în continuare →

Director: Toma Vlădescu

♦ “ÎNVIEREA” (2) (săptămânal de politică si cultură românească). Director: Toma Vlădescu. Anul I, Nr. 1, 22 Septembrie 1940, Bucuresti. În primul număr editat, sub titlul “Procesul Naționalismului Românesc – Scrisoare D-lui Horia Sima, vice-presedintele consiliului de ministri”, Toma Vlădescu, directorul publicației, pledează pentru apropierea si colaborarea celor două tabere naționaliste (cea cuzistă si cea legionară), ca un gest al acestei mari împliniri – recte victoria naționalismului dela 6 Septembrie. “Abia atunci, prin rostul atâtor jertfe de ieri, se va ridica singurul cântec biruitor, al bucuriei celei mai de sus, al învierei…” Alte demersuri, în acelasi sens si ton, se observă si în numerele viitoare invocate în numele “naționalismului integral” pentru un “corp național” din care nu ar trebui să lipsească A. C. Cuza, “acela care ne-a dat tonul întâi si care ne-a învățat pe toți”, si care, spre frustrarea autorului Toma Vlădescu, “nu este totusi nicăieri chemat, si nicăieri nu apare!” (vezi articolul intitulat “Generalul Antonescu si Misiunea lui”, 6 Oct. 1940). Citeşte în continuare →

Revista “Pământul Strămosec”

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC” (1) (organ al Legiunii “Arhanghelul Mihail” pentru apărarea pământului strămosesc). Director: Corneliu Zelea Codreanu. Anul I, Nr. 1, 1 August 1927, Iasi. Apariție bimensuală. Foaie de educație legionară, organizare si informații. Primul număr al revistei debutează cu o adevărată mărturisire de credință a celor cinci fondatori ai Legiunii, care în 12 puncte expun în articolul prim cu titlul “Pământul Strămosesc”, rostul de luptă al noii organizații si rolul de viitor al publicației: “O! Pământ al strămosilor! De mila ta noi plângem. Vorbeste. Noi te-am mai ascultat odată si ți-am jurat credință: ori te vom scoate din robie, ori vom muri în luptă. Iată ce ne face să esim azi din tăcerea noastră – asa de lungă si poate de mulți neînțeleasă, – si să vorbim”. Pe frontispiciu, este reprodusă icoana Arhanghelului Mihail, însoțită de motto-ul: “Spre inimile cele necurate care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, – fără milă întind sabia mea”, cu lămurirea: “Cuvinte ce se află pe icoana Sf. Arhang. Mihail din Biserica Încoronării dela Alba-Iulia”; flancată simetric, în partea dreaptă a icoanei, o strofă înălțătoare din poezia lui Gh. Cosbuc “Decebal către Popor”: “Din zei de-am fi scoborîtori, / C’o moarte tot suntem datori, / Tot una e dac’ai murit / Flăcău ori mos îngâbovit, / Dar nu-i tot una leu să mori / Ori câne ‘nlănțuit!”, fără echivoc, un adevărat postulat al determinării afirmate si confirmate în timp. Tot în acest număr, pe coperta interioară cuprinzând anunțurile administrative ale revistei, ni se precizează că sediul acesteia se găseste la Căminul Cultural Crestin din Iasi, iar revista ”Pământul Strămosesc” apare în continuarea ziarului “Spada” dela Focsani” editat sub egida conducătorilor studențimii române. Citeşte în continuare →

Director: Theodor Ionescu

♦ “REVISTA DOBROGEANĂ” Publicație de cultură apărută la Constanța (1936-1937). Director: Theodor Ionescu. Anul I, Nr. 1, 12 Aprilie 1936. Dintre redactorii revistei merită amintiți binecunoscuții tineri intelectuali constănțeni Ion Fățoiu, Gheorghe Butnariu, Mircea Pavelescu, Alex. Gherghel. Au mai contribuit: Radu Gyr, Mircea Eliade, Ovid Caledoniu, Horia Roman, Haralambie V. Eugeniu, Gh. Coriolan, Haig Acterian, Dragos Protopopescu, D. Stoicescu, D. Papacostea, s.a. “Nu scrim ca să ne realizăm. Fiindcă realizarea nu este gândul pus în fața lui însus; ci gândul pus în fața faptei. Asa dar, scrim pentrucă nu putem să ne realizăm. Nu pentrucă nu vrem. Deoarece am dovedit de atâtea ori si în atâtea locuri contrariul. Nu putem, din cauza noastră mai puțin, din a altora mai mult. Ceeace, însă, putem spune cu siguranță este că revista aceasta va fi mai bună decât cele ce sunt acum în Dobrogea” – scria Ion Fățoiu la apariția publicației în Cuvântul înainte adresat cititorilor. “Nimic mai la locul si timpul ei ca o revistă dobrogeană… Naționalistii au trimes însă pe pământul Dobrogei un mort: trupul brav si sfânt al lui Virgil Teodorescu. De aici, din partea aceasta a morții si jertfei tinere se zbate sângele salvat al Dobrogei. Si numai glasul lui va răspunde cum trebue glasului trădător al zimților si tocmelelor politice” – se exprima Dragos Protopopescu în întâmpinarea sa intitulată “O revistă binevenită” (I, Nr. 1, pg. 1-2). Tot din cadrul extins al acestui număr reținem colaborarea lui Niță Mihai privind “Permanența românească în folklorul dobrogean”, cea a lui Pericle Martinescu care se pronunță justificativ “Pentru un dobrogenism în cultură”, motivație pe care o despleteste: “În Dobrogea fiecare pas îți prezintă ceva nou, fiecare cărare îți spune o poveste, fiecare movilă închide în ea o legendă de aur; chiar si fiecare copac are parcă ceva de spus în singurătatea câmpului si sub soarele arzător al Dobrogei… Cred că cel mai frumos compartiment al culturii noastre de mâine l-ar putea constitui elementul dobrogean autentic desvoltat în lirică, epică si plastică, însă cu o înțelegere desăvârsită, ca o mărturie veritabilă a etnicului dobrogean…”, concluzând: “Nu trebue să uităm lucrul acesta, nu trebue să ne depărtăm de Dobrogea”. Citeşte în continuare →

Arhanghel (sculptură pe edificiul Sediului legionar din Gutenberg 3, opera artistului legionar Dumitru Anastase – “Axa”, IX, Nr. 43, 1940)

Cădelnițând tămâe spre slava lui Isus
Legionarii Crucii, sub sfânta ei mireasmă,
Ca să-şi înalțe Neamul şi Țara cât mai sus, –
Sfințit-au temelia de grea catapeteasmă
Ce se durează astăzi din piatră şi din var,
Cu inimă, cu suflet şi braț legionar,
Să stingă pe vecie al Neamului calvar!…

Cântând, legionarii lui fierbinți,
Cu dreapta’n sus, cu foc în piept şi’n oase, –
Eu, fruntea le-am văzut-o, ca la sfinți,
Încununată’ n raze luminoase!…
Iar dreapta lor, cum goală’n fapt de seară
Spre Cer se ridica din trupul greu,
Închipuia pădurea unor făclii de ceară
Arzând măreț – prinos lui Dumnezeu!…

Si-atunci, din fapta brațului legionar,
Ce’n suflete trezea prelung ecou,
Am înțeles că Neamul, sub calvar, –
Cu Moța şi Marin sfinți în Altar, –
Îsi pune temelie de Veac nou!…
Vasile MILITARU
1 Iulie 1937
(Scrisă pentru punerea pietrei de temelie la Sediul legionar din str. Gutenberg 3, Bucureşti).
⇒  Aici, Sediul legionar la terminarea lucrărilor, unde se poate observa sculptura pe frontispiciul clădirii.
Citeşte în continuare →

Ziarul apărut la Satu-Mare…

Scriem aceste rânduri pentru a apăra memoria “poetului legionar” Ion Siugariu, căzut eroic la Brezno în Februarie 1945, şi mai ales pentru a-i face dreptate.

Un domn oarecare, a repus pe tapet cu tot tam-tam-ul de rigoare, o dezbatere în privința “poetului legionar” Ion Siugariu, mai precis, readucând în discuție apartenența acestuia, şi anume, dacă a fost sau nu legionar.

Foarte bine – spunem noi – nu de alta, cadrul aplicabilității legii asa-zis antilegionare este total în afara oricărei legalități juridice şi complet neconstituțional – după cum s’a mai arătat şi în alte părți – fapt ce trebuie făcut cunoscut si demascat cu toată vigoarea.

Domnul cu pricina ține morțiş să ne asigure că Ion Siugariu nu a fost niciodată legionar, întrucât dumnealui “a cercetat arhivele securitatii, politiei, min. de externe, ale gestapo-ului, ale PCR, zeci si zeci de mii de pagini”, adăugând: “cand am spus ca nu exista nimic – fiti sigur ca am recitit de 3 ori inainte de a apasa pe ENTER”.

Toate bune până aici, însă dumnealui, în loc să atace cum se cuvine problema legii anti-legionare şi repercusiunile ei nefaste în “cazul Siugariu”, pedalează în neant şi dezinformare cu atacuri la persoană.

Despre ce este vorba: având la bază o citare de sursă din Wikipedia către miscarea.net la o scurtă prezentare de-a mea făcută poetului şi unde susțineam că Ion Siugariu a fost legionar, sare în sus spunând că-i un neadevăr, care neadevăr – vezi Doamne! – a fost copiat, răspândit şi exploatat ca atare de autorități sau terțe persone interesate, de unde şi rezultatul negativ în recentul scandal de proporții. În altă formă, eu sunt principalul vinovat! Citeşte în continuare →

Acțiunea de căutare și deshumare a unor partizani anticomuniști, uciși de Securitate în Munții Apuseni

Adăpostul semiîngropat dela Groși – Vedere dinspre nord-vest (Foto Arhiva CNSAS)

◊ Bucuresti, 27 august 2015. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează începând cu ziua de luni, 31 august 2015, o acțiune de investigații arheologice pe teritoriul comunei Bistra, jud. Alba. Acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și deshumarea rămășițelor pământești a cinci persoane care au fost ucise la 4 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupele si agenții Securității. Activitățile din teren se vor desfășura în colaborare cu Primăria comunei Bistra, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul de Istorie si Stiintele Naturii Aiud si Muzeul de Istorie Turda.

Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formațiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munților Apuseni, pe teritoriul fostelor județe Albă, Cluj și Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizația Frontul Apărării Naționale — Corpul de Haiduci, creată și condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de frații Alexandru și Traian Macavei. Citeşte în continuare →

Revista “Carpații”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984

Trăim o epocă de profundă depresiune morală în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt  desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depășite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerei interioare. 

Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și  curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abiecte şi defetiste, forme  ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se  întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul  de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.

   Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât în ţară cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într’o ființă fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru,  în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale  neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefăcuţi și de lipsiţi de caracter. În marea lor majoritate, acești privilegiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lașitate şi oportunism.    

Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe!  

M-am referit pînă acum la efectul legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989 -protejînd moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic). De faptul că pedepsirea „antisemiţilor”, „naziştilor”, ”fasciştilor”, „legionarilor” s-a făcut deja, prin genocid juridic, şi deci, ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic. Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia, nu numai la nivelul  individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice – condiţie incompatibilă cu dictarea legilor dinafara cetăţii.
Citeşte în continuare →

“Am hotărât să-i î­m­puş­căm în două serii de câte opt..”

Între anii 1949 şi 1950, la Lu­goj au fost executaţi în se­cret, pe locul numit Dea­lul Ciurii, un număr im­pre­sio­nant de partizani.

Autorii masacrului au fost o echipă a morţii, condusă de ma­io­rul de miliţie Eugen A­li­mă­nescu, împreună cu sadicul maior de securitate Zoltan Kling.

Săptămânalul Re­deş­tep­tarea vă dezvăluie măr­tu­riile cutremurătore ale că­lăi­lor, puse la dispoziţie de dr. Gheorghe Petrov, expert investigaţii speciale, în ca­drul Institutului de In­ves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui din România.

“În urma investigaţiilor pe care le-am întreprins pri­vind crimele atroce din Dea­lul Ciurii, am ajuns la concluzia că de fapt au fost două execuţii şi nu doar una, aşa cum s-a crezut. Pri­ma execuţie este legată de un număr de şapte persoane din “ lotul Spiru Blănaru”. A­cest prim lot important de par­tizani capturat de se­cu­ri­tate, a fost compus din 12 per­soane. Cinci au fost con­dam­naţi la moarte şi exe­cu­taţi la Pădurea Verde în data de 16 iulie 1949, iar restul de şapte persoane au primit condamnări la ani grei de muncă silnică, apoi au fost în­carceraţi la Gherla. La pro­punerea Securităţii, pa­tru persoane au luat ho­tă­râ­rea ca şi cei încarceraţi să fie ucişi şi îngropaţi în secret. Citeşte în continuare →