Garda de Fier

Colindăm, colindăm…

Colo’n josu mai în josu
Florile dalbe,
Este-un Mănăstir frumosu,
Da’n Mănăstir cine şade
Florile dalbe.
Sade, şade Maica sfântă
C’un păr galben despletit
Cu lacrimi până’n pământ.
Vine-o dalbă păsărea.
Păsărea sufleta mea
Ce veste mi-aduci din ţară
Veste bună, nu prea bună
Că Fecioara Maria
Tăt umblă din casă’n casă
Că i-o vint vremea să nască.
Si-o născut un fiu frumos
L-o numit Domnul Cristos.
Si-o născut un fiu curat
Ce-i peste lume ‘mpărat.

Pe cel câmp cu flori frumoase.
Grea turmă de oi se lasă,
Corinda mi-i Domn
Dar la oi cine-i păstor?
Dumnezeu cu soţul său
Cu toporu ‘ncolţura
Toate oile ‘ntruna
Cu flueru şuera
Numai pe una mioară
Si-aceea mai târzioară,
“Mânce-vă focu de oi,
“Pe cine-aş d’afla la voi,
“Bună plată i-aş plăti :
“La Crăciun un colac bun
“La Ispas un mieluţ gras.
“De când sunt pe-aici prin munţi
“Barba-mi bate la genunţi,
“Musteţile-mi rump braţele
“Să le bată pe vâlcele
“Ca să pască agârcee
“Să le bată pe ogoare
“Ca să pască tămâioare.
“Rămâi gazdă sănătoasă
“Să plăteşti corinda noastră
“C’un colac mândru, frumos,
“Din pieliţa lui Cristos.
“Rămâi gazdă vesel bun
“Cum îi ziua lui Crăciun.”

La naşterea lui Iisus…

După dealul cel mai mare
Răsărit-a mândrul soare.
Mândrul soare nu era,
Ci era o mânăstire,
Cu pereţii de-alămâie
Si cu uşa de tămâie.
Dar într’însa cine şade?
Moş Crăciun cu Moş Ajun
Cu barba de ibrisim,
Cu mustăţile de fân.
Moş Ajun îi tot spunea:
“Mergi, Crăciun, la împărat,
Că-i târziu şi-a înnoptat”.
Ce ne-aduce Moş Crăciun?
 Tot ce e frumos şi bun.
 (Colind din Moldova)

Magii…

“Pasăre trudită / Inimă zdrobită…”

(Colind de inimă pustie)

Mănăstire, brazi în soare,
Uşă de stejar, rapsozi.
In desene: Voievozi
Şi crăiese de cicoare.

Eva şi Adam în piele
Şi un măr frumos rotat,
Şarpe cu argint vărgat,
Fructe neculese, stele.

Iz de ceară şi tămâie,
Piatră înflorită’n cruci,
Fraţi, cu palme de haiduci,
Vin, cu-aromă de gutâie.
(more…)

Gem pieţele şi străzile de lume:
copiii obiditei Transilvanii
cad în genunchi ca’n aspre spovedanii,
stropind cu lacrimi doliul Ţării-Mume.

“Străjuite cu spaimă şi ură
târgurile de plâns se umplură…”

Din şesuri sosiră, şivoi, călăreţi, —
ei nu au zale şi arme de preţ,

Doamne
Prea multă carte nu ştiu şi nici slova
N’o înfloresc cu multă măestrie.
Ţăran de viţă veche, din Moldova,
Mă spovedesc în strana de moşie.

Înscriu şi azi, cu plugul, jalbă
Şi ţi-o trimit, umil, din arătură
Să ne vesteşti, cu semn din zarea albă,
Un ceas de sfântă cuminecătură.

Strămoşii mei răsar din ţarini pustiite,
Îi simt când trec de ar ogorul.
Le cade lacrima în zări cernite
Şi’n Dunăre le-o varsă Prutul, frăţiorul.

În teasc de chin străini ne frâng
Şi munţii vor să-i ducă peste graniţă.
Când morţii se trezesc şi plâng
Îmi pun – merinde – sufletul în raniţă.

Ţăranii ridicaţi – în vijelii – pe creste
Cu flinta la hotar senin de munţi,
Vom învia cu Neamul în zare de poveste
Şi vom porni furtuna străbunilor cărunţi.
Valeriu Cârdu
Ziarul “Buna Vestire”, Anul I, Nr. 237, Joi 9 Decembrie 1937
– Mai mult despre Valeriu Cârdu. Vezi si Camaradul Ion, Lacrima Timocului, Pământ Ardelenesc

Şi de-or veni duşmanii cei mai cruzi
Şi cei mai răi,
Ardealule,
Te-or apăra cu vitejie fiii tăi!

Pământul tău bogat
In care dorm eroi ce s’au luptat
Cu focul cel mai sacru, vitejesc –
Nu poate fi decât pământ curat şi românesc!

Şi dac’o fi barbarii furioşi să vie,
Cu ochii însălbăticiţi de nebunie,
Cu gurile’nspumate, păr vâlvoi,
Setoşi de sânge, dornici de răsboi,
Şi vor urla cu ură: răsbunare!
Noi fiii tăi stăm gata la hotare!
Se vor isbi de noi!
(more…)

Mâini nevrednice au venit să te ia,
Pentrucă sufletul tău n’a fost vândut;
Frate, stelele la moartea ta
In picături de plâns s’au prefăcut.