PASĂRE STREINĂ de L. Bujor
“Pasăre trudită / Inimă zdrobită…”
(Colind de inimă pustie)
Pasăre streină,
Fără de hodină
Sbori din loc în loc…
Nimeni nu te chiamă
Nu te ia în seamă,
Pasăre trudită fără de noroc…
Pasăre trudită,
Inimă zdrobită…
Versul tău e jale
Lacrămile tale
Împletesc în cântec
Şoapte de descântec,
Sbucium de furtună,
Flori de mătrăgună,
Limpezimi de rouă,
Dor de viaţă nouă
Şi păreri de rău…
Nu mai e pe lume cântec ca al tău!
Când răsună vesel glas de păsărele,
Pasăre streină, nu eşti printre ele,
Ci ‘n pădurea ‘ntinsă
De urât cuprinsă,
Pe un ciot uscat
Sborul ţi-ai lăsat…
Neclintită stai
Ochii ‘nchisu-i-ai.
Doar târziu, în noapte,
Când adorm şi şoapte
Şi frânturi de gând,
Luna, luminând
Colţul de ‘ntuneric unde-ai înlemnit,
Cu argintu-i rece te-a împodobit.
Şi tresari vrăjită,
Inimă trudită…
În tăcerea nopţii care stăpâneşte
Codrul şi cărarea,
Dorul şi uitarea,
Vers duios se’nalţă,
Furtunatec creşte,
Urcă pân’ la stele
Şi-aninat de ele
Cerne pe pământ
Dor fără cuvânt…
Peste negre stânci,
Peste văi adânci,
Peste lumea rea,
Ninge jale grea…
Şi ‘n văpaia ei
Tremură scântei…
Flacără să fie
Şi n’ar fi mai vie!
Foc din cer picat
N’ar fi mai curat!…
L. BUJOR
“Gând Românesc”, Anul V, Nr. 1, Ianuarie 1937
