Ion
al Ursului atâta e: plugar de treabă,
Cinstit,
n'a zălogit nimic din gândurile vii,
Dar
într'o zi, jandarmii l-au luat, cu grabă,
Cu
vaer de nevastă si'n tipăt de copii.
L-au
dus, înlăntuit, pe străzi, la închisoare
Si
l-au robit însângerărilor de jvardă.
De-atunci,
Ion s'a ridicat - vâltoare -
Si
gândul lui mijeste răzbunări de bardă.
A
slovenit în cartea neamurilor ceasuri grele
Si-i
gata să-si dumice - darnic - viata toată.
Nici
teamă n'are de prigoană si zăbrele:
Stă
drept, de-ar fi să-i frângă oasele pe roată !
Satul
s'a deprins să-l stie astăzi cneaz
Cu
vreri sălbatice năimite'n mâni.
Cu
bunătatea românească scrisă pe obraz,
Ion
a dat plugarilor zapisuri de stăpâni.
Ortac
al tuturor si sef de cuib, vestit,
Vorba
lui e totdeauna dreaptă, bună.
Spre
moarte, când Ion a poruncit,
Sătenii
trec, voiosi, cu pasul de furtună.