Garda de Fier

Mircea Vulcănescu

Rând pe rând, celulele se deschid si echipele, gata  formate, sunt  îndrumate  spre  locul  de  îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un detinut sdrențăros, care freca cu terebentinã scândurile. Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si îndrasneala cu care ne privea, stiut fiind cã detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu. Imi sopteste: “mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel  de  bucurie,  îmbinata  cu  amaraciune. Aplecat, îngenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, îl mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias. (more…)

Coperta manuscrisului…

◊ ◊ ◊

◊ ◊ ◊ ◊ ◊

◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊

Scris probabil la mijlocul anilor ’70 (după cum rezultă din bibliografia lucrărilor consultate prezentate de autor la final), manuscrisul de față este un document unic referitor la cunoașterea adevăratei istorii a Mișcării Legionare, a parcursului ei de dezvoltare de-a lungul anilor, a cadrului social în care s’a format și adversităților pe care le-a avut de înfruntat încă de la înființare.

⇒ CITEȘTE DOCUMENTUL ( pdf )

(more…)

„Săptămâna luminată”… Grafica: Demian

Dacă se aruncă o privire de ansamblu asupra istoriei vieţii vegetale şi animale pe pământ, de la alge şi bacterii şi de la protozoare până la omul alb, se poate vedea uşor că unui spor de diferenţiere lăuntrică îi corespunde, cel mai adesea, o acomodare la un spaţiu mai îndepărtat sau la un spaţiu mai diferenţiat. Chiar în cazurile contrare, cum ar fi exemplul algelor albastre, cari trăesc în mediuri foarte felurite, se poate spune că însăşi simplicitatea organismului respectiv transformă diversitatea exterioară într’un mediu omogen. Putinţa de acomodare la un spaţiu mare e dată sau de o enormă simplitate sau de o enormă diferenţiere, însă acomodarea nu se face în acelaş sens. În cazul dintâiu, e al acelora cari spun că viaţa a apărut întâia oară în mări, ar trebui să adăugăm că aceasta s’a întâmplat şi fiindcă apa marină garanta un mediu mai omogen. Păsările, pe de altă parte, cari călătoresc în ţări străine, fac aceasta tocmai pentru a-şi păstra mediul asemănător de viaţă. Omul în schimb, şi în special omul alb, e singura fiinţă care, din proprie iniţiativă şi prin puteri proprii, poate trăi pe tot globul, luând atitudine activă şi acomodându-se faţă de diversităţile întâlnite. Diferenţierea îi dă putinţa ubicuităţii. Ceeace e însă mai însemnat, e altceva. Omul nu numai că a luat în stăpânire tot spaţiul pământesc, nu numai că s’a acomodat la spaţiul ca atare, dar a trecut mai departe.

(more…)

(more…)

Aromânii din Dobrogea au scris o pagină eroică, dar sângeroasă, prin mişcarea de rezistenţă pe care au iniţiat-o şi au dus-o împotriva bolşevizării României. Cei care nu au fost ucişi pe loc au sfârşit în temniţele comuniste şi în coloniile Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Nicolae Fudulea în momentul predării Arhiva CNSAS

După instaurarea regimului comunist în România, prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), care a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, în toată ţara s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă, care aveau ca scop pregătirea României pentru un eventual război între democraţiile occidentale şi URSS.

În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii.
(more…)

Emil Cioran

Niciodată nu vom putea încorona România cu un nimb istoric, dacă fiecare din noi nu va trăi cu o pasiune vijelioasă şi dureroasă toate umilinţele cari au umplut trista noastră istorie. Dacă nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul şi tragedia istoriei noastre, pierduţi suntem pentru transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuşi. Nu înţeleg cum există oameni cari dorm liniştiţi după ce se gândesc la exis­tenţa subterană a unui popor persecutat, la secolele de întunerec, de groază şi de io­băgie. Când văd Ardealul mi se desfăşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie. O mie de ani într’o mono­tonie sub-istorică, o mie de ani, ca o multiplicare monstruoasă a unui moment, a unui singur moment. Spectacolul invariabil al persecuţiei îmi dă fioruri reci; căci mă înspăi­mântă o dramă cu un singur motiv. Aceiaşi lipsă de libertate şi în celelalte provincii; numai că variaţiile peisajului dau iluzia unui joc istoric.

Îmi place ‘n clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depăr­tările neamului românesc şi să mă chinuesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate dealungul veacurilor de acest popor şi mă ‘nfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate ‘n umbră.

Nu aveţi momente când auziţi trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi şi se subtilizează într’o muzică de monotone lungimi orientale, în tărăgăneala melancolică a melodiilor noastre populare? Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toată seria umilinţelor îndurate şi nu troznesc în voi toate dorinţele de răz­ bunare, acumulate în sute de ani?
(more…)

Revista “Vremea”, Crăciun, 1940 – Destinul României (ciclu istoric ilustrat). Pentru vizualizare optimă, apăsați pe imagine.

(more…)

Poetul Dumitru Paulescu

Dincolo de tradiţii, obiceiuri şi simboluri, împletit din raze de speranţă, Mărţişorul a fost şi a rămas întotdeauna un reper spiritual pentru zborul ancestral al aspiraţiilor noastre, o ramură a aceluiaşi copac ce-şi trage existenţa din rădăcina viguroasă a Neamului geto-dac, căruia Providenţa i-a predestinat nu puţine urcuşuri şi clătinări, dar, care s-a menţinut de-a lungul veacurilor graţie iubirii şi sacrificării în numele dăinuirii idealurilor şi fiinţei naţionale. Or, Mărţişorul, aceste două fire ale existenţei – roşu şi alb – ce întruchipează puritatea sufletească, împlinirea, dragostea, fidelitatea şi demnitatea, în pofida tuturor ostilităţilor şi vicisitudinilor timpurilor ce tot mai nesigure se aştern, înnegurând pomul existenţei noastre, ne întăreşte în crez şi aspiraţii, rămânând ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viaţă, un semn divin prin care Arborele Românilor de pretutindeni se înalţă spre soarele Luminii şi Dăinuirii, spre Primăvara Patriei. De altfel, cu un asemenea soare al iubirii în suflet, cu dor de primăvara renaşterii şi reîntregirii Neamului Românesc, a trăit şi patriotul român, poetul, profesorul universitar şi publicistul Dumitru Paulescu, originar din Bucovina „răstignită”, după cum personal scria, din frumosul şi pitorescul leagăn al românităţii – Voloca pe Derelui, judeţul Adâncata (în prezent raionul Hliboca). (more…)