Garda de Fier

Revista “Carpații”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984

Trăim o epocă de profundă depresiune morală în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt  desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depășite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerei interioare. 

Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și  curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abiecte şi defetiste, forme  ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se  întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul  de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.

   Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât în ţară cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într’o ființă fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru,  în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale  neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefăcuţi și de lipsiţi de caracter. În marea lor majoritate, acești privilegiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lașitate şi oportunism.    

Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe!  

M-am referit pînă acum la efectul legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989 -protejînd moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic). De faptul că pedepsirea „antisemiţilor”, „naziştilor”, ”fasciştilor”, „legionarilor” s-a făcut deja, prin genocid juridic, şi deci, ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic. Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia, nu numai la nivelul  individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice – condiţie incompatibilă cu dictarea legilor dinafara cetăţii.
(more…)

“Am hotărât să-i î­m­puş­căm în două serii de câte opt..”

Între anii 1949 şi 1950, la Lu­goj au fost executaţi în se­cret, pe locul numit Dea­lul Ciurii, un număr im­pre­sio­nant de partizani.

Autorii masacrului au fost o echipă a morţii, condusă de ma­io­rul de miliţie Eugen A­li­mă­nescu, împreună cu sadicul maior de securitate Zoltan Kling.

Săptămânalul Re­deş­tep­tarea vă dezvăluie măr­tu­riile cutremurătore ale că­lăi­lor, puse la dispoziţie de dr. Gheorghe Petrov, expert investigaţii speciale, în ca­drul Institutului de In­ves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui din România.

“În urma investigaţiilor pe care le-am întreprins pri­vind crimele atroce din Dea­lul Ciurii, am ajuns la concluzia că de fapt au fost două execuţii şi nu doar una, aşa cum s-a crezut. Pri­ma execuţie este legată de un număr de şapte persoane din “ lotul Spiru Blănaru”. A­cest prim lot important de par­tizani capturat de se­cu­ri­tate, a fost compus din 12 per­soane. Cinci au fost con­dam­naţi la moarte şi exe­cu­taţi la Pădurea Verde în data de 16 iulie 1949, iar restul de şapte persoane au primit condamnări la ani grei de muncă silnică, apoi au fost în­carceraţi la Gherla. La pro­punerea Securităţii, pa­tru persoane au luat ho­tă­râ­rea ca şi cei încarceraţi să fie ucişi şi îngropaţi în secret. (more…)

– un succint index alfabetic al ziarelor si revistelor legionare apărute în Exil si în Țară de-a lungul timpului – 

Revizuiri si adăugiri (Aici, în varianta extinsă pdf)

Acest index al publicațiilor legionare sau de factură legionară, fără pretenția de a fi un studiu complet, exhaustiv, prezintă în cadru orientativ doar o parte din marele număr de ziare si reviste care au apărut de-a lungul anilor, atât în țară cât şi în exil. Aria largă unde aceste publicații au văzut lumina tiparului (în exil incluzând țări de pe mai multe continente), cum şi inaccesibilitatea de a putea fi studiate în totalitate în arhivele românesti pentru o lungă perioadă de timp, nu ne-au permis o fundamentare ştiințifică. El este un studiu general de prezentare, cu scopul de a aduce în lumină celor interesați un aspect specific de care Mişcarea Legionară a făcut uz pentru a se face cunoscută, sau prin care intelectualii au încercat să exprime în scrisul lor ideile acesteia.

Cele mai multe dintre publicațiile prezente, nu au fost organe oficiale ale Miscării Legionare, cu toate acestea, în ele au fost expuse principiile morale de conduită, de trăire spirituală şi de afirmare legionară. Într’un climat de cenzură continuă, un mare număr au fost interzise cu desăvârşire, altele, în schimb, au reuşit să supraviețuiască în limitele impuse de această cenzură, suportând masacrarea articolelor referente la Mişcarea Legionară sau la naționalismul românesc. (more…)

“cine va opri odată iureşul               ce pustieşte Maramureşul ?!…”

tâlhari miliardari,
veniţi de-aiure
cu toane de ‘mpăraţi ne’ncoronaţi
ne smulg pădure după pădure
cu-arginţi blestemaţi…
găsesc pe-aicea mişelnici prieteni
şi, cu pofte mari,
intră’n codrii noştri de cetini,
de fagi şi stejari…

rumânul, cu grele şi ştirbe securi,
se stinge’n adânc de păduri,
stors de puteri, aşteptarnic, flămând,
copaci străvechi isbind, doborînd…

şi din codrul ce’ntruna se răreşte,
. . . . . . . . . nu se mai iveşte
. . . . . . . . . . . . haiduceşte
a lui Dragoş-Vodă umbră ‘mpărătească –
Maramureşul să-l sguduie şi să-l trezească…
tâlharul străin, despotic, nevăzut,
ţine ‘n ghiarele de fier acest ţinut…
cu pumnii-i de aur, ce deschid orice uşi,
(more…)

(more…)

C Ă P I T A N U L – gravură de Al.Bassarab

Rămas în mintea tuturor ca un simbol, ca un stindard în acţiunea pozitivă ce abia începe, Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, era om călăuzit cu sfinţenie de un crez care pentru el însemna o religie dinamică, în stare să facă să domnească dreptatea în ţara românească. Il frământa gândul ca singur meritul să conducă legea să fie stăpână pe deplin în acţiunile româneşti şi toţi românii să se bucure de un trai cât mai bun şi mai străin de făţărnicie.

Înalt şi voinic, chipeş la înfăţişare, cu trăsăturile hotărâte ale omului pentru care o năzuinţă în slujba neamului nu poate fi zădărnicie, oricât de îndepărtată s’ar întrezări aducerea ei la îndeplinire, „Căpitanul” părea totuşi mai tânăr, cu toată asprimea bărbătească a unei îngândurări ce-l făcea să întrevadă biruinţa de dincolo de fiinţa lui. Era şi firesc, ţinând seamă că la capătul unor groaznice suferinţi, alesul vedea sclipind neşovăelnică raza unui ideal pentru care s’a jertfit alături de atâţia legionari, floarea intelectualităţii şi energiei româneşti, răsărită în brazda simţirii curate şi a iubirii de ţară.

In orbirea lui, despotismul n’a ştiut un lucru, atunci când semăna desnădejdea şi moartea în rândurile legionarilor, că o idee generoasă nu poate fi înăbuşită prin mijloace josnice şi inchizitoriale, că sângele celor nevinovaţi constitue cea mai puternică afirmare a unui crez pornit din mistica iubirii de neam.
Revista “Cele Trei Crişuri”, Anul XXI, Nr. 9-10, Sept.-Oct. 1940
(more…)

“Învătământul trebue să fie preocuparea de căpetenie, pentru că numai prin el vom putea realiza acel om de care ţara are nevoe…”

Dezastrul complet la care-a ajuns Învăţământul nostru de Stat prin teoreticianizarea lui la maxi­mum în scopul ca românii să fie îndepărtaţi din ocupaţiile practice, care ne-au produs mari goluri în economia ţării, care ne-a atras o invaziune de streini, cât şi îndepăr­tarea femeii din cămin cu scopul distrugerii familiei pentru a se în­scăuna evreii, este opera diabolică a marxismului şi a masoneriei.
Aşa se explică desperarea tinere­tului nostru studios, rămas sărac, muritor de foame şi fără nici o per­spectivă de viitor într’o ţară atât de bogată ca a noastră.
Deaceea se impune nu o reformă, ca toate reformele în Învăţământul nostru naţional — ci o adevărată re­voluţie spirituală şi practică, care să ne dea un om nou, omul crea­tor de viaţă nouă, omul moral, de curaj şi de jertfă pentru familie, pentru ţară, pentru neam, omul care să-şi poată câştiga cinstit pâinea şi să-şi facă conştiincios datoria faţă de sine si faţă de semenii săi.
Această revoluţie presupune suprimarea a tot ce este vechi pentru a pune un sistem nou, bazat pe aspiraţiunile spirituale şi naţionale ca şi pe realităţile economice ale Statului. (more…)

P R E Z E N T !

Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
(more…)

Plugul nostru-i de oţele, / Face brazda bucăţele…

Aho, aho, boieri mari
Cinstiţilor gospodari,
Odihniţi, ori vă trudiţi
Ori cu somnul ne-amăgiţi
Ori plugăraşi nu doriţi
De vă cam posomorâţi!?
…………………………………
Daţi perdelele la o parte
De-ascultaţi şi-a noastre şoapte,
Apropiaţi-vă de perdele
Şi ascultaţi vorbele mele.
C’am venit să mai urăm
Nu parale s’adunăm
Ci obiceiul strămoşesc
Cu sfinţenie să-l păstrăm!
Viorele, clopoţei,
Trageţi hora măi flăcăi (hăi! hăi!)
………………………………….
(more…)