Garda de Fier

Director: Toma Vlădescu

♦ “ÎNVIEREA” (2) (săptămânal de politică si cultură românească). Director: Toma Vlădescu. Anul I, Nr. 1, 22 Septembrie 1940, Bucuresti. În primul număr editat, sub titlul “Procesul Naționalismului Românesc – Scrisoare D-lui Horia Sima, vice-presedintele consiliului de ministri”, Toma Vlădescu, directorul publicației, pledează pentru apropierea si colaborarea celor două tabere naționaliste (cea cuzistă si cea legionară), ca un gest al acestei mari împliniri – recte victoria naționalismului dela 6 Septembrie. “Abia atunci, prin rostul atâtor jertfe de ieri, se va ridica singurul cântec biruitor, al bucuriei celei mai de sus, al învierei…” Alte demersuri, în acelasi sens si ton, se observă si în numerele viitoare invocate în numele “naționalismului integral” pentru un “corp național” din care nu ar trebui să lipsească A. C. Cuza, “acela care ne-a dat tonul întâi si care ne-a învățat pe toți”, si care, spre frustrarea autorului Toma Vlădescu, “nu este totusi nicăieri chemat, si nicăieri nu apare!” (vezi articolul intitulat “Generalul Antonescu si Misiunea lui”, 6 Oct. 1940). (more…)

Revista “Pământul Strămosec”

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC” (1) (organ al Legiunii “Arhanghelul Mihail” pentru apărarea pământului strămosesc). Director: Corneliu Zelea Codreanu. Anul I, Nr. 1, 1 August 1927, Iasi. Apariție bimensuală. Foaie de educație legionară, organizare si informații. Primul număr al revistei debutează cu o adevărată mărturisire de credință a celor cinci fondatori ai Legiunii, care în 12 puncte expun în articolul prim cu titlul “Pământul Strămosesc”, rostul de luptă al noii organizații si rolul de viitor al publicației: “O! Pământ al strămosilor! De mila ta noi plângem. Vorbeste. Noi te-am mai ascultat odată si ți-am jurat credință: ori te vom scoate din robie, ori vom muri în luptă. Iată ce ne face să esim azi din tăcerea noastră – asa de lungă si poate de mulți neînțeleasă, – si să vorbim”. Pe frontispiciu, este reprodusă icoana Arhanghelului Mihail, însoțită de motto-ul: “Spre inimile cele necurate care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, – fără milă întind sabia mea”, cu lămurirea: “Cuvinte ce se află pe icoana Sf. Arhang. Mihail din Biserica Încoronării dela Alba-Iulia”; flancată simetric, în partea dreaptă a icoanei, o strofă înălțătoare din poezia lui Gh. Cosbuc “Decebal către Popor”: “Din zei de-am fi scoborîtori, / C’o moarte tot suntem datori, / Tot una e dac’ai murit / Flăcău ori mos îngâbovit, / Dar nu-i tot una leu să mori / Ori câne ‘nlănțuit!”, fără echivoc, un adevărat postulat al determinării afirmate si confirmate în timp. Tot în acest număr, pe coperta interioară cuprinzând anunțurile administrative ale revistei, ni se precizează că sediul acesteia se găseste la Căminul Cultural Crestin din Iasi, iar revista ”Pământul Strămosesc” apare în continuarea ziarului “Spada” dela Focsani” editat sub egida conducătorilor studențimii române. (more…)

Director: Theodor Ionescu

♦ “REVISTA DOBROGEANĂ” Publicație de cultură apărută la Constanța (1936-1937). Director: Theodor Ionescu. Anul I, Nr. 1, 12 Aprilie 1936. Dintre redactorii revistei merită amintiți binecunoscuții tineri intelectuali constănțeni Ion Fățoiu, Gheorghe Butnariu, Mircea Pavelescu, Alex. Gherghel. Au mai contribuit: Radu Gyr, Mircea Eliade, Ovid Caledoniu, Horia Roman, Haralambie V. Eugeniu, Gh. Coriolan, Haig Acterian, Dragos Protopopescu, D. Stoicescu, D. Papacostea, s.a. “Nu scrim ca să ne realizăm. Fiindcă realizarea nu este gândul pus în fața lui însus; ci gândul pus în fața faptei. Asa dar, scrim pentrucă nu putem să ne realizăm. Nu pentrucă nu vrem. Deoarece am dovedit de atâtea ori si în atâtea locuri contrariul. Nu putem, din cauza noastră mai puțin, din a altora mai mult. Ceeace, însă, putem spune cu siguranță este că revista aceasta va fi mai bună decât cele ce sunt acum în Dobrogea” – scria Ion Fățoiu la apariția publicației în Cuvântul înainte adresat cititorilor. “Nimic mai la locul si timpul ei ca o revistă dobrogeană… Naționalistii au trimes însă pe pământul Dobrogei un mort: trupul brav si sfânt al lui Virgil Teodorescu. De aici, din partea aceasta a morții si jertfei tinere se zbate sângele salvat al Dobrogei. Si numai glasul lui va răspunde cum trebue glasului trădător al zimților si tocmelelor politice” – se exprima Dragos Protopopescu în întâmpinarea sa intitulată “O revistă binevenită” (I, Nr. 1, pg. 1-2). Tot din cadrul extins al acestui număr reținem colaborarea lui Niță Mihai privind “Permanența românească în folklorul dobrogean”, cea a lui Pericle Martinescu care se pronunță justificativ “Pentru un dobrogenism în cultură”, motivație pe care o despleteste: “În Dobrogea fiecare pas îți prezintă ceva nou, fiecare cărare îți spune o poveste, fiecare movilă închide în ea o legendă de aur; chiar si fiecare copac are parcă ceva de spus în singurătatea câmpului si sub soarele arzător al Dobrogei… Cred că cel mai frumos compartiment al culturii noastre de mâine l-ar putea constitui elementul dobrogean autentic desvoltat în lirică, epică si plastică, însă cu o înțelegere desăvârsită, ca o mărturie veritabilă a etnicului dobrogean…”, concluzând: “Nu trebue să uităm lucrul acesta, nu trebue să ne depărtăm de Dobrogea”. (more…)

Revista “Carpații”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984

Trăim o epocă de profundă depresiune morală în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt  desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depășite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerei interioare. 

Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și  curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abiecte şi defetiste, forme  ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se  întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul  de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.

   Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât în ţară cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într’o ființă fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru,  în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale  neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefăcuţi și de lipsiţi de caracter. În marea lor majoritate, acești privilegiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lașitate şi oportunism.    

Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe!  

M-am referit pînă acum la efectul legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989 -protejînd moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic). De faptul că pedepsirea „antisemiţilor”, „naziştilor”, ”fasciştilor”, „legionarilor” s-a făcut deja, prin genocid juridic, şi deci, ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic. Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia, nu numai la nivelul  individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice – condiţie incompatibilă cu dictarea legilor dinafara cetăţii.
(more…)

“Am hotărât să-i î­m­puş­căm în două serii de câte opt..”

Între anii 1949 şi 1950, la Lu­goj au fost executaţi în se­cret, pe locul numit Dea­lul Ciurii, un număr im­pre­sio­nant de partizani.

Autorii masacrului au fost o echipă a morţii, condusă de ma­io­rul de miliţie Eugen A­li­mă­nescu, împreună cu sadicul maior de securitate Zoltan Kling.

Săptămânalul Re­deş­tep­tarea vă dezvăluie măr­tu­riile cutremurătore ale că­lăi­lor, puse la dispoziţie de dr. Gheorghe Petrov, expert investigaţii speciale, în ca­drul Institutului de In­ves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui din România.

“În urma investigaţiilor pe care le-am întreprins pri­vind crimele atroce din Dea­lul Ciurii, am ajuns la concluzia că de fapt au fost două execuţii şi nu doar una, aşa cum s-a crezut. Pri­ma execuţie este legată de un număr de şapte persoane din “ lotul Spiru Blănaru”. A­cest prim lot important de par­tizani capturat de se­cu­ri­tate, a fost compus din 12 per­soane. Cinci au fost con­dam­naţi la moarte şi exe­cu­taţi la Pădurea Verde în data de 16 iulie 1949, iar restul de şapte persoane au primit condamnări la ani grei de muncă silnică, apoi au fost în­carceraţi la Gherla. La pro­punerea Securităţii, pa­tru persoane au luat ho­tă­râ­rea ca şi cei încarceraţi să fie ucişi şi îngropaţi în secret. (more…)

– un succint index alfabetic al ziarelor si revistelor legionare apărute în Exil si în Țară de-a lungul timpului – 

Revizuiri si adăugiri (Aici, în varianta extinsă pdf)

Acest index al publicațiilor legionare sau de factură legionară, fără pretenția de a fi un studiu complet, exhaustiv, prezintă în cadru orientativ doar o parte din marele număr de ziare si reviste care au apărut de-a lungul anilor, atât în țară cât şi în exil. Aria largă unde aceste publicații au văzut lumina tiparului (în exil incluzând țări de pe mai multe continente), cum şi inaccesibilitatea de a putea fi studiate în totalitate în arhivele românesti pentru o lungă perioadă de timp, nu ne-au permis o fundamentare ştiințifică. El este un studiu general de prezentare, cu scopul de a aduce în lumină celor interesați un aspect specific de care Mişcarea Legionară a făcut uz pentru a se face cunoscută, sau prin care intelectualii au încercat să exprime în scrisul lor ideile acesteia.

Cele mai multe dintre publicațiile prezente, nu au fost organe oficiale ale Miscării Legionare, cu toate acestea, în ele au fost expuse principiile morale de conduită, de trăire spirituală şi de afirmare legionară. Într’un climat de cenzură continuă, un mare număr au fost interzise cu desăvârşire, altele, în schimb, au reuşit să supraviețuiască în limitele impuse de această cenzură, suportând masacrarea articolelor referente la Mişcarea Legionară sau la naționalismul românesc. (more…)

“cine va opri odată iureşul               ce pustieşte Maramureşul ?!…”

tâlhari miliardari,
veniţi de-aiure
cu toane de ‘mpăraţi ne’ncoronaţi
ne smulg pădure după pădure
cu-arginţi blestemaţi…
găsesc pe-aicea mişelnici prieteni
şi, cu pofte mari,
intră’n codrii noştri de cetini,
de fagi şi stejari…

rumânul, cu grele şi ştirbe securi,
se stinge’n adânc de păduri,
stors de puteri, aşteptarnic, flămând,
copaci străvechi isbind, doborînd…

şi din codrul ce’ntruna se răreşte,
. . . . . . . . . nu se mai iveşte
. . . . . . . . . . . . haiduceşte
a lui Dragoş-Vodă umbră ‘mpărătească –
Maramureşul să-l sguduie şi să-l trezească…
tâlharul străin, despotic, nevăzut,
ţine ‘n ghiarele de fier acest ţinut…
cu pumnii-i de aur, ce deschid orice uşi,
(more…)

(more…)

C Ă P I T A N U L – gravură de Al.Bassarab

Rămas în mintea tuturor ca un simbol, ca un stindard în acţiunea pozitivă ce abia începe, Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, era om călăuzit cu sfinţenie de un crez care pentru el însemna o religie dinamică, în stare să facă să domnească dreptatea în ţara românească. Il frământa gândul ca singur meritul să conducă legea să fie stăpână pe deplin în acţiunile româneşti şi toţi românii să se bucure de un trai cât mai bun şi mai străin de făţărnicie.

Înalt şi voinic, chipeş la înfăţişare, cu trăsăturile hotărâte ale omului pentru care o năzuinţă în slujba neamului nu poate fi zădărnicie, oricât de îndepărtată s’ar întrezări aducerea ei la îndeplinire, „Căpitanul” părea totuşi mai tânăr, cu toată asprimea bărbătească a unei îngândurări ce-l făcea să întrevadă biruinţa de dincolo de fiinţa lui. Era şi firesc, ţinând seamă că la capătul unor groaznice suferinţi, alesul vedea sclipind neşovăelnică raza unui ideal pentru care s’a jertfit alături de atâţia legionari, floarea intelectualităţii şi energiei româneşti, răsărită în brazda simţirii curate şi a iubirii de ţară.

In orbirea lui, despotismul n’a ştiut un lucru, atunci când semăna desnădejdea şi moartea în rândurile legionarilor, că o idee generoasă nu poate fi înăbuşită prin mijloace josnice şi inchizitoriale, că sângele celor nevinovaţi constitue cea mai puternică afirmare a unui crez pornit din mistica iubirii de neam.
Revista “Cele Trei Crişuri”, Anul XXI, Nr. 9-10, Sept.-Oct. 1940
(more…)