Garda de Fier

I.P.S.S. Mitropolitul Visarion

Ziarul “Buna Vestire“, Anul I, Nr. 179, Vineri 1 Octombrie 1937

Viata bisericească preocupã azi din ce în ce mai mult opinia publică – si găsim că interesul ei pentru realizările eclesiatice e bine-venit.
Intre Inaltii Prelati cu deosebită râvnă pentru prosperarea ogoarelor sufletesti ale Sfintei Biserici, numele Vlădicăi Visarion al Bucovinei s’a statornicit cu tãrie deosebitã. Si nici nu putea sã fie altfel – cãci ceeace a fãptuit acest chiriarh e cu adevãrat vrednic de cinstire.
Adus cu mare dragoste din asezãrile basarabene în solemna Bucovinã cu mânãstiri de omãt si cu plaiuri luminate de nenumãrate troite, I. P. S. S. Mitropolitul Visarion a hotãrît înfruntarea desmãtului cuibãrit comod în gospodãria Fondului bisericesc. A fost o luptã titanicã acolo, împotriva hidrei evreesti, care, cu concursul glicerinat al politicianismului local, tãia si spânzura în averea româneascã. Citeşte în continuare →

Ziarul “Cuvântul“, Anul XVII (Serie Nouã), Nr. 12, Vineri 25 Octombrie 1940

“Deutsche Allgemeine Zeitung” publicã un mare articol despre: “Garda de fier, legionarii si poporul român” în cadrul cãruia subliniazã „întâmplarea fericitã care a fãcut sã se întâlneascã in Legiune doi oameni”: Corneliu Codreanu si profesorul Nae Ionescu.
Gazetarul german a avut viziunea clarã a faptului.
Intr’adevãr! Citeşte în continuare →

Foto: ziarul "Buna Vestire", 1 Oct. 1937

 Se vorbeste mult de tinerete de la o vreme încoace. Atât de mult încât ne cuprinde oarecum teama ca frequenta însãsi de circulatie a acestei idei sã nu fie tocmai simptomul lipsei de întelegere a noimei adânci închise in acest magic cuvânt.
   Sã fie oare vorba numai de tineretea “cronologicã”, de aceea care se mãsoarã dupã actul de nastere?
   Desigur cã nu. E vorba aici, mai presus de toate, de puterea de intuire, de prospetimea de trãire a actualului. Iar aceasta, desi legatã de primul înteles, depãseste limitele – adeseori complet irevelante – ale acelei „tinereti” ce se mãsoara cu anul sau ceasul. Citeşte în continuare →

"Sunt 71 de cai, 50 de adulti si 21 de manji. Au fost prinsi incepand de luni, saptamana trecuta, si pana vineri n-au primit nimic de mancare", a declarat Kuki Barbuceanu de la Fundatia de protectie a animalelor Vier-Pfoten

“Cred că doi au murit, alţi 2-3 sunt căzuţi, e dezastru”,

spune Raluca Simion, care azi-noapte a însoţit camionul care duce 49 de cai sălbatici din Delta Dunării spre un abator din Sfântu Gheorghe.

Noaptea trecută a fost albă şi pentru alţi 40-50 de oameni, care, în urma mesajelor care curgeau în valuri pe Facebook, şi-au luat maşinile şi au mers să deturneze ceea ce ei numeau “camionul morţii”.

Astăzi, la ora 6 dimineaţa, caii erau de 20 de ore pe drum. “Fără mâncare, fără apă, sunt deshidrataţi”, ne spune Raluca. Unii au reuşit să surprindă câteva imagini din camion, unde caii agitaţi au început să se lovească între ei. Citeşte în continuare →

"Pe unde uitate undui / nu bănui adâncul ce-afundu-i…"

  Revista “Gândirea”, Anul XVI, Nr. 6, Iunie 1937

Cu vultorile gândului îţi cauţi poftă,
      vorbă, – zănatică lotcă!…
pe unde uitate undui
      nu bănui adâncul ce-afundu-i… 

în doru-mi mă ‘mbuib, mă răscoc,
      mă mistui şi scad:
               brad
      peste-o fântână de foc…

      pe margini de hău,
      peste bine şi rău,
      cu viaţa mă joc,
      cu moartea mă joc…
Citeşte în continuare →

Hristos a înviat!

In satele din Sãrand (Muntii Apuseni), se adunã feciorii de Sâmbãta Pastelor, se duc la pãdure dupã butuci, aduc câteva care cu butuci si le descarcã in cimitir. De cu searã, feciorii fac foc in cimitir, care foc nu se stânge in cele trei zile ale Pastelor. Toti oamenii stau afarã, in curtea bisericii, pânã vine preotul, si atunci intrã cu totii in bisericã. Dupã sf. liturghie, se dau «Pasti» (datinã generalã la Românii din Muntenia si Ardeal); cel care ia «Pasti», dã un ou rosu (Sezãtoarea, XVIII, p. 119).
Citeşte în continuare →

Purta coif, azi, poartã cascã...

  S’a oprit din scris si pana.
Toate, de înmãrmurire,
Las’ sa picure din rana
Fiului, dumnezeire.

„Iartã-l Doamne cã nu stie
Ce-a fãcut sau ce doreste,
Azi s ‘a lepãdat de iie
Si-a uitat de pâini si peste.

A uitat sa-si oglindeascã
Ceru’n mila si iertare.
Purta coif, azi, poartã cascã
Si mereu ceva nu are.

Strânge ‘ntruna ca’n blesteme,
Strânge depãsind mãsura,
Si visând tot diademe
A ‘ncurcat mila cu ura.
Citeşte în continuare →

“Chimia este o stiintă grea, nu-i ca fieste ce stiintă”!

  “Numai prin stiintă si credintă România mare va deveni si România tare” G.G. Longinescu

S-a născut la Focsani în anul 1869. A fost profesor secundar la Liceul “Sf. Sava”. Longinescu a functionat, un timp, ca asistent la cursul de chimie neorganică, tinut de doctorul Istrati între anii 1902-1906, calitate în care începe să predea un curs de chimie generală. Felul în care se achita de sarcinile sale didactice îi aduce promovarea în anul 1906 în functia de profesor agregat de chimie neorganică la Universitatea bucuresteană. A lucrat în laboratorul lui Emil Fischer sub îndrumarea cunoscutului savant german W. Traube. Teza sa de doctorat intitulată “Despre acizii aminici din seria alifatică” s-a bucurat de o serioasă apreciere a forurilor stiintifice. G.G. Longinescu a lăsat si o serioasă contributie proprie pe frontul didactic prin cărtile pe care le-a scris, cursuri si manuale. “Cursul metodic de chimie si mineralogie” scris initial de el în colaborare cu Istrati, reeditat si adus la zi, prin neobosita sa grijă, de-a lungul multor editii, a fost unul dintre manualele de căpătâi în didactica chimică românească din scolile secundare. De asemenea, “Cursul de chimie neorganică” predat studentilor din anul întâi al Facultătii de Stiinte din Bucuresti, s-a bucurat de o unanimă si largă apreciere. Citeşte în continuare →

Dimineaţa, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun...

  Ciresele coapte … Poate nu ar trebui sã spun decât atât: „ciresele coapte”. Gustul cireselor foarte coapte din vremea sfârsitului de scoalã – adio profesori si lectii si griji! – gustul cireselor coapte din Sâmbãta mortilor, nu stiu de ce, dar ciresele coapte din Sâmbata mortilor aveau un gust deosebit, cu totul deosebit, pentru mine era gustul împlinirii depline, concentrând, parcã, în sine, miezul deplin al vietii prezente.
Dimineata, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun, apoi pleca la bisericã – noi trebuia sã strângem cirese, cât mai multe cirese, sã aibã mama de ajuns de’mpãrtit. In familia noastrã erau multi morti si atunci – ne spuneam – trebuie sã strângem cirese cât mai multe, ne suiam bucurosi în prietenul nostru, ciresul, era o zi deosebitã si mâncam cirese pânã nu mai puteam, gândindu-ne cu poftã la coliva, brânza, colacii si mai ales gogosile ce aveam sã le mâncãm dupã ce femeile vor termina cu’mpartitu’. Citeşte în continuare →