Garda de Fier

Regele Mihai

Editorial

Editorialul de față a apărut în revista “Libertatea” în urmă cu 32 de ani. Datele esențiale ale problemei dezbătute, nu s’au schimbat, iar protagonistii si rolul lor ignobil în evenimentele de atunci a rămas acelasi, fapt confirmat între timp si de documentele secrete iesite la iveală din arhive. Pe fruntea lor apasă acelasi stigmat greu al trădării de țară. Astăzi, conspirația comunistă mondială la care ne referim des în acest editorial, este sinonimă cu guvernul mondial si globalizarea pe care o încearcă, cu orice preț; care dictează în numele națiunilor mai mult ca oricând, stabileste frontiere si impune eradicarea oricărui naționalism.

Ion Antonescu

“Libertatea”, New York
Director: Nicolae Niță
Anul III, Nr. 25, August 1984

Aproape de apusul soarelui, la 23 August 1944, un camion tras de cai iesea din curtea Palatului din Bucuresti.

Pe podeaua murdară a acestuia, zăceau, legați fedeles si cu căluse în gură, două ființe umane a căror înaltă poziție politică influențase puternic destinul României din perioada 1940-1944.

Numele lor erau Ion Antonescu, Maresalul Țării si Mihai Antonescu. Astfel a început calvarul celui ce a condus națiunea română în Războiul Sfânt dus împotriva comunismului internațional, al cărui centru era identificat pe atunci cu Moscova. Ținut un timp într’o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă din Bucuresti sub paza lui Emil Bodnăras (dezertor din armata română si agent al Moscovei), este dus apoi împreună cu ceilalți arestați la Moscova. Ancheta are loc în celebrul sediu de tortură din Lubliyanka. In 1946, Maresalul Ion Antonescu este retrimis în România, împreună cu ceilalți anchetați si predați “Tribunalului poporului” spre judecare. Acest “Tribunal” prezidat de generalul Alexandru Petrescu a condamnat la moarte, prin sentința din 17 Mai 1946, pe următorii: Maresalul Ion Antonescu; Mihai Antonescu, Vicepresedintele Consiliului de Ministri; Generalul Piki Vasiliu, Ministru de Interne; Prof. G. Alexianu, fostul Guvernator al Transnistriei; Generalul Pantazi, fost Ministru de Război; Eugen Cristescu, Seful Serviciului de Contraspionaj si Radu Lecca. Ulterior, au fost grațiați Gen. Pantazi, Eugen Cristescu si Radu Lecca. Citeşte în continuare →

Revista “Vremea”, Crăciun, 1940 – Destinul României (ciclu istoric ilustrat). Pentru vizualizare optimă, apăsați pe imagine.

Citeşte în continuare →

Sâmbăta de Sus – 2016

Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului se va desfăşura în perioada 22-24 iulie 2016 la Sâmbăta de Sus. Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Grupului de partizani din Munţii Făgăraşului, a stabilit la sfinţirea monumentului edificat lîngă Mănăstirea Brâncoveanu în 1995 ca anual comemorarea să se organizeze în prima duminică după praznicul Sf. Ilie.
În acest an, tema evenimentului îl are în centru pe Ion Gavrilă Ogoranu la 10 ani de la trecerea lui în lumea drepţilor. Participanţii vor sosi vineri, 22 iulie a.c. la Sîmbăta de Sus, iar în ziua următoare se vor defăşura la Academie o serie de acţiuni dedicate simbolului Rezistenţei Anticomuniste făgărăşene, Ion Gavrilă Ogoranu. În sala Academiei vor fi proiecţii de filme şi un simpozion dedicat acestei teme. Duminică, 24 iulie, în faţa Crucii va avea loc parastasul dedicat eroilor făgărăşeni. Ultima prezenţă a lui Ion Gavrilă Ogoranu la Cruce a fost în iulie 2005 cînd s-a adresat audienţei prevestindu-şi, parcă, sfîrşitul. Pentru că la 1 mai 2006, Ion Gavrilă Ogoranu s-a suit la ceruri, întregind grupul care s-a opus comunismului şi securităţii comuniste vreme de un deceniu. „Deşi sîntem la vîrste înintate, noi nu ne-am terminat încă datoria faţă de ţară, noi nu ieşm la pensie decît atunci cînd ne vor bate cuiele. Şi avem datoria ca idealurile noastre să le trecem în mîna unor tineri care să ducă mai departe steagul tinerilor de acum 60 de ani. Vrînd ca ţara noastră să rămînă apropiată de Dumnezeu în aşa fel încît spiritul creştin să se reverse în toate domeniile de activitate ale ţării, în cultură, în justiţie, în legi, în obiceiuri, artă. Noi nu ne-am terminat misiunea odată cu trecerea comunismului, idealurile sînt permanente pentru toate timpurile. Sîntem puţini, dar întotdeauna cei puţini au fost purtători de idealuri înalte şi de biruinţă“ a spus Ion Gavrilă Ogoranu la comemorarea desfăşurată la Crucea de la Mănăstirea Brîncoveanu în iulie 2005. Citeşte în continuare →

Luni, 18 Iulie 2016, Societatea Culturală Aromână va fi gazda unui eveniment comemorativ pentru Gogu Puiu:

“18 Iulie 1949: Gogu Puiu intră în legendă”

Vă aşteptăm Luni, 18 Iulie 2016, ora 18.30, la Societatea Culturală Aromână din Bucureşti (strada Vasile Lascăr nr. 26-28), la o întâlnire cu Zoe şi Elena Rădulescu, pentru a vorbi despre Gogu Puiu, omul din spatele legendei, despre lumea aromână din care provenea.
Vom vorbi cu Zoe Rădulescu (fata lui Gogu Puiu, născută în închisoare) despre viaţa ei şi despre încercarea de a desluşi povestea tatălui ei.
Veţi avea posibilitatea de a asculta grupul “Vanghilizmo” din Mihai Kogălniceanu condus de Costel Puiu (al cărui bunic a fost executat în trenurile morţii).
Puteți accesa povestea lui Gogu Puiu aici:

Povestea lui Gogu Puiu

Cei care poartă în suflet memoria luptătorilor în Rezistenţa anticomunistă sunt invitaţi, în perioada 22-24 iulie 2016, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (jud. Braşov), la a 7-a ediţie a Zilelor Rezistenţei – serie de manifestări culturale dedicate memoriei celor ce au luptat şi au suferit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în lungile decenii de totalitarism.
Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 10 ani de la trecerea în veşnicie a lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul rezistenţei armate de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş.
Pentru participare, organizare, presă şi protocol, rugăm contactaţi:
Florin Dobrescu – Tel. 0722749249
Alexandru Onofrei – Tel. 0732153917
E-mail: ogoranu@gmail.com
Vă aşteptăm!
Preşedinte al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu,
Coriolan Baciu

_______________________________
Citeşte în continuare →

Camaradă Nicoleta,
Strânse în jurul făcliei ce ne-ai aprins, te chemăm din nou la sedința noastră.
Camaradă Nicoleta,
Asa cum ne-ai vorbit în ziua de Sf. Nicolae din 1936…
Eram toate adunate acolo jos, într’o cămăruță…
Si ne-ai vorbit camaradă Nicoleta, de oastea de sub pământ care poartă steagul biruinței, de oastea scumpilor nostri Nicadori binevestitorii Biruinței Legionare. Ne-ai vorbit de marea lor jertfă, de strălucitoarele lor suflete, de toate podoabele lor, de puterea aceia magnetică a lui Niki de a fărâma orice rezistență.
Cu ochii îndreptați spre nemărginit ne vorbeai camaradă Nicoleta…
N’am să uit tabloul tău din ziua aceia. Transfigurare!
Cuvintele calde, mai mult soapte, au fost pentru sufletele noastre ploaia de căldură, de lumină, de nădejde, de dragoste.
Când ne vorbeai camaradă Nicoleta, simțeam înălțătoarea binefacere a Sfintei Liturghii.
În biserica Sf. Vineri te-ai rugat si ai plâns, pentru că din tot ce a lăsat Dumnezeu frumos, oamenii n’au înțeles. Rugăciunea ce ne-ai învățat e minunată. O sopteai…

“Si ocroteste Doamne țara aceasta, neamul acesta, Omul acesta, organizația aceasta si le dă lor putere să se ridice la înălțimea iubirii si dreptății Tale. Aibi milă Doamne de cei din închisori, aibi grije de cei trei “mucenici”! (Nicadorii)…

Acolo sus, în marea lume, roagă-te pentru noi!
Dă-ne si mai departe puterea de a păzi cu sfințenie LEGILE LUI DUMNEZEU!
Trăiască Legiunea si Căpitanul!
Cornelia NOVAC

Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII, Nr. 56, 1940.

Fondatorii Legiunii Arhanghelul Mihail

Într’o călduță seară din luna Iunie a anului 1927, pe o străduță şerpuitoare şi îngustă mergând spre dealurile împrejmuitoare ale oraşului Iaşi, undeva aproape de gară, cinci siluete urcă pieptiş drumul prăfuit, cuprins de-acum în ultimele mreje ale asfințitului. Ici şi colo, oamenii izgoniți parcă la porțile caselor de căldura copleşitoare a casei, şoptesc şi privesc cu admirație la tinerii care păşesc drepți şi hotărîți în colbul drumului, îmbrăcați în albe şi frumoase costume populare.

– Or fi studenți! se aud câte unii zicând la trecerea lor. – Ba, or fi neguțători!… spun alții, parcă nevenindu-le să creadă. – Si ce mândri sunt! zic alții.

In urma lor, şoaptele oamenilor continuă şi se îndepărtează, pierzându-se parcă  în umbra serii. Tinerii  dau binețe tuturor şi trec mai departe în calea lor. Undeva, mai sus, pe dreapta, la nr. 20 din str. Florilor, se opresc şi pătrund pe rând în ograda unei căsuțe modeste, conduşi de tânărul înalt ce se afla în fruntea lor.

Este aproape de 10 seara şi tinerii, adunați de-acum într’o cămăruță modestă, în fața icoanei aprinse, la lumina gălbuie a lămpii din perete, citesc cu emoție rândurile scrise de camaradul lor, Corneliu:

“Astăzi, Vineri 24 Iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înființeazã: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.

     Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.”

Totul durează mai puțin de un minut, iar tinerii îşi fac semnul crucii şi şoptesc împreună cu încredere:

“-Aşa să ne ajute Dumnezeu!” Citeşte în continuare →

Istoricul Marius Oprea

Istoricul Marius Oprea e ferm convins că, desi ne aflăm la 26 de ani dela Revoluție, România e încă plină de criminali ai fostei Securități. Oprea – supranumit „Vânătorul de securişti” – comentează recenta solicitare de trimitere în judecată a fostului ministru ceauşist al Internelor, George Homoştean.

„În perioada în care am condus IICCMER, am făcut plângere penală împotriva lui George Homoştean, dar ni s-a răspuns, oficial, cu neînceperea urmăririi penale, pe motiv că fapte s-ar fi prescris.

Un nou cadru legislativ

Aceasta deoarece, pe atunci, Codul Penal nu fusese încă modificat. Acum însă, demersul – care cred că se bazează pe mai vechea mea plângere şi, în acest sens, chiar sunt curios să văd rechizitoriul – poate fi pus în practică, întrucât avem un alt cadru legislativ. Personal, sper din toată inima ca George Homoştean – laolaltă cu Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior, dar şi cu toţi ceilalţi torţionari care mai trăiesc – să plătească prin hotărâre judecătorească pentru crimele abominabile pe care le-a săvârşit. Citeşte în continuare →

“Aşa s’a scris istoria trecutului…”

Neamul românesc de pretutindeni, a avut în decursul istoriei lui frământate, afirmate trei mari sărbători ale unităţii sufleteşti şi naţionale. Din sămânţa le­gionarilor lui Traian, străbătând prin urgiile năvălirilor barbarilor un drum spinos de durere şi umilire, neamul nostru a isbutit să înlăture aceste vici­situdini ale destinului său oropsit, pri­cinuite de lăcomia vecinilor din cele patru puncte cardinale.

Prima bucurie înălţătoare a întregirii a înfăptuit-o bravul voevod Mihai Viteazul, care la Alba-Iulia, după ce a răpus pe Turci la Sud, s’a întors triumfător, intrând pe marea poartă a cetăţii româneşti. Odată ideia de unire conso­lidată şi prin numărul mereu crescând al poporului creştin şi român, o nouă pildă de solidaritate şi exaltare româ­nească a izbucnit în anul 1859, când Alexandru I. Cuza, domnitor de viţă română, a înfăptuit-o prin unirea Moldovenilor cu Muntenii. Citeşte în continuare →

Alexandru Ioan Cuza – Domnul Principatelor Unite (1859 – 1866)

Aniversarea zilei de 24 Ianuarie a dat întotdeauna prilej de mare însuflețire în întreg cuprinsul României.

Prin convenţia dela Balta-Liman din 1849, se hotărîse, printre altele, ca domnii să fie numiţi, în cele două Principate, pe câte o perioadă de şapte ani. Astfel au venit în Moldova Grigore Ghica, iar în Muntenia Barbu Ştirbei.

După expirarea acestor termene, în locul celor doi domni fură numiţi caimacani în 1856.

Caimacanul Moldovei, Toderiţă Balş era cu totul împotriva Unirii Princi­patelor.

El era sprijinit de consulul Austriei la Constantinopol şi, fireşte, şi de Turci în mod indirect, care nu vedeau cu ochi buni întărirea Românilor prin unirea celor două ţări, şi făceau pe ascuns tot ce le sta în putinţă, ca să împiedice realizarea acestei idei.

Celelalte puteri europene, angajate, prin tratatul dela Paris din 1856 de a veghea la soarta şi dorinţele poporului român nu-i dădeau o importanţă mai mare decât unui fapt comun diplomatic.

Singura putere, care cu întreg apa­ratul de relaţii şi autoritate şi cu ar­doarea unei cauze proprii, susţinea peste orice piedică realizarea Unirii Principatelor Române, era Franţa cu împăratul ei Napoleon al III-lea care îşi avea interpreţii fideli în doi repre­zentanţi ai ei: Edouard Thouvenel, ambasador la Constantinopol şi Victor Place, consul la Iaşi, ale căror nume trebue evocate cu recunoştinţă.

Citeşte în continuare →