Garda de Fier

Una din laturile fundamentale de cunoaștere a Mișcării Legionare, o reprezintă tezaurul scris.
Încă dela începuturile ei, Legiunea a revoluționat și creat un suflu național de înnoire și înalțare a culturii pe treapta cea mai de sus a spiritualității românești.
Scrisul legionar reprezintă o autenticitate națională și el trebuie cunoscut, cercetat și aprofundat încă dela originile lui. El a apărut într’un moment în care forțele tenebroase din afară și ideile lor negativiste erau cultivate cu asiduitate în țară, el înțelegând să facă din autohtonism nu un simplu postulat teoretic, ci o fenomenologie în primatul spiritului autohton, baza autenticității noastre naționale.
Prin el s’a mistruit fundamentul solid al regăsirii spirituale naționale care, avea să dea la iveală în scurt timp opere de cea mai mare valoare în cultura română și nume dintre cele mai ilustre.
Naționalismul cultivat de toate aceste energii luptătoare prin scris, punea astfel bazele unei fecunde perioade în viața culturală a Neamului și, prin autenticitatea sa, de împlinire vizionară a destinului românesc.
Autenticitatea, originalitatea în scris, fără interferențe și aplicații din cultura străină, fără copieri și adaptări de circumstanță din curente străine, fără substituiri care să cadreze numai la suprafață (ca o excrescență fortuită și nenaturală), – nu și în esență – cu realitatea românească, au fost bazele adevărate ale dezvoltarii și primenirii culturii noastre naționale, conștiință omogenă de identitate și manifestare românească.
Acest moment de naturalețe manifestă-românească, avea să dea la iveală cel mai puternic curent literar cunoscut în literatura română numit „gândirist” și, atașat lui, pe aceleași baze, un alt curent numit „iconarist”, ambele suplimentându-se reciproc și formând un tot unitar autentic și dominant.

Cultivarea spiritului etnic religios prin neo-ortodoxism, relevat atât la revista „Gândirea” cât și la „Iconar”, corelat natural cu iubirea față de Mântuitor și cu viața în veșnicie, principiu normativ al creștinismului nostru, noua generație înțelege să-l adâncească și să-l lărgească, cadru prețios al iubirii și înțelegerii dintre oameni.
Acest spirit, „avântean” cum îl numea filozoful Vasile Băncilă, circumvoluționa în tânăra generație prin regăsirea supremă pe linia marelui destin de dincolo de moarte, ca o dominantă prin excelență. O proteică și majestuoasă creativitate pe tărâm românesc lua astfel avânt.
Având de înfruntat adversitatea regimurilor ajunse la conducerea statului, neînțelegătoare ale acestui fenomen devenit încă de la început predominant, scrisul legionar nu a sucombat. Din contră, cu fiecare prigoană, el a revenit mai puternic și mai fortificat, ancorat adânc în destinul național, prilej de meditație pentru casta ocultă, cea care printr’un nihilism accentuat, prin prostituarea culturii, înțelegea să-și lege profiturile financiare și materiale.
Cum scria Nichifor Crainic  în „Spiritul autohton”: „România închide în țărmurile ei toată Marea vie a sângelui etnic… Dar valul ei omogen e întrupat de considerabile insule minoritare și e stropit de la un capăt la altul al țării de vitrioulul semitic… Deasupra tuturor, evreii însă utilizează o indolentă ospitalitate ca să ne deposedeze neamul de patrimoniul stravechiu…, de patrimoniul moral și material al patriei noastre”.
Și, referindu-se la valul naționalismului Mișcării Legionare în această conjunctură, N. Crainic scrie mai departe:
„Dacă mișcarea naționalistă a adus un bine, acesta e mai ales reînvierea sentimentului de stăpânire românească”, a spiritului autohton pe care îl descrie mai apoi:
„Să știe (neamurile celelalte – Nota autorului N.N.) mereu că pământul unde s’au așezat ne aparține nu de la o dată oarecare, ci din negura maiestuoasă a miturilor. Apariția neamului nostru în spațiul său e un fenomen firesc cum e țâșnirea izvoarelor din coastele Carpaților. Nu cunoaștem vremea când s’au născut, dar le vedem nervurile strălucitoare de apă care circulă ca un sânge cristalin al acestui pământ. Tot astfel, dincolo de ipotezele arheologice și proto-istorice, străvechimea noastră zace în muntele de mister al vremii, de unde gâlgâie izvoarele de viață etnică, ce bat prin albiile generațiilor până în obrazul celor care trăiesc astăzi. Omul acestei autohtonii e crescut din peisagiu ca grâul, ca stejarul, ca vulturul. El e microcosmosul în care se rezumă înțelesul mileniilor românești și stihiile chimice și fizice ale mediului natal. Balada geniului ciobanesc, îi zugrăvește părul cu pană de corb și mustața cu spic de grâu. El are fața dogorită de arșiță ca pâinea coaptă din truda-i milenară. El poartă albul zilei în cămașă și seara sură în suman, iar femeia lui plaiul de Maiu în altița de pe umeri…”
În consens, la această dimensionare a elementului tradițional autohton, alte spirite elevate vin să i se alăture, formând generația de aur a creativității noastre prozodice de substanță.
Marii gânditori români recunoscuți pe plan universal, provin prin excelență ca rod al educației legionare. Pornind de la întemeietorul ei Corneliu Z. Codreanu, la Ion I. Moța, Vasile Marin, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Traian Brăileanu, Vasile Băncilă, Nae Ionescu, Sextil Pușcariu, Constantin Gane, Vasile Christescu, Ernest Bernea, Ion Găvănescul, Ion Barbu, Simion Mehedinți, Aron Cotruș, Radu Gyr, Dragoș Protopopescu, Ion Petrovici, Petre P. Panaitescu, Corneliu Șumuleanu, Artur Gorovei, Septimiu Bucur, Gh. G. Longinescu, Traian Herseni, Ovidiu Papadima, Mircea Streinul, Dan Botta, Dumitru Murărașu, Nicolae C. Paulescu, Lucian Predescu, Mihail Cosmovici, Mihail Manoilescu, Victor Puiu Gârcineanu, Gheorghe Manu, Petre Țutea, Vasile Andrei, Dumitru Găzdaru, Alexandru Constant, Horia Tănăsescu, Liviu Stan, Horia Nițulescu, Eugen Chirnoagă, compozitori de renume cu aleasă vocație ca Ion Mânzatu (Nelo Manzatti) și până la gânditorii legionari de mai apoi (Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare), Faust Brădescu, Filon Verca, Stan M. Popescu, Alexandru Randa, Vasile Posteucă, Gheorghe Racoveanu, Radu Budișteanu, ni se dezvăluie aceeași trăsătură definitorie de continuitate creativă în cadență românească, – postulat de autenticitate -, și ei reprezintă numai un mănunchi, un număr infim din pleiada care s’a afirmat pe plan național și universal.
Odată cu instalarea forțată a noului regim de ocupație comunist prin ajutorul tancurilor sovietice după 23 August 1944, grija primordială a acestuia a constituit-o distrugerea prin orice mijloace a trăirismului de esență național-legionară, introducându-se în schimb – obligatoriu – o literatură de comandă, prozaică, pernicioasă, care să proslăvească inamicul de veacuri al Neamului și regimul lui instalat cu forța la conducerea țării…
Cele mai semnificative creații sunt prohibite, puse sub obroc, arse și distruse de noua conducere pseudo-academică, iar dascălii neamului sunt aruncați în închisori, distruși sistematic prin chinuri și torturi groaznice, asasinați brutal pentru a li se pierde orice urmă.
Literatura de esență legionară a reprezentat pentru regimul comunist o teamă perpetuă. Acest suflu autentic romanesc izvorît din scrierile legionare, venea ca o ofensă pentru culturnicii slugarnici comuniști la cheremul sovietelor; ceea ce aparținea creației monumentale a neamului, i s’a substituit o maculatură insalubră, la ordine, depozitară a urii contra adevăratei culturi, o „literatură distrofică” după cum o definea marele poet Radu Gyr, Sfânt Francisc al închisorilor comuniste.
Ciosvârtele culturnice ale regimului odios din trecut, au atacat în permanență Mișcarea Legionară, răstălmăcindu-i în oprobiu tezaurul scris după cum suna comanda partidului. Fără putința de a se apăra, infirmată, hulită și batjocorită grosolan de uneltele regimului comunist-totalitar (astăzi, unele aciuate de teamă în Vestul liber după Dec. ’89 și propagatoare de insulte și calomnii interminabile la adăpostul libertății – vezi recentele campanii anti-legionare pe Internet -), Mișcarea Legionară rămâne totuși în conștiința noilor generații ca un izvor de adăpare în suflu trainic românesc, postament al continuității noastre tradiționale adevărate. Toate încercările de stâlcire a adevărului, vor eșua lamentabil; trăirismul legionar este însăși trăirea milenară adevărată prin care Neamul s’a menținut, supraviețuit și manifestat; el este „nervura cristalină” a permanenței românești.
Cunoașterea obiectivă a tot ceea ce a fost interzis, îndepărtat, măsluit, distorsionat cu ură abjectă din îndemnuri străine – cultura naționalistă irigatoare de suflu și conștiință românească -, va reprezenta pentru generația tânără de azi un sublim moment al înțelegerii adevărului și mândriei românești.
Sângele care s’a scurs din pieptul tineretului în acel moment euforic decembrist al redeșteptării naționale și înlăturării sistemului oligarhic-dictatorial comunist, este plămada și legătura de viață – prin sacrificiu – a Neamului, continuată de la jertfele altei generații sacrificată pe altarul Patriei, catapeteasmă peste veacuri eroică și trăsătură definitorie a rasei noastre, a Românilor, pentru menținerea firului și spiritului vieții etnice.
Prin 1932, Corneliu Codreanu răspundea adversarilor care-l atacau: „Eu (prin Mișcarea Legionară – N.N.) nu urmăresc niciodată popularitatea născută din făgăduieli înșelatoare, dar doresc o alta, aceea a faptelor îndeplinite. Oratoria noastră, este oratoria faptei.”
„Spiritul – spunea Ion Petrovici parafrazându-l pe Schelling – doarme în piatră, visează în plantă, se deșteaptă în animal și capătă conștiință luminoasă în om… Acest ultim fel de popularitate – continua I. Petrovici referindu-se la C. Codreanu în cartea sa „De-asupra sbuciumului” -, are cu totul altă importanță și aduce o dovadă mult mai serioasă a valorii și meritelor unui om… Un om, păstrând intactă comoara convingerilor sale și căutând să ridice poporul la înălțimea lor, să facă toate sforțările pentru a câștiga dragostea mulțimilor și să se bucure din belșug de roadele succesului său…”
Filozoful Ion Petrovici anticipa vizionar, în 1932, „popularitatea faptei” care îl va caracteriza pe Codreanu și Mișcarea sa, el însuși aliniindu-se acestuia ca profesor, filozof și ideolog organizator.
Educația legionară la nivel național a redeșteptat spiritele adormite scoțându-le la viață din letargie și orientându-le într’o direcție sănătoasă, cu finalități pozitive pentru Neam…

Extrase din “Bibliografia operelor autorilor legionari” de Nicolae Niță. Editura “Libertatea”, Jacksonville, 1993. 315 pag.