Oaspeți cu azur în gene – Nichifor Crainic
Oaspeţi cu azur în gene şi zăpadă sub opinci
Se iviră la fereastră cu colinde şi tilinci.
Fraged cântec şi subţire – înfloriri de ghiocei –
Umbre mari ţineau isonul tăinuite după ei.
Îmi părea că’n zvon de aripi şi miros de tămâier
În colindă mi se’ngână pui de om cu pui de cer.
Şi cântară şi urară şi plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger, risipit pe urma lor.
Şi era o pace albă ca zăpada şi era
O sfieală, ce din stele până’n inimi tremura.
Bacii lepădară grija, astăzi lupii ţin ajun:
Porumbeii nu visează vânt de uliu căpcăun.
Şi zăvozii din ogradă să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu’n ieslea de la Betleem.
Aţinteşte-ţi lung urechea ca s’auzi bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele, gângureşte Pruncul sfânt!
Nichifor Crainic
Vezi și: Moș Ajunul
