Garda de Fier

UN ROMÂN ÎN AMERICA:
TEODOR ANDRICA

Jurnalistul, corespondentul de război și fondatorul Asociației de Arte Populare din Cleveland, Theodore Andrica, a fost redactor la ziarul The Cleveland Press (rubrica Ethnic Nationalities – Naționalități Etnice) din 1927 până în 1973. 

Născut în satul românesc Radna din județul Arad la 9 August 1900, Teodor Andrica avea nouăsprezece ani când a emigrat în Statele Unite în 1920. 

În primăvara anului 1927, Andrica a mers la departamentul editorial al ziarului The Cleveland Press pentru a înregistra o plângere la redactorul-șef Louis B. Seltzer. Andrica a subliniat că, deși comunitățile de imigranți din oraș reprezintă 60% din populația Clevelandului, ziarul a scris foarte puțin despre aceste comunități. Condamnați și dați deoparte ca „străini”, imigranții din Cleveland s’au simțit lipsiți de legături și de colaborările necesare pentru a se asimila. Andrica a subliniat că prezentarea unor rubrici de știri relevante pentru astfel de persoane lipsite de drepturi, ar îmbunătăți moralul și ar facilita integrarea. 

Seltzer a fost de acord și l-a angajat pe Andrica „reporter etnic” al publicației. În următorii 46 de ani, până la pensionarea sa în 1973, Andrica a raportat evenimente importante din cartierele vibrante de imigranți ale orașului în rubricile sale „100 de ani de naționalități în Cleveland” și „În jurul lumii în Cleveland”. Andrica a scris și despre românii americani și comunitățile lor din Cleveland, studiu publicat inițial în 1977 de Cleveland State University sub tutela Departamentului de Studii Etnice (Cleveland Ethnic Heritage Studies). 

IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS

EMIL STOIAN¹

IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS

RÉSUMÉ

L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.

Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.

Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu², descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică³.
În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran⁴, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului.
Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu.
Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?

¹ Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com.
² Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu.
³ Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5.
⁴ Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ LEGIUNEA!

Tâncăbești, Decembrie 1940: închinare și legământ la locul jertfei…

„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 – mărturisea în ancheta din toamna anului 1940 unul din executanți, plutonierul Sârbu – am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într’o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s’a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de bancă, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într’o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile.
Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n’aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s’a dat jos și s’a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

JERTFĂ, RUGĂCIUNE, BIRUINȚĂ

Buna Vestire. Anul I, Nr. 177, Joi 30 Septembrie 1937

   Cine a fost de față la marea sărbătoare de Duminecă a putut stoarce lacrimi pentru multe bucurii.

   Jertfă, rugăciune, biruință; cruce, brad și steag triumfător, — ele s’au unit câte trei acum două zile, ca să dea lumei, de pe creste de piatră, o nouă expresie a sufletului legionar.

   Unii vor fi plâns văzând numai pe Ion Moța în apă cu copilul său la piept, alții în fața acelui trunchiu de lemn crescut natural în forma unui dublu M și dăruit de un silvic, căpitanului, un M fatidic, ca un semn al pământului nostru prevestitor de jertfa ce avea să-l încunune de departe cu sângele dela Majadahonda.

Alții se vor fi cutremurat la gândul uriașei încordări de muncă din care a ieșit o nouă înfrângere a pietrei, din partea brațelor acestora care de ani de zile nu mai ostenesc să ridice diguri, să încunune munți cu șosele și marea cu întărituri, să urce căminuri și veacurile să le așeze din nou pe fața mănăstirilor.

   Înfiorați vor fi rămas în sfârșit alții — adică toți — de imensa religiositate cu care toate aceste se săvîrșesc printre legionari, — oamenii aceștia care își poartă — ai zice — trupul pe dinăuntru și sufletul pe dinafară, într’atât de absent le e trupul din toate dorințele lor de viață, într’atât de cuvântător și voinic sufletul cînd vine zi de zi, ceas de ceas, să le ceară încă o încordare.

R E S T I T U I R I :
SELECȚII

Revista “Pământul Strămoșesc”, Anul II, Nr, 2, 15 Ianuarie 1928

Legiunea „ARHANGHELUL MIHAIL” pentru apărarea pământului strămoşesc.

Secţiunea IV-a Internaţională. Subsecţiunea pentru propaganda în străinătate. Sediul Central: IAŞI, Căminul Cultural Creştin (România).

Memoriu informativ asupra raporturilor dintre Românii şi Jidanii din România.

     În urma ultimelor tulburări anti-semite din România, presa jidovească din întreaga lume a deslănțuit o campanie de prigonire în contra Românilor.

     Organizaţia noastră tinerească ţine de a sa datorie ca, prin acest scurt memoriu, să arate organizaţiilor anti-semite din toate țările adevărata situație a Românilor şi a Jidanilor din România. Din cunoaşterea şi examinarea obiectivă a acestei situațiuni, toți oamenii de bine din lume vor putea înțelege şi judeca cauzele conilictelor de azi dintre Români şi Jidani, iar doritorii de pace şi amicii Jidanilor vor putea înțelege modul în care aceste conflicte ar putea fi înlăturate pe viitor.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, în exil fortuit. Portugalia, 1986

Imaginea în grup (sus), îl înfățișează pe Episcopul Valerian Trifa alături de câțiva camarazi în anul 1966, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada ținut la Vatra, Michigan. De la stânga la dreapta, în rândul de sus: Nicolae Horodniceanu, George Bocioagă, Stelian Stănicel, Pr. Eugen Lazăr; jos: Ion Halmaghi, Dna Halmaghi și Ion Simician.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, părintele nostru spiritual, victimă a securității și agenților comuniști plantați în afara hotarelor

Din documentele secrete declasificate ieșite la iveală mai mulți ani în urmă din arhivele FBI-ului, reiese clar faptul că, pe lângă dentistul Charles H. Kremer și Constantin Antonovici care acționau pe față la ordinele Bucureștiului pentru înlăturarea Episcopului Valerian Trifa de la conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, se mai găseau angrenați în această misiune, în anul de grație 1974, încă doi agenți: Emil Oanca (așa zis “om de afaceri” din Los Angeles, în “tratative” de extindere a relațiilor comerciale cu România comunistă), cum și doctorul Ovidiu Marina (fiul… Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la acea dată, Justinian Marina).
Documentul de mai sus relatează cum la 19 Martie 1974, toți cei menționați s’au întrunit pentru a perfecta destituirea Î.P.S.S. Valerian Trifa, în urma unui articol – și el “sugerat” – apărut în ziarul “New York Times” cu puțin înainte, în care acesta era acuzat că a participat la așa zise “atrocități” împotriva evreilor în România. Iarăși, este relevat faptul că Dr. Dumitru Marin din New York, angajat al spitalului “Jewish Memorial Hospital”, protestând împotriva practicilor de acuzare “fără fond” la adresa Episcopului Valerian Trifa și metodelor de penetrare conspirative ale securității comuniste, a fost constant amenințat cu demiterea din spital de către însăși Charles Kremer. Nici Directorul spitalului nu s’a bucurat de un tratament mai bun, acesta dezvăluind că a fost contactat amenințător de însăși ambasada României comuniste din Washington.
De prisos să mai amintim că Episcopul Valerian Trifa era în atenția serviciilor de securitate americane ca “fost membru al Gărzii de Fier” (vezi arhivele FBI și CIA) încă dela sosirea sa în Statele Unite, acest fapt rezultând din dosarele întocmite la data sosirii și după aceea, diverși informatori ai acestor servicii, cu inițiale conspirative de genul “T-1”, “T-2” sau “T-9” (în New York), ori zonale (“Detroit T-1”, “Detroit T-2”), ș.a.m.d., furnizând informații mai mult sau mai puțin relevante, unele dintre ele de-a dreptul hilare dacă stăm să le privim din perspectiva timpurilor de azi.
Ar mai fi de adăugat un singur fapt la cele de mai sus: dintre participanții la această macabră operație de infestare cu informații false transmise serviciilor secrete americane, cei mai mulți provin din mediul evreilor refugiați din România comunistă în Statele Unite și plătiți pentru aceste servicii zeci de ani drept “surse serioase” sau “de încredere” în mijlocul refugiaților români anticomuniști. Din aceleași documente, privind numele delatorilor și serviciile lor în slujba “democrației” pe vremea când se aflau în România, reiese clar că au făcut parte cu regimul comunist, iar cei mai mulți dintre ei au comis fărădelegi împotriva poporului român în numele partidului comunist, fapt trecut cu vederea și neexplorat de autoritățile americane în cauză.

Nicolae NIȚĂ

• Alte amănunte mai jos, în Post Scriptum: