Garda de Fier

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, în exil fortuit. Portugalia, 1986

Imaginea în grup (sus), îl înfățișează pe Episcopul Valerian Trifa alături de câțiva camarazi în anul 1966, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada ținut la Vatra, Michigan. De la stânga la dreapta, în rândul de sus: Nicolae Horodniceanu, George Bocioagă, Stelian Stănicel, Pr. Eugen Lazăr; jos: Ion Halmaghi, Dna Halmaghi și Ion Simician.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, părintele nostru spiritual, victimă a securității și agenților comuniști plantați în afara hotarelor

Din documentele secrete declasificate ieșite la iveală mai mulți ani în urmă din arhivele FBI-ului, reiese clar faptul că, pe lângă dentistul Charles H. Kremer și Constantin Antonovici care acționau pe față la ordinele Bucureștiului pentru înlăturarea Episcopului Valerian Trifa de la conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, se mai găseau angrenați în această misiune, în anul de grație 1974, încă doi agenți: Emil Oanca (așa zis “om de afaceri” din Los Angeles, în “tratative” de extindere a relațiilor comerciale cu România comunistă), cum și doctorul Ovidiu Marina (fiul… Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la acea dată, Justinian Marina).
Documentul de mai sus relatează cum la 19 Martie 1974, toți cei menționați s’au întrunit pentru a perfecta destituirea Î.P.S.S. Valerian Trifa, în urma unui articol – și el “sugerat” – apărut în ziarul “New York Times” cu puțin înainte, în care acesta era acuzat că a participat la așa zise “atrocități” împotriva evreilor în România. Iarăși, este relevat faptul că Dr. Dumitru Marin din New York, angajat al spitalului “Jewish Memorial Hospital”, protestând împotriva practicilor de acuzare “fără fond” la adresa Episcopului Valerian Trifa și metodelor de penetrare conspirative ale securității comuniste, a fost constant amenințat cu demiterea din spital de către însăși Charles Kremer. Nici Directorul spitalului nu s’a bucurat de un tratament mai bun, acesta dezvăluind că a fost contactat amenințător de însăși ambasada României comuniste din Washington.
De prisos să mai amintim că Episcopul Valerian Trifa era în atenția serviciilor de securitate americane ca “fost membru al Gărzii de Fier” (vezi arhivele FBI și CIA) încă dela sosirea sa în Statele Unite, acest fapt rezultând din dosarele întocmite la data sosirii și după aceea, diverși informatori ai acestor servicii, cu inițiale conspirative de genul “T-1”, “T-2” sau “T-9” (în New York), ori zonale (“Detroit T-1”, “Detroit T-2”), ș.a.m.d., furnizând informații mai mult sau mai puțin relevante, unele dintre ele de-a dreptul hilare dacă stăm să le privim din perspectiva timpurilor de azi.
Ar mai fi de adăugat un singur fapt la cele de mai sus: dintre participanții la această macabră operație de infestare cu informații false transmise serviciilor secrete americane, cei mai mulți provin din mediul evreilor refugiați din România comunistă în Statele Unite și plătiți pentru aceste servicii zeci de ani drept “surse serioase” sau “de încredere” în mijlocul refugiaților români anticomuniști. Din aceleași documente, privind numele delatorilor și serviciile lor în slujba “democrației” pe vremea când se aflau în România, reiese clar că au făcut parte cu regimul comunist, iar cei mai mulți dintre ei au comis fărădelegi împotriva poporului român în numele partidului comunist, fapt trecut cu vederea și neexplorat de autoritățile americane în cauză.

Nicolae NIȚĂ

• Alte amănunte mai jos, în Post Scriptum:

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

6 SEPTEMBRIE 1940

N. S. GOVORA – ÎN VÂRF DE SĂBII  pdf

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984.

Căpitanul de rezervă I. V. Emilian, îi ia apărarea sublocotenentului Pantazi și în lupta iscată, apare ca triumfător, ba mai mult, pare că este convins că m’a făcut şah mat.

Sublocotenentul, în “Stindardul” nr. 149 afirmă că generalul Ion Antonescu, ar fi putut obține investitura parlamentului ales în Decembrie 1937, printr’un vot aproape unanim iar când s’ar fi prezentat înaintea aceluiași parlament, ca să aprobe intrarea noastră în războiu, alături de Germani, același bun parlament, ar fi aprobat această intrare în războiu, în urma unui vot tot atât de masiv!!! Bine înțeles că sublocotenentul, pe acele vremuri era numai elev la școala militară de cavalerie, și nu se pricepea în politică deloc, cum îi stă bine unui elev de școală militară de cavalerie. Printr’un vot aproape unanim sau tot atât de masiv, înseamnă că ar fi vorba de majorităţi masive de cel puțin 75 %. Să întrerupem discuţia cu țâncul din școala militară de cavalerie şi s’o continuăm cu căpitanul de rezervă, care pe acele timpuri, fusese prefect – e drept că foarte puțin -, deci se pricepea în politică. Și căpitanul de rezervă, ca să sprijine pe țânc, începe să facă socoteli matematice, care nu  prea se potrivesc ofițerilor de cavalerie. Și căpitanul o greșește chiar de la  început, punând să voteze pe general, adică cu Germanii, 105 de deputați, 66 legionari și 39 cuzişti. Foarte bine, dar de unde-i scoteai pe acești  66 de deputaţi legionari când mai mult de jumătate, în cap cu Corneliu Codreanu, erau pe lumea cealaltă? Fără îndoială că acești deputaţi legionari puteau să răspundă prezent doar în ședințele de cuib, dar nu în parlamentul în care avea majorităţi, Guţă Tătărăscu. Să mergem mai departe  pe linia greșelilor care nu admit nici o discuţie. Dumneata, dle capitan de  rezervă Emilian, mă acuzi că-i socotesc filoenglezi pe cei 15 (?) deputaţi  iorghiști. Înseamnă că nu te pricepi deloc în politica reală românească, cu toate că ai fost prefect o lună de zile. Să-l luăm pe Iorga şi să-l judecăm. Păi Iorga era contra Germanilor până în măduva oaselor. Dumneata poate că nu ştii, sau ai uitat, că Iorga a scris un articol contra Germanilor care a  avut un răsunet extraordinar în toată Țara. Articolul se numea: Porcii motorizaţi! Nu ne va fi greu, dumneatale și mie, care pe acele timpuri am fi votat, dacă am fi fost deputaţi, pentru intrarea în războiu alături de Germania, să ghicim ce ar fi făcut Iorga. Se spune că Germanii au fost foarte bucuroși când au auzit că Iorga a fost omorît şi dumneata mă acuzi că-l socotesc, pe nedrept, pe Iorga, de a fi fost anglofil şi mai ales aprig francofil. Ei bine, normal, cei 15 deputaţi iorghiști ar fi votat contra intrării noastre în războiu alături de Germani, altfel ar fi avut de aface cu fulgerele și trăsnetele lui Iorga care ar fi scris cu această ocazie un articol în care i-ar fi numit porci motorizati pe deputaţii iorghiști…  

Revista “Carpații”, Madrid, Spania. Anul XXVII, Nr. 46, Oct.-Dec. 1984.

Domnul Traian Popescu, scriind despre mareșalul Antonescu, afirma că ofițerii de cavalerie îl porecliseră câinele roșu și că subalternii nu-l iubeau și aveau teamă de el pentrucă urmărea până la nimicire pe cei care  se împotriveau vederilor lui. Şi aceste afirmaţii ale dlui Traian Popescu, l’au  dus până la “marginea răbdării” pe căpitanul de cavalerie de rezervă, I.V. Emilian.  

În fond e vorba despre porecla de câinele roșu care i s’a dat mareșalului Antonescu de toată lumea. Eu, de exemplu, am aflat aceastea pentru prima dată în 1942, de la un profesor scriitor, Gheorghiu, din cenaclul revistei “Însemnări ieșene”. Și această poreclă i se dădea “în sens pejorativ” — George Barbu, le III — e homme de l’axe, pag. 14.  

Asupra acestui lucru, toată lumea e de acord, dar căpitanul de cavalerie de rezervă Emilian, vine cu o întreagă poveste, auzită fără îndoială la popotele prin care a trecut ca ofițer de rezervă de cavalerie. lată această  poveste: “La 27 Iunie 1913, România declara războiu Bulgariei, intrând în cel de al doilea războiu balcanic. Divizia de Cavalerie româna urma să treacă Dunărea și să asigure flancul drept al dispozitivului trupelor române.  

Pdf

COMERȚUL LEGIONAR

În lacrima Neamului – la memorialul Eroilor români din Cimitirul din Cernăuți. Să ne păstrăm sfintele altare – ultimele bastioane ale perpetuării Neamului Românesc în Bucovina înstrăinată.

În fiecare an, adunați în jurul președintelui Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Răuț, de Ziua Eroilor, ne apropiem cu pietate de Panteonul Neamului Românesc din Cernăuți. Venim la acest memorial, în fostul cimitir militar din perimetrul cimitirului evreiesc din Cernăuți, de Ziua Înălțării, în acest loc sfânt, când clopotele bisericilor din Țară bat pentru toți eroii neamului rătăciți prin cimitire, aduși la baștină doar prin numele înscrise pe monumente funerare, care zac în pământ străin, fără morminte, cruci și lumânări la căpătâi, unde odihnesc osemintele eroilor care s-au sacrificat pentru Neam, Libertate,

Anul acesta, președintele Vasile Răuț ne-a adunat în preajma înălțătorului praznic, să-i pomenim, să nu-i uităm, căci altceva nu putem face pentru ei, decât să venim cu o floare, cu Tricolorul, simbol pentru care au mers la moarte, s-au jertfit pentru Patrie cei 695 de eroi români, căzuți în cel de-al doilea război mondial și 400 de români executați în închisoarea nr.1 din Cernăuți în primul an de instaurare în ținut a puterii sovietice.

Nu știu dacă au liniște și împăcare eroii care și-au găsit veșnicul repaus aici, în panteonul durerii neamului românesc, care, în pofida faptului că a fost înălțat cu permisiunea autorităților ucrainene locale, timp de aproape 15 ani așa și n-a fost legalizat, dar, cred, sunt împăcați cu faptul că președintele Vasile Răuț și  soția sa Aliona au grijă ca lumina candelei memoriei martirilor să nu se stingă, să nu crească pe morminte bălării.

Cine suntem? De unde venim?

Cine sunt străbunii noștri? Care este moștenirea lor? Ce semnifică numele pe care-l purtăm? Cine ne-a dat numele și de ce? Cu ce fenomene istorice ne-am confruntat? Care sunt resursele și cum au fost gestionate?

O educație de succes pentru dezvoltare durabilă a României presupune cunoașterea în primul rând a acestui spațiu geografic și a populațiilor care sub acțiunea factorilor de mediu ce au modelat evoluția generațiilor de oameni din cele mai vechi timpuri până în prezent, și nu în ultimul rând lipsa sau abundența resurselor de hrană.

A face educație fără a ne definii în conexiune cu ecosistemul în care trăim este identic cu a construi o clădire fără a ști nimic despre locul pe care se sprijină clădirea, fără a ști natura resurselor de care dispunem și fără a cunoaștem acțiunea factorilor de mediu asupra clădirii ( de exemplu nu-i punem acoperiș că ni se spune că în Sahara nu este nevoie și-n loc să plantăm meri plantăm palmieri).

Ceea ce este remarcabil în existența comunităților umane este faptul că ecosistemul cu factori de mediu, resursele etc. într-un mod sau altul au dat identitatea oamenilor, identitatea comunității în ansamblul ei. Mai mult decât atât au influențat evoluția istorică a comunităților umane. Ca urmare printr-o „inginerie socială inversă” pornind de la caracteristicile identitare putem obține informații importante privind dezvoltarea durabilă a acesteia, resursele avute la dispoziție, atitudini, mentalități etc.

Ca urmare este esențial pentru o educație de succes să ne identificăm: Cine suntem? De unde venim? Cine sunt străbunii noștri? Care este moștenirea lor? Ce semnifică numele pe care-l purtăm? Cine ne-a dat numele și de ce? Cu ce fenomene istorice ne-am confruntat? Care sunt resursele și cum au fost gestionate?

******

Aşa e soarta românului, răstignit pe toate crucile – am rămas doar cu 51 de şcoli româneşti. Dacă se continuă, în scurt timp,  vor dispărea românii din Cernăuţi, din Ucraina.

******

„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”. ”Limba este măsurariul civilizaţiunii unui popor”, scria Mihai Eminescu. Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Limbii Materne. Dar nu prea avem prilej de bucurie. Limba e sufletul şi inima noastră, a românilor înstrăinaţi de Patrie, dacă ne moare sufletul, murim ca popor…Conform Legii educaţiei, etnicii români din Ucraina sunt supuşi unei politici rapide de asimilare. Înţelegem că în Ucraina e război, însă trebuie să batem fierul cât e fierbinte, de altfel va fi târziu…

Diversitatea lingvistică mondială este din ce în ce mai ameninţată, pe măsură ce tot mai multe limbi dispar. Conform Naţiunilor Unite, cel puţin 43% din cele 6.000 de limbi vorbite pe glob sunt pe cale de dispariţie. La nivel global, 40% din populaţie nu are acces la o educaţie în limba pe care o vorbeşte, suferă de marginalizare, discriminare, numeroase comunităţi fiind victime ale încălcărilor drepturilor omului, printre care şi românii băştinaşi din Ucraina. Adoptarea de către Rada Supremă, în septembrie 1917, a Legii educaţiei, cu drasticul art. 7 ce  ne scoate limba română din şcoli, a fost un ultim signal de alarmă pentru noi, românii din Ucraina, cărora ne este, practic, oprimat dreptul  constituţional la învăţământ în limba maternă. Conform legii, limba de predare a disciplinelor în școlile medii de cultură generală este ucraineana. Paralel cu studierea aprofundată a limbii ucrainene, reprezentanții popoarelor băștinașe din Ucraina, care nu trăiesc în mediul lingvistic al limbii materne și nu au un stat care să le protejeze limba maternă (în special, tătarii din Crimeea), vor studia în limba poporului băștinaș toate materiile, clasele 1-11 (12).

Un alt model este prevăzut pentru școlile cu predare în limbile minorităţilor naţionale, a căror limbă de instruire aparține limbilor de circulație în spațiul Uniunii Europene.

În funcție de grupul și mediul lingvistic, utilizarea acestui model poate fi diferită, dar elementele de bază sunt următoarele:

– în școala primară, paralel cu studierea limbii ucrainene, predarea obiectelor se va face în limba minorității naționale;

– în clasa 5-a, nu mai puțin de 20% din materii vor fi predate în limba de stat ucraineană, iar începând cu clasa a 9-a, nu mai puțin de 40% din discipline vor fi predate în limba de stat;

– în clasele a 10-a – 11-a, cel puțin 60% din volumul anual de studiu în aceste instituții (școli cu predare în limba minorităților naționale) se va face în limba ucraineană.

Aşa e soarta românului, răstignit pe toate crucile –  am ajuns minoritari la noi acasă. Deşi etnicii români iubesc cu adevărat Ucraina, luptă și mor pentru independența ei, chiar în pofida faptului că le sunt oprimate drepturile constituţionale, limba română este  treptat scoasă din şcoală, chiar din septembrie 2022 orele de română au fost reduse considerabil. Conform ordinului 235 al Ministerului Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei din 21 februarie 2021, executarea căruia a început din septembrie 2022, pentru studierea limbii române Ministerul pune şcolilor la dispoziţie pe săptămână  4 ore – limba minorităţilor, adică româna  şi limba străină (înainte doar limbii române i se repartiza – clasa a 5-a -3 ore, cl. a 6-a – 3,5 ore, cl.7-a – 2,5 ore, cl 8-9-a – 2 ore), literatura română şi literatura universală (curs integrat) – 1,5 ore pe săptămână, pe când înainte  3,5 ore pe săptămână. Deci, aceste 4 ore pe săptămână sunt împărţite la alegere – limba română împreună cu limba străină, pe când pentru limba ucraineană se dă 4 ore pe săptămână, iar pentru literatura ucraineană – 2 ore pe săptămână, care sunt fixate (nu sunt la alegere, ci obligatoriu). Astfel,  Ministerul Educaţiei, în pofida adresării şi voinţei profesorilor de română, oferă  direcţiilor şcolilor dreptul la alegere, care limbă să fie studiată şi câte ore  să-i fie rezervate.  De acum totul va depinde de directori. Dacă li se va „recomanda” să i se distribuie limbii române 1 oră pe săptămână, iar celei străine – 3, căci astfel „doresc elevii”, vor repartiza, tot ce e posibil. Şi se prea poate ca, având în şcoli rude, cumetri, care predau o limbă străină, să le repartizeze ore de engleză, franceză, în detrimentul limbii române.

(more…)