Garda de Fier

"Garda de Fier e ultima rezervă aruncată în luptă de voinţa de a nu muri a neamului nostru" - Nichifor Crainic

Ziua de 6 Septembrie 1940 e deopotrivă culminaţia unui dezastru şi începutul mântuirii.

Dezastrul naţional, care stă în sluţirea monstruoasă a conturului aproape rotund, pe care îl avea statul nostru, a culminat, — dacă se poate spune astfel, — în prăbuşirea fostului Rege. Lucrul s’a întâmplat fulgerător. Au fost de ajuns, pentru aceasta, braţele oţelite de voinţa unui General, care a sgâlţâit tronul, ca pe un pom în toamnă, în care ar fi rămas un singur fruct răscopt. A fost ceva atât de firesc şi de necesar încât n’a surprins pe nimeni. Regele ţării nu e o cucuvae pe casă, pândind a pradă şi cobind a soartă rea, ci şoimul ager, care stă cu ochii ţintă pe hotare. Intre Rege şi hotar e o legătură indisolubilă. Unul sel păstreză prim cellalt. Unul se prăbuşeşte prin cellalt. Hotarul rupt, care a zdrobit inima românească, a desgolit nevrednicia paznicului. Destinul unui neam, pus astfel în joc, nu cunoaşte şi nu trebue să cunoască nici o cruţare. (more…)

Vigneta: ziarul "Buna Vestire"

— CONFERINŢĂ ŢINUTĂ LA UNIVERSITĂŢILE DIN VIENA, BRESLAU ŞI BERLIN —

Spiritul german, spre deosebire de cel englez sau de cel francez, se caracteri­ zează printr’o curiozitate veşnic proaspătă de-a asculta şi de-a cunoaşte pe oricare dintre celelalte nemuri ale pământului. In Europa nu există un alt spirit mai descins şi mai dispus în acest sens. Cultura germană e cea mai bogată în studii de tot felul asupra celorlalte popoare şi rase ; iar traducerile germane din toate literaturile lumii constituie o dovadă strălucită a acestei curiozităţi veşnic vii. Mulţumită acestui spirit universalmente curios, popoarele caxe nu comunică direct între ele se pot totuş cunoaşte prin ajutorul limbii şi al ştiinţei germane, care e într’adevăr oglinda obiectivă a universului omenesc. (more…)

Anul Nou - Adaptare grafică de Mac Constantinescu după un manuscris din veacul al XVII-lea (ziarul "Cuvântul" - Număr special de Anul Nou, Anul XVIII, Serie Nouă, Nr. 78, Miercuri 1 Ianuarie 1941)

Cuvântarea rostită la Radio în noaptea de Anul Nou 1941 de către d. Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi Comandant al Mişcării Legionare

LEGIONARI,
Un an nou se deschide la orizont.
Il întâmpinăm cu aceiaşi încredere nestrămutată în viitorul patriei noastre şi cu aceiaşi voinţă neînduplecată de a sfărâma toate împotrivirile.
Anul care s’a încheiat ne-a adus biruinţa legionară. In ceasul din urmă, când toate nădejdile păreau spulberate, neamul românesc a fost mântuit dela prăbuşire şi distrugere prin jertfa de sânge a luptătorilor dela 3 Septembrie şi prin intervenţia hotărîtoare a generalului Antonescu, într’un moment crucial al istoriei noastre.
O lume veche, clădită pe nedreptate a dispărut sub apăsarea păcatelor ei, iar forţele din adânc ale poporului nostru au putut sa isbucnească la lumină.
Cuvântul Căpitanului s’a împlinit: cei ce au căzut dintre voi vor avea nume şi morminte de eroi, iar cei ce ne-au ucis vor purta nume de trădatori din veac în veac. (more…)

Mânaţi măi, Hăi, hăi!

Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII (Serie Nouă), Nr. 73, Miercuri, 25 Decembrie 1940

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
Până când nu s’o însera,
Până nu vom înopta…
Seara asta-i seară mare
Peste plaiuri legionare
Dela Tisa pân’ la mare
Şi spre vechile hotare. (more…)

La colindat...

Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940

La curtea bogatului domn crestin Constantin Brâncoveanu era un secretar florentin, Anton Maria del Chiaro, om învãtat si iscoditor, stiutor de multe mestesuguri si cunoscator de oameni. A lãsat o carte despre tara noastrã, în care se cuprind multe obiceiuri azi apuse, pe cari el le vãzuse în timpul slujbei sale de pe lângã domnul tãrii.

,,In ajunul Crãciunului, scrie el, dis de dimineatã se face la curte o serbare frumoasã si anume toti boierii cu dregãtorii se înfãtiseazã înaintea domnului si-i aduc în semn de închinare un covor tesut în chip persian si o cupã cu capac de argint aurit, lucratã în stil turcesc, cu flori de filigramã. In numele tuturor tine o cuvântare logofãtul al doilea, luând ca temã un verset din Evanghelie potrivit cu ziua Crãciunului. Domnului si întregului sãu neam i se ureazã fericire, sãnãtate, pace întru multi ani, dupã dorinta tãrii întregi. Domnul multumeste arãtând cã doreste sã cârmuiascã tara mai mult ca un pãrinte, decât ca un stãpân”. (more…)

 Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre, de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi. De acele minunate colinde, care răsună dela un capăt la celălalt al românismului, cu deosebiri dialectale – e adevărat! – dar cu acelaş fond, cu acelaş farmec, cu aceiaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise ca supremă moştenire dela o generaţie la alta. Şi nu numai atât, dar şi ca mărturie a-tot-grăitoare a prezenţei noastre înaintea oricui pe pământul pe care ne aflăm, splendidă mărturie a unităţii noastre sufleteşti, care înfruntă toate potrivniciile ca şi toate vremelnicile răşluiri teritoriale. (more…)

De prin 1935 se înfiripase în Cernăuţi un cor al studenţilor legionari. Mai erau acolo coruri studenţesti. Dar sub conducerea maestră a profesorului Scarlat şi a fraţilor Mircea şi Bujocel Hoinic, corul legionar al studenţilor se înălţase la un nivel de artă superior. Veni Ajunul. Şi atunci colindătorii legionari îşi arătară măsura. Nu vom putea evoca clipele de încântare petrecute în serile de Ajun din 1936 şi 1937. De unde coborau acele glasuri contopite într’un fluid muzical atât de suav, încât nu mai era cântec, ci armonie serafică? De unde acele colinde de o gingăşie nepământeană?

          Colinde, colinde,
          Iată vin colindători…

Şi apoi acea colindă despre Crăciunul săracului, de ţi se strângea inima auzind-o. Farmecul se transforma în încremenire, atât era de frumos. Era aproape prea frumos. Acest dar de Ajun al colindătorilor legionari a fost cel care mi-a adus cea mai mare bucurie din câte am avut vreodată. Era un Moş-Craciun ceresc.

Amintirea evocă nostalgic atmosfera serii de Ajun, rămasă departe în ţara de miază-noapte cotropită de străinul necredincios. Ce Crăciun va fi acolo anul acesta? Sufletul se umple de durere. O întreagă ţesătură de viaţă, închegată din deprinderi seculare, s’a destrămat dintr’o dată.

(Barbu Sluşanschi, – fragment din articolul “Sărbătorile în Ţara Fagilor”, ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940)