Dr. FILIP PĂUNESCU

UN ASPECT MAI
PUȚIN CUNOSCUT
DIN ISTORIA
MIȘCĂRII LEGIONARE:

CÂTEVA MĂRTURISIRI
INEDITE DEZVĂLUITE
DE DR. FILIP PĂUNESCU
DESPRE ACȚIUNILE
COORDONATE DE
HORIA SIMA PRIVIND
COLABORAREA
CU SERVICIILE MILITARE
AMERICANE ȘI FRANCEZE
PENTRU AJUTORAREA
REZISTENȚEI ȘI LUPTEI
ANTICOMUNISTE DIN
ROMÂNIA!

CITEȘTE DOCUMENTUL ÎN FORMAT PDF

Cornel Chiriac: CITEȘTE

AICI E RADIO EUROPA LIBERĂ!

“Larg la inimă şi darnic, profesorul a crescut în jurul său nenumărați discipoli, pe care i-a introdus în tainele cinstei şi omeniei, oțelind luptători de mare folos biruinței legionare.”

     Ziariştii grupați în jurul „Cuvântului” au sărbătorit ieri, de Sfântul Nicolae, pe ctitorul acestui aşezământ de minte şi inimă românească, printr’un parastas la care au participat prietenii, colaboratorii şi cunoscuții “profesorului Mişcării Legionare”.

   Pentru tineretul aceasta care şi-a câştigat biruința cu neprețuite jertfe, Nae lonescu a fost camaradul mai bătrân, sfătuitor în toate împrejurările, pe care l-au iubit cu dragostea elevului pentru profesorul bun. Întruparea cinstei şi a omeniei, omul căruia i-au surâs toate măririle vieții, a renunțat la plăcerile tre­cătoare, dându-se cu toată ființa sa răbdării aspre, din care şi-a făcut un cult aşa cum evanghelică a fost neasemuita lui bunătate. Căci, pentru alții, pentru aproapele căzut în nenorocire, Nae Ionescu a fost ajutor în toate împrejurările. Nimeni nu a plecat din preajma sa fără o vorbă de mângâiere. Larg la inimă şi darnic, profesorul a crescut în jurul său nenumărați discipoli, pe care i-a introdus în tainele cinstei şi omeniei, oțelind luptători de mare folos biruinței legionare.

     Nae Ionescu credea în biruință cu toată puterea conştiinței lui.

     Din slova lui, biciuitoare pentru păcatele lumii acesteia, se vedea totuş dojana blândă a sufletului mare şi cu toate că o țară întreagă îl copleşise cu o dragoste imensă, Nae lonescu a pălmuit mândria cu toată puterea cuvântului său.

     În sbuciumata istorie a Mişcării Legionare, profesorul Nae Ionescu a fost doctrinarul sobru, care a suferit impilările şi necuviințele tuturor celor mici de suflet. Alături de Căpitan şi de toți mucenicii Biruinței, profesorul Nae lonescu a pus piatra de temelie la clădirea României Legionare.

“Gazeta Transilvaniei”, Brasov. Anul 103, Nr. 102 (serie nouă), 7 Decembrie 1940

Medalion emis de Monetăria Națională (MN) în folosul “Ajutorului Legionar” (1940)

În anii copilăriei noastre, iarna era povestea cu moşul de zăpadă, cu iureşul de săniuțe şi clinchet de clopoței la telegari înaripați. Era nădejdea răcoroasă după o vară de toropeală, era belşugul unui Crăciun, cu colind răsplătit boereşte, cu revărsări de bucurie nestăpânită şi vise presărate cu fulgi de argint la căldura molcomă a căminului.
 Iarna copilăriei noastre a trecut fără grija zilei de mâine, căci fiecare dintre noi, dela cel mai bogat până la cel mai sărac, găsea la masă un codru de pâne pentru potolirea foamei şi un aşternut cald pentru odihnă.

Iarna aceasta care-şi arată colții, fugăreşte visele şi aşterne peste suflete plumbul unor copleşitoare tristeți.

Puterea unui destin crud a smuls din rosturile lor sute de mii de ființe nevinovate, cari îşi poartă amarul vieții aşteptând ajutorul frățesc. Desbrăcați şi flămânzi, în pragul acestei ierni mai duşmănoasă decât toate iernile vieții noastre, ei cer pâne şi căldură.

Din cei care şi-au părăsit căminurile, mulți nu şi-au putut afla încă rosturi, din pricina lipsei de lucru deoparte, iar de altă parte din cauza lipsei de înțelegere a multora dintre cei ce au, pot da şi nu dau. (more…)

“Reazimul nostru de totdeauna”

     Pentruca, într’adevăr, istoria unui neam să poată fi veşnică, nu se poate zidi decât pe cele mai sfinte jertfe, jertfe isvorîte din luptele cele mai înverşunate şi cele mai neînfricate.

     Istoria neamului nostru întreg, nu s’a scris decât cu lacrimi, dar, mai cu seamă, cu sângele din toate luptele celor 2000 de ani, mai mult decât la oricare alt popor. Iată dece astăzi, suntem îndreptățiți cu toții, tineri şi bătrâni, să constatăm că neamul acesta, bun, credincios lui Dumnezeu şi tradițiilor sale, nu va pieri, oricâte uragane vor mai încerca să treacă peste fruntea lui cu lumini de diamant, peste dârzenia lui dovedită, mai tare decât cremenea.
 Suntem poporul cu cea mai puternică vitalitate din lume, suntem, sufleteşte, cei mai hotărîți atunci când este vorba de viața şi prestigiul nostru ca neam.

     Dela începutul începutului, am reuşit să fim tari, viteji şi mândri de prezența noastră aci, la răspântia tuturor furtunilor, în vâltoarea tuturor nedreptăților aruncate în spatele nostru. Am răbdat, dar am ştiut să luptăm, am nădăjduit, căci niciodată n’am uitat căile şi legile lui Dumnezeu. De aci, adevărul că, prezența noastră în istorie va fi veşnică, fără sfârşit, pentrucă la temelia ei s’au zidit suflete şi nu vorbărie fățarnică, s’au cimentat suflete şi trupuri româneşti, din care s’a hrănit, a crescut şi a biruit credința cea nouă, nădejdea de totdeauna a neamului.

ELISABETA HENȚIU

“Gazeta Transilvaniei”, Braşov. Anul 103 (serie nouă), Nr. 104, 14 Decembrie 1940.

Colțul “Răzlețelor”

În cadrul Legiunei s‘a pornit pe drumul înfăptuirilor sănătoase, unde munca s‘a încadrat într’o ordine nouă, în aşa fel, încât raportul dintre indivizi de acelaşi sânge, cu aceleaşi năzuințe spre viitorul mai bun, va trebui să se reazeme în primul rând, pe acea dragoste desinteresată, păstrând-o cu pietate pentru toți cei mici şi slabi de către muncitoarele intelectuale. Apoi pe o supunere lipsită ca până acum de ambițiile mărunte, a camaradelor muncitoare.

Munca este socotită ca cel mai binecuvântat rod creat de Dumnezeu. Munca deci în – şi pentru Legiune, este şi va trebui să rămână pentru veşnicie cea mai desăvârşită operă de pace, de înfrățire şi totală înțelegere dintre indivizi. Ştim doară că înfrățirea prin munca comună a fost cea mai sublimă.

În afară de Legiune, Munca va fi ca şi până acum într’un continuu răsboi, isbindu-se mereu de aceleaşi teorii, cari n’au făcut decât să separe sufletul națiunei. Asta pentru că între muncitor şi clasa superioară a făcut serviciul de intermediar tot ce n‘a fost românesc, născându-se cum era şi firesc acea distanță de vederi şi înțelegere imediată; pe când în Legiune intelectualul prin noua lui misiune venind direct în contact cu muncitorul, neînțelegerea dispare, luând viață înfrățirea necesară. (more…)