Garda de Fier

Murind pe cruce să trudea
Să ție ochii’n sus spre soare,
Dar fruntea lui sângerătoare
Încet-încet spre piept cădea.
Iar mă-sa mâinile-si frângea,
Țipând de-odată: “Moare!”

Atunci veni un corb zburând
Cu crocnet spre Mântuitorul,
Deasupra Lui oprindu-si zborul
Da roate si țipa flămând.
Mario! Junghi e al tău gând
Si fulger ți-e fiorul!

Cu fața albă ca de var
Spre corb ea-si înălța cuvântul,
Izbind cu mâini întinse vântul
Spre el, dar le izbea’n zadar;
N’avea puteri, de mult amar,
Si n’o ținea pământul.

Atunci Hristos si-a ridicat
Spre corb privirea milei sale,
Si ochii-i s’au umplut de jale.
Un zâmbet trist i-a luminat
Din ochi pe chipu-i sângerat,
Si-apoi privi la vale.

Spre mă-sa, si cu glasul frânt
A zis: “Stia el, de ce vine!
“O, lasă-l, mamă, lângă mine;
“Că de’nsetat si-aprins ce sânt,
“Cum face el din aripi vânt,
“Îmi face, mamă, bine!”

Ea blestemând la corb privea,
Căci el pândea pe Crist să moară,
Si-l fericea dintr’altă oară,
Căci singur el lui Crist făcea
Durerea cea nespus de grea
Să-i fie mai usoară!

George COSBUC

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦