Garda de Fier

Director: Nicolae Rosu (Anul I, Nr. 1, 17 Dec. 1937)

♦ “DECEMBRIE” (săptămânal de orientare critică, literară si politică). Anul I, Nr. 1, Vineri 17 Decembrie 1937, Bucuresti. Director: Nicolae Rosu. Din motivația si sensul de orientare al revistei exclamat în prima pagină sub titlul “Pentruce, Decembrie?”, ținem să extragem: “Decembrie vrea să fie post-fața lumii vechi. Se încheie o epocă de capitulări lase, de imitații servile si lipsă totală de încredere în sufletul românesc. Decembrie este asadar piatra de hotar. Acei care scriu la această revistă sunt vestitorii lumii noi, crainicii biruințelor de mâine… Îndrumătoare cinstită a destinului, revista Decembrie… va deschide răsăritul lumii noi”. Tot în cadrul angajamentului pe care si-l propune în viitor, publicația condamnă si se delimitează de curentele literare anarhice, precizând că “obârsia acestui val e un parazit străin”, iar “misiunea noastră va fi, la această mare răspântie în viața spirituală românească, de a denunța pseudo-valorile naționale, regizoratele semite si masonice în cultura neamului, tendințele de falsificare a spiritului românesc, si de a extirpa, cu toată energia, infiltrarea străinismului în celulele organice ale națiunii… Vom fi prietenii tuturor acelora, care sunt mai întâi români, si încadrându-se sufletului autohton, nu sfidează nici una din valorile consacrate ale spiritualității noastre: misiunea legendară si eroică, cultura ca expresie a națiunii, ortodoxia în forma si înțelesul ei popular, echilibrul viziunii poetice, expresiunea lucidă si morală” – art. “Frontispiciu”. Semnează în numărul de debut: Nicolae Rosu – “Viclenia politicianismului” si Nicolae Andries – “Istrate Micescu” (două luări de poziție în fața afirmațiilor tendențioase exprimate de Istrate Micescu la adresa celor doi eroi legionari căzuți la Majadahonda, Ionel Moța si Vasile Marin); Anton Balotă – “Profesorul Iorga si Istoria Românilor”; N. Ladmiss Andrescu – “Libertatea în creația artistică” (însemnări dezbătute pe marginea problemei “libertății absolute” de creație vs. a celei “disciplinare”, de “făgăsuire a creației artistice”); Constantin Maican – “Legionari, comanda la mine!” (cuprinzând câteva note din campania de propagandă a Legiunii în zona Lehliu); Ilariu Dobridor – “Preludiu la un proces” (cu accente polemice în privința lui Ion Mihalache si “țărănismului”); Cezar Petrescu – “Toamnă în anul jubiliar” (fragment din romanul 1907, vol. II, “Noi vrem pământ”), iar Nicolae Rosu în “Figuri si fapte revoluționare”, ni-l prezintă pe “Cel mai tânăr viitor dictator: Leon Degrelle” si miscarea “rexistă” din Belgia, curiculum al vieții acestuia, ascensiunea, principiile si doctrina¹⁾ pe care o promovează cum si evenimentele politice electorale din această țară în contextul anului 1937. Tot în acest număr, la rubrica de prezentări a revistelor românesti, Teodor Scarlat (T.S.) face un sumar al noii reviste apărute “Sânzana” de sub conducerea scriitorului C-tin Gane, “bogată în material de specialitate”, note de apreciere asupra revistelor de conformație naționalistă între care “Iconar” si “Însemnări Sociologice” dela Cernăuți, “Pagini Literare” din Turda, “Lanuri” din Medias, “Vremea” dela Bucuresti, s.a. Tot Teodor Scarlat, la rubrica de “probleme scriitoricesti”, iscăleste articolul intitulat “Tineri si bătrâni”, în care analizează condiția si raportul dintre scriitorii celor două generații, făcând un apel de ajutor în viitor a tinerilor scriitori. Semnează versuri: Aron Cotrus – “Căpetenie”; Radu Gyr – “Bilanț”; Ion Pillat, trad. din Baudelaire –“Sfârsit de seară”; Ion Th. Ilea – “Răsărit de soare”; N. Crevedia – “Cică e si ea cucoană”.

Anul I, Nr. 4, 14 Ianuarie 1938

Cel de-al doilea număr al revistei apărut la 24 Decembrie, porneste cu un editorial intitulat “Post festum” al directorului revistei, N. Rosu, bilanț pe marginea alegerilor electorale din România, reiterând semnificația “noii biruințe legionare”, considerând-o ca o adevărată rectificare a “simțului moral si a demnității românesti”. Tot pe frontispiciul revistei, “cântă lin colind” Vasile Voiculescu într’un – sugestiv – “Colind uitat” (“…Stau în staul jos / Boi vărgați cu sânge / Între ei Cristos / Desmierdându-i plânge”), alături de un desen reprezentativ cu doi colindători de zodie nouă în albul zăpezii asternute, iar mai sus îndemnul biruitor al revistei: ”Înainte! Păsim în România Legionară!”. Ilariu Dobridor, în “Regele plugului si sclavul plugului”, continuă să analizeze “durerile țărănesti stoarse de nefastul vistiernic” Virgil Madgearu, sau de “zeul tutelar al țărănismului, marele stăpân, în bucătăriile căruia au ronțăit casele, fiscurile si bancnotele răsmeriței”, care n’a fost altul decât Max Auschnit, în timp ce “țăranul se hrăneste cu foaia lată a dragavciului, cu sfoegită, pentru ca ‘regele plugului’ să-si îndoape serbii…” Într’un remarcabil studiu critic despre “Domnul Eugen Lovinescu – falsificator al culturii românesti” si lucrarea acestuia “Istoria literaturii române contemporane”, Nicolae Rosu apărând autohtonismul culturii îl defineste astfel pe deviantul de stânga mai sus amintit: “…o figură de veritabil şabăs-goim în slujba sinagogii literare…”, în fața faptului că lucrarea promovează “o serie de scriitori mărunți, si de proveniență meteorică, semită sau semi-semită…, cocoțați ca păduchele pe frunte, la rangul de ‘forțe ale literaturii de mâine’…, într’o carte de istorie si critică literară în care nu sunt nici măcar amintiți cu numele, scriitorii români: Mircea Streinul…” sau alții de calibrul lui Ovidiu Papadima, Emil Cioran sau Liviu Rusu²⁾. Vana Volbură semnează Cronica plastică, Teodor Scarlat Cronica dramatică; D. Cuclin – “Evoluția artei muzicale explicate prin prisma filozofiei hegehiene”; R.B. – “De vorbă cu Ana si Aurel Juquidi”; N. Ladmiss-Andreescu – “Proces” (schiță). Revista se menține pe aceiasi linie de înaltă ținută intelectuală si în numerele următoare, câstigând colaborări de seamă din partea tinerilor scriitori ai noii generații.

Bine închegate cronicile diverse tratând despre: literatură, arta dramatică si muzicală, cea plastică, notele si polemicile din cuprins (“cauterizări, invective”).

Colaboratori în timp ai revistei: Vasile Voiculescu, C-tin Stelian, Mircea Streinul, Nicolae Roman, Cezar Petrescu, Virgil Carianopol, Rudolf Rybiczka, Ion Valerian si mulți alții.

Comentând apariția noului săptămânal, revista “Sfarmă Piatră” cu nr. 109, ținea să explice următoarele: “Titlul acestei publicații închide în el pe 10 Decembrie 1922, cu figurile lui eroice, cu puscăriile si miscările baladice de acum 16 ani, începutul prigoanei din 1933, si atâtea amintiri scumpe ale generației tinere. Dr. Rosu e unul dintre martorii acestor evenimente. Deaceea a si izbutit să reactualizeze în paginile revistei sale atât de corect sensul luptelor eroice de început ale naționalismului. ‘Decembrie’ e o tribună a intelectualității tinere si militante”. In acelasi context se exprimă si Dinu Buzdugan în paginile “Rânduelii”, socotind că noua revistă apărută vine “să împlinească un rost deosebit între publicațiile naționaliste, si anume, să dea un caracter mai accesibil, mai viu, problemelor de doctrină si înfăptuire ale tineretului care luptă astăzi pentru o țară nouă” (“Rânduiala”, vol. II, caietul 9-10, 1937).

După numai opt numere (asa cum s’a stabilit ulterior), revista este suprimată din ordinul expres al lui N. Iorga, la 13 Februarie 1938.

Tipografia “Universul”, Bucuresti.
Nicolae NIȚĂ

^1)_____
– “Rexismul promovează ideea de acceptare liberă, necondiționată ideologic, cu scopul de a ajunge la binele personal, societatea dând posibilități de existență sigură si îmbelsugată fiecărui individ” (citat după N. Rosu), program în curs de realizare în cadrul căruia să se pună accentul pe “protecția familiei”, “refacerea comunității sufletesti a poporului”, “încurajarea natalității” sau “refacerea proprietății” – pentru a aminti numai o parte a punctelor din program enunțate.

^2)_____
– Vehement apărător al Românismului, N. Rosu a fost permanent animatorul campaniei îndreptate împotriva “pornografiei literare”, practicată de un apreciabil număr al străinilor pentru foloase pecuniare, travestiți în culturnici mai apoi după instaurarea comunismului, fapt care dovedeste odată în plus dreptatea cauzei pentru care atât s’a zbătut N. Rosu.