Anul Vechi, proptit de-o rază
Sus pe cerul înstelat,
Parcă nimeni să nu-l vază,
Sta trist şi îngândurat:
– Toată lumea, văd, petrece
Ca să ies din calendar
Şi să plec în noaptea rece
Alungat cu foc şi-amar…
În jur, stele lucitoare
Mici şi mari, sclipind cunună,
Într’o parte, Luna mare
Mai că vrea ceva să-i spună:
– S’a dus anu’ – zice Luna,
Cu un zâmbet scris pe față,
– Ce faci Anule acuma
Şi ce gânduri te agață?
(more…)
Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus.
Pe Iisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste țările noastre de împărați şi ciobani.
Îl primim în inimă, îngenunchiați în pulberea de aur a evlaviei.
SĂRBĂTORI FERICITE ! Foto © terradesign.ro
O lume veche se pregăteşte de’nserare.
Stele Crăciunului vestesc Răsărit plin.
Ieslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon.
Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urii şi-ai păgâniei.
Țările româneşti se deschid mântuirii.
Iisus e printre noi!
Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci coline colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putne, Dragomirne şi Sucevițe, Banatul cântecelor, Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug, Moldova – şi şesurile dunărene – toate acestea îs sub semn astăzi.
Iisus e printre noi!
Da, am îngenunchiat, şi inima ni-i deschisă pentru lumina cea mare.
(more…)
Ler flori dalbe, flori de măr…
Seară de ajun.
Seară înfiorată de cântecele care vestesc naşterea Mesiei, aducând la fiecare casă un cuvânt bun şi alungând pentru câteva zile nourii grijilor lumeşti, făcând loc în suflete, bucuriei creştine.
La casa cu fată de măritat s’au oprit acum colindătorii. În fața mesei cu daruri – colac de grâu curat, împodobit cu mere roşii, cu nuci aurite, şi iederă verde, flăcăii s’au împărțit în două cete şi colinda lor pare oficiere în fața altarului. Povestea minunată se țese din cuvinte simple cu sens adânc.
Daliană fată dalbă…
Vine marea turburată sfărmându-şi valurile de țărmuri stâncoase. În unde:
Duce lini, duce mălini
Si brazii din rădăcini,
printre ei înoată un bour sur cu coarnele aurite, purtând în ele
Leagăn verde de mătase
Împletit în vițe şase.
Dar în leagăn cine şade? E fata colindată ce coase şi chindeşeşte.
(more…)
Barba-i albă sloi de ghiață…
Barba-i albă sloi de ghiață
Vine bunul de la târg
Iar’ nepoții sar de sârg
Şi de el s ‘agață.
Toți de-avalma mi-l întreabă:
N’ai văzut pe Moş Crăciun?
Cum să nu! am să vă spun,
Dar’ să fiți de treabă
Pe departe mi-i apucă
Şi începe a-i iscodi
Fiecare ce-ar dori
Moş Crăciun s’aducă.
Cărți, păpuşi, ostaşi călare,
Cal de lemn! se ‘ntrec strigând.
Singură ‘ntr’un colț visând
Tace fata mare.
Bunul cătră ea se ‘ndreaptă
Pe sub barbă surâzând
Şi-o întreabă ‘ncet şi blând:
Puiul ce-mi aşteaptă?
(more…)
(COLINDĂ AUZITĂ ÎN CIUMEGHIU — BIHOR)
Naşterea lui Iisus
La ciulina¹) de fântână
Este-un rar de păcurar
Păcuraru fluera
Toate oile ‘nturna
Numai oaia cea mai mică
Sta în loc şi suspina
— Ce suspini tu oaia mea
— Da io cum n’oi suspina
C’am avut doi puişori
Şi i-a ‘nvăţat sburători.
Puişorii au sburat
Pe chemniţă la ‘mpărat
Şi i-au prins şi i-au legat
Şi ‘n chemniţă i-a băgat.
Puişorii s’au rugat
Să-i lese până ‘n ocol
Să vadă pe tata lor
Puişorii s’au rugat
Să-i lese până ‘n uliţă
Să vadă p’a lor măicuţă.
¹)____
– Stână.
“Crişul Negru”, Anul I, Nr. 3, Beiuş, Decembrie 1936
După fiecare vers urmează Flori d’alba de măr. (more…)
C O L I N D
Mă uitai în deal pă mare
florile dalbe,
tare vine-o corăbioară
florile dalbe
Corăbioara ce-mi aduce?
Şase jidovi d’ăi bătrâni,
cu bărbile pân la brâu.
Corăbioara-mi mai aduce
p’Isus Hristos mititel
mititel si ‘făşețel,
înfăşățel în flori de măr;
nu mi-l duce să mi-l crească
şi mi-l duce să-l muncească:
munca ‘ntâia ce-l muncise,
pahar d’amar îi dăduse;
munca doua ce-l muncise,
pă cruce mi-l răstignise,
cu piroane-l pironise.
Veniți Sfinți, veniți părinți
veniți din toate părțile,
citiți voi Sfinți pă cărți albe
cetiți Vineri şi Sâmbătă
Duminecă pân’la prânz.
Peatra ‘n patru s’a crăpat,
în slavă s’a înălțat.
(more…)
Colindăm, colindăm…
Noaptea svârle un prărunc
de nea; nămeţii au crescut;
colindele vestesc un prunc
nou născut.
— Domnului-Doamne.
In lumânări de-opaiţ şi ciob de seu
la căpătâiul micului lui Dumnezeu
veghează satul…
… s’a trezit
în faşa’ntâiului surâs…
Cântaţi !
— Hai Lerui – Doamne, hai. ..
Credinţele’ncălzesc firavul trup,
Zătoanele de mântuire se destup,
un val de bunătate s’a lăsat
peste văzduh şi peste sat
şi îngeri mici, cu-aripi de nea
au început a colinda:
— Doamne, dăi Domnului, Doamne…
Nădejde nouă’n suflet nou.
Ohabiţa 1935
Grigore Bugarin
(more…)
Mi-au bătut doi îngeri la fereastră’n noapte
Şi’n cântări de zurgălăi, mi-au grăit în şoapte
Îngeraşii mei bălai: “Scoală, nu ştii oare
Că în cer se-aprind făclii – şi e sărbătoare?
Scoală-te să cânți cu ei, căci e noapte sfântă,
Când născut-a Prunc slăvit, Maica Preacurată;
De departe au făcut cale luminată
De o stea, cum n’a mai fost alta printre stele,
Cu trei magi, trei regi, purtând straie’n aur grele.
Pruncului s’au închinat magul şi păstorul;
Iar în cer pornir’atunci îngerii toți, corul:
“Slavă Domnului din cer, slavă şi mărire,
Noi plecăm ca să purtăm sfânta-ni vestire”.
Şi-au plecat atunci doi îngeri, cu-aripile albe,
Şi s’au dus, purtând în păr, floricele dalbe.
Constantin GORAN
◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊
“Şade Maica Domnului…”
Şade Maica Domnului
Maică tânără şi albă.
Ca o iarbă, ca o nalbă
Pe sub pomii raiului,
Şi în poală-albastră ţine
Prunc bălan de muşeţel
Vin miroasele şi-albine
De prin scorburi şi din cel
Mai pierdut ştiubei, şerbeturi
Galbene de chihlimbar
Ii aduc; şi cu cofeturi
De stamine în pahar.
Vin arhangheli albi de crini
Şi lalele legănate —
De paşi moi de fluturi lini
Cu atlasuri îmbrăcate.
Limba este mijlocul de comunicare a simţirii şi inteligenţii.
Ea este un organism viu şi va avea o origine şi un trecut deci o istorie. După ce s’a născut, ea tinde dela sine să crească şi să se diferenţieze. Se poate asemăna unui copac mare, care emană ramuri şi crengi.
Vorbită pe un teritoriu întins, limba produce nuanţe dialectale, care se ramifică cu vremea în dialecte, iar acestea pot ajunge după desvoltare îndelungată şi în condiţii deosebite, limbi de sine stătătoare. In timpul acestor schimbări începe şi o istorie a aceleaşi limbi. Literatura are o existenţă tot atât de veche ca şi limba. Cu cât omul se află pe o treaptă de cultură mai joasă, cu atât producţiile sale literare sunt mai primitive.
Magii… Grafica de Catul Bogdan
Producţiile literare ale omului fără ştiinţă de carte, alcătuesc literatura poporană şi au o existenţă cu mult mai veche decât literatura cultă. Literatura cultă, a apărut abia când învăţătura înaltă s’a răspândit într’un cerc mai mic sau mai mare de indivizi.
Literatura poporană îşi are şi ea istoria sa, dar care nu opreşte diferenţierea limbii.
Până în veacul al XIX-lea literatura poporană nu numai că nu a fost preţuită, dar nici luată în seamă. La unele popoare cu un trecut cultural mai vechi, ea a dispărut aproape fără urmă, fiind înlocuită cu producţiile literare de natură cultă.
Numai popoarele, care s’au bucurat târziu de binefacerile culturii au putut să-şi păstreze această comoară nepreţuită.
Poporul român, fiind izolat de popoarele care s’au bucurat de binefacerile culturii prin soarta care i-a fost hărăzită şi-a păstrat neatinsă această comoară. (more…)
