1.

Albotina, 2009 - Festivalul de muzică autentică românească

 Întotdeauna m-am gândit,
Ce nume alb e Albotina.
Demult cu el ne-am pomenit,
De când vorbeau aici latina.

Vreau, cum arată, să vă spun
De ce pe Cronică e scrisă.
Spre neuitare s-o depun
Într-un poem, într-o revistă.

Poiană mare, lângă râu,
Alături dealuri şi pădure
O ocolesc, un fel de brâu,
Ca adăpost în vremuri dure.

Aici, departe de păgân,
De sbia lui sângerată,
Cu crucea neamului în sân,
În mănăstirea-n stei de piatră

Tăiată-n mal, pe deal în sus,
Trăiau ca sfinţii nişte oameni,
Salvând credinţa în Isus,
Păstrând tradiţia şi neamu.

  Citeşte în continuare →

…Aurel Obreja. Acest destin începe odată cu cedarea Ardealului, aiurea decât unde am stat cu el până acum.

În 1940, copilul se refugiase din nordul Transilvaniei, comuna părinţilor săi căzând dincolo de frontieră. Trecuse în Regat. Venind ungurii, cum tatăl îi era concentrat, se însoţise cu mai mulţi tineri din comună şi fugise la români, când avea treisprezece-paisprezece ani. Luase examenul de admitere la şcoala Normală de la Piatra Neamţ şi la Liceul Industrial, încă dinainte de Cedare.

La putere se afla Mişcarea Legionară. Nu ştia ce era aceea. Doar despre învăţătorul său din Bicazul Ardelean, Costică Vlasie, şi despre un vecin, unul Neculai Găină, auzise că ar fi fost legionari. Erau înregimentaţi mai mulţi ţărani şi mai ales intelectualii satului, dar el nu-i cunoştea.

Sosi în Piatra Neamţ. Se îndreptă către Liceul Industrial, ca oferindu-i o perspectivă mai sigură. Se reînscrise. Întrebarea rămânea unde să fi mâncat. Fu îndrumat spre Cantina Legionară, situată în centrul oraşului. Când o văzu, îi luă ochii; aşa ceva nu mai întâlnise în satul lui, după cum nici nu şi-a închipuit ca toţi elevii refugiaţi să poată lua masa acolo.

Fu uluit când constată că elevi ai liceelor din localitate, ca şi profesorii lor, serveau la mese. “Adică, să mă servească pe mine domnii elevi şi profesorii, când sunt îmbrăcat ‘în ţărănesc’?”, se mira. Într-adevăr: cioareci, cămaşă, suman, căciulă, avea; doar că în loc de opinci, purta bocanci. “De unde să merit eu asta?! Şi să mai şi vorbească atât de respectuos cu mine, un ţărănaş… Băăă, şi eu aş intra la ăştia , dacă s-ar uita la mine şi m-ar primi…”

Îl mai impresiona şi disciplina de pretutindeni. Citeşte în continuare →

IMAGINI DE LA INMORMÂNTAREA EROULUI LUPTEI ANTICOMUNISTE DIN MUNŢII FĂGĂRAŞULUI, ION GAVRILĂ-OGORANU

PE ULTIMUL DRUM...

Citeşte în continuare →

 Pământ de la Palanca, la picioarele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Zona Palanca. Foto: Flux

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat, marţi, 2 martie 2010, un flash-mob în faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, din municipiul Chişinău, protestând astfel împotriva cedării către Ucraina a unei părţi a teritoriului naţional al R. Moldova.

Protestatarii, în marea lor majoritate fiind tineri, au purtat panglici tricolore şi pancarte cu inscripţiile: „Măria Ta, nu vom ceda Palanca!», „Pământul nu se vinde!» şi «Nu vă trădaţi strămoşii!».

Acţiunea s-a desfăşurat exact în ziua în care s-au împlinit 18 ani de la declanşarea războiului de la Nistru din 1992, care, mai apoi, a fost denumit Războiul Independenţei. Participanţii la flash-mob au menţionat faptul că acum 18 ani eroii ţării noastre au apărat cu arma în mâini, cu jertfa propriilor vieţi fiecare palmă de pământ la Nistru, iar astăzi teritoriul naţional este cedat la Palanca de bună voie, fără nici o rezervă şi contrar prevederilor legale şi constituţionale.

La acţiune a participat şi reprezentantul Comitetului cetăţenesc Palanca, domnul Ion Voloh, care a relatat despre ilegalităţile la care recurg Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova şi poliţia de frontieră a Ucrainei, încălcând drepturile la proprietate şi la libera circulaţie ale pălăncenilor la traversarea şoselei Odesa-Reni în regiunea satului Palanca din raionul Ştefan Vodă.

Protestatarii au adus un ghiveci cu pământ din moşia satului Palanca de dincolo de traseu, care, în cazul cedării definitive a acestui tronson de şosea, va fi ruptă din trupul Republicii Moldova, ajungând o exclavă în teritoriul ucrainean. Ghiveciul cu pământ de la Palanca a fost depus la soclul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca gest simbolic, marele voievod fiind unul dintre cei mai neînfricaţi domnitori români care au apărat cu sabia în mână pământul strămoşesc.

Reprezentantul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, Radu Buşilă, a făcut apel către autorităţile Republicii Moldova solicitându-le să nu semneze actul privind transmiterea terenului către partea ucraineană, acţiune preconizată pentru 11 martie 2010.

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă întruneşte 27 de organizaţii neguvernamentale, care s-au reunit la 10 februarie într-o alianţă care, de rând cu alte acţiuni, îşi propun să apere interesele locuitorilor satului Palanca şi ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în dosarul transmiterii tronsonului de 7,77 de km al şoselei Odesa-Reni şi a terenului adiacent acestuia.
Ziarul de Garda

  Combatanții de pe Nistru după 18 ani: “Am luptat pentru apărarea limbii și R. Moldova, însă serviciile secrete moldovenești de atunci ne-au trimis la moarte! Și-au bătut joc de noi!”

Pentru cei căzuţi...

Azi, 2 martie, se împlinesc 18 ani de la declanşarea războiului dintre R. Moldova şi forţele separatiste de pe Nistru. La această dată, forţele paramilitare transnistrene au luat cu asalt secţia de poliţie din Dubăsari, incidentul soldându-se cu primele victime omeneşti. Acest incident a marcat începutul războiului soldat cu sute de vieţi omeneşti şi cu mulţi alţi răniţi.

În timpul acestui război forţele de la Tiraspol au fost sprijinite făţiş de Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse, staţionată în Transnistria, preluând controlul asupra majorităţii localităţilor de la est de Nistru, dar şi asupra oraşului Tighina, de pe malul de vest, precum şi a satelor Gâsca şi Chiţcani. Doar câteva localităţi din Transnistria au rămas loiale Chişinăului.

Potrivit BBC, care îl citează pe primului preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, conflictul armat a fost plămădit la Kremlin. “A fost un război plămădit la Kremlin şi asmuţit de unele cercuri politice de la Moscova, susţinut din punct de vedere politic moral şi material. La 19 mai 1992, armata a 14-a a Federaţiei Ruse s-a implicat direct în conflict şi anume atunci am spus că Moldova se află în război cu Rusia. Deci, îl calificăm ca pe un război moldo-rus”, declara anterior Snegur pentru aceeaşi sursă.

Pentru combatanţii care au participat în operaţiunile militare, acest război a lăsat un gust amar. Potrivit multora din ei, statul R. Moldova i-a utilizat atunci când a avut nevoie, iar apoi a încercat să scape trimiţându-i chiar şi la moarte. Este şi cazul detaşamentului de partizani Burunduchi, unul dintre cele mai de temut pentru cazacii care luptau de partea transnistrenilor. Aceştia au luptat pentru apărarea patriei, după care au efectuat misiuni speciale pentru securitatea moldovenească. Într-un final, potrivit unuia dintre ei, statul chiar a încercat să scape din ei, iar unele cercuri de la Chişinău au încercat să le propună “înţelegeri murdare” pentru interesul politic.

Unimedia

G L O A T A

Aceia ale cãror patimi si vlagã au fost creme scânteietoare în revolutiile

Coperta interioara a lucrarii

Ardealului, sunt neînfricatii oameni de munte. Sunt oamenii vigorilor de codru. E gloata stãpânitã de elanurile sângelui si ale flãcãrilor.
Suferinta si chinul le-a fost dalta destinului care i-a cioplit aspru cum se cioplesc stâncile. Si cum sufletul le-a fost mereu mistuit de revolte ochii le strãfulgerã lumini de otele.
Asa i-a crescut asuprirea si mãretia care au trãit. Asa si-au izbãvit viata. 
Trocile in care si-au frãmântat pita mizeriilor au fost si leagãne pentru noile vlãstare cari erau pita nãdejdilor in zilele de mâine.
Tãria lor a fost ca stejarul si vrerea le-a fost muntoasã.
N’au trãit sub bolti de palat, dar au respirat sub bolti de codru. Au iubit pãgân pãmântul ce li s’a furat si s’au legat fanatic de glie.
Au vietuit pe culmi, mai aproape de stele si mãretia le-a mãrit credinta.
Au fost pãrtasii grandorilor de munte si forta le-a devenit amenintãtoare.
Din pruncie, topoarele lor au despicat codri si au sfãrâmat mãruntaie de munte, de aceea, in fantezia lor s’a sãlãsluit si a crescut Strâmbã-Lemne si Sfarmã-Piatrã. Viata a devenit basm.
Sub vigoarea barbarã si mãreatã, sub tãria pe care munca si îndârjirea o fãcuse osoasã, pietroasã, patimile lor au devenit pasiune tragicã si pasiunea eroism aspru ca un cântec sãlbatic.
Când nu mai puteau rãbda asuprirea, atunci începeau rãzvrãtirile. Si revoluiiile lor nu erau din îndemnuri si teorii, ci consecintã a vietii trãite, erau scrâsnetul si furia sclavilor, cari din robia grofilor au ajuns in halucinanta robie a dorului de libertate, care nu le cerea decât patimile devenite furii si pumnii lor aspri, cari înelestati pe securi au încercat de atâtea ori sã doboare grinzile unei stãpâniri strãine. In fiecare veac au aprins de mai multe ori, culmile, si-au fãcut sã clocoteascã vãile de tumult, contra acelora ce, din tiranie, s’au jucat cu focul.
Ca descendenti ai Dacilor le-a fost parcã prin blestem hãrãzit sã-si câstige cu lancea, necontenit, dreptul la viata asprã. In veacul al XII, al XIII-lea si al XIV-lea revolutiile s’au înlãntuit atât de des, încât toatã epoca a rãmas caracterizatã prin acel “tumultus rusticorum”. Citeşte în continuare →

Ameninţat cu moartea ca să nu spun adevărul

La 7 aprilie aproape fiecare cetăţean căruia nu-i era indiferent destinul statului nostru a avut de suferit în urma evenimentelor: părinţi, fraţi, surori, soţii, copii — eram atunci toţi cu sufletul la gură.

Damian Hîncu după maltratările suferite

Personal am fost dus la Comisariatul de Poliţie, fiind luat din stradă, noaptea, ca pe vremea NKVD-ului. Când eram bătut la Comisariat timp de 2 zile, mi-am pierdut cunoştinţa de câteva ori. Printre bătăi, auzeam indivizii purtând cagule vorbind între ei: «Uite, încă unul îi gata!». Am fost scos afară la aer ca să-mi revin şi să fiu bătut din nou până la leşin, şi aşa timp de 2 zile. Am spus-o şi o mai spun: am scăpat ca prin miracol cu zile.

Nu îmi voi găsi liniştea niciodată, ştiind că în acest fel au fost omorâţi câţiva tineri în timpul acelor evenimente. În numele lor, din ziua în care am fost eliberat din închisoare, mi-am zis că voi denunţa public acest regim criminal şi voi spune tot ce ştiu despre 7 aprilie 2009, chiar dacă ar fi să-mi risc viaţa spunând adevărul.

Precizez aici că am fost ameninţat cu moartea. Mi s-a spus că voi fi omorât eu şi familia mea de către indivizii mascaţi, atunci când eram torturat şi ceream avocat, când spuneam că voi spune presei despre ce mi s-a întâmplat.

De îndată ce am fost eliberat din închisoare, fiind printre primii tineri eliberaţi, am contactat mass-media, ca să aduc mărturii, vorbindu-le despre chinurile la care erau supuşi tinerii arestaţi. Misiunea noastră este prea importantă ca să ne temem de ameninţările cu moartea: misiunea noastră, a tinerilor, este de a ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană.

Fetele care au suferit atunci şi sunt victime ale evenimentelor din aprilie 2009 nu trebuie abandonate în disperare şi durere, cu demnitatea lezată şi sufletul rănit. Guvernul actual ar trebui să le aducă acasă din Italia, să le asigure protecţie şi asistenţă. Acesta ar fi un exemplu că în statul nostru justiţia stă în capul mesei şi ar încuraja tinerii care au dat jos, prin proteste paşnice, ultima dictatură atunci.

Fără să vreau, citind articolele din ZdG, am trăit din nou momentele din aprilie 2009. Mi-au revenit în minte toate trăirile oamenilor: durerea, speranţa schimbării, lacrimile, căutarea cu disperare a victimelor prin comisariate, teroarea, crimele. Vrem nu vrem, ne punem nişte întrebări: Câte dintre aceste cazuri au fost elucidate de atunci? Ce au obţinut acele victime? Câţi dintre criminali au fost descoperiţi? Câţi membri ai organelor de drept care au aplicat comanda atunci, au lovit în oameni şi au ucis au fost demişi şi traşi la răspundere?

Să nu uităm că Europa stă cu ochii pe noi, iar viitorul R. Moldova este în familia europeană. Uniunea Europeană alocă fonduri de susţinere şi dezvoltare statului nostru, însă are nevoie, în schimb, să se convingă că lucrurile avansează, inclusiv în domeniul justiţiei şi respectării drepturilor omului.

Damian Hîncu, student la Drept, Franţa, 22 februarie 2010

Dr. Ivo Gheorghiev. Presedintele „AVE”, Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria 

“Binele romanilor din Bulgaria a plecat odata cu turcul, la 1877”

Medicul Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe)

 Dupa recensamintele oficiale, in satele de la sud de Dunare (din jurul Vidinului) si pana la granita cu Serbia, in Valea Timocului, ar locui circa 150.000 de “vlahi” si “romanofoni” – asa-zise “grupuri etnice”, carora prietena si partenera noastra de aderare europeana Bulgaria, nu le da nici o importanta. In realitate, din numaratoarea intreprinsa chiar de asociatiile acestor “vlahi” rezulta ca numarul lor trece de 250.000. Si intr-un caz, si in altul, adevarul este cat se poate de simplu: asa-zisii “vlahi” sau “romanofoni” (dar niciodata “romani”, in limbajul oficial bulgaresc!) sunt o minoritate etnica romaneasca. Ei nu sunt nici aromani, nici vlahi, sunt pur si simplu romani, urmasii tracilor romanizati care au populat candva marea provincie latina Tribalia. Traiesc pe aceste meleaguri de peste 2000 de ani, dar, din nefericire, ajunsi in zilele noastre, nu le este dat sa se bucure pe deplin ca sunt cetatenii unei tari membre a Ue. Bulgaria, mult laudata de oficialii de la Bruxelles pentru “progresele” ei in materie de drepturile omului si democratie, nu recunoaste, prin Constitutie, existenta minoritatilor etnice, ci doar a “grupurilor etnice” – ceea ce contravine Conventiei Cadru privind minoritatile a Uniunii Europene. Dintre aceste “grupuri”, doar turcii si tiganii au partide politice si drepturi la educatie in limba materna, la viata culturala si religioasa. Pentru autoritatile de la Sofia, cei 250.000 de romani traitori in zeci de comunitati compacte, nici nu exista. Am fost la Vidin, la Ganzova si la Smardan si am vorbit olteneste, cu “fusei” si “ma dusei”, cu multi sateni la fel de vrednici si de iuti ca fratii lor de la nordul Dunarii, in schimb Sofia imi spune mie, jurnalist roman, si Europei intregi, ca nu e adevarat, ca o minoritate romaneasca nu exista la sud de Calafat! Care sa fie explicatia? Aici e tot secretul: daca ar spune ca romanii sunt “romani”, adica daca i-ar recunoaste ca minoritate etnica, Sofia ar fi nevoita sa finanteze si sa deschida scoli si licee in limba romana, biserici, edituri, ziare, posturi de radio si Tv etc. Asa cum a deschis statul roman pentru micile comunitati bulgare de pe teritoriul sau! Ca sa nu intre la cheltuiala, Bulgaria prefera sa bage capul in nisip, ca strutul, si sa poarte la brau, ca jandarmii regali de acum 70 de ani, foarfecele de taiat zavelcile si camesoaiele romanilor. Acesta este ceea ce propaganda oficiala numeste “modelul etnic bulgar”. Citeşte în continuare →

Troica Specială a NKVD din RASSM ordona uciderea a câte 200-300 de persoane la o şedinţă!  

“Si ruşii şi moldovenii români au suferit în egală măsură de pe urma activităţii regimului comunist totalitar. 

Membrii comisiei care se ocupă de studierea crimelor comunismului. Foto: Unimedia

 Totodată, este necesar să facem precizarea că românii moldoveni aveau încă un cap de acuzare datorită naționalismului de care dădeau dovadă”. Acestea sunt declarațiile lui Igor Caşu, vicepreşedintele comisiei pentru condamnarea crimelor regimului totalitar comunist. 

Potrivit lui, comisia analizează în această perioadă arhivele secrete ale mai multor instituții de stat, inclusiv cea a Ministerului de Interne. “Avem date care confirmă faptul că în anul 1941 de pe teritoriul R. Moldova de acum au fost deportate 20 mii de persoane, în timp ce în anul 1949 – cca 36 mii de persoane. Totodată, avem şi acte care confirmă că cca 95 mii de persoane au fost deportate în total în acea perioadă. 

Făcând diferenţa, putem concluziona că nu avem niciun fel de informaţii despre ce s-a întâmplat cu restul de 40 de mii de persoane”, a mai precizat acesta în cadrul conferinţei de presă desfăşurată astăzi la miezul zilei. 

“Am depistat în arhivele MAI câteva mii de dosare, care se referă la condamnarea persoanelor ce au colaborat cu autorităţile româneşti şi cele germane (numiţi culaci sau colaboraţionişti). Provenienţa socială a acestora este variantă. Aceştia erau în special din rândul ţăranilor simpli. Referitor la componenţa etnică, o estimare arată că jumătate erau moldoveni de origine românească. Restul erau de origine ucraineană, ruşi, chiar şi găgăuzi. Noi nu suntem de acord ca aceştia să fie numiţi trădători. Ei au fost mai degrabă victime ale timpului în care au trăit”, au mai precizat membrii comisiei de condamndarea a crimelor regimului totalitar comunist. 

Referindu-se la arhivele ministerului de interne, membrii comisiei spun că au descoperit până în acest moment zeci de dosare şi procese verbale ale Troicii Speciale (n. r. Troicile NKVD au fost, în istoria sovietică, comisii formate din trei persoane însărcinate cu ceeea ce se numeşte astăzi pedapsa extrajudiciară [внесудебная расправа, внесудебное преследование]. Troicile au fost introduse ca un organ paralel cu sistemul oficial legal pentru pedepsirea rapidă a elementelor antisovietice.) “Potrivit datelor, majoritatea verdictelor Troicii Speciale din RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) se terminau cu sintagma – Rastreleati (împuşcat). Foarte puţine dosare din cele care au ajuns pe masa troicii speciale au avut altă concluzie decât cea menţionată mai sus. Există procese verbale care arată că aceste şedinţe ale Troicii puteau avea loc de 2-3 ori pe zi, iar în cadrul lor peste 200-300 de persoane erau condamnate extrajudiciar la moarte”, a precizat Gheorghe Cojocaru, preşedintele comisiei pentru studierea crimelor comunismului. 

Membrii comisiei pentru condamnarea regimului comunist totalitar au precizat că statul oferă acces către toate documentele necesare pentru defăşurarea studiului şi că ultimii nu întâmpină nicio piedică în acest sens. “În curând urmează să fie analizate şi arhivele SIS, instituţie care la fel s-a arătat deschisă în a colabora cu privire la analiza activităţii regimului comunist” au conchis membrii comisiei. 

UNIMEDIA precizează că autorităţile moldovene au aprobat săptămâna trecută desecretizarea arhivelor din perioada anilor 1974-1984 şi 1985-1991. 

Sursa: UNIMEDIA