Garda de Fier

Noi, locuitorii Munților Apuseni, adunați astăzi, 19 octombrie 2013, la Câmpeni, ne afirmăm dreptul de a ne decide singuri soarta. În temeiul acestui deziderat legitim, proclamăm:

Pâmântul, pădurile, pășunile, apa și aerul Munților Apuseni aparțin celor care locuim aici, așa cum ne-au fost lăsate moștenire de străbuni. Avem dreptul și obligația să le transmitem în bună stare urmașilor noștri, pentru ca și ei să se poată bucura de ele. Locuitorii Apusenilor sunt cei îndreptățiți să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bogățiile cu care ne-au înzestrat natura și bunul Dumnezeu vor fi valorificate în folosul comunității noastre și al României!

Viața în Munții Apuseni nu e ușoară, dar avem pășuni pe care putem să ne creștem vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobilă, încă mai avem ape curate, peisaje, monumente ale naturii și o istorie care atrag zeci de mii de turiști în fiecare an. Sunt activități de pe urma cărora locuitorii Apusenilor trăiesc deja și sunt oportunități de dezvolrare, care, valorificate cu înțelepciune pot să asigure un trai bun atât nouă, cât și copiilor și nepoților noștri. Noi nu cerșim la ușile altora, alții au venit la ușa noastră și încearcă să ia și să distrugă ceea ce ne aparține! Citeşte în continuare →

La Biblioteca B.P. Hajdău din Chişinău a avut loc lansarea cărţii „Garda de Fier in Basarabia. Documente”, autori Alexandru Moraru şi Benedict Ciubotaru apărută la Editura Iulian. Despre culegerea de documente au vorbit: Directorul Arhivei OSPRM, istoricul Veaceslav Lupan, dr. Elena Şişcanu, dr. Vasile Şoimaru, poetul şi scriitorul Ionel Căpiţă, camarad Codreanu.

„Cel ce stă indiferent, fricos şi laş în faţa ţării sale care moare, va fi blestemat de cei ce vin după el. Ţară, cheamă-ţi feciorii şi vor răspunde. Cei ce te iubesc vor răspunde, iar laşii vor sta muţi.”
(Corneliu Zelea Codreanu)[1]

Culegerea de faţă reprezintă o contribuţie de-a dreptul inedită la istoria societăţii româneşti din perioada interbelică. Caracterul de contribuţie inedită îi conferă subiectul comun al acestor 300 de documente – crâmpeie din activitatea unor membri ai Legiunii „Arhanghelul Mihail” în Basarabia din cadrul României Mari aşa cum au fost acestea surprinse şi catalogate de agenţii mai puţin instruiţi[2] ai poliţiei şi siguranţei statului democrat român. Aceste documente cuprind şi unele care ţin de alte organizaţii politice cum ar fi Liga Apărării Naţional Creştine (Partidul Naţional-Creştin, „cuziştii”), Partidul Ţărănesc al dr. N. Lupu, Partidul Comunist Român, precum şi documente care ţin de asemenea reprezentanţi ai clasei politice româneşti ca Pantelimon Halippa şi Victor Iamandi. Aceste documente au fost incluse pentru a oferi o viziune mai largă asupra metodelor de lucru ale statului democrat român şi a atmosferei din acei ani. Acest subiect – Mişcarea Legionară – a provocat, provoacă şi va provoca atitudini nu numai dintre cele mai diverse şi contradictorii, dar şi dintre cele mai vehemente. Şi asemenea atitudini au apărut din chiar momentul înfiinţării acestei mişcări, într-o zi de iunie din anul 1927.

CASETA / ROLA NR. : R830
NR. DE INVENTAR : 2702
DOCUMENTUL NR. :
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 14.03.2000
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 13.10.2006
TRANSCRIERE : Octavian Silvestru
DACTILO PC :
OBSERVAŢII : Interviu telefonic.
CONŢINUT: Memoriu adresat autorităţilor americane din Germania (1945)

Octavian Silvestru: Astăzi 14 martie 2000, de la Bacău, domnul inginer Virgil Velescu a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul SRR. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial eraţi în Germania în zona de ocupaţie americană. Legionarii erau urmăriţi, dar dv. aţi reuşit să înaintaţi un memoriu unui for superior al americanilor. Despre ce este vorba? Dacă ne puteţi spune câteva cuvinte despre acest demers al dv.?

Virgil Velescu: Am alcătuit un Memoriu de vreo douăzeci de pagini unde prezentam situaţia Mişcării legionare, şi că de fapt … (nu se intelege) că de fapt am stat în lagăr, tot ce ni s-a întâmplat. Ne spuneau că vom rămâne în lagăr până ce vom avea bărbi albe, nu? Deci nu era vorba de o protejare, era o amenintare în permanenţă, nu? Citeşte în continuare →

Investigaţiile întreprinse în septembrie 2013 la Periprava, judeţul Tulcea, au dus la descoperirea unei gropi comune unde au fost aruncaţi deţinuţii decedaţi în perioada 1958-1963 din colonia de muncă Periprava, conform declaraţiilor reprezentanţilor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

“Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localităţii, într-o zonă lipsită de morminte ale comunităţii locale de ruşi lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 de metri pătraţi fiind identificate rămăşiţe umane aparţinând unor defuncţi depuşi în modalităţi diferite, înhumaţi în mai multe perioade”, se arată într-un comunicat de marţi al sursei citate. Citeşte în continuare →

CASETA / ROLA NR. : C 960
NR. DE INVENTAR : 2544
REALIZATOR : Octavian Silvestru
DATA ÎNREGISTRĂRII : 21.04.1999
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII :
TRANSCRIERE :
DACTILO PC : SA
OBSERVAŢII : Are fraze/cuvinte neterminate
CONŢINUT : ALEXANDRU SERAFIM

Octavian Silvestru : Astăzi, 21 aprilie 1999, suntem acasă la domnul Alexandru Serafim care a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Domnule Serafim, dumneavoastră încă de pe vremea când eraţi student aţi aderat la Mişcarea legionară. Dacă vreţi să ne spuneţi când anume şi mai ales de ce ?

CIOCNIRILE DIN PARCUL CAROL, 1933

Alexandru Serafim: Pot să spun că am aderat la Mişcarea legionară sau mai bine zis la Garda de Fier încă înainte de a fi student[1]. Intâmplarea a făcut că la 24 ianuarie ‘933 să fiu în Bucureşti ca elev, când studenţimea bucureşteană a luat hotărârea ca să pună o cruce la mormântul Eroului Necunoscut[2] pentru că, conform uzanţelor, sau nu ştiu ce să spun, indicaţiilor date, neştiind sigur ce religie a avut soldatul necunoscut, s-a hotărât să nu aibă cruce, semilună sau aşa… Studenţimea creştină însă, considerând că pentru înfăptuirea României Mari n-au fost sacrificaţi nici evrei, nici turci, nici maghiari ci numai români creştini, a luat această hotărâre. Am mers şi eu ca elev, s-a pornit de la biserica Sfântul Anton care era biserică studenţească atuncea, era în piaţa de flori, până la Parcul Carol. Era întreaga studenţime, nu numai legionară. Studenţimea cuzistă era condusă de advocatul Emilian. Studenţimea legionară era condusă de Traian Cotigă, preşedintele uniunii şi de Stelescu, care era deputat. Citeşte în continuare →

Ziarul “Cuvântul”, 1940

Citeşte în continuare →

Coadă la carne în “epoca de aur”

De câteva zile, atentia publică se focalizează pe torţionarii comunişti Vişinescu şi Ficior. Parcă trezită din blestemul uitării, societatea românească încearcă să înnoade istoria şi să aducă în fata justitiei un coşmar care părea trecut sub uitare. Este ruşinos faptul că abia acum, după 23 de ani de la Revolutie, reuşim să admitem că tortionarii există cu adevărat. Mă întreb, de ce oare a fost nevoie de atâta timp să ne trezim sau cine a avut interesul să treacă sub tăcere atâta vreme faptele călăilor neamului românesc? Se spera oare că vor muri aceştia şi nu vom mai fi nevoiti să îi judecăm pentru faptele lor? Era oare important să nu aflăm din cine era format întregul sistem de distrugere a intelectualitătii şi spiritualitătii româneşti?

Oricare ar fi cauza pentru care au fost tinuti aceştia la păstrare, voi arăta cu degetul acuzator către istoricii români care au dovedit prin tăcerea lor complicitate la faptele călăilor neamului. Citeşte în continuare →

IENEA ION

COMUNICAT DE PRESĂ                                      

IICCMER demarează o nouă acţiune de deshumare a unei victime a Securităţii: Ioan Ienea, ucis în 1950, în Verendin (jud. Caraş-Severin)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează vineri, 20 septembrie 2013, în localitatea Verendin, com. Luncaviţa, jud. Caraş-Severin, o acţiune de investigaţii, care urmăreşte deshumarea pe cale arheologică a osemintelor lui Ioan Ienea, ucis prin împuşcare de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950.

Ioan Ienea, cunoscut şi sub porecla de Budarcă, s-a născut în satul Verendin la 15 martie 1909. Părinţii săi, Nicolae şi Floarea, au avut patru copii, Ioan fiind singurul băiat. Pe 30 iulie 1936, acesta s-a căsătorit cu Marta Mutaşcu (n. 3 noiembrie 1919, Verendin, d. 10 aprilie 1997), cu care a avut un fiu, Ion (n. 1 iulie 1937, d. 19 august 2010). Ţăran la origine, Ioan Ienea s-a ocupat de cultivarea pământului şi creşterea animalelor. A fost încorporat în armată pentru satisfacerea serviciului militar la o unitate din oraşul Cugir, jud. Alba, unde şi-a însuşit cunoştinţe de armurier. Contingentul său a fost mobilizat pentru a participa la acţiunile militare de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Ca participant la război, Ioan Ienea a dobândit statutul de veteran de război. Citeşte în continuare →