Garda de Fier

Căminul “Ardealul legionar” din Cluj

«Glasul Strămoşesc», Cluj, Anul IV, Nr. 9, 1 Noembrie 1937

Căminul «Ardealul legionar» cum a fost botezat, reprezintă sforţarea de muncă a legionarilor clujeni. O clădire mare, care să fie isvor de viaţă şi credinţă nouă, îi era necesară Capitalei Ardealului. Legionarii i-au dat-o. Ca toate iniţiativele şi lucrările legionare, are şi acest Cămin povestea lui. O poveste simplă. S’a pornit la realizarea lui, fără absolut nici un ban. N’aveam bani, n’aveam loc, n’aveam material, n’aveam nimic, afară de credinţă şi voinţă.

PRIMA BĂTĂLIE

Cel dintâi gând a fost acela de a ne cumpăra un loc. Am găsit două parcele de cate 900 m², şi cu o sforţare colectivă, am ajuns să le cumpărăm. In ziua de 2 Iulie 1935 proprietatea acestor parcele era transcrisă pe numele Căpitanului. Citeşte în continuare →

INVIEREA MÂNTUITORULUI

Christos a înviat, creştini!…
Din morţi, Christos a înviat!…
E zarea plină de lumini
Şi parcă Serafimi de crini
Străbat văzduhu ‘n lung şi’n lat:
Creştini, Christos a înviat!…

In toate, Duhul Lui cel sfânt,
Trimite har de viaţă nouă,
Şi tuturor de pe pământ
Le pune’n inimi câte-un cânt,
Şi râde’n bobu’ cel de rouă,
In care Cerul stă răsfrânt…

Surâsul Lui e-acel pe care
Il cerne salcia pe ape;
El toarce’n fiecare floare
Un fir de aur smuls din soare
Şi’n vadul milei Lui, încape
Chiar viermele, să se adape!…
Citeşte în continuare →

Editorial

Citeşte în continuare →

Baterea piroanelor – reproducere din “Viaţa lui Iisus” de J. James Tissot (1897) – Colecţia Prof. Nae Ionescu

Citeşte în continuare →

Arhiva Presei Legionare din Exil şi din Ţară (apasă pe imagine)

Citeşte în continuare →

Ţarul Putin

Cum engleza nu le-a intrat în cap aleşilor, s-au apucat să înveţe rusa şi chineza. Cu sau fără americani (şi-au spus în sinea lor), pînă la urmă, tot la mîna fratelui mai mare de la Răsărit vom ajunge. De ce să nu-i înţelegem şi noi? Au provizii în euro şi dolari, iar acum, prevăzători, vor să facă rost „în mod cinstit” de niscaiva yuani şi ruble. Ruşii ne-au fost cei mai buni prieteni în trecut! Nu-i aşa? În timpul războiului au comis tot felul de nenorociri prin satele româneşti. Îşi băteau joc de femei, furau, luau bunuri din case, erau violenţi, relata actorul George Motoi. Sătenii îşi ascundeau în podul casei fetele şi nevestele tinere din calea violatorilor ruşi în haină militară. Pe deasupra, ne-au dat tezaurul înapoi, ne-au dat şi teritoriile, iar noi, nu şi nu! L-au şcolit pe Ilici, primul preşedinte al democraţiei de tarabă. Cum noi nu prea mai avem armată, iar aviaţia militară e în comă profundă, devine tot mai evidentă opţiunea politrucilor noştri pentru Est. Ceauşescu a avut mai mult curaj să înfrunte U.R.S.S. decît aceşti filistini, poltroni sau poate, razvetka. Declaraţia lui Blănculescu referitoare la scutul antirachetă de la Deveselu şi la majorarea numărului de soldaţi americani pe teritoriul României, este un cartuş orb – o binecunoscută tactică de lansare a unei petarde pe piaţa politică, pentru a ţine mintea presei ocupată.  Însuşi, Ţarul Putin oferă motive statelor din blocul estic să se apropie de bună voie de stepa sa. Nu mai pun la socoteală faptul că, de la terminarea Primului Război Rece, liderii occidentali au fost puşi în faţa unei situaţii fără precedent, ceea ce demonstrează că Vladimir Putin este imprevizibil.  Citeşte în continuare →

Presa legionară din Exil şi din Ţară (apasă pe imagine)

Citeşte în continuare →

Monumentul dela Fântâna Albă…

Pregătindu-mă şi primăvara aceasta de pelerinajul la Fântâna Albă, care, mai în fiecare an are loc în preajma Sfintelor Paşti, mi-am cuminecat sufletul cu o poezie. Or, de foarte mult timp, acolo, pe acea pajişte verde străjuită de brazi semeţi, locul unde mă închin românilor căzuţi întru nemurire, mi-am găsit biserica pentru spovedanie şi împărtăşanie. E un sentiment de credinţă creştinească care mă răscoleşte mult mai profund decât între pereţii unui locaş de închinare. Şi dacă tot mi-am deschis sufletul cu această mărturisire, aş dori să le fac cunoscută cititorilor şi poezia–cuminecătură, care, de rând cu frumuseţea versului metaforic, ne transmite un extraordinar mesaj al dorului de libertate. Aşadar, iată cele şase strofe, pentru care autorul lor, poetul Radu Gyr, a fost condamnat la moarte:  Citeşte în continuare →