Garda de Fier

81 de ani dela jertfa Eroilor Moța – Marin la 13 Ianuarie 1937

Din cripta sfintelor tăceri
Voi! ce aţi murit pentru credință
În chinuri aspre şi dureri
Priviţi înspre a noastră biruință.

II.

De ce şedeţi şi nu veniţi
În hora Neamului român?
Vă cheamă fraţii cei iubiţi,
Scăpaţi din gura neamului păgân.

III.

Vă plânge astăzi ţara ‘ntreagă,
Brăzdată cu mormintele de fraţi;
Vă plâng copiii fără vlagă
Căci de vrăjmaşi sunt răzbunaţi.

IV.

Noi suntem singuri azi,
Dar duhul vostru ne veghează
Veniţi! Vă cheamă miile de brazi,
Vă cheamă astăzi ţara trează!

Gheorghe C. ROUĂ
Revista “Luceafărul”, Oct-Dec. 1940, Anul VI, Seria II, Nr. 11-12

Neam al meu…

         – cotruşiană –
Neam chinuit, scuipat, lovit,
Neam răstignit,
cine se mai apleacă
peste rănile tale sângerânde?
Flămânde
de dreptate îți ridici privirile spre cer
nădejdea ți-e mare, voința de fier!

Cât vezi cu ochii,
din hotar în hotar, numai morminte.
Tâlharii ți-au călcat casa,
copila, nevasta,
altarele şi moaştele sfinte,
ți-au luat pâinea de la gură,
boii şi plugul din bătătură…

O, simt cum creşte ‘n trupul tău
răzbunarea,
văd prăbuşindu-se
peste ucigaşii tăi Carpații,
văd înghițindu-i Marea
cea Neagră şi mare.
Fără milă, fără îndurare,
te văd scrâşnind, te văd lovind
şi întorcând uriaşa roată a destinului,
alungând de la vatră-ți
umbra blestemată a streinului…
Citeşte în continuare →

Dacia în timpul lui Decebal

Cred că nu există inimă de Român care să nu fi tresărit şi să nu zvâcnească la vederea coloanei celor două mii de oameni din ziua de 1 Ianuarie desfăşurată pe ambele maluri ale Prutului, unite simbolic cu un imens tricolor şi în strigătele îndurerate ale participanților care au ținut să reamintească un adevăr istoric de necontestat, şi anume că: “România n’a avut / Graniță la Prut!”.

Si chiar dacă unii au privit din confortul fotoliului şi al căldurii imaginile prezentate de posturile televiziunilor din România şi Basarabia, emoția unui astfel de moment istoric nu se poate să nu fi avut răsunet în taina inimii lor de Români, cu gândul la unirea pe care țara întreagă o aşteaptă cu atâta ardoare, pentru dreptatea noastră seculară asupra țarinelor bătătorite veacuri de-a rândul de opinca strămoşilor noştri şi, mai ales, de nedreptatea actuală a fruntariilor ce ne despart ca Români, de Români.

Da!, unirea pământurilor româneşti pentru care atâtea sute de mii de soldați şi-au închinat ultimele frânturi de viață în luptele de dezrobire, iar alte sute de mii de suflete şi ele pierite pentru dreapta lor statornicire de veacuri pe aceste meleaguri, deportați în adâncurile Siberiei care i-a înghițit în pântecele ei, nesățioasă de victime. Căci, drama pământurilor rupte de la sânul Țării s’a scris cu sânge, cu inimi zdrobite de neputință şi în durerea despărțirii fraților de acelaşi Neam, oropsiți şi umiliți sub crude şi nemiloase guvernări asupritoare.
Citeşte în continuare →

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –

“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.

Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.

C O L I N D E . . .

Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. Citeşte în continuare →

Sub doi meri şi sub doi peri,
Lerui Doamne, lerui ler,
Este-un pat închiițel.
Da’ pe pat cine-i culcat?
Domnul Christos împărat.
Da’ pe pat ce-i aşternut?
Scorțar negru mohorît,
Cu strâmțe până’n pământ.
          Si la cap
          Floare de mac,
          La părete
          Păun verde,
          La picioare
          Trei pistoale;
La marginea patului,
Coroana ‘mpăratului.

“Semne”, I, Nr. 9-10, Nov.-Dec. 1961, Paris

Citeşte în continuare →

D-na Zoe Rădulescu

Ce repede-i uităm!

Uităm! Repede! Parcă stergem cu buretele! Si, totusi, de ce? Am citit undeva comentariul unui ins “insultat” de o afirmație făcută de o doamnă, fiica unuia dintre eroii rezistenței dobrogene, Gogu Puiu, potrivit căreia “99%” dintre machidoni au fost legionari. L-a deranjat mult pe omul nostru această afirmație!

Personal, cred că n’a înțeles sensul afirmației: “99%” în limbajul popular înseamnă o majoritate, nicidecum un quantum precis, iar dacă privim din acest punct de vedere, fata eroului nostru Gogu Puiu, are dreptate. Important în cadrul disputei de mai sus e că, insului nu i se par deloc ofensatoare sutele de crime împotriva eroilor rezistenței dobrogene sau miile de arestări, teroarea instituită peste toate satele dobrogene asupra a sute de mii de oameni si dăinuită până la finele comunismului, decât afirmația doamnei Zoe Rădulescu, fata eroului Gogu Puiu, născută în detenție după arestarea mamei însărcinate, Olimpia Puiu! Nimic despre acestea!

“Telescu”, asa se semnează curajosul nostru insultat! Un fel de Stelescu, neacceptat, dar cooperant si care îsi încheie scurt si la obiect prostologica-i afirmație: “Vom cere avocaților nostri să o aducă în fața Curții pentru a da socoteală”. “Merită – ne spune insultatul nostru într’un alt pasaj – să fie adusă în fața justiției pentru faptul că debitează o enormitate ca aceasta”… Ați înțeles? “Vom cere… “ Vai de noi, si-a permis o doamnă să afirme asa ceva, o asa “enormitate” fără să fie trasă la răspundere?! Si ca revers, ați mai auzit de-o asa enormitate, ca o persoană “să fie adusă în fața justiției” pentru culpa de “estimare”? Un fel de “fals tratat de vânătoare” de oameni la propriu… Mutanții nostri n’au înțeles nimic în ultimii 20 de ani! Citeşte în continuare →

Coperta revistei

♦ “CETATEA LUMINII” Director: Prof. Dumitru Paulescu (Revistă de Cultură şi Artă), Sao Paulo – Brasilia. Anul I, Nr. 1, 23 August 1954. “Purtăm în sufletele noastre sbuciumate, icoana pământului natal. Purtăm în inima noastră pribeagă, icoana neamului osândit. Destin de răscruce ducem pe umeri şi ne scriem cu sânge cronica amară… Cetatea Luminii înseamnă pentru cei care i-au dat ființă şi se vor îngriji de viața ei, tranşeu de luptă permanentă, drum de onoare şi sacrificiu pentru neam. Înseamnă armă nebiruită, în lupta pentru recucerirea dreptății şi libertății pierdute. Cetatea Luminii, înseamnă veghere de sentinelă credincioasă, întru apărarea patrimoniului nostru sacru. Acest ideal ni-i drag şi sfânt şi rămâne scris în inimile noastre”. Tipărită în frumoase condiții grafice, se mai specifică în corpul revistei că ea “apare în cadrul ‘Bibliotecii SATUL’, sprijinindu-se pe elanul unui mănunchi de compatrioți din S. Paulo, strânşi în jurul figurei nemuritoare a filosofului V. Conta”. Dintre colaboratori: Iulia Carâp, Vasile Posteucă, N. Iancu – Păltinişanu, Alexandru P. Silistreanu, Dumitru Leontieş, N. S. Govora, Faust Brădescu, Nicolae Roşca, Gr. Nandriş, Al. Busuioceanu, Dumitru Mărgineanu, Toma Jalbă, Dan Boghiu, Victor Buescu, Cătălina Negură, Prof. George Onciul, s.a. Semnează în numărul de debut Prof. Nae Ionescu despre “Ființa noastră spirituală si omul de caracter” (din convorbirile îngrijite de Mircea Eliade si G. Racoveanu), Prof. univ. Grigore Nandriş (fost presedinte al Societății pentru cultură, 1929 – 1942) vorbeste în cadrul cercetării sale “Despre viața culturală a Bucovinei”, Prof. George Onciul prezintă un studiu de frumoasă semnificație “Despre Muzica Populară Românească”, D-tru Paulescu înfierează “Robia Întunericului” marxist, încrezător că “sub stindardul nemuritor al Libertății, într’un front comun de luptă si sacrificiu, se vor încolona mâine toate neamurile pământului, constiente de primejdia de moarte a Robiei Întunericului Comunist” scoțând “neamul omenesc de sub apăsarea tuturor fărădelegilor”, Prof. univ. Victor Buescu îsi expune punctul său de vedere cu privire la vechea capitală a Daciei, Sarmisegetuza, sub titlul “Sarmisegetuza dans la toponymie Daco-Romaine” (Sarmisegetuza în toponimia Daco-Romană), în lumina noilor descoperiri arheologice sau teoriilor emise, cuprinzând în analiza sa trei aspecte de raportare: arheologic, lingvistic si toponimic, iar Mircea Eliade, în lb. portugheză, descrie cu admirație venerația în cultul lui Zalmoxis a Daco-Geților, viața simplă si ascetismul lor sub influența lui Burebista în articolul “Sob o signo de Zamolxis” (Sub semnul lui Zamolxis). Citeşte în continuare →

Suntem invitați la joc cu “Alunelul”...

Ca si în anii precedenți, Sâmbătă, 21 Octombrie 2017, “Festivalul Românesc” din Jacksonville si-a deschis porțile. Beneficiind de vremea plăcută, împreună cu oaspeții nostri sosiți special în vizită pentru această ocazie, ne-am îndreptat pasii la Festival cu emoție firească, specifică în jurul manifestărilor de acest fel, când un număr mare de români se strâng împreună. Nu am fost dezmințiți în asteptările noastre: românii, cei mai mulți din comunitate sau din localitățile apropiate orasului, au ținut si de această dată să fie prezenți la măreața sărbătoare. Un bogat program muzical, bucatele specific românesti stropite de băuturile cu marcă românească, standurile cu frumoasele obiecte tradiționale, iconițele si coloritele noastre ii puse la vânzare, iată, un întreg lanț de motive ca să ne bucurăm în cel mai specific decor de reîntâlnirea cu ceilalți frați de neam.

Si în acest an am fost impresionați de buna si frumoasa organizare a evenimentului! Ne-am parcat “bolidul” ceva mai la vale, într’un spațiu verde si larg din spatele bisericii, devenit ad-hoc parcare generală, si am revenit la intrarea oficială, pavoazată cu drapelul tricolor si cel american. Am trecut pe sub bolțile frumoasei porți de lemn în stil românesc si am pătruns sfiosi înăuntru, întâmpinați de acordurile “Bănățencei” si cătând cu ochii la mulțimea de oameni care, ce-i drept, o spunem un pic dezamăgiți, ni s’au părut mai puțini față de manifestările anterioare. Suntem izbiți imediat de mirosul mititeilor ce sfârâie pe grătare, si ne îndreptăm instinctiv la locul cu pricina, undeva, tocmai la capătul opus intrării. Trecem de chiotele copiilor gălăgiosi ce se aleargă pe pajistea verde, priviți cu admirație de părinții cuprinsi deja în linistea desfătării (la mesele special amenajate de sub imensul cort dreptunghiular ce se întinde până, hăt, hăt, departe), cu privirea la fumul albăstrui ce se ridică în rotocoale si care ne atrage ca un magnet spre mesele pline ochi de bunătăți. Ne apropiem si citim lista preparatelor, cuprinsi inexplicabil, dintr’o dată, de-o mare foame: într’un loc, iată, cârnații cu varză, acompaniați de mămăliguța aburindă, brânză si smântână, sarmale aburinde, într’altul rotiseria cu porc afumat (cam pe-aici era si fumul de care-am amintit), pastramă apetisantă, ceva mai încolo mititeii, puii afumați cu usturoi, vin pentru toate gusturile, alb si negru, țuică si… Citeşte în continuare →

Seria III, Nr. 1, 1974, Argentina

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC” (3) (serie nouă). Director: Prof. Dumitru Găzdaru. Anul I, Nr. 1, 20 Mai 1974, Buenos Aires, Argentina. Secretariatul şi Administrația: Nicolae Șeitan și I. V. Petre. În memoria lui Ilie Gârneață. Paginile comemorative sunt iscălite în ordine de: N. Șeitan – “Bădia Ilie Gârneață”; C-tin Papanace – “Ilie Gârneață, Crâmpei de amintiri”; Vasile Iaşinschi – “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; Dorina Gabor – “Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneață”, precedate de o “Notă” pe care o semnează Dumitru Găzdaru (D.G.) în care expune, schematic, în patru puncte, ideile generale care stau la baza tipăririi acestei noi serii. Pe scurt, acesta precizează: “1. Nu inițiem o publicație periodică nouă, ci o continuăm pe aceea fundată de Căpitan în 1927…”; “2. Sub conducerea Căpitanului si apoi a lui Ilie Gârneață Pământul Strămoşesc a avut caracter de publicație oficială. Noi astăzi nu putem avea un oficios legionar si cu atât mai puțin o publicație oficială legionară… Voi considera însă Pământul Strămoşesc o publicație legionară…”; “3. Pământul Strămoşesc va fi revistă, nu gazetă…, revistă de studii documentare, de doctrină, de serioasă cultură românească, de luptă națională…”. În ultimul punct împărtăsit de Prof. Dumitru Găzdaru în introducerea sa, între altele, ține să ne asigure că: “Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru, apelând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcție nu se trasează fără o prealabilă curățenie a terenului…” Cu acestea spuse, după paginile comemorative ale celor amintiți mai sus, încă neliniştit de trecut, D. Găzdaru se năpusteşte (în nu mai puțin de 15 pagini) asupra Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, pe seama unui articol evocativ al acestuia intitulat “La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”, articol publicat în Curierul Informativ al Miscării Legionare dela Madrid “Țara şi Exilul” pe lunile Mai – Iunie 1972. Articolul de intrigă polemică pe care îl semnează D. Găzdaru (dela pg. 29 până la pg. 44), se intitulează “Omagiu profanator” şi este, spre necinstea autorului, un adevărat dezmăț de invective ieftine, de acuzații infamante, gratuite şi de distorsionări abracadabrante, cumul al eşecului capitulard si neputinței ce se înregistra în tabăra minisculei dizidențe legionare, în război permanent cu trecutul şi cu şefia Legiunii, ca Don Quijote. Este doar preludiul unui accelerat sir de atacuri ce se vor continua în viitor, caracterizând “tonul” revistei pe întregul parcurs al acestei noi serii. Notăm, la rubrica literară: “Cântec Martirial” de Ion Țolescu (versuri dedicate lui Corneliu Codreanu, titlul omonim al vol. de mai târziu publicat de poet la Madrid, în 1977).

Citeşte în continuare →