Garda de Fier

Consilierul special John Durham.

Autor: Kylee Griswold
The Federalist

Consilierul special John Durham și-a finalizat în sfârșit raportul mult așteptat despre alegerile din 2016 și informațiile eronate care provin de la FBI și agențiile de informații, și conține câteva concluzii destul de blamante. Câteva erau deja destul de evidente: dosarul Steele era o glumă, FBI-ul lui Obama încerca cu turbare să spioneze inamicii regimului, agențiile de informații nu aveau aparent nicio dovadă de coluziune când au deschis dosarul Crossfire, iar această acțiune „avea potențialul de a afecta alegerile din 2016.”  Dar cuprinsă în numeroasele dezvăluiri ale raportului este o temă care condamnă aceiași federali care s-au autodesemnat arbitrii a tot ceea ce ei consideră „informații greșite, dezinformate și defectuoase”. Pe scurt, membrii puternici ai Departamentului de Justiție – nu niște Facebook-uri aleatorii QAnon sau mame care apar să vorbească la reuniunile consiliului școlar – sunt cei mai mari credincioși și furnizori de dezinformare. Când federalii au primit informații false care le susțineau părtinirile cu privire la Donald Trump, Rusia și alegerile din 2016, le-au înghițit bine-mersi, oricât de nesigură a fost sursa sau cât de suspectă a fost informația.

Dosarul fostului spion britanic Christopher Steele este un prim exemplu. Potrivit raportului Durham, FBI-ul „în cele din urmă nu a fost în măsură să confirme sau să coroboreze niciuna dintre acuzațiile de fond conținute în rapoartele [Steele]”, dar le-a folosit oricum ca pretext pentru a spiona campania lui Trump.  Nici măcar sub-sursa principală a lui Steele, cetățeanul rus Igor Danchenko, care s-a lăudat că este sursa pentru 80% din „informațiile” lui Steele, nu a putut corobora afirmațiile lui Steele. De fapt, povestea lui Danchenko nu se potrivea cu ceea ce Steele spusese anterior FBI-ului, dar agenții nu au informat niciodată Curtea de Supraveghere a Informațiilor Externe despre aceste neconcordanțe atunci când au solicitat mandate de spionare a consilierului de campanie al lui Trump, Carter Page. Și când federalii au aflat că Danchenko a trăit în Statele Unite ani de zile, în ciuda afirmațiilor repetate că este în Rusia, nu numai că nu au corectat eroarea din cererile lor FISA, dar l-au adoptat pe Danchenko ca sursă umană confidențială, plătindu-l pentru informații. Asta nu a coroborat deloc dosarul Steele.  Dar FBI-ul avea lucruri mai importante de făcut decât să verifice veridicitatea informațiilor. La urma urmei, aveau asociații lui Trump pe care să-i spioneze. Aveau nevoie de un pretext, Steele și Danchenko l-au oferit, iar FBI-ul a mers cu el, răspunzând la întrebarea dacă se păcălesc să adulmece dezinformarea reală.  Poate, poate că un lucru ar fi ca agenții și anchetatorii de sus ai Americii să fie deviați de la operațiuni de informații sofisticate de la adversari străini care conțin straturi impenetrabile de înșelăciune. Dar acesta nu este FBI-ul dezinformat în sine, ci federalii care derapează dezinformarea (…)

Citeşte în continuare →

Nicio reformă de reglementare nu va remedia corupția din FBI până când biroul nu își redescoperă angajamentele jurate cu privire la „fidelitate, curaj și integritate” și respectarea Constituției St. Unite, a sugerat Luni consilierul special John Durham în raportul său privind originile anchetei Crossfire Hurricane asupra fostului Președintele Donald Trump.

După ce a dezvăluit că FBI-ul a lansat o investigație politizată în campania electorală a lui Trump, în ciuda faptului că nu avea „dovezi reale de coluziune” cu Rusia, Durham a constatat că FBI-ul „nu și-a îndeplinit misiunea importantă de strictă fidelitate față de lege”. Potrivit lui Durham, FBI-ul „nu a coroborat” acuzațiile grave din dosarul Steele comandat de campania electorală a lui Hillary Clinton pentru a-l discredita pe Donald Trump. Acel dosar a inspirat o operațiune de spionaj fără temei a Departamentului de Justiție al preș. Obama (la acea dată – NN) asupra campaniei electorale a lui Trump și un efort masiv de dezinformare pentru a-l defăima pe Trump ca fiind în slujba rușilor.

Avocatul special Durham, însărcinat să facă lumină în acest caz, a criticat FBI-ul pentru „lipsa de rigoare analitică, părtinire aparentă de confirmare și dorința excesivă de a se baza pe informații provenite de la indivizi apropiați ca oponenți politici”. Aceste eșecuri de caracter, a continuat Durham, au făcut ca biroul să „acționeze fără obiectivitate adecvată”. 

Citeşte în continuare →

Născut la 23 iunie 1927, comuna Călineşti, jud. Vâlcea

Tată – Petru, mama – Maria

Perioada de detenţie: 7 noiembrie 1951 – 26 iunie 1964

Condamnat la 25 de ani muncă silnică

Şeful „Lotului beiuşenilor”

Centre de detenţie: Oradea, Aiud, Cavnic, Baia Sprie, Jilava, Cap Midia

Capul organizaţiei din Beiuş ar fi fost Stanciu Petru, student la Cluj, “reţinut în anul 1948 pentru activitate legionară desfăşurată la Cluj şi eliminat dintr-o instituţie de învăţământ superior din acelaşi oraş” . Eliberat în anul 1949, ajuns în zona Beiuşului, acesta ia legătura în septembrie acelaşi an, cu Mărăscu Adrian, Brânzaş Virgil şi Brânzaş Liviu, liderii organizaţiei legionare din comuna Finiş. Ei se vor organiza sub formula “1 plus 1”. “S-a aplicat procedeul „1 plus 1”, e prima dată când auzeam de aşa ceva. Şeful era Stanciu Petru, student. Sistemul “1 plus 1” însemna că doar şeful vorbea cu mine. … Şeful Tică era student la Filozofie la Cluj, anul IV, iar celălalt şef era Mărăscu Adrian (Dodi)” , povesteşte Popovici Ileana, (căsătorită Suciu), condamnată în „Lotul beiuşenilor”.

• Alte documente din dosarul lui Stanciu Petre

Via Memoria Rezistenței

Născută la 1 iunie 1910, în Botoşani
Tatăl – Edgar, mama – Roxana
Perioadă detenţie: 2 decembrie 1958 – 6 mai 1964
Arestată în baza a două Ordine MAI, câte 36 de luni
Centre de detenţie: Văcăreşti, Mislea, Jilava, Botoşani, Bacău, Roman, Arad, Oradea (30 octombrie 1962 – 6 mai 1964)

A fost arestată în 2 decembrie 1958, fiind reţinută în baza a două Ordine MAI pe o perioadă de 72 de luni fără a fi judecată. Odiseea sa carcerală a fost descrisă într-un volum de memorii, Prin poarta cea strâmtă, o mărturie a prinosului de suferinţe oferit de femei în lupta pentru apărarea democraţiei furate din România comunistă.
Ana Maria Marin consemnează că, în 1962, „toată puşcăria de femei de la Arad fusese mutată la Oradia … unde erau împărţite în celule mai mici”. Odată ajunse aici, ele au fost transformate într-o importantă forţă de muncă, fiind puse să realizeze cămăşi de nuiele pentru damigene. Era o muncă istovitoare pentru nişte femei care în ultimii cinci-şase ani fuseseră supuse unui regim de înfometare, cu o sănătate şubrezită de condiţiile inumane din beciurile închisorilor prin care au fost ţinute. „Nuelele trebuiau muiate, iar mâinile lor degerate nu se descurcau bine. Norma era mare; dacă nu reuşeai s-o faci, puteai fi acuzat de sabotaj. 30 de damigene învelite în nuele şi trecute la recepţie” – Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă.
Totul era cu un scop: o carte poştală. La Penitenciarul Oradea a primit Ana Maria Marin primul său pachet de la arestare şi odată cu el şi veşti despre familia sa. Deţinuta politică consemnează o schimbare importantă a regimului de detenţie: 300 grame de pâine, în loc de 70 grame, cartofi cu salată de varză, respectiv carne.
De asemenea, după încheierea programului de lucru, femeile primeau în celule cărţi, atent avizate, cu un conţinut evident de propagandă marxistă. „Li se făceau lecţii politice. O naţie întreagă învăţa să papagalicească noţiuni abstracte, pe care puţini le înţeleg, cerând în schimb dreptul de a le discuta. Li se proectau filme de propagandă. … Erau seminare … Lor li se citeau articole de scriitori talentaţi şi pocăiţi”, – Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă.
Erau deja zvonuri de eliberare, astfel că pe 6 mai 1964 şi Ana Maria Marin a părăsit închisoarea Oradea printre „ultimele loturi de deţinute politice”, cum se credea la acea vreme.

Autor: Cristina Pușcaș
Via Memoria Rezistenței

Născută la 18 septembrie 1924, în localitatea Potrău, Satu Mare
Tată – Florian, mama – Ana
Perioada de detenţie: 15/16 august 1953 – 13 august 1963
Condamnată la 10 ani în „Lotul paraşutiştilor”, fratele ei, Sabin Mare fiind ucis, iar soţul executat
Centre de detenţie: Uranus, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea (31 octombrie 1962 – 13 martie 1963)

Cosma Aurelia este sora unuia dintre paraşutişti împuşcat de Securitate în judeţul Făgăraş 1953, Sabin Mare, fost căpitan în armata regală, respectiv soţia lui Cosma Ioan şi el executat la Jilava.

Cosma Aurelia poveşteşte că a fost „ridicată la miezul nopţii de 15 spre 16 august” şi dusă la Securitatea din Satu Mare, apoi la Baia Mare, transferată la Ministerul de Interne, iar mai apoi la închisoarea Uranus – Bucureşti.
Cum numărul persoanelor arestate în lotul paraşutiştilor era de ordinul zecilor, judecarea lor s-a făcut în două procese. Soţul, Cosma Ioan, a fost judecat în primul lot, aşa că a fost condamnat la moarte şi executat pe 31 octombrie 1953 la Jilava. Cosma Aurelia a fost condamnată la 10 ani, urmând să-şi petreacă anii de detenţie prin Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad, iar din 31 octombrie 1962 şi până la expirarea pedepsei, în 13 august 1963, s-a aflat la închisoarea din Oradea, care era „vestită de rea… Mâncare proastă… cămăruţe mici”.

Via Memoria Rezistenței

„Succesul comunismului constă mai ales în practica politică, în felul în care acest sistem a fost impus întregii societății. Este regimul partidului-stat, care practică un război civil permanent. Succesul regimului comunist s’a datorat tehnicilor la care a recurs pentru a păstra puterea.” 

Thierry Wolton – “O istorie mondială a comunismului”.

CÂND SE PRĂBUȘESC MINCIUNILE ȘI CÂND ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ, EXISTĂ O SINGURĂ MĂSURĂ EFECTIVĂ…

“Mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!” 

Înalta Curte de Casație si Justiție a hotărât recent că trebuie să plătesc o amendă de 2000 lei aplicată de CNCD în 2020.

Am scris atunci că ,,De viruși mai scăpăm, dar de steagul Ungariei pe teritoriul României, mai greu…” S-a dovedit după cum știți că am spus adevărul, plandemia de wiruși a trecut, dar steagurile străine au continuat să fie prezente, fâlfâind în vântul autonomist odată cu venirea lui Viktor Orban și Katalin Novak la Băile Tușnad, Alba-Iulia și Carei.

Nu mai reiau “chestiunea maghiară”, este cunoscută, vreau să subliniez însă atitudinea unor instituții ale statului român care funcționează pe post de cenzură ideologică, având în unele cazuri pârghii de pedeapsă și în justiție după cum se vede. La vremea respectiva am contestat fără reușită amenda la Curtea de Apel București, apoi la ICCJ, respingându-se și acolo recursul.

Mai sunt încă 3 amenzi CNCD contestate și câștigate de data asta în instanță la Curtea de Apel Brașov și Mureș, deciziile favorabile fiind însă contestate de reclamant la ICCJ… Încă nu a venit nicio hotărâre în acest sens.

Citeşte în continuare →

Președinția României a semnat, pe 30 mai 2017, decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data 14 mai.

Martirii temnițelor bolșevice sunt comemorați Duminică, 14 mai, orele 18.30, în Piața Revoluției, sub semnul promisiunii profetice a lui Radu Gyr: „Ne vom întoarce într-o zi”!

În expunerea de motive a legii se arăta că „marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a martirilor din temnițele comuniste este ziua de 14 mai 1948, când au fost arestați de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alți mulți români care, prin exemplul de neascultare și reală libertate exprimată în fața regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creștini”.

„În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestați peste 10.000 de tineri anchetați ulterior, condamnați și repartizați în pușcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea. Suntem conștienți de nume mari ca ale părintelui Nicolae Steinhardt, pastorului Richard Wurmbrand, episcopului greco-catolic Iuliu Hosu, părintelui greco-catolic Tertulian Langa, politicianului Iuliu Maniu, poetului Radu Gyr și soției sale sau Mircea Vulcănescu, Aurelian Bentoiu între mulți alții care au pătimit în temnițe. Se impune așadar ca această zi să fie cinstită și declarată ca zi națională a acestor martiri care și-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit ei pentru ca nouă să ne fie mai bine. Din respect pentru cei care au îndrăznit să reziste acelor vremuri istorice, Parlamentul României are datoria morală să declare ziua de 14 mai ca zi a martirilor temnițelor comuniste”, se preciza în expunerea de motive.

În perioada 1948-1964, sute de mii de oameni au fost închiși în temnițele comuniste, din motive politice sau religioase. Numărul celor care au fost încarcerați nu este cunoscut cu exactitate nici în ziua de azi: unii istorici vorbesc despre zeci de mii de persoane, în timp ce alții avansează chiar și cifra de 2 milioane.

Mulți dintre cei încarcerați nu au mai ieșit niciodată din lagăre, fiind aruncați în gropi comune.

Veșnică pomenirea lor din neam în neam!

Tudor MATEI
Via ActiveNews