Garda de Fier

TU, ce primeşti ofranda vieţii noastre,
– chezaş al timpului de înfrăţire –
cobori zâmbind în taină printre astre;
ne vei sădi în suflet mulţumire?

In ochii minunaţi, plini de lumină,
citim destinul unei grele soarte…
solia păcii’n lacrimi se anină…
ne-aduci belşug, eşti purtător de moarte?
Sau vei întinde mâna, cu tărie
să prinzi în lanţuri de neînvins;
vei spulbera această tiranie
de care şi pământul e cuprins?

Vei înflori, cu zâmbet, bogăţia;
pe plaiuri răsuna-va imnul sfânt
şi munca ne va fi iar avuţia
însufleţiţi de sacru jurământ?

Vom învăţa, pe brazda’ntunecată,
din cer senin şi vânt aromitor,
ca să purtăm în inimi ne’ntinată
icoana ta de mândru domnitor?

AN NOU? ce porţi amar plângând credinţa
şi gând de bine’n fumul de altare,
revarsă’n suflet, blândă, pocăinţa;
ne făureşte binecuvântare!

San-Marina