Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

FATA DIN CÂMP de Gherghinescu Vania

December 05, 2015 By: Garda Category: VERSURI

"Mirosind a fân şi a viorele…"

“Mirosind a fân şi a viorele…”

A răsărit dintre holde coapte,
Cu ochi de soare şi cosițe de noapte…

Pe brațele goale, arămii,
Strânge buchete de maci sângerii;

Glasu-i frământă o melodie —
Ritmic sânul saltă sub iie.

Plămădită din humă şi stele,
Mirosind a fân şi a viorele,

Creşte printre ierburi şi flori —
Toate prietene, toate surori.

Fața ei, voioasă şi arsă
Potop de viață revarsă;

Râsul cu deschideri de zare,
Risipeşte mărgăritare;

Trupul, aromat şi mlădiu,
Face universul mai viu.

CÂNTEC PENTRU STRÂMBĂTATE

de Matei Alexandrescu

Mă ridic în bâtă ca ursul flămând,
Buciumul meu învie focuri pe crestele sure
Cu faguri de miere şi poteci de pădure.
Şi munții coboară ‘ntr’un pas şi într’un gând

Din podul caselor dintre snopii de papură
Stau adiba ochi de voinici
Şi’n colțul gurii Sfânta Anafură
Se va ‘nroşi ca firul de arnici.

Câte fumuri tot atâtea flinte.
Cu pumnul zobesc botul de cremene
Cum fărâmă ceapa moşul meu Axinte
Pentru nepoatele lui îndesate şi gemene.

Cu dinții nodurile mâinilor descui
N’o să fie roată pe măsură,
Când oi smulge ghioaga mea din cui.
Cum rupi coaja rea după arsură,

Şi-oi trimite’n zid ca un berbece
Cântecul meu pentru strâmbătate…
N’o să fie groapă să mă’nece
Şi nici roată pe măsură, frate…

C A R A I M A N

de Radu Gyr

Aurora verde
— ciută de safir — ne
scrie drum sub cer de
rodie şi smirne.

Brazii: cneji albaştri,
merg la vânătoare.
Zodiile, aştrii:
pajuri rotitoare.

Peste conifere
şi zăpezi cărunte,
cremenea: o frunte,
evul: o tăcere.

Jepii ‘nalță cornul,
praştii, ferăstrae.
Vinete burhae
tae capricornul.

In prăpăstii arde
cerul mai fierbinte…
Rănile: cocarde,
viață, înainte,

când pe sub cascadă
cu lumină rece,
tinerețea trece
caldă, ca o spadă.

Râpa dacă fierbe,
sângele desghiocă
înapoi, pe rocă,
harfe lungi şi jerbe.

Sus, pe vârful estic,
soarele ne ‘ntinde
botu-i de oglindă
şi de cerb domestic.

Zimbri de granituri
ne cad la picioare.
Lângă noi, zenituri
gudură isvoare.

Viezurii ferigii
vin să ne sărute
glesnele durute:
medalii, efigii.

Doar inima, — încă
floare a reginii —
a rămas pe stâncă,
Şi-o culeg străinii.

Lasă un răspuns