Garda de Fier

(more…)

– închinată Studențimii române creştine –

Cândva, un codru secular,
Cu mii de cântece’n frunzar,
De nici o vijelie frânt,
Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…

Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
Potop de păsări cântătoare,
Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
Şi mierle fluerând din nai, –
Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…

Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
Cu negri nori aduşi de vânt, –
O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
Sub care mulți stejari s’au frânt
Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
(more…)

“Mirosind a fân şi a viorele…”

A răsărit dintre holde coapte,
Cu ochi de soare şi cosițe de noapte…

Pe brațele goale, arămii,
Strânge buchete de maci sângerii;

Glasu-i frământă o melodie —
Ritmic sânul saltă sub iie.

Plămădită din humă şi stele,
Mirosind a fân şi a viorele,

Creşte printre ierburi şi flori —
Toate prietene, toate surori.
(more…)

Arhanghel (sculptură pe edificiul Sediului legionar din Gutenberg 3, opera artistului legionar Dumitru Anastase – “Axa”, IX, Nr. 43, 1940)

Cădelnițând tămâe spre slava lui Isus
Legionarii Crucii, sub sfânta ei mireasmă,
Ca să-şi înalțe Neamul şi Țara cât mai sus, –
Sfințit-au temelia de grea catapeteasmă
Ce se durează astăzi din piatră şi din var,
Cu inimă, cu suflet şi braț legionar,
Să stingă pe vecie al Neamului calvar!…

Cântând, legionarii lui fierbinți,
Cu dreapta’n sus, cu foc în piept şi’n oase, –
Eu, fruntea le-am văzut-o, ca la sfinți,
Încununată’ n raze luminoase!…
Iar dreapta lor, cum goală’n fapt de seară
Spre Cer se ridica din trupul greu,
Închipuia pădurea unor făclii de ceară
Arzând măreț – prinos lui Dumnezeu!…

Si-atunci, din fapta brațului legionar,
Ce’n suflete trezea prelung ecou,
Am înțeles că Neamul, sub calvar, –
Cu Moța şi Marin sfinți în Altar, –
Îsi pune temelie de Veac nou!…
Vasile MILITARU
1 Iulie 1937
(Scrisă pentru punerea pietrei de temelie la Sediul legionar din str. Gutenberg 3, Bucureşti).
⇒  Aici, Sediul legionar la terminarea lucrărilor, unde se poate observa sculptura pe frontispiciul clădirii.
(more…)

Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi străin,
Din larg de mare până ‘n codru e numai jaf, pârjol şi chin.

În locul holdelor de aur cresc mărăcini şi bălării
Moşiile ne sunt vândute, cătunele-au rămas pustii.

Păgâni cu ochi scăldați în sânge ne pradă şi ne otrăvesc,
Ne leagă ‘n lanțuri veneticii şi negre ghiare ne pândesc.

Străinii ne jupoaie pielea. Suntem calici, orfani şi goi,
În țara lui Românul geme răpus de griji şi de nevoi…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .II

Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi barbar,
Din larg de mare până ‘n codru e numai fum, pârjol şi jar.

Străinii dornici după aur în ura lor au triumfat,
Îți surpă slabele hotare şi nu au teamă de păcat.

Din larg de mare până ‘n codru lăcustele aleargă ‘n zbor,
Ni-e păngărită legea sfântă şi steagul nostru tricolor.
(more…)

Alăturatu-m’am într’o zi pe drum cu Christos.
Pufnea drumul de praf şi mergeam amândoi pe jos.
Pe-o margine am stat puţin de vorbă, departe de tumult,
Ca două rude ce nu s’au întâlnit de mult.
Pe toropeala Firii cădea jărăgaiu din soare.
Şi eu i-am întins batista să se şteargă de sudoare,
Dar la ‘napoere m’a junghiat adânc un tresărit
Văzând pe ea chip blând de om întipărit.
Privindu-l atunci înmărmurit, de sus până jos,
Cineva din lăuntru ‘mi şopti: acesta-i Christos.

                                        II

Doamne — grăit-am — iată că nu ştiu ce fac!
Iar el, zâmbitor, îmi făcu semn să tac.
Mi-am ridicat crucea, aşa cum stă la carte,
Şi pornirăm pe calea cu gloduri şi praf, mai departe.
Mă simţeam voios că lângă mine păşeşte Iisus.

Şi trist că nu-i pot grăi ce-am de spus.
Voiam să-l întreb: când se sfârşesc toate aceste?
Dar el, oglindit în cugetu-mi, prinse de veste
Că vreau să-l iscodesc şi nu ştiu ce fac —
Şi, răstignindu-se pe troiţă, mi-a făcut semn să tac.

(more…)

Leit-motivul grafic al revistei “Rânduiala” de Mac Constantinescu – “Buzduganul” (cruce de spice din grâu cu patru braţe folosită în ceremonialul “clăcii” secerişului în Drăguş, Basarabia).

un gînd ca un cui
mă străfulgeră, pietros flăcău,
trecînd pe lângă-ogorul prăpădului tău: –
. . . . . . .al cui?!
. . . . . . .al cui?!
al căror graşi, trufaşi arîndaşi?!
al căror tîlhari cămătari
e petecul acesta de glie ce-l ari?!…

fratelui tău cine i-a luat în arîndă
braţele roase, rînza flămîndă?!…
surorile tale pentru cine se usucă şi pier
în fabricilie ce se’nalţă mîndre spre cer?!

ţundra ţi-e ruptă, opinca ţi-e spartă,
căci cămătarii cu pistrui şi fără pistrui
nu-s niciodată sătui
belşugul pămîntului între ei să-l împartă…

ce s’ar alege, Ioane, de trîntori şi de mişei,
de negustorii de oameni şi de cămătarii hoţi
. . . . . . .de toţi,
dacă-ai vrea şi tu odată să vrei
să te scuturi crunt, pe vecie, de ei!…
Aron COTRUŞ
Revista “Rânduiala”, Vol. II, Caietul 3, 1937
(more…)

“cine va opri odată iureşul               ce pustieşte Maramureşul ?!…”

tâlhari miliardari,
veniţi de-aiure
cu toane de ‘mpăraţi ne’ncoronaţi
ne smulg pădure după pădure
cu-arginţi blestemaţi…
găsesc pe-aicea mişelnici prieteni
şi, cu pofte mari,
intră’n codrii noştri de cetini,
de fagi şi stejari…

rumânul, cu grele şi ştirbe securi,
se stinge’n adânc de păduri,
stors de puteri, aşteptarnic, flămând,
copaci străvechi isbind, doborînd…

şi din codrul ce’ntruna se răreşte,
. . . . . . . . . nu se mai iveşte
. . . . . . . . . . . . haiduceşte
a lui Dragoş-Vodă umbră ‘mpărătească –
Maramureşul să-l sguduie şi să-l trezească…
tâlharul străin, despotic, nevăzut,
ţine ‘n ghiarele de fier acest ţinut…
cu pumnii-i de aur, ce deschid orice uşi,
(more…)

     La cumpăna dintre ani, se cuvine să arătăm palmaresul și să sperăm în mai bine pentru Noul An…

     Câteva evenimente de interes au survenit până acum în România anului 2014, evenimente care se detașează din ritualul cu care am fost deja obișnuiți în ultimii 25 de ani. Senzația de speranță în mai bine, în adjudecarea dreptății și schimbarea morală prin alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de Președinte al României, dovedește multă maturitate din partea alegătorilor, ea reprezentând un prim pas în mersul spre bine de care avem atâta nevoie. Țara a fost văduvită în ultimul sfert de veac de binele pentru care atâția tineri s’au jertfit.

     Întotdeauna a existat o suprastructură care, din unghere misteroase, i-a ocrotit pe sângeroșii călăi ai poporului nostru, o suprastructură invizibilă, rămășiță a vechii puteri care a făcut atâta rău Țării. Proteguitorii acestei structuri sunt depășiți de limitele fizice ale vârstei, iar un eșalon de rezervă al ei, sperăm că nu mai există.

     Satisfacția că după 25 de ani putem să respirăm liber, e comparabilă poate doar cu aceea care a cuprins populația în 1989 când a sperat cu sinceritate în alungarea și prăbușirea totală a comunismului atât de dăunător. De aceea, Președintele a reparat o greșeală care se cerea reparată, o restituire morală necesară prin decorarea unuia dintre supraviețuitorii sistemului carceral comunist în persoana D-lui Octavian Bjoga, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (A.F.D.P.R), și prin aceasta, a tuturor celor ce au avut de suferit. Prin acest fapt, Președintele a scutit victimele care au îndurat suplicii nenumărate în lungii ani de închisoare, recunoscându-le suferința trăită. Avem speranța că torționarii care se mai află în viață vor fi trași la răspundere și cerem condamnarea oficială a comunismului, a tuturor celor care l-au propagat și au instigat zecile și sutele de mii de arestări. Și, mai sperăm că dezastrul care a ruinat țara în ultimul sfert de veac și făptuitorii acestui dezastru, vor fi la rândul lor investigați și puși în fața tribunalelor, pentru a da socoteală!

     În al doilea rând, prin faptul că au fost vizitați doi copii ai căror părinți sunt la muncă în afara țării, Președintele recunoaște eșecul guvernelor anterioare care nu au reușit să asigure locuri de muncă populației, mare parte fiind nevoită să se împrăștie în alte țări pentru a suplini necesitățile de trai ale familiilor lor.

     Recunoașterea, sperăm că este și ea un prim pas în rezolvarea acestei probleme stringente pe plan intern, noul conducător al țării urmând a-și concentra toate eforturile în direcția cea bună, înconjurat de speranța întregului popor.

     Cât adevăr va constitui această speranță, rămâne de văzut în viitor, când măsurile de redresare vor căpăta contur. Altfel, dacă se va neglija ca și până acum acest aspect, poporul se va vedea odată în plus înșelat în așteptările lui de mai bine, iar omul ales, un fiasco în plus, adăugat listei celor ce ne-au înșelat orice rază de speranță de-a lungul ultimilor 25 de ani.