Arhiva pentru ‘VERSURI’
Nicolae Niță – DE ICI, DE COLO… (Vol. II)
ANTOLOGIE DE VERSURI LEGIONARE (Vol. II) – APĂSAȚI AICI – PDF
Voi, Moța şi Marin
81 de ani dela jertfa Eroilor Moța – Marin la 13 Ianuarie 1937
Din cripta sfintelor tăceri
Voi! ce aţi murit pentru credință
În chinuri aspre şi dureri
Priviţi înspre a noastră biruință.
II.
De ce şedeţi şi nu veniţi
În hora Neamului român?
Vă cheamă fraţii cei iubiţi,
Scăpaţi din gura neamului păgân.
III.
Vă plânge astăzi ţara ‘ntreagă,
Brăzdată cu mormintele de fraţi;
Vă plâng copiii fără vlagă
Căci de vrăjmaşi sunt răzbunaţi.
IV.
Noi suntem singuri azi,
Dar duhul vostru ne veghează
Veniţi! Vă cheamă miile de brazi,
Vă cheamă astăzi ţara trează!
Gheorghe C. ROUĂ
Revista “Luceafărul”, Oct-Dec. 1940, Anul VI, Seria II, Nr. 11-12
NEAM AL MEU de Nicolae Novac
Neam al meu…
– cotruşiană –
Neam chinuit, scuipat, lovit,
Neam răstignit,
cine se mai apleacă
peste rănile tale sângerânde?
Flămânde
de dreptate îți ridici privirile spre cer
nădejdea ți-e mare, voința de fier!
Cât vezi cu ochii,
din hotar în hotar, numai morminte.
Tâlharii ți-au călcat casa,
copila, nevasta,
altarele şi moaştele sfinte,
ți-au luat pâinea de la gură,
boii şi plugul din bătătură…
O, simt cum creşte ‘n trupul tău
răzbunarea,
văd prăbuşindu-se
peste ucigaşii tăi Carpații,
văd înghițindu-i Marea
cea Neagră şi mare.
Fără milă, fără îndurare,
te văd scrâşnind, te văd lovind
şi întorcând uriaşa roată a destinului,
alungând de la vatră-ți
umbra blestemată a streinului…
(more…)
B U C O V I N A – SĂRBĂTORILE ÎN…
“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –
“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…
Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.
Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.
C O L I N D E . . .
Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. (more…)
COLINDĂ DE CRĂCIUN
Sub doi meri şi sub doi peri,
Lerui Doamne, lerui ler,
Este-un pat închiițel.
Da’ pe pat cine-i culcat?
Domnul Christos împărat.
Da’ pe pat ce-i aşternut?
Scorțar negru mohorît,
Cu strâmțe până’n pământ.
Si la cap
Floare de mac,
La părete
Păun verde,
La picioare
Trei pistoale;
La marginea patului,
Coroana ‘mpăratului.
“Semne”, I, Nr. 9-10, Nov.-Dec. 1961, Paris
CRĂCIUNUL de A. G. Delafântânele
Crăciunul vechi, Crăciunul vieții
Plecat în lume după pace,
Împarte’n vraja dimineții,
Nădejdi în casele sărace.
Din sat în sat, din vale’n vale,
Trecând meleag după meleag,
Cu paşii obosiţi de cale,
Soseşte tainicul moşneag.
Aduce soare si iubire,
Noroc mai mult, mai sfânt, mai lin;
Flori albe, flori de mântuire,
Cu cer mai larg şi mai senin.
Printre zăpezi nestrăbătute,
Pe dealuri şi prin munţii goi,
Cu pletele de vânt bătute,
Dă vreme, vremii de apoi —
Oraşele cu răni pe frunte,
Cu rătăciri şi cu păcate,
Se’nchină neputând să’nfrunte
Moşneagul plin de bunătate.
De-ai ieşi din mormânt… – Aron Cotruş
de-ai iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrentărosi pe munti goi
si neamu-ti flămând ca acu,
ce-ai zice Horia, tu?!…
te-ai jeli, ai doini din fluer
ori ai da un nou, si lung, si rosu suer,
muntii toti să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi, îngrozite, de pe culmea-ti săracă,
din ale belsugului cum pleacă?!…
de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face Horia, cu miseii ce vând
norodul flămând?!…
nu ti-ar veni să-i cauti pe toti,
de gâturi, să-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si’n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei miselnici tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!
Aron COTRUS
(more…)
