Căpitan cu verde stemă de’mpărat
Trece, mari, ţara’n nou descălecat…
Creşte-mi, Doamne, veacurile’n nouă Ţară
Cer aprins de biruinţă legionară.
Lângă porţile de soare şi de-aramă
Unde bat Carpaţii basmelor din coamă,
Colo’n raiul ţării sărutat de Tise
Lângă pragul unei alte lumi deschise,
Liturghii de rugă’n mânăstiri de pară,
Vredniceşte-mi, Doamne, cântecul de ţară.
(more…)
Codreanu - "Il popolo d'Italia", 1940
Te-ai ridicat uriaş, peste veac,
Privirile de fulger geto-dac,
Mâna cu porunci de buzdugan,
Peste codri, peste deal şi bărăgan,
Răzbunare pentru scrâşnet de ţăran,
Trăsnet pentru vrere de duşman,
Pentru Rumânime, aprig Căpitan.
Te-a trimis istoria: să’nţelegi,
Să ridici, să pedepseşti şi s’alegi,
Cu aspre viscoliri de furtună,
Destinul de împlinire străbună,
In ţara ce’ cântec ţi-adună
Stejari din Cosmin de Cordună,
Pentru Dumnezeu şi Neam, verde cunună. (more…)
Fraţilor, scăzută-i ziua bună
şi plopii dau cu frunţile de lună.
Nici flintele, nici fluer nu răsună…
Cu-azurul sprijinit în mână,
falanga desluseşte cerul din ţărână
şi’n rugă îngenunche ca cerbii:
Stăpânul pădurilor şi ierbii,
să trimită’n închisoare
camarazilor fărâmi de soare.
Ei zidesc din munţi de suflet şi alean
neamul nou daco-roman.
Gh. A.
Revista “Iconar”, Cernăuţi. Anul II, Nr. 8, 1937
Lupul Împărat…
Împărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înțeleaptă
Si milos cu toți supusii, – a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărui rânduire, -pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru ca ‘napoia vremii cu trei veacuri si mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mânăstire de albine…
Astfel, -era scris în lege, ca ‘n acea livadă verde
Cine intră, viața ‘si pierde:
Fie miel sau fie ied,
N’avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va ‘ndrăsni s’o facă, -hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai stiu câte ciomege,
Iar apoi, – ca pildă vie, –
Jupuit pe loc să fie…
(more…)
Şi se bucură tot satul, / Vin feciori din cătănie, / Sprinten ţârlăie tilinca, / Şi-i atâta veselie…
După plopi cu frunza rară
Îşi desface luna sânul,
Vede-arama numărându-şi
Barbă Putredă, jupânul.
În ajun de miez de noapte
Tremura de chiot hanul,
Din ungherul unei laviţi
Cântă Iepure, ţiganul.
O păreche râde-n umbra
Nucului de la portiţă:
Stă de gât cu-o văduvioară
Pristavelul Niculiţă.
Şi se bucură tot satul,
Vin feciori din cătănie,
Sprinten ţârlăie tilinca,
Şi-i atâta veselie…
(more…)
Trecură peste ţară în timpii dinainte,
Oştiri streine, turcii, tătari, şi morminte
Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut,
Dar ei atâtea rele în ţara n’au făcut.
Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască
În ţara lor şi află în ţara românească
O partie. Căminul li se deschide lor,
Şi patul nunţii dulce, şi casnicul amor,
Şi ei cu îndurare primiţi de slabi români,
Pe ţară şi pe casă se fac aici stăpâni.
De unde-acestă iarbă coruptă şi ingrată
Veni ca să înece o ţară neatârnată
Şi nobila martiră a orpitalităţii?
Dintr-înşii izvorăşte pârâul nedreptăţii,
Corupţii, trădării şi tristei umilinţi.
Vedeţi aceste triste şi palide credinţi.
Ce fac din fiecare să nege ce-i moral
Şi interesul public la acel personal.
(more…)
Marire Tie, Doamne Sfinte,
Ca mi-ai dat viata „o comoara„
Mi-ai dat lumina, mi-ai dat minte
Si toate câte ma’nconjoara.
Sa fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din rasputere,
Mereu voi face numai bine
Si voi fi numai mângâiere.
Voi înflori prin fapte bune
Asa cum înfloreste marul
Si’n toata vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevarul.
Cu toti copiii voi fi frate
Si nu voi sti ce este ura
Spre clevetiri si nedreptate
Eu, Doamne, n’oi deschide gura.
Flamândului s’astâmpar chinul
Voi frânge pâinea mea în doua
Voi fi curat precum e crinul
Scaldat în boabele de roua.
Cu mila inima-mi va bate
Si voi iubi cu mila sfânta
Pe orisicare vietate
Ce’n lumea asta nu cuvânta.
Asa ma leg, cu dor fierbinte,
Sa-mi fie fapta si cuvântul
Si-asa ajuta-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi tine legamântul.
Vasile Militaru
1.
Albotina, 2009 - Festivalul de muzică autentică românească
Întotdeauna m-am gândit,
Ce nume alb e Albotina.
Demult cu el ne-am pomenit,
De când vorbeau aici latina.
Vreau, cum arată, să vă spun
De ce pe Cronică e scrisă.
Spre neuitare s-o depun
Într-un poem, într-o revistă.
Poiană mare, lângă râu,
Alături dealuri şi pădure
O ocolesc, un fel de brâu,
Ca adăpost în vremuri dure.
Aici, departe de păgân,
De sbia lui sângerată,
Cu crucea neamului în sân,
În mănăstirea-n stei de piatră
Tăiată-n mal, pe deal în sus,
Trăiau ca sfinţii nişte oameni,
Salvând credinţa în Isus,
Păstrând tradiţia şi neamu.
Pentru Mihai şi Gabriela
Copiii mei, din zarea de departe,
De unde numai Dumnezeu cuvântă,
Vă scriu, pentru viaţa voastră, carte
Urzită tot din slovă sfântă…
Tăticul vostru a plecat, odată spre Apus,
Să poarte luptă pentru Dumnezeu şi cruce.
În graba mare, însă, nu v’a spus,
Cât timp va sta şi unde se va duce…
Iar la Putna’n mănăstire,
Noaptea, din tăcut mormânt,
Iese’n plină strălucire
Ştefan cel viteaz şi sfânt.
Lespedea ce-au pus-o popii
Peste groapă, ‘ncet se dă
Îndărăt şi’n fundul gropii
Ştefan plin de pace stă.
Dar se nalţă’ncet eroul
Deşteptat din lungu-i somn,
Luminat e’ntreg cavoul
Şi sumeţ viteazul domn.
Albu-i coif străluce’n lună
Iar pe zale-i joacă zări
De lumini ce se’mpreună
Ca’ntr’un basm cu arătări.
Lunga suliţă şi-o poartă
Răsucind-o ‘n mândru chip
Eu credeam că-i umbră moartă
Ce se mişcă pe nisip,
Dar e viu! Acum ridică
Ochii săi, parc’ar lăsa
Peste-o oaste inimică
Toată vrăjmăşia sa. (more…)
