Garda de Fier

Suflă crivăţul a jale peste satu ‘ndepărtat,
Trei copii sărmani plecat-au spre oraş la colindat.
Erau mici numai de-o şchioapă, de păreau că sunt pitici,
Când prin nea scânteietoare drumul şi-l croiau voinici.

Au plecat cu traista’n spate pe drum greu şi buclucaş,
Să ajungă până ‘n ziuă ‘ntr’un apropiat oraş…
Şi-au ajuns copiii noştri, când cocoşii au cântat.
Incepu Ionel să plângă că e mic şi-a înghețat,
Niculae, cel mai mare, îl trimite înapoi
„Lasă că şi pentru tine vom colinda numai noi !”
Il privea Marin cu jale şi cu ochii ‘nlăcrămați,
Că micuții de trei zile, se culcau tot nemâncați. (more…)

Bună dimineaţa la Moş Ajun, Române-frate,
Din brazda căruia mereu străinii ‘şi fac palate!…

Colindători cu doruri mari, cu stele ‘n suflete şi ‘n gând,
Venim la tine, frate blând,
Prin vifor drumul străbătând…

Spurcaţii lupi gonesc în turmă,
Adulmecând a noastră urmă,
Să nu ne lase să-ţi aducem urarea unui trai mai bun,
Dar lupii vor cădea curând, c’avem toţi bâte de alun….
Bună dimineaţa la Moş Ajun !…

E ceru ‘ntunecat ca un mormânt
A cărui candelă s’a stins de vânt
Şi crucea-i sub viforniţă s’a frânt…
Prin întuneric, paşii noştri grei
Abia găsesc cărarea spre-al tău sărac bordei… (more…)

Anul acesta, Moş Crăciun —
Pe care-l ştiam, altădată ca o pâine caldă de bun —
A venit lipit pământului de sărac ;
Nu mi-a adus nicio obială de bâibărac,
Nicio sfârloagă de opincă
Şi nicio căciulă — cât de bearcă —
De parcă
L-ar fi cupit hoţii la drumul mare
Si i-ar fi luat toate darurile din spinare.

Nici steaua
Albă ca neaua –
Dintre atâtea stele –
Nu mai vesteste surâzătoare
Minunea Sfintei Fecioare
Ca’n alţi ani ai copilăriei mele.
Colindătorii s’au mânecat rând pe rând
Pe lângă fereastra mea tăcând,
Ca şi când
Ii apăsa greu, o taină, — pe suflet, pe gând.

Azi,
Atâtea inimi în bucurii curate se’nvesmântă
Şi cântă, —
Numai mamii i-au înghetat lacrimile pe obraz
De când
— In gând —
A sărăciei grije o frământă. (more…)

E târziu şi prin zăbrele
Ochii mi-i arunc
Noapte sfântă, azi, sub stele,
S’a născut un prunc.

Bolta e bătută’n cuie
De luceferi, sus,
Ce pe ea încet se suie…
S’a născut Isus.

Peste lume se întinde
Albul mătăsos
Vin speranţe să colinde…
S’a născut Christos!

“Poeme din închisori” – Editura Drum, Madrid, 1970. Ediţie îngrijită de Vasile Posteucă şi Nicolae Novac.

Sunt oltean, sărac sunt şi haiduc,
Visuri scriu pe coajă de pădure ;
Toamna-mi ia şi frunza şi mă duc
Să mă culc cu stele’n foi de mure…

S’au topit, pe rând, în tihnă,
Zările pentru odihnă.

Trist, cu glasurile sumbre,
S’au întins tăceri şi umbre.

Peste umeri mari de cer
Trece-o boare de mister…

Din tăcerea de sub frunte
A irumpt isvor de munte.

Sub pleoapele închise
Cresc nestăvilite vise…

Şi spre zările din mine
Trec chervane de lumine…

Pentru cine ard făclii
Peste albe veşnicii ? (more…)

Dragostea ţi-o despleteşti, curată,
peste liniştile mele reci şi grave,
ca o salcie de vis cutremurată
peste-un iaz cu apele bolnave.

Camaradului Radu Gyr

Peste umeri iarna-i s’a urnit,
Pălăria veche-i ca o turlă,
Si întotdeauna ‘n asfinţit
Lupii anilor din tinereţe-i urlă.

Stă lângă icoane, spune rar
De Sângheorghe, lângă alba scară.
Calul scapără ‘n copite din amnar
De s’aprind făcliile de ceară.

Troiţa legionară dela Sâmbureşti

Peste astăzi, peste mâne,
trece Neamul mucenic,
peste vifor fără frâne,
peste freamăt venetic…
— Neamu’, unde-a stat, rămâne:
cremene pe plai voinic.

Trişte tremură, cernită,
Neam — izbit de veac barbar:
suflet sur de dinamită,
inimă de-azur şi jar —
frânt-ai pâne, ‘n plâns stropită,
cinei sfântului hotar.

Facla-şi poartă sumbru geniu:
drum Istoria ‘ntoarce iar,
Se cutremură mileniu.
Vii, martirii mii răsar.
— Trece astăzi, trece mâne….
— Neamul, unde-a stat, rămâne.
(more…)

De ce să’ncheie veacul cu litanii?
Cine-a răpus oştenii, căpitanii?
Ce duh a trâmbiţat a răsvrătire
şi pentru care vină-i pustiire?
Nevrednic neam şi-a sugrumat profeţii
şi-acum boceşte ruinele cetăţii?…

Arată zarul faţa-i dinspre moarte:
s’ardică vânturi tari din miazănoapte
şi pun în cumpeni apele cu carul;
noroade plâng şi Crai ascut hangerul.
De ropote se nărueşte drumul,
prin cinuri paşte flacăra şi fumul;
arhangheli taie zodiile’n săbii,
cârmacii trag limanele’n corăbii.

Se scoală morţii frământând în mână
bucăţi de cremene şi de ţărână:
proptesc pe temelii cetate dacă
cum n’a mai fost în ţara lor săracă…

Să se sfârşească veacul cu litanii:
aicea sunt oştenii, căpitanii…

Ion DORU
(more…)