Biserica satului Tămășești începută inițial la 22 Iulie 1935 de 7 legionari și terminată “după o muncă de 3 ani, 3 luni și 24 zile”, în ziua de 14 Oct. 1937. În fața acesteia, a fost înălțată și o frumoasă troiță inscripționată “în cinstea eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți pe câmpul de luptă la 13 Ianuarie 1937”. Astăzi, numele celor doi este șters de pe troiță, rămânând doar cu dedicația “în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă”.
Cunoscută și sub numele de “Biserica Legionarilor din Tămășești”…
Construită din cărămidă groasă, iar ca plan în formă de cruce, biserica are trei turle, unul dintre acestea impresionând prin cupola foarte înaltă, sub formă de turn. Prin arhitectura deosebită, se impune drept unul dintre cele mai frumoase așezăminte din partea locului.
Troița Eroilor Moța – Marin de la Orăștie, jud. Hunedoara
Relatam într’o postare anterioară despre necesitatea inventarierii minuțioase a monumentelor din jud. Hunedoara, concluzie expusă de harnicul cercetător științific Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, într’un articol apărut mai de mult pe această temă în presa hunedoreană. Cu toată bunăvoința autorului, ne explicam și scepticismul în privința unui astfel de demers natural, având la origine condițiile politice actuale (acutizate și de legea apărută în anul 2015 de interzicere a Mișcării Legionare), cum și eventualele dificultăți care ar sta în fața unei astfel de cercetări, oricât de onestă s’ar dori ea.
Ne referim la acele monumente construite cu mari sacrificii din râvna și devotamentul naționalist desăvârșit al legionarilor în cuprinsul județului Hunedoara, care au supraviețuit distrugerii (ce-i drept, au rămas puține la număr), care nu au fost reabilitate, iar autorii lor rămași necunoscuți prin lipsa oricăror alte referințe documentare, obliterate de totalitarismele din trecut opuse Mișcării Legionare: cel al carlismului, al guvernării antonesciene sau comunismului sanguinar.
De-a lungul ultimilor 35 de ani care au trecut de la evenimentele din Decembrie ’89, guvernele care s’au scurs la conducerea României au afișat în permanență ostilitatea față de păstrarea vie a memoriei celor care s’au jertfit, iar în cazul Mișcării Legionare a adoptat cele mai drastice măsuri de ostracizare și chiar de reprimare.
În ziarul “Glasul Hunedoarei” cu data de 18 Octombrie 2018, într’un articol intitulat “Pro memoria. Monumentele “cu vultur”…, muzeograful Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, remarca nedumerit despre neglijența în inventarierea monumentelor răspândite pe teritoriul județului Hunedoara. Subscriem, desigur, acestei inițiative de cunoaștere a adevărului, cu rezerva doar că în actualele circumstanțe politice, despre multe din aceste monumente nu se poate vorbi onest. Condițiile actuale de prohibire pot duce la numeroase dificultăți din partea autorităților, pornite să șteargă orice urmă de “legionarism” din ceea ce s’a mai păstrat în teritoriu de sub securea distrugerii. Iată, mai jos, câteva din observațiile judicioase exprimate de Dr. Daniel Iancu:
“Am mai scris și am mai vorbit în ultimii ani despre tipologia monumentelor de eroi din județul Hunedoara. Demersul pentru inventarierea, clasarea pe categorii, elaborarea de fișe sintetice sau tabele sinoptice (care să cuprindă spre exemplu numele inițiatorilor, al susținătorilor materiali, al arhitecților, anul dezvelirii, materialele de construcție, dimensiuni, asemănări și deosebiri, elemente ornamentale sau decorațiuni specifice etc.), este un prim pas pentru păstrarea vie a memoriei eroilor care s-au jertfit în timpul celor două războaie mondiale”…
Venim în întâmpinarea demersului de cunoaștere și “păstrarea vie a memoriei” lor, completând în măsura posibilului lipsa datelor, cum ar fi cea a monumentului de față dezvelit în anul 1936, pe care autorul ni-l descrie mai jos:
Today, after the destruction of the Confederate Soldier Monument in Hemming Park (whose name also has been changed in the mean time), the “sculpture” you see took it’s place… No matter how much the political left that leads us today wants to embellish history, it cannot be erased of truth!
I’ve written before about the frenzy of destroying Confederate monuments in our city of Jacksonville and beyond. Many didn’t understand anything of what was described, like the “natives” here, more interested in gorging the food and scheduling barbecues in their spare time at the end of the week. And yet, it would perhaps be unfair to make such a categorization, most of them are simply afraid, horrified of the new political conditions and the dictatorial methods of the Bolshevik state apparatus that leads us. The respect owed to the ancestors is now on hold, for better times…
A true state terrorism wreaks havoc on the lands of America, a kind of disguised Stalinism, said to be “for the maintenance of democracy”. A kind of 1948 back in Romania, when the new communist society was being consolidated, and people were hunted down and thrown into prisons without fault. This, for those who remember!
In a prison in our nation’s capital, Washington, thousands of political prisoners have taken the place of ordinary criminals, released for pretexts or false reasons in the name of equity. It’s not just simple crooks, to whom the regime grants the amnesty; among them are many bank robbers with previous antecedents (some of them extremely dangerous), etc.
We say it only in passing, because in the last 3 years the judges have multiplied at a considerable rate, less by merit, but much more by the care and grace of the power that leads us with the totalitarian communistic and strong fist! A gear of the false justice to to be able to pronounce the sentences!
Frunză verde clocotici, Plinu-i codru de voinici La tot bradu câte cinci ; Iar la plopu din cărare Şede bădiţa ‘n zăcare. — Ori mori, bade, ori te scoală, Ori dă-mi şi mie din boală, Că mi-am urît zilele ! Mutând căpătâiele Când la umbră, când la soare, Când la cap, când la picioare. — Las să zac, mândruţo, zac, Că mi-i boala făr’ de leac : Ruptă mi-i inima ‘n trii De gloanţe şi de săbii.
Ciolanele-s ciuruite De oţele ghintuite. Dară unu pe la spate M’a lovit aşiş*) de moarte Şi aşa eu nu m’aş da, Dacă nu m’ar săgeta Gloanţele nebunului Din talpa piciorului Unde-i greu voinicului.
Dela Gheorghe Bobu (70 ani) din Mitocul Adâncatei, jud. Suceava, cules la Ian. 1928. *) chiar.
Născut la 16 Martie 1914 în com. Ceica, județul Bihor. Fondator al revistei “Străjerul” apărută la Oradea în cursul anilor 1935-1936 (împreună cu decemvirul Iosif Bozântan, asasinat la 29-30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbești alături de Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari).
Arestat împreună cu alte mii de legionari după instalarea dictaturii carliste la putere și instaurarea regimului de teroare și prigonire a Mișcării Legionare, reușește să scape din marele pogrom abătut asupra Legiunii la 21-22 Septembrie 1939 și să se elibereze din închisorile “regale” în anul 1940, odată cu victorioasa revoluție legionară și alungarea regelui trădător Carol al II-lea dela conducere.
Fost Prefect al jud. Fălciu (cu capitala la Huși) în cadrul Statului Național-Legionar. După rebeliunea antonesciană dela 21-23 Ianuarie 1941, este urmărit continuu de agenții Siguranței pentru a fi arestat, însă odată cu începerea “Războiului Sfânt” din Răsărit pentru recucerirea provinciilor românești Basarabia și Bucovina, participă în prima linie la luptele împotriva forțelor bolșevice, ca dealtfel majoritatea legionarilor trimiși să se “reabiliteze post-mortem” din ordinul gen. Antonescu.
Jurnalistul, corespondentul de război și fondatorul Asociației de Arte Populare din Cleveland, Theodore Andrica, a fost redactor la ziarul The Cleveland Press (rubrica Ethnic Nationalities – Naționalități Etnice) din 1927 până în 1973.
Teodor Andrica
Născut în satul românesc Radna din județul Arad la 9 August 1900, Teodor Andrica avea nouăsprezece ani când a emigrat în Statele Unite în 1920.
În primăvara anului 1927, Andrica a mers la departamentul editorial al ziarului The Cleveland Press pentru a înregistra o plângere la redactorul-șef Louis B. Seltzer. Andrica a subliniat că, deși comunitățile de imigranți din oraș reprezintă 60% din populația Clevelandului, ziarul a scris foarte puțin despre aceste comunități. Condamnați și dați deoparte ca „străini”, imigranții din Cleveland s’au simțit lipsiți de legături și de colaborările necesare pentru a se asimila. Andrica a subliniat că prezentarea unor rubrici de știri relevante pentru astfel de persoane lipsite de drepturi, ar îmbunătăți moralul și ar facilita integrarea.
Seltzer a fost de acord și l-a angajat pe Andrica „reporter etnic” al publicației. În următorii 46 de ani, până la pensionarea sa în 1973, Andrica a raportat evenimente importante din cartierele vibrante de imigranți ale orașului în rubricile sale „100 de ani de naționalități în Cleveland” și „În jurul lumii în Cleveland”. Andrica a scris și despre românii americani și comunitățile lor din Cleveland, studiu publicat inițial în 1977 de Cleveland State University sub tutela Departamentului de Studii Etnice (Cleveland Ethnic Heritage Studies).
