Garda de Fier

Coperta volumului

INTÂLNIRI CU CĂPETENIILE DIZIDENTE


Ruperea frontului din România si chemarea lui Horia Sima la Cartierul General al lui Hitler, a fost o deceptie pentru Papanace si grupul lui. Planul lui era de a elimina pe Horia Sima de la conducere, prin campania de dezbinare din lagăr, nu numai că n-a reusit în interesul grupului prin dârza rezistenta a marei majorităti a legionarilor; dar Horia Sima se ridicase sus de tot din celula de la Oranienburg, în timp ce Papanace zăcea neputincios la pământ sub povara propriei lui desfiintări. Horia Sima nu trădase pe germani si nici testamentul Căpitanului, cum sustinea el de vreme ce era chemat de înaltele căpetenii hitleriste la Rastenburg pentru a-i încredinta misiunea sa organizând rezistenta din România. A fost teribil momentul pentru Papanace când a ascultat la radio cuvântarea lui Horia Sima către Tară, în timp ce el se afla închis la Dachau. (more…)

Gogu Puiu se întorsese în tară în toamna anului 1947, venit din Germania, unde fusese refugiat politic.

Eroul intrat în folclor…

El devenise o figură aproape legendară a rezistenţei din Dobrogea – după ce cutreierase toate satele şi reuşise să organizeze întreaga rezistenţă din regiune, care la început anihilase orice reacţie a autorităţilor comuniste locale.
Temeritatea acţiunilor lui şi solidaritatea pe care o manifestaseră localnicii a-l găzdui şi a nu-l divulga, prezenţa lui timorase şi paralizase până şi pe cei câţiva miliţieni din comunele dobrogene. Degradarea autorităţii locale ajunsese în aşa hal, încât Gogu Puiu îşi făcea apariţia în plină zi, trecând înarmat pe drumul principal al satului, prin faţa postului de militie, iar miliţienii se făceau că nu-l văd, pentru a nu-si risca viaţa.
În câteva luni, în care într’o bună parte a Dobrogei, nu mai funcţiona autoritatea centrală, Dica Petre, zis vărul Dică, fusese aghiotantul, omul de încredere şi de legătură al lui Gogu Puiu.
Dar a venit şi reversul medaliei: Bucureştiul a hotărât să lichideze cu orice preţ şi prin orice mijloace, focarele de rezistenţă din ţară. (more…)

Radu Gyr

Clopot ‘nalt ca o tulpină
bate bulgări de lumină.
Prutul zornăe în zale,
codrii sună din chimvale.

Dar de spre soare-apune
sue lungă rugăciune?
Apa Prutului ce spune?
Ce spun codrii ‘n frunza lor,
pitulicele ce vor?
Frunză verde, pai de grâu,
svon de clopot, glas de râu,
zumzet, freamăt de frunzişuri,
ciripit de luminişuri,
fluer drag
de os şi fag,
toate spun în viers pribeag
că pe Prut în jos năzare,
fulgerând, aprinsă ‘n soare,
umbra lui Ştefan-cel-Mare…
(more…)

ION MOȚA

“Din îndepărtatele vremuri dinainte de întemeierea mişcării legionare, mi-aduc aminte ca prin vis de chipul lui Ion Moţa. Eram elev la Galaţi când a trecut pe acolo, inspectând Frăţia de Cruce recent înjghebată.
L-am văzut apoi la cărămidăria dela Ungheni, în vara anului 1928. Lucra din zori şi până în noapte, ca un inspirat, văzând parcă aievea “Cetatea Arhanghelului Mihail”, ce trebuia să se ridice la Iaşi, după planul Căpitanului, devenind centru de educaţie al tineretului românesc din toate provinciile.
Cu mutarea lui Moţa la Bucureşti, l-am văzut mai des. Dar oricât de des l-aş fi văzut, apariţia lui totdeauna aducea ceva nou. Legionarii dela sediu îl semnalau “A venit Moţa”, îi urmăreau gesturile şi mişcările şi îi sorbeau cuvintele.
Când am aflat de plecarea lor, nu-mi venea să cred că nu-l voi mai vedea niciodată. Dusmanii, gloanţele nu se pot atinge de acest om. Si totuşi aşa a fost voia Domnului”…

VASILE MARIN

“…Nu l-am cunoscut mai deaproape, căci el a făcut salturi în Legiune. Abia intrat înaintea prigoanei din 1933 şi era considerat printre fruntaşii Legiunii.
Avea o inteligenţă scăpărătoare. Un spirit viu, ironic şi de o putere de expresie uluitoare.
(more…)

Dormi, copilul mamei, că-i târziu.
Plânge-o pasăre ‘ntr’un pom pustiu
Şi din creasta nopţii bate vânt…
Eu ţi-oi spune basme şi-am să-ţi cânt,
Basme de azur şi de pământ, –
Bate noaptea ‘n geamuri şi-i târziu…
Dormi, odorul mamei, pui sglobiu…

Ne privesc neliniştiţi din rame,
Moşii cu pistoale şi dulame.
Toţi s’au irosit în bătălie.
Toţi în pumnii tăi ar vrea să’nvie,
Pe cărări de dor şi haiducie,
Să mai ţină roibi buieci de coame,
Intre codrii lor străbuni şi crame;
Să mai joace hora la chindie,
Cu străinii’n crâncena urgie,
Gile să le deie pe vecie.
Dormi că îngerul de gând îţi ştie,
Puiul mamei, crin de bucurie…

Despre ei baladele ne spun:
Unii se topiră în surghiun;
Alţii’n ocne, alţii prin prigoane.
Numai lacrimi, doruri de codane,
Candelă şi rugă la icoane…
Nu vezi ochii lor arzând blesteme?
Lânceziţi de linişte şi vreme,
Glasul lor se’nalţă să te cheme;
Ca o goarnă bate prin goruni,
Să ridici un steag şi să-i răzbuni,
Vifore de flinte şi furtuni.
Dormi odor, pe vatra din străbuni,
Vâlvătaie ‘ncinsă sub cărbuni,
Dor iubit de visuri şi minuni…

Caii lor bat obcine’n trecut.
Ei trăiră veacul şi-au văzut
Neamul, numai gemete, sub cnut.
(more…)

Castelul lui Iancu de Hunedoara

(more…)

Valea Crişului – tinere în costume populare

(more…)

(more…)

În toţi munţii României, în păduri, în sate şi în oraşe, în vreme de două decenii, 1944-1962, au acţionat grupuri de rezistenţă armată. Într-un raport din 1959, Securitatea dădea un număr de 1.196 de grupuri şi organizaţii pe care le-a distrus. Securitatea le numea ,,bande subversive”. Aceste grupuri au adunat laolaltă zeci de mii de oameni.

Lucia Baki – “Brazii mor în picioare”

(more…)

1950: Piaţa Catedralei din Florenţa, Italia – reîntâlnirea fraţilor Ion şi Traian Golea

Între faptele cele mai măreţe de ispăşire pentru Neamul Românesc ale fiilor pământului nostru, se numără şi aceea a sacrificiului incomensurabil al celor intraţi de-acum cu adevărat în frumoasa legendă românească: “Paraşutiştii”, sau mai bine zis, “Cei Treisprezece”! Sacrificiul, eroismul şi jertfa de care au dat dovadă, ca un scump talisman lăsat Neamului pe care l-au iubit şi pentru care au mers la moarte cu sufletul senin şi curat, sunt adevărate semne de atotputernicie ancestrală românească. Intraţi de timpuriu în şcoala marilor caractere, aceşti eroi nu au dezminţit prin faptele lor decât pecetea nemărginitei lor iubiri pentru oamenii şi pământul sacru al vetrei din care s’au născut şi crescut. (more…)