În 1937, restaurantul a fost preluat de Mișcarea Legionară, s’a renovat și i s’au adăugat în decor elemente tradiționale românești (parte din ele se pot vedea în imaginile de față), în cadrul Comerțului Legionar. La 26 Martie 1938, localul a fost sigilat de autorități, odată cu prigoana îndreptată împotriva Mișcării Legionare de regele Carol al II-lea. A reintrat în posesia Mișcării în toamna anului 1940, și iarăși închis după evenimentele din 21-23 Ianuarie 1941. Ulterior, terasa s’a redeschis. În perioadele de mai sus, s’a numit “Restaurantul Lazăr”…
“Restaurantul Lazăr”
P.S. – Cu ani în urmă, ziaristul Gabriel Bălănescu care făcea parte din redacția ziarului “Buna Vestire” (situat puțin mai sus, pe B-dul Regina Elisabeta), îmi povestea cum mergeau ‘in corpore’ la “Restaurantul Lazăr” în toamna anului 1937, “unii pentru must, alții pentru vin sau bere… Nicolae Bogdan începea să ne tachineze după amiază – spunea el. Eram obosiți de muncă, totuși, când orele de lucru se prelungeau, chiar simțeam nevoia să ieșim la aer. Se deschisese restaurantul nostru la Lazăr. Nu era prea departe: ne întâmpina Spânu; în jur, oameni care așteptau… Ne cunoștea de-acum, ‘gazetarii’: ‘Nu pot camarade! Așteaptă!’ Fusese angajat taraful fraților Oniga din Grivița, și cântau ăia ‘la ureche’, pe la mese, să delecteze publicul prezent. Veneau și oameni din societatea înaltă. Unii mergeau în pivniță să-și aleagă vinul dela butoi… Prețurile fixate de Căpitan erau cam la jumătate față de piață. Ne conducea Spânu la masă: Mircea (Streinul) își lua o cană de vin, Valeriu (Cârdu) stacana de must, Bog (Nicolae Bogdan) comanda grătarul și Virgil (Popescu) bere “Bragadiru”, la halbă mare. Uneori, ne trezeam cu Mișu (Mihail Polihroniade) care ne admonesta “că nu l-am prevenit”, totuși rămânea până la final alături de noi, de cele mai multe ori comentând conținutul ziarului ce trebuia să apară a doua zi. Ehei, și de aici ne prelungeam în dezbateri ‘de redactare’, naturale pentru orice colectiv redacțional…” (more…)
The year in which we find ourselves only at the beginning, debuts in the increasingly gray colors of the counterculture that is taking dizzying steps, fueled by a benevolent political administration that seems to have long ago succumbed to the political left and now identifies with it completely, in a perfect synchronicity. Of course, the counterculture it is not accepted by the traditional American majority population, which is much more conservative in this regard, and which speaks out against the barbaric practices through intimidation and violence of destroying any past or vestiges themselves.
Desecrated Statue of Confederate Women, Jacksonville, Florida
Flames and cinders in the black night, ropes and mutilated statues, gangs that grin and crush history into the nothingness of abolition, in the unfathomable darkness of their ignorance for the total and absolute elimination of the past that seems ostentatious to them.
From the history of the past we learn, draw conclusions and make changes where those changes are needed. Changes are made not by destruction of buildings, nor of statues. It can’t be delete it! Nor the values, nor the forerunners!
The free nations and the individuals who compose them have respect for it. The history is the testimony of the time that has passed! It means respect for truth, and for the past. The truth offends only the dictatorships.
For us contemporaries, neo-communism grafted and protected by the laws of democracy in Western countries, is the grid of negativism and tyrannical absolutism, without any respect for history and truth. The students detached from reality, are indoctrinated in schools by a whole council of Marxist teachers and fall prey immediately to their ideology. The educators and leftist teachers are, of course, protected by the unions, and belong as a base to a noisy, eternally dissatisfied and poisonous minority. Even so, they managed to impose subjective mandatory norms of teaching in school textbooks, full in aberrations of alleged fairness and diversity bordering on the ridiculous: lessons on racism (obsessive, as being “systemic”), on “whites forms of combat and repression”, apparent current social injustices that incite correction by any form, protest and violence not being excluded. Even the exact sciences (because, you guessed it, they are tied to… the whites), a “racist” science! The only convenient version to remember is the “official” one! Any alternative discussion or principled approach effort is denyForbidden! Denied! Whoever does not have a certificate of good behavior, fells subject to opprobrium, purged and Machiavellian lynched in the name of the clique and left-wing correctness! The new guardians or vandals of culture (or subculture, each according to his understanding), know what the danger of written truth means. But, about those, some of you had heard of them and many of you have even lived them on other times.
Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor, pun pahare pentru palincă.
Dar de ce vorbești numai cu “P”?
Poftim?
De ce vorbești numai cu “P”?
Pot pronunța pe P perfect perceptibil
Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.
Prietenilor și celor care ne urmăresc activitatea, le expunem câteva absurdități INTOLERABILE din lanțul măsurilor represive care frizează orice normă de înțelegere: dreptul opiniei libere suprimat și eliminat în modul cel mai barbar cu putință de platforma Facebook, consecventă implementării comunismului și eradicării oponenților și diversităților de idei.
Desigur, în același plan, sunt și alte platforme responsabile pentru implementarea unilaterală a ideilor și teoriilor totalitare. Dintre acestea pot fi amintite – în subordine – platformele: Twitter, Google și Youtube care acționează în consonanță la rezilierea libertății de opinie, suspendarea și excluderea celor ce nu se manifestă pe linie “progresistă”. Deplângem, desigur, cenzura (știm cu toții că “minciuna are picioare scurte”), și vom continua să spunem adevărul în ciuda tuturor opreliștilor care ni se impun. Adevărul e unul singur; el singur “te face liber” cum ne spun Sfintele Scripturi.
Din nefericire, multe postări s’au pierdut! Nu ne-am îngrijit să le punem deoparte la timpul potrivit, fiind publice și accesibile! Cu blocajul actual al contului – până la zile mai bune – șansa recuperării totale e minimă. Totuși, țin să-i confirm și să-i mulțumesc public persoanei care a avut grija în timp să copieze și să păstreze o parte din aceste texte, acum restituite; ultimele din acestea ne propunem să le facem loc și în acest spațiu. Există, cum vedem, și “buni samariteni”!
Pentru cei care doresc să ne urmărească în continuare activitatea, îi invităm să se înscrie pe platformele sociale unde principiul fundamental al libertății de conștiință și exprimării e respectat:
Predeal, Muntele Susai… Pe acest tărâm a fost construită și dată în folosință de către legionari “Cabana Susai” (1937), cum și un mausoleu al soldaților români căzuți în primul război mondial, osemintele descoperite pe aceste înălțimi fiind recuperate și înhumate creștinește în prezența înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe…
Harta Daciei și României – întocmită de Ing. Grigore Bejan
Pentru România s’a luptat! S’a luptat și s’a murit! Munți de viteji înghițiți de glie în măruntaiele ei, bărbați destoinici și semeți care n’au plecat sabia și au plămădit cu sângele lor țarina sfântă a României. Pentru acești eroi sărbătorim astăzi cu euforie Ziua Națională și Unirea țărilor românești. În fața atâtor jertfe, ne închinăm cu smerenie! Nu plângem! Facem parăzi, în fireturi și uniforme strălucitoare; îi omagiem la monumente și jurăm…
Avem sufletele răvășite de bucurie, suntem – iată – frați și uniți. E ziua care ne apropie, în același cuget, în aceleași simțiri!
Dar, când țara întreagă se bucură și flutură steagurile tricolore cu mândrie, sunt și Români care plâng! Români care plâng amarnic! Lacrimi grele se preling pe obrajii lor! Lacrimi pe care nimeni nu le vede!… Nimeni nu-i aude, nimeni nu suspină pentru ei! Nimeni nu-i amintește în discursurile lor! Sunt atâtea milioane, frați de sânge cu noi, cotropiți și părăsiți prin obcinele Bucovinei, pe plaiurile Basarabiei, la sudul și la vestul țării. Pământuri abandonate și oameni care înghit lacrimi de durere; oameni care se închină pe ascuns – în sfințenie – drapelului românesc păstrat din generație în generație cu atâta speranță…
Și totuși, în această zi ne bucurăm!
Ar trebui să cugetăm: pe frați nu avem dreptul să-i părăsim! Nu avem dreptul să-i uităm!
