Garda de Fier

Desenul: Demian

“Universul Literar”, Anul LII, Nr. 11, Marţi 20 Aprilie 1943
Cel mai mare eveniment biblic, din viaţa Domnului Isus Hristos, — În­vierea din mormânt, — este cel mai mare eveniment sufletesc din viaţa po­porului român. Este prilejul întâlnirii supreme a vibraţiilor de credinţă, mângâere şi de nădejdea sufletului nostru creştin, cu revărsarea bucuriei celei mai mari minuni dumnezeeşti, „Invierea din morţi”.

Sufletul
 omenesc, prin structura divină a creaţiunii sale de a fi nemuritor, găseşte intuiţia concretă a credinţei sale în nemurire, în faţa marei mi­nuni a învierii Domnului şi a puterii sale divine, de a săvârşi minuni asupra celor morţi. Căci dacă sufletul este, cum spunea odată Goethe, cea mai frumoasă parte din fiinţa omnească, ce face să tresară si să vibreze viaţa în noi, tot sufletul se înalţă cu tresăriri de viaţă si de nemurire către strălucirea Invierii, ca si florile de primăvară către lumina si căldura soarelui. (more…)

Sfintele Paşti

“Universul Literar”, Anul LIII, Nr. 10, Luni 10 Aprilie 1944
Acum în preajma Paştelui, încercând să ne adunăm gândurile răvăşite de suflul atâtor vânturi protivnice, ne-am surprins inima bătând în ritmul unor versuri ce ne-au desfătat zilele fără griji ale copilăriei; imagini însorite se deapănă ca într’un film de basm, roiuri de păsări ciripesc în sate inundate de râset şi voie bună, hore de flăcăi şi fete se învârtesc în sunet de cobze şi viori, iar în peisajul sărbătoresc lucesc la soare căsu­ţele proaspăt văruite

„pe care cocostârcii, înfipţi într’un picior
„dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor”.

Ce departe suntem astăzi de pastelurile lui Alecsandri, cu cerurile lor atât de senine, cu primăveri adu­cătoare de noui nădejdi şi îndemnuri la muncă, cu bu­curia patriarhală a unor vremuri de pace şi siguranţă! (more…)

Reşedinţa Mitropolitană din Cernăuţi

Graniţele Moldovei, aşa cum ni le-a delimitat natura pentru veşnicie, sunt foarte vechi. Originea lor, în perspectiva de astăzi, se pierde în întunerecul istoriei daco-romane. Se poate susţinea cu oarecare siguranţă că ele au fost trasate definitiv pe la 1200, deci încă înainte de fondarea principatului moldovenesc. Unele atlasuri istorice din Apus ne arată la această dată un stat care prezintă întocmai aceste graniţe. Tătarii le-au şters sau le-au aco­perit numai pentru o vreme, iar moldovenii băştinaşi le-au reînfiinţat şi le-au umplut de vieaţă nouă şi bogată, păstrându-le ne­ ştirbite câteva sute de ani. Contribuţia elementului ardelenesc la întemeierea Moldovei este cunoscută. Unii voievozi moldoveni au putut să treacă, în mod vremelnic şi dincolo de aceste graniţe, la Nord, în Pocuţia şi la Est, peste Nistru. (more…)

"A rămas lângă turma credincioşilor săi..."

Când s’a răspândit, zilele trecute, vestea despre înfiorătoarea sălbăticie a ungurilor în Huedin care la 10 Septembrie au ucis, în chinuri oribile, pe protopopul Aurel Munteanu şi pe gardianul său, în faţa mulţimii adunate la târgul de săptămână al Huedinului, ni se părea cu neputinţă de crezut un asemenea măcel monstruos. Şi totuşi s’a consumat îngrozitorul act tiranic de o brutalitate mai sângeroasă decât cele din zilele lui Ginghishan, secerând printre cele dintâi victime viaţa credinciosului şi neînfricatului luptător naţionalist care era în toate împrejurările vrednicul protopop al Huedinului, Aurel Munteanu, o personalitate cunoscută şi apreciată în largi cercuri româneşti, nu numai printre preoţii şi ţăranii din satele păstorite de dânsul cu înflăcărată râvnă duhovnicească si cu nestinsă jertfelnicie.

Ca partizan al regretatului Octavian Goga, s’a învrednicit să fie adeseori chemat la Ciucea printre prietenii lui intimi si chiar să fie ales senator în sesiunea parlamentară din 1926—27. (more…)

Desenul: Teodorescu Sion

Mai întâi, o clarificare.
In vorbirea zilnică, — şi chiar în studii pretenţioase, — se face deseori, o intole­rabilă confuzie între popor şi naţiune.
Aceste concepte nu sunt echivalente. Naţiunea cuprinde ceva în plus faţă de popor; şi anume : este poporul ridicat în planul istoriei. „Popor” plus „conştiinţă isto­rică”, — iată naţiunea. Dobândind conştiinţă de el însuşi, poporul împlineşte un act de severă introspecţiune; o lumină interioară îi limpezeşte orizonturile, îşi intueşte for­ţele şi se încarcă de o misiune. I s’a dăruit, astfel, o nouă coeziune moleculară, o nouă ordine a voinţei, o nouă finalitate a idealului. Poporul fără conştiinţa istorică nu devine naţiune, după cum calcarul fără lava care-l străbate nu devine marmură. Naţiunile reprezintă marmura din care se fac monumentele măreţe ale istoriei, numai ele oferind materialele preţioase pentru înveşnicirea valorilor şi permanenţelor. (more…)

Căpitanul în primii ani ai luptei...

Lumea trebue să înţeleagă marea jertfă spirituală pe care a consimţit-o Legiunea la 14 Septembrie 1940, răspunzând favorabil invitaţiunii Conducătorului Statului român, de a lua parte la refa­ cerea ţării. Este cea mai mare jertfă ce se putea cere unei mişcări care ani de zile a luptat numai pentru spirit şi de loc pentru mate­rie. Este o supremă jertfă, aceia de a invita spiritul să se asocieze materiei, adică să îi suporte vecinătatea şi efectele. S’a produs la 14 Septembrie 1940 o evidentă mezalianţă. La 14 Septembrie 1940 Legiunea, o şcoală de educaţie a omului, care isbutise, prin sufe­rinţă, să creieze cele mai autentice valori spirituale româneşti, şi-a impus un sacrificiu de sine, total: a admis să dea din sufletul ei, al erоіlor ei, al morţilor ei, neamului românesc.

Până acum, legionarii au fost fericiţi că au putut trăi şi lupta în afara haosului românesc. Ei au ştiut că nu se vor putea verifica în sensul spiritului decât printr’o radicală izolare de mediul pământtean al celorlalţi. Izolarea de haos a fost aşa dar cea dintâi etapă pe care a parcurs-o legiunea şi la care au consimţit numai elitele sufleteşti ale neamului, adică numai aceia cari au reuşit să înfrângă chemarea vieţii laice. (more…)

Grafica: Demian

Un regim se schimbă relativ iute. Treisprezece ani de luptă legio­nară, nu fac desigur o cifră impunătoare. Ceeace impresionează îndeosebi, nu este numărul anilor, ci calitatea luptei.

S’au dat în această ţară fel de fel de lupte şi s’au perindat prin dregătoriille publice, de vre-o zece ani încoace mai cu seamă, tot soiul de oameni. Am văzut fâlfâind acolo unde ni se îndreaptă toate nădejdile şi cămaşa albă ţărănească şi venerabila barbă a savantului.

Ne-a condus tot soiul de oameni şi neoameni… Geaba! Ţara n’a făcut un pas înainte. (more…)

"Destinul nostru este destinul unei țări mari..."

Se pot speria unii, auzind o țară mic­şorată, o țară ciuntită, o țară învinsă fără onoare de către proprii ei con­ducători — vorbind de mesianismul ei. Cine are timp să mai privească la cei speriați, cine mai poate crede că fri­coşii şi neutrii pot face istoria?

Din dărâmături şi ruine a răsărit o țară nouă. O țară care are drept ideal nu refacerea unei țări, ci înfăptuirea unei Românii cum n’a cunoscut încă istoria noastră.

Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare, a spus-o limpede întregei națiuni:

,,Prăbuşirea teritorială să nu ne înspăimânte. Biruința dela 6 Septem­brie e mult mai însemnată decât tot trecutul istoric de până acum, pentrucă poporul românesc devine, pentru întâia oară, stăpân pe destinul lui”.  (more…)

Corneliu Z. Codreanu - Capitanul

Statul nou — după atâta vreme, pentru întâia oară: nou şi românesc — creşte din jertfe. Nu este vorba de poetizări, ci de o dramatică rea­litate, aceea a unei Țări pe care au făurit-o numai mormintele şi umbrele. In care cei vii, cei puțini rămaşi vii, sunt numai executorii unor porunci ce le vin de „dincolo”. Deaceea, mormintele lor — în care dacă nu ne-a intrat şi nouă trupul, ne-am îngropat totuşi o parte din tinerețea noastră, din sufletul nostru entuziast — sunt astăzi singura şi aspra noastră lege.

Mişcarea care a adus poporului român, în clipa în care acesta pierduse nădejdea până şi în existența sa națională, orizonturile unui alt destin, nu are nici-un cuvânt mai mult de spus acestui popor, nu are nici-un program de formulat; ea are mormintele şi morții ei. „Acolo” este doctrina, programul de guvernământ şi credința acestei mişcări. (more…)

Prof. Sextil Puşcariu

Intre personalităţile reprezentative ale Ardealului cărturăresc, între figurile care sintetizează sforţările neamului nostru de a ocupa un loc onorabil între popoarele în vecinică emulaţie spre culmile senine ale ştiinţei, d-l Sextil Puşcariu e, fără îndoială, între cele dintâi.

Prin activitatea ştiinţifică de aproape patru decenii, ca şi prin calităţile d-sale personale şi-a creat un ascendent, de care nu se bucură mulţi din aleşii neamului, — numele său, respectat pe urma a ceeace a dat ştiinţei, trecând de mult hotarele Ţării.

Căci d-l S. P. e un pasionat al ştiinţei. In camera lui, cu păreţii căptuşiţi cu cărţi, străbat greu chiotele partidelor politice. Departe de contingenţele politicei de interes personal, el înţelege să iasa din izolarea sa numai când e vorba să pună în discuţiune şi să lupte pentru probleme de interes general românesc, iar bunul simţ care-l caracterizează îl apără de a cădea în exagerări, în alunecări sau afirmaţiuni necontrolate, care scad valoarea individului, fiindcă-i scad seriozitatea, probitatea. (more…)